Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 156/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 156/
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestator - împotriva deciziei civile 1291/R din 28.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa contestatoarei, precum și a intimaților, -, -, --, -, -, -, Tribunalul Brașov, Curtea De APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției Și Libertăților, Ministerul Economiei Și Finanțelor Prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B.
Procedura este îndeplinită.
Se constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, copia cărții de muncă contestatoarei.
Se constată de asemenea că prin motivele contestației s-a solicitat judecare acuzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele contestației, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Constată ca prin decizia civilă nr.1291/2009, Curtea de APEL BRAȘOVa dispus următoarele:
A admis în parte recursurile declarate de recurenții pârâți Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și Libertăților, și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin împotriva sentinței civile nr. 23/3.09.2008 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o modifică în parte, în sensul că:
A respins acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Pentru a pronunța aceasta decizie instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 23/2008, Curtea de APEL BRAȘOVa respins excepțiile lipsei calității procesual pasive privind pârâții Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, -, -, --, -, -, - și -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiție, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul ales la antul în DGFP B și în consecință i-a obligat pe pârâții 1, 2 și 3 să achite fiecărui reclamant drepturile salariale echivalente sporului de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data 2 februarie 2007 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri, precum și pentru viitor (pentru perioadele în care fiecare reclamant a fost angajat), sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data plății efective.
De asemenea, a obligat Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor B prin DGFP și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, ținând cont și de momentul în care s-a pronunțat această decizie de recurs în interesul legii, respectiv în cursul soluționării recursului, înainte de încheierea dezbaterilor soluția ÎCCJ fiind obligatorie, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamantei au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
În ceea ce o privește pe reclamanta, pretențiile formulate prin acțiunea civilă, de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul brut lunar din perioada 2 februarie 2007 și pentru viitor, sunt nefondate.
Intimata reclamantă a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate pe o perioadă determinată în cadrul Judecătoriei Brașov, în perioada 1.09.2005 - 1. 06. 2006, conform mențiunilor din carnetul de muncă (filele 116-117). În raport cu perioada de referință menționată față de care solicită drepturile salariale, se constată că reclamanta nu mai avea calitatea de angajat în cadrul Judecătoriei Brașov, contractul de muncă încetând la dată anterioară. Ca urmare, pretențiile acesteia sunt neîntemeiate și nelegale, motiv pentru care vor fi respinse.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație in anulare reclamanta. Solicită anularea deciziei 1291/2009, doar in ceea ce o privește si rejudecarea recursului in sensul respingerii lui.
Arata ca decizia este rezultatul unei greșeli materiale, respective aceea prin care instanța de recurs a reținut ca reclamanta a avut calitatea de personal auxiliar doar in perioada 01.09.2005-01.06.2006 nu si pe viitor. Instanța nu a observat ca a fost reangajata in sistem, fiind personal auxiliar - grefier din nou începând cu 05.05.2008. ceea ce o îndreptățește la acordarea sporului de 50% ce a făcut obiectului litigiului soluționat prin decizia împotriva căreia a formulat contestație in anulare, de la aceasta dată si pe viitor, până la noi dispozitii legale. In drept invoca dispozițiile art. 318 alin 1 Cod procedură civilă.
Analizând contestația in anulare, instanța constata ca este întemeiata.
S-a făcut dovada celor învederate, respectiv ca a fost reangajată în sistem începând cu 05.05.2008.
Pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestație în anulare, în înțelesul art. 318 Cod procedură civilă, ea trebuie să existe și să poată fi sesizată în mod concret, în dosarul în care s-a dat soluția cărei anulare se cere.
Ca urmare, eroarea trebuie să fie evidentă și săvârșită de instanță, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Ea trebuie sa aibă legătura cu aspecte formale ale judecării recursului, nefiind necesara reexaminarea fondului, reaprecierea probelor Greșeala materială se apreciază astfel în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii.
Acesta este sensul urmat de legiuitor la redactarea acestui motiv de contestație în anulare, care are o interpretare restrictivă față de aria sa limitată de acțiune.
Pentru că este vorba de o greșeală materială, instanța constată că nu este reinvestită cu judecarea întregului litigiu în fond, ci doar cu ceea ce a confundat, restul dispozițiilor instanței de recurs cu privire la modificarea sentinței de fond în sensul respingerii pretențiilor reclamantei având ca obiect plata sporului de 50% pe perioada 02.02.2007 (data de la care s-au cerut pretențiile de către toți reclamanții, inclusiv de către contestatoare) si până in 04.05.2008 când a intervenit reangajarea reclamantei ca grefier, rămânând neschimbate, intrând în puterea lucrului judecat. Tocmai de aceea, nu sunt aplicabile dispozițiile art.24 Cod procedură civilă cu privire la incompatibilitatea judecătorilor.
Pe aceasta perioada-02.02.2007-04.05.2008 reclamanta nu a avut calitatea de personal auxiliar, potrivit mențiunilor din cartea de munca. deci nu i se cuvine sporul de 50%.
În această situație practica judecătorească și doctrina au stabilit că instanța care va judeca această contestație în anulare pe acest motiv (art.318 alin 1 Cod procedură civilă)va ajunge la o modificare parțială a soluției, ceea ce s-a stabilit prin cercetarea motivelor de recurs, dobândind puterea lucrului judecat ( - Drept procesual civil, B 1993; - Tratat de procedură civilă, 2004).
Prin urmare, instanța, admițând contestația în anulare va modifica decizia nr.1291/2009 în sensul celor din dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 1291/28.10.2009 a Curții de APEL BRAȘOV pe care o modifică în sensul că:
Respinge pretențiile formulate de reclamanta în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin având ca obiect plata sporului de 50% actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală, înscriere în carnetul de muncă al sporului, alocare sume, doar pentru perioada 2.02.2007 -4.05.2008 nu și pentru perioada 5.05.2008 și în continuare, pe viitor, pentru care i se cuvine acest spor, conform sentinței civile 23/2008 a Curții de APEL BRAȘOV.
Restul dispozițiilor din decizia 1291/2009 a Curții de APEL BRAȘOV rămân neschimbate.
Pronunțată în ședința publică azi 18 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red AP 2.03.2010
Dact AG 12.10.2010/21 ex
Jud recurs C-/ /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu