Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 178/
Ședința publică din 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP B, CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.1286/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov, a intimaților reclamanți și -, precum și a intimaților pârâți Tribunalul Covasna și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de4 recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1286/M/2007 a Tribunalului Brașov, s-a dispus următoarele:
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV pe perioada (01.01.2003 - 01.07.2005) și a fost admisă aceeași excepție pentru Tribunalul Brașov pe perioada (19.10.2004 - 01.02.2006).
S-a respins excepția lipsei calitatii procesuale pasive a paratului MEF prin DGFP
S-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și a fost respinsa acțiunea pentru perioada 01.01.2003 - 19.10.2004 ca prescrisă.
S-a admis in parte acțiunea formulata de reclamanții și in contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției, Tribunalul Covasna si Ministerul Economiei si Finanțelor.
A obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV si Ministerul Justiției sa calculeze si sa plătească in solidar reclamantelor, cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.02.2006 si pana la data rămânerii definitive si irevocabile a prezentei hotărâri.
A obligat pârâții Tribunalul Covasna, Curtea de APEL BRAȘOV si Ministerul Justiției sa calculeze si sa plătească in solidar reclamantelor aceleași drepturi începând cu 19.10.2004 până la 01.02.2006 sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație si dobânda legala la data plății efective.
A obligat paratul Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile de bani necesare achitării drepturilor bănești actualizate, menționate anterior.
A obligat parata Curtea de APEL BRAȘOV sa efectueze cuvenitele mențiuni in carnetele de munca ale reclamanților.
A respins restul pretențiilor reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate in cauza.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de APEL BRAȘOV este neîntemeiata, deoarece nu are relevanta faptul ca, pe perioada 01.01.2003-01.07.2005, aceasta parata nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.
La momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite, astfel încât poate sta in judecata, in calitate de parata.
In consecința, instanța a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de APEL BRAȘOV.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, in calitate de mandatara, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pe perioada 01.01.2003, respectiv 01.01.2004-19.10.2004 este întemeiata, urmând a fi admisa, având in vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958,coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov pentru perioada 19.10.2004-01.02.2006 este întemeiata, deoarece, din carnetele de munca ale reclamantelor, rezulta ca acestea au lucrat,in aceasta perioada, la Tribunalul Covasna.
Astfel, instanța a admis aceasta excepție.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantele au calitatea de judecători la Tribunalul pentru minori si familie Brașov, funcționând in calitate de judecători, astfel:
- reclamanta, in perioada 19.10.2004-31.01.2006, la Tribunalul Covasna, ar după aceea la Tribunalul pentru minori si familie Brașov;
- reclamanta --, in perioada 19.10.2004-31.01.2006, la Tribunalul Covasna,iar după aceea la Tribunalul pentru minori si familie Brașov.
Potrivit disp. art. 47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO," " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc si suprasolicitare nervoasa constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantelor se bazează pe un serviciu deja prestat,ele constituind "un bun" în sensul practicii, așa cum rezultă si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din data de 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamante se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească), deci un bun în sensul primei fraze a art.1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantelor de a nu fi lipsiți de el în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc si suprasolicitare nervoasa pentru magistrați si personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri ".
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, in baza art. 20 al.2 din Constituția României,devin aplicabile dispozițiile art. art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
In concluzie, prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, a fost încălcat dreptul reclamanților la bun, acesta constând in contravaloarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.
Instanța a reținut si faptul ca, la data la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii si celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite.
In situația actuala, când sistemul legislativ este stufos și uneori contradictoriu,iar condițiile de muncă sunt neadecvate, creșterea celor doi factori de risc este evidenta.
La cele de mai sus se adaugă și presiunile indirecte venite din partea justițiabililor care formulează împotriva magistraților numeroase sesizări, reclamații și plângeri penale nejustificate, ce au drept consecință creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului magistraților.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a apreciat ca acțiunea reclamanților este pe deplin justificata, a fost admisa insa numai in parte, in sensul următor:
- a obligat pârâții Tribunalul Covasna, Curtea de APEL BRAȘOV si Ministerul Justiției sa calculeze si sa plătească in solidar reclamantelor, cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 19.10.2004 si pana la data de 01.02.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație si dobânda legala la data plătii efective;
- a obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV si Ministerul Justiției sa calculeze si sa plătească in solidar reclamantelor, cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.02.2006 si numai pana la data rămânerii definitive si irevocabile hotărârii atacate (si nu si pentru viitor, cum au solicitat reclamanții), sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație si dobânda legala la data plătii efective.
Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație si dobânzii legale a fost acordată de către instanța, având in vedere prevederile art.1082 si art.1073 Cod civil, deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natura salariala, s-a creat reclamantei un prejudiciu constând diferența de valoare ca urmare a inflației, precum si in lipsa de folosința a banilor.
De asemenea, a obligat paratul Ministerul Economiei si Finanțelor sa vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor de natura salariala,reactualizate, menționate anterior.
Ca urmare a admiterii excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, instanța a respins pretențiile acțiunea reclamantei - pentru perioada 01.01.2003 - 19.10.2004, respectiv a reclamantei pentru perioada 01.01.2004-19.10.2004, ca fiind prescrisă.
In ceea ce privește petitul privind acordarea sporului de confidențialitate de 15%, instanța a constatat ca acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții nu au beneficiat si nu beneficiază nici in prezent de aceste drepturi salariale, neexistând un act normativ care sa prevadă acordarea sporului de confidențialitate categoriei magistraților.
