Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1513/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1513
Ședința publică din 18 iunie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta & CO SRL T împotriva sentinței civile nr. 857/3.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat pentru pârâta recurentă, avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei recurente, învederează instanței că nu mai susține cererea de suspendare, întrucât plângerea a fost soluționată.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza,l respingerea acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată. Arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului, prima instanță reținând greșit că raporturile de muncă dintre părți au încetat prin demisie și ca atare, unitatea recurentă nu ar mai fi avut posibilitatea să emită decizia de suspendare a contractului de muncă. De asemenea, nu a avut în vedere că societatea era obligată, conform dispozițiilor art.52 (1) lit.c din Codul muncii, ca imediat după ce a descoperit frauda - care reprezintă nu numai o abatere disciplinară, ci în principal o faptă penală - să formuleze plângere penală împotriva intimatului, care de altfel și-a recunoscut frauda comisă și, pe cale de consecință, societatea era obligată să emită decizia de suspendare a contractului individual de muncă până la soluționarea plângerii penale. Mai mult, instanța nu a avut în vedere că reclamantul nu a respectat perioada de preaviz și nici faptul că demisia nu a fost avizată favorabil de către societatea recurentă, cât timp împotriva acestuia era în desfășurare o anchetă disciplinată. Cu privire la plata drepturilor salariale pe perioada 1.06.2006 - 8.08.2006, susține că au făcut dovada cu actele societății că drepturile salariale i-au fost achitate reclamantului, iar după data de 8.08.2006 acesta nu s-a mai prezentat la serviciu. Întrebat fiind, arată că în cadrul cercetării disciplinare, reclamantul -după ce în prealabil și-a recunoscut culpa - a fost de acord să i se reține din salariu prejudiciul cauzat societății recurente.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.857 din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost admisă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei & Co SRL, a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr.-/31.08.2006, emisă de & Co SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale restante și neachitate aferente perioadei 01.06.2006 - 08.08.2006, actualizate cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă.
Tribunalul a reținut, în esență că, la 25.07.2006, reclamantul a înaintat angajatorului său & Co SRL, cererea de demisie; această stare de fapt fiind dovedită prin adresa nr.53 94/2006 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă T, dar și recunoașterea pârâtei care prin întâmpinare s-a apărat, susținând că demisia nu a fost avizată favorabil.
S-a reținut că potrivit art.79 alin.3 din Codul muncii, refuzul angajatorului de a înregistra demisia, dă dreptul angajatului să facă dovada depunerii acesteia prin orice mijloc de probă, iar poziția procesuală a societății și mențiunile din adresa Inspectoratului Teritorial d e Muncă T sunt indicii suficiente pentru a se conchide asupra respectării de către reclamant a prevederilor art.79 din Codul muncii, atât sub aspectul obligației de a înștiința angajatorul, cât și sub aspectul respectării termenului de preaviz de 15 zile.
Astfel, la momentul emiterii Deciziei nr.-/31.08.2006, prin care s-a hotărât cu privire la suspendarea raporturilor de muncă ale reclamantului, contractul său individual de muncă încetase prin demisie, astfel încât decizia de suspendare este lipsită de obiect, încă de la epoca emiterii sale. Cererea reclamantului în nulitate absolută a deciziei în discuție s-a considerat a fi întemeiată și a fost admisă.
Cu privire la drepturile salariale pretinse de reclamant pentru perioada 01.06.2006 - 08.08.2006, cum prin conținutul Adresei nr.5394/2006, emisă de Inspectoratul Teritorial d e Muncă T, s-a dovedit că, în urma verificării sesizărilor reclamantului de către această instituție, s-a confirmat neplata salariului de către angajator și cum pârâta nu a făcut nici un fel de dovadă a plății acestor drepturi în modalitatea avută în vedere de art.163 alin.1/ Codul muncii, potrivit căruia, plata salariului se dovedește prin semnătura statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, cu toate că, prin specificul raporturilor juridice supuse analizei, sarcina probei îi revenea conform art.278 Cod procedură civilă, cererea în discuție s-a apreciat întemeiată și a fost admisă și, pe cale de consecință, ca urmare admiterii în totalitate a acțiunii reclamantului, cererea accesorie a pârâtei, privind obligarea adversarului procesual la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, conform dispozițiilor art.274 și urm. Cod procedură civilă. Totodată a fost respinsă ca nedovedită, cererea accesorie a pârâtului având același obiect, în condițiile art.1169 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat nelegalitatea sentinței, susținându-se că s-au încălcat dispozițiile art. art.52 alin.1 lit.c, dispoziții respectate de angajator la emiterea deciziei de suspendare a contractului de muncă.
S-a mai susținut că suspendarea contractului de muncă a reprezentat o obligație legală pentru angajatorul care a făcut o plângere penală împotriva salariatului.
S-a mai susținut că raporturile de muncă nu pot înceta ca urmare a voinței unilaterale a salariatului după ce a intervenit o cauză de suspendare a contractului de muncă.
S-a invocat și că reclamantul nu a respectat perioada de preaviz.
S-a susținut că instanța a încălcat obligațiile impuse de exercitarea rolului activ, neverificând susținerile unității cu privire la existența minusului în gestiunea reclamantului.
Reclamantul intimat a depus întâmpinare și concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există nici un temei pentru modificarea sau casarea sentinței recurate, instanța de fond reținând corect starea de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente.
Obiectul prezentei cauze il constituie o contestație împotriva deciziei angajatorului prin care s-a suspendat contractul individual de muncă al reclamantului.
Decizia a fost emisă la data de 31.08.2006 deși anterior, la 25.07.2006, reclamantul și-a înaintat cererea de demisie.
Pârâta nu a contestat că s-a înaintat demisia și acest aspect rezultă din probele administrate, cum corect s-a reținut, iar la data emiterii deciziei de suspendare, raporturile de muncă încetaseră, astfel că decizia de suspendare a rămas fără obiect.
Susținerile recurentei cu privire la respectarea dispozițiilor art.52 Codul muncii care prevăd situația în care se poate suspenda de către angajator contractele de muncă sunt lipsite de relevanță și nu au legătură cu starea de fapt ce a fost reținută și care rezultă din probe, întrucât angajatorul nu mai avea calitatea să dispună această măsură după ce demisia și-a produs efectul.
Faptul că s-a făcut o plângere penală sau că s-a creat un prejudiciu nu interzice salariatului să demisioneze, iar în raport de dispozițiile art.78 și 55 din Codul muncii, nu se cere acordul angajatorului cu privire la demisia care este actul unilateral al salariatului.
În raport de cele reținute mai sus, este lipsită de relevanță începerea urmăririi penale față de reclamant.
Prin motivele de recurs nu s- criticat și dispoziția din sentință cu privire la plata drepturilor salariale, acest capăt de cerere fiind corect admis, angajatorul nefăcând dovada plății acestor drepturi.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin. Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta & CO SRL T împotriva sentinței civile nr. 857/3.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt.JUDECĂTOR,
- - - - - -
În
VICEPREȘEDINTE
- - -
GREFIER,
Red./15.07.2008
Thred./16.07.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Maria Ana Biberea, Florin
