Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1559/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția litigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1559
Ședința publică din data de 18 iunie 2008
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de pârâții recurenți Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 213/04.03.2008 în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, G, R, și pârâții intimați Curtea De Apel Timișoara și Tribunalul Arad.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 11 iunie 2008; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie când pronunțarea s-a amânat pentru data de 13 iunie 2008, 16 iunie 2008, respectiv 18 iunie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Arad la data de 28.01.2008, reclamanții au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună repunerea în termen, achitarea drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01.09. 2000 - septembrie 2004, achitarea acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea acestor sume necesare plății acestor sume.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în dosarele nr. 6063/2006 și - ale Tribunalului Arad, prin admiterea acțiunii și a cererilor de intervenție, s-a acordat sporul de vechime pe ultimii trei ani anterior datei formulării acțiunii.
Prin art. 31 din Legea nr. 50/1996 s-a stabilit că pentru vechimea în muncă personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25% diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.
Totodată, s-a arătat că nr.OG 83/2000 nu conține nici o dispoziție privind abrogarea art. 31 devenit 33 după aprobarea prin legea nr. 50/1996 și nici OUG nr. 177/2002 privind salarizarea nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a acestui articol.
dispozițiilor care reglementează dreptul la un spor de vechime în muncă este impusă și de prevederile nr.OUG 27/2006 modificată de Legea nr. 45/2007 care a reintrodus în art. 41dreptul la un spor de vechime în muncă pentru magistrați, drept care are un caracter permanent și nu poate fi retras decât în condițiile legii.
S-au formulat cereri de intervenție în interes propriu de către intervenții, și.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților și a cererilor de intervenție cu motivația că există discriminarea despre care vorbește nr.OUG 137/2000 cu privire la drepturile recunoscute de lege ori în această speță nu suntem în prezența unui drept recunoscut de lege.
Ministerul Finanțelor Publice B, prin întâmpinare, invocă prescrierea acțiunii față de dispozițiile art. 3 din decretul 167/1958 față de termenul general de prescripție de trei ani, necompetența materială față de dispozițiile art. 36 din OUG nr. 27/2006 și a lipsei calității procesuale pasive a acestui minister față de dispozițiile legii nr. 500/2002, neavând calitatea de a aloca sume de bani pentru activități ale altor instituții.
La data de 19.02. 2008 judecătoarele, și asistent R renunță la judecarea acestor acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 213/4.03.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, au fost respinse excepțiile privind necompetența materială a Tribunalului Arad, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, - -, -, G, și respectiv asistenți judiciari, R,și intervenienții în interes propriu, și,;, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a repus în termen și a obligat pârâții să achite către reclamanți și intervenienții în interes propriu drepturile bănești reprezentând sporul de vechime în muncă (calculat la salariul de bază brut lunar) astfel pe perioada 01.09.2000-30.06.2003 pentru, - -, G; pe perioada 01.09.2000-31.07.2003 pentru și; pe perioada 01.09.2000- 30.09.2004 pentru și; pe perioada 01.09.2000- 30.04.2004 pentru și; pe perioada 01.11.2000- 31.07.2003 pentru; pentru perioada 01.01.2001- 30.06.2003 pentru și și pe perioada 01.09.2000- 31.03.2003 pentru și
Totodată, a obligat pârâții să achite către reclamanți și intervenienți aceste drepturi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor până la data achitării integrale a debitelor, a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor ce urmează să fie încasate și a luat act de cererile de renunțare la judecată formulată de reclamantele, și R.
Prin sentința civilă nr. 390/15.04.2008, Tribunalul a încuviințat cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanții, și împotriva minutei și sentinței civile nr.213/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul civil nr-.
S-a dispus înscrierea în minută și sentință a obligării pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sporului de vechime în muncă, calculat la salariul de bază brut lunar, astfel:
-pentru perioada 01.09.2000-30.09.2004, în favoarea intervenienților în interes propriu, și.
-pentru perioada 01.09.2000-31.05.2003 în favoarea reclamanților și.
Pentru a pronunța sentința civilă nr. 213/4.03.2008, Tribunalul a reținut:
Prin decizia nr. XXXVI din 07.05. 2007, dată în dosar nr. 4/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit, față de dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 raportat la art. 1 pct. 32 din nr.OUG 177/2002 și a art. 6 alin. 1 din nr.OUG160/2000, că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați au beneficiat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007 de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
Această decizie a Înaltei Curții de Casație și Justiție a României precum și HG nr.232/2004 sunt acte de recunoaștere a acestui drept al magistraților la sporul de vechime făcută în beneficiul reclamanților.