Este adevărat ca acest spor a fost recunoscut prin lege anumitor categorii de funcționarilor publici, dar aceste dispoziții legale nu pot fi extinse si la categoria magistraților, deoarece aceasta nu este prevăzuta expres in actul normativ (Legea nr.444/2006).
Nu a fost reținuta nici discriminarea de aceste categorii de funcționari publici care beneficiază de acest spor, deoarece categoria magistraților si cea a funcționarilor publici nu se afla in situații comparabile, pentru a li se aplica același tratament juridic.
In cauza nu sunt incidente dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr.137/2000, deoarece, pe de-o parte, nu este îndeplinita condiția situațiilor comparabile, așa cum s-a arătat anterior, iar pe de alta parte, nu poate fi determinat criteriul de discriminare.
de aceste considerente, instanța a respins pretențiile reclamantelor referitoare la sporul de confidențialitate si la actualizarea acestuia, ca neîntemeiate.
Deoarece instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov, pentru perioada 19.10.2004- 01.02.2006, instanța a respins acțiunea reclamantelor împotriva pârâtului Tribunalul Brașov pentru aceasta perioada, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Având în vedere că instanța a admis in parte acțiunea, în temeiul art.1 din Decretul nr.92/1976, instanța a obligat pârâta Curtea de APEL BRAȘOV, să efectueze cuvenitele modificări în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au formulat recurs Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și MEF prin DGFP
Prin motivele de recurs formulate de MEF prin DGFP B este reiterată apărarea formulată și în fața instanței de fond potrivit căreia pretențiile din acțiune constituind drepturi salariale nu pot fi admise în contradictoriu cu această instituție întrucât între părți nu există raporturi juridice de dreptul muncii, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru perioada 3.2004-1.07.2007 când pârâta nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.
Pe fond, prin motivele de recurs ale recurenților, hotărârea atacată a fost criticată pentru nelegalitate și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Astfel, recurenții invocă faptul că pretențiile din acțiunea dedusă judecății nu au nici o bază legală, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești, iar acordarea pe cale judecătorească a unui drept care nu este prevăzut în nici o normă legală în vigoare nu poate fi privită decât ca o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr.83/2000 cu respectarea tuturor condițiilor și limitărilor prevăzute de Constituție, Legea 24/2000 și de Legea nr.125/2000.
În privința incidenței prevederilor art.1 din Protocolul 1 și art.20 din Constituție, prin motivele de recurs se arată că norma internațională invocată nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Prin urmare, reclamanții nu sunt și nici nu au fost titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească și care să determine incidența art.1 din Protocolul 1.
Recursurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Art.47 din Legea 50/1996 prevedea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art.I punctul 42 din OG nr.83/2000, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr.383/2001.
Potrivit art.62 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Prin urmare, pretențiile din acțiune au la bază un text de lege abrogat în mod expres iar, în plus, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG nr.177/2002 precum și OUG nr.27/2006 nu au condus la diminuarea drepturilor salariale ale magistraților ci, dimpotrivă, la creșterea acestora, prin crearea unui nou sistem de salarizare bazat pe noi principii care au la bază grila de intervale pentru stabilirea indemnizațiilor, valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare, aceste din urmă elemente de determinare a veniturilor salariale fiind majorate substanțial, prin includerea și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și a altor sporuri de care beneficiau magistrații.
În consecință, prin acordarea unor drepturi abrogate și neprevăzute în nici un act normativ în vigoare la data introducerii acțiunii, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 teza I Cod procedură civilă.
În ceea ce privește invocarea art.1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției României pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale curtea reține că soluția primei instanțe are la bază o interpretare eronată a acestei reglementări internaționale, precum și a practicii CEDO invocată în considerentele sentinței recurate.
Astfel art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini ori de a recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Reclamanții nu beneficiază de sporul invocat pentru că nu există o lege care să- prevadă și, prin urmare, nu sunt nici titularii unui drept de creanță care să poată fi ocrotit pe calea justiției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că anumite drepturi sunt drepturi patrimoniale în sensul art.1 din Protocolul nr.1 "numai în măsura în care sunt prevăzute în legislația națională" (a se vedea în acest sens cauza Beian împotriva României paragraful 51, cauza Gaygusuz, paragraful 41). De asemenea, CEDO nu negat niciodată dreptul fiecărui stat de a crea legislația națională în funcție de specificul relațiilor sociale din fiecare stat membru, legislație care în mod evident evoluează de la un moment istoric la altul, schimbarea legislației prin abrogarea unor acte normative vechi și intrarea în vigoare a altora noi ținând de însuși progresul normal în cadrul unei societăți aflată în tranziție cum este cea din țara noastră.
Prin urmare, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG 177/2002 și OUG nr.27/2006 au condus în permanență la îmbunătățirea nivelului de trai al magistraților prin creșteri importante ale indemnizațiilor acestora și nicidecum nu s-a adus atingere vreunui drept de natura celui invocat.
Față de aceste considerente, curtea va admite recursurile părților și va modifica hotărârea de la fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, MEF prin DGFP, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.1286/30.11.2007 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge în tot acțiunea formulată de reclamantele și - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Tribunalul Covasna și MEF prin DGFP B având ca obiect pretenții reprezentând contravaloarea sporurilor de 50% și 15%.
Menține restul dispozițiilor cu privire la soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: CȘ/29.02.2008
Dact: MD/3.03.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu