Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Dr. - -
JUDECĂTOR 1: Carmen P
ASISTENȚI -: -
- -
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de către reclamanții, G, și, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, reclamanții au depus precizare de acțiune, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pârâtul Direcția Națională Anticorupție a depus întâmpinare, cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și un set de înscrisuri în probațiune.
În temeiul art. 137 și art. 158 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, instanța invocă, din oficiu, excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA în soluționarea acțiunii pendinte și acordă cuvântul asupra aceste excepții.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită admiterea excepției de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA și declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de contencios administrativ și fiscal.
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii de față, constată.
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții, G, și au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții la acordarea drepturilor salariale cuvenite fiecărui reclamant, constând în sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat lunar la salariul de bază, pe perioada detașării lor ca ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, actualizate cu indicele de inflație, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani. Totodată, au solicitat să se dispună obligarea pârâților la luarea în considerare a acestui spor la stabilirea drepturilor salariale lunare viitoare, cuvenite reclamanților pe perioada detașării lor ca ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
La termenul din 14 ianuarie 2009, în temeiul art. 137 și art. 158 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a Curții de APEL TIMIȘOARA în soluționarea acțiunii pendinte și a reținut cauza în pronunțare pe această excepție, pe care o apreciază ca fiind întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanții sunt ofițeri de poliție judiciară, astfel încât au calitatea de funcționari publici, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 și avizul nr. -/6.09.2006 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată prevede: " cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Având în vedere considerentele expuse anterior și dispozițiile art. 137 și art. 158 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA, invocată din oficiu, ca fiind întemeiată și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cererii formulată de către reclamanții, G, și,toți cu domiciliul procedural ales în T,-, cam. 91-93, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, Bv. nr. 12-14, sect. 5 și Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B,--81, sect. 1, în favoarea Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI
Dr.
GREFIER
Red. /23.01.2009
Tehnored.: M/ 2 ex./23.01.2009
Președinte:Carmen PJudecători:Carmen P, Rvulescu, Ioan Jivan Juridicari Monica