Prin această recunoaștere potrivit art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 a fost întreruptă prescripția, întrerupere care conform cu prevederile art. 17 șterge prescripția începută înainte de aceste acte de recunoaștere, după întrerupere urmând să înceapă o nouă prescripție.
Cu această motivație Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât.
Referitor la excepția necompetenței materiale invocată de același pârât, Tribunalul a respins-o față de dispozițiile art. 248 cod civil care sunt incidente în speța dedusă judecății, fiind vorba de executarea unor drepturi care decurg din lege și nu de stabilirea unor drepturi care ar atrage competența despre care face vorbire art. 36 din nr.OUG 27/2006.
S-a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerul Finanțelor Publice B cu motivația că acest minister, potrivit legii nr. 500/2002, a HG nr. 208/2005, coordonează activitățile privind sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice, care în temeiul ordonanței Guvernului nr. 22/ 2007 vor executa obligațiile de plată potrivit cu titlurile executoriu.
Tribunalul a reținut că reclamanții și intervenienții sunt magistrați în cadrul Tribunalului Arad, a Judecătoriei Lipova și magistrați pensionari și că, prin Legea nr. 50/1996 aceștia au beneficiat de un spor de vechime diferențiat pe tranșe de vechime în muncă, spor care nu s-a mai achitat acestei categorii profesionale odată cu intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 ale cărei dispoziții nu abrogă expres dispozițiile art.31 devenit art. 33.
Nu s-a putut reține apărarea pârâților că acest spor s-a inclus în indemnizația de încadrare brută lunară prev. de art. 2 din nr.OUG 177/2002 deoarece art. 3 din aceeași ordonanță nu vorbește despre vechimea în muncă ci numai despre vechimea în magistratură.
În componența salariilor pe lângă indemnizația lunară intră și sporurile și adaosurile potrivit cu dispozițiile art. 155 Codul muncii, inclusiv sporul de vechime, care până în anul 2000 fost recunoscut și plătit magistraților, iar din anul 2000 nu s-a mai achitat considerându-se că este inclus în indemnizația de încadrare, indemnizație care la nivelul tribunalului era aceeași pentru toți magistrații indiferent de vechimea în muncă fără a include sporul de vechime.
S-a arătat că aplicabilitatea în continuare și după intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2002 a sporului de vechime pentru magistrați este impusă de dispozițiile art. 4 din nr.OUG 27/2006 completată de Legea nr. 45/2007, care face vorbire expresă de sporul de vechime în muncă pentru magistrații judecători și procurori și decizia nr. 36 din 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Nici legile speciale privind salarizarea magistraților și nici Constituția României nu interzic dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă, acesta nefiind retras expres prin lege.
Codul muncii în art. 5 stabilește că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații, fiind interzisă orice discriminare, iar atunci când este vorba de o discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării potrivit cu prev. art. 21 din nr.OG 137/2000.
O astfel de discriminare există între personalul auxiliar al instanțelor judecătorești care beneficiază de acest spor de vechime și magistrații judecători cărora nu li s-a mai achitat acest spor fără să existe o restrângere sau o retragere a acestor drepturi printr-o reglementare legală.
Pentru aceste motive,Tribunalul a găsit întemeiată acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioade 1.09.2000-30.06.2003 și a susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 alin.1 lit.c din Legea nr. 53/2003.
S-a susținut că decizia nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu face nicio referire la prescripție și, în consecință, dispozițiile generale privind prescripția au deplină aplicabilitate și s-a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca nelegală invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă tot pentru greșita respingere a excepției prescripției.
A mai invocat și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, susținând că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București, conform dispozițiilor art.86 din nr.OUG27/2006 și a solicitat casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare acestei instanțe.
Același recurent a criticat sentința pentru greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive susținând că s-au încălcat dispozițiile art.17, 21, 22, 34 și 47 din Legea nr.500/2002, potrivit cărora Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestuia și nu poate fi obligat la plata unor drepturi salariale pentru angajații altor instituții.
Reclamanții intimați nu au depus întâmpinare.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există niciun motiv pentru casarea sau modificarea sentinței recurate.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000 și pe dispozițiile deciziei civile XXXVI/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate. modul de stabilire a drepturilor salariale, nu sunt incidente dispozițiile art.86 din nr.OUG27/2006, așa cum susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor și, în mod corect, a fost respinsă excepția necompetenței materiale iar critica privitoare la acest aspect este nefondată și nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
În mod corect a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale invocată de acest pârât.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor este conferită tocmai de atribuțiile acestuia prevăzute de Legea nr.500/2002.
Art.19 prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare și ale legilor de rectificare, iar potrivit prevederilor art.28, elaborează proiectele legilor bugetare.
Având în vedere aceste atribuții, pârâtul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale, care urmează să se facă de către ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, și nu la plata unor drepturi salariale către angajații altor instituții, fără alocarea acestor fonduri nefiind posibilă plata unor drepturi acordate printr-o hotărâre judecătorească și nu s-ar finaliza procesul. Ori, neexecutarea hotărârii ar contraveni dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, nici această critică nu este fondată.
Curtea, examinând susținerile recurenților cu privire la prescripția dreptului la acțiune, constată că acestea sunt nefondate și sentința urmează a fi menținută pentru următoarele considerente:
Guvernul României, prin nr.HG232/30.03.2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2005-2007, recunoscut efectul imperfecțiunilor legislative în domeniul salarizării magistraților și a personalului auxiliar și s-a obligat să aducă o reparațiune acestui personal prin plata drepturilor salariale restante și asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților.
Prin anexa nr.2 pct.VI/3.2, Guvernul României s-a angajat să efectueze și plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004.
Acest act normativ reprezintă o recunoaștere a dreptului în sensul prevederilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 și, conform acestora, întrerupe cursul prescripției, iar potrivit dispozițiilor art.17, curge o nouă prescripție ștergându-se prescripția începută înainte de a se fi emis nr.HG232/2005, aspecte reținute de instanța de fond care, respingând excepția prescripției, a făcut o aplicare corectă a acestor dispoziții legale.
Mai mult, interpretarea dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 a făcut obiectul deciziei XXXVI/7.05.2007, pronunțată în dosarul nr.4/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care admițându-se recursul în interesul legii, s-a statuat că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 nu a mai prevăzut sporul de vechime pentru magistrați, dar nici nu a abrogat prevederile art. 31 (devenit 33 ) din Legea nr.50/1996 care a instituit acordarea acestui drept salarial.
În consecință, fără a abroga dreptul la sporul de vechime, actul normativ în discuție a determinat în fapt neacordarea acestuia cu începere de la data intrării sale în vigoare, 1 septembrie 2000 și, atât din perspectiva angajatorului cât și din cea a salariatului magistrat consecințele au fost de a suprima un drept subiectiv recunoscut în dreptul pozitiv.
Din perspectiva dreptului comun privitor la prescripție, respectiv a Decretului nr.167/1958 și a prevederilor art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens procesual.
Dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, ori în condițiile în care prin nr.OG83/2000 s-a prevăzut inaplicabilitatea prevederilor referitoare la sporul de vechime, titularii acestui drept subiectiv au fost abuziv împiedicați să exercite dreptul la acțiune.
Astfel, dreptul salarial a fost recunoscut magistraților de prevederile art. 31 (devenit 33) din Legea nr. 50/1996, ori modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a acestui act normativ nu putea avea loc, potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000, decât printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, nicidecum printr-un act de nivel inferior, așa cum s-a întâmplat ca urmare a adoptării OG nr. 83/2000.
Această conduită abuzivă a statului nu a făcut altceva decât să înlăture incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive.
În legătură cu prescrierea dreptului la acțiune se mai cuvine menționat și faptul că actele normative de drept internațional la care România este parte, precum și deciziile și actele normative adoptate de Uniunea Europeană prin instituțiile sale se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor statelor semnatare sau membre ale Uniunii, influențându-i în mod direct, inclusiv în domeniul muncii și securității sociale.
Atunci când este cazul, normele de drept comunitar european se aplică direct de către instanțele naționale, în activitatea lor de judecată.
Acest aspect rezultă din practica judiciară, - obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, - aCurții de Justiție a ComunitățilorEuropene,care a statuat că:judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional(Hotărârea din 9 martie 1978, dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/-thal, nr. C 106/77).
În același sens, prin Hotărârea din 19 iunie 1990, Qeen Secretary of for Transport, ex parte:, C-213/89, s-a statuat că:
1. Instanțele naționale sunt acelea cărora le revine, în temeiul art. 5 din Tratat, obligația să asigure protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dreptului comunitar.
2. Ar fi incompatibilă cu cerințele inerente naturii înseși a dreptului comunitar orice dispoziție a unui sistem juridic național sau orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, care ar avea ca efect diminuarea eficacității dreptului comunitar prin faptul ca ar refuza judecătorului competent să aplice acest drept și puterea de a face, în chiar momentul acestei aplicări, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
Fără nici o îndoială, dreptul care face obiectul judecății în cauza de față este protejat, complementar, și deart. 1al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în conformitate cu careorice persoană fizică sau juridică "are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internțional.
Rezultă deci că protecția instituită de acest text se realizează prin includerea în cuprinsul noțiunii de proprietate a bunurilor mobile și imobile ce pot aparține unei persoane fizice sau unei persoane juridice(CEDO, 8 februarie 1979, nr.7456/1976, Wiggins c/-).
În raport de această accepțiune și de protecția dreptului de proprietate consacrate de practica judiciară a CEDO, dreptul la sporul de vechime pretins prin acțiunea introductivă este imprescriptibil, situație reglementată de prevederile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care dispozițiile acestui act normativ nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.
De altfel, obligativitatea respectării de către toate instituțiile Statului Român, inclusiv de Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România rezultă neechivoc și din conținutul art. 11, art. 20, și art. 148 din Constituție, potrivit cărora statul se obligă să respecte cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, fiind garantată constituțional aducerea la îndeplinire a acestora.
Sporul de vechime, drept subiectiv civil constituit în materia dreptului muncii, consacrat printr-o normă juridică organică, face parte din categoria drepturilor câștigate, iar deposedarea abuzivă cu privire la un bun, în sensul art.1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, face ca acțiunii în justiție care tinde la valorificarea lui să nu-i poată opune prescripția
Pentru considerentele expuse s-au apreciat ca nefondate recursurile declarate în cauză, susținerile formulate de părți în calea extraordinară de atac neîntrunind cerințele prevăzute de art. 304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP A împotriva sentinței civile nr. 213/4.03.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.06.2008.
PREȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
în concediu de odihnă cu opinie separată
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
Red. /24.05.2008
Tehnored.2 ex./28.05.2008
Primă instanță: și
Opinia separată este însensul admiterii recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, împotriva sentinței civile nr. 213/4 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, modificării în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii cu menținerea dispozițiilor privind renunțarea la judecată a reclamanților, R.
În condițiile în care prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 36/2008 dată în interesul legii s-a statuat că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că: judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, prezenta opinie separată vizează problema prescripției dreptului material la acțiune și ca o consecință a modului de soluționare a acestei probleme, am apreciat că recursurile trebuiau admise, modificată sentința în sensul respingerii acțiunii ca prescrise.
Prin acțiunea formulată la 28 ianuarie 2008, reclamanții și intervenienții au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă începând cu 1 septembrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație la momentul executării hotărârii.
Acțiunea prin care reclamanții tind la dobândirea acestor drepturi are natura unui conflict de muncă, art. 283 (2) Codul Muncii prevăzând că dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul la acțiune în cazul reclamanților s-a născut din momentul neplății acestor drepturi, pentru fiecare spor de vechime neachitat lunar curgând un termen de prescripție distinct, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite doar drepturile bănești pentru o perioadă de trei ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Pârâții nu au recunoscut nici un moment aceste pretenții pentru a se putea reține întreruperea cursului prescripției, iar reclamanții nu au făcut dovada vreunei piedici în promovarea acțiunii, pasivitatea în care s-au aflat datorându-li-se.
Nu se poate susține că includerea în strategia de reformă a sistemului judiciar a măsurii vizând plata drepturilor salariale restante reprezintă o recunoaștere a acestor drepturi, câtă vreme nu s-a prevăzut în mod expres că în "drepturi salariale restante" intră și sporul de vechime.
Reclamanții solicită repunerea lor în termenul de prescripție, însă nu fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru repunerea în termen.
Decizia nr. 36/7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu constituie motiv de repunere în termenul de prescripție, deoarece prin intermediul ei a fost soluționată o problemă de drept soluționată diferit de către instanțele judecătorești, decizia nesoluționând problema prescripției și neconstituind motiv de repunere în termen.
Mai mult, reclamanții și intervenienții au avut pe rolul instanței o acțiune prin care care au solicitat sporul de vechime pentru o perioadă de trei ani anterioară cererii de chemare în judecată, proces în care ar fi putut solicita aceste drepturi începând cu 1 septembrie 2000, dacă apreciau că aceste drepturi li se cuvin.
Față de cele mai sus, apreciez că recursurile trebuiau admise și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii.
Judecător,
Red. MB/dact. MB
05.08.2008
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan, Maria Ana
