Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 212/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 212/
Ședința publică din 2 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, -, recurent, )., cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Tecuci, în T,-, jud. G împotriva sentinței civile nr.1479 din 9.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL G, ambele instituții cu sediul în G,-, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31 Martie 2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 2 Aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.6242/121 din 11.09.2007 la Tribunalul Galați reclamanții, -, (fostă, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției,Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestora la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază lunar începând cu luna septembrie 2004 și până la data de 1.02.2007, sume care să fie actualizate cu rata inflației, iar Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
A mai solicitat obligarea pârâților (primii 3) să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii civile reclamanții au arătat că fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Tecuci.
Au mai arătat reclamanții că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată magistraților și personalului auxiliar de specialitate li se acordă un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Deși în nr.OUG177/2002 privind salarizarea magistraților acest spor nu a mai fost prevăzut pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile Legii nr.50/1996, care au fost abrogate abia odată cu intrarea în vigoare a nr.OG8/2007 care reglementează salarizarea personalului auxiliar.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii civile a reclamanților.
A arătat pârâtul că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin nr.OG83/2000.
Actele normative de salarizare a magistraților ulterioare OUG nr.177/2002 nu a prevăzut acordarea acestui spor și de fapt nici nu are nici o incidență în cauză,
a mai arătat pârâta.
Abrogarea dispoziției privind acordarea acestui spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică este o problemă de legiferare, astfel că ne aflăm în fața unei opțiuni a legiuitorului, a mai arătat pârâta.
Prin sentința civilă nr.1479 din 9.10.2007 s-a respins ca nefondată acțiunea civilă a reclamanților, (fostă, --, -, și.
Instanța de fond în motivarea sentinței civile a reținut că acțiunea civilă a reclamanților este nefondată pentru următoarele considerente:
Reclamantele în calitate de personal auxiliar de specialitate, au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, se prevedea că pentru risc și suprasolicitate neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest drept salariat a subzistat, până la data de 1 septembrie 2000, când a fost adoptată OG. Nr. 83.
Potrivit disp. art. 42 din actul normativ sus-arătat, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în tot, nefăcându-se nicio distincție cu privire la abrogare pentru magistrați sau personal auxiliar din care fac parte reclamantele.
Așadar, dreptul la sporul de 50% pentru stres instituit prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, a încetat să existe pentru ambele categorii de personal și deci inclusiv pentru reclamante în calitate de personal auxiliar, dreptul încetând la data de 1 februarie 2007, prin OG nr. 8/2007, cum au pretins reclamanții prin acțiune.
Rezultă deci, că prin aplicarea disp. art. 42 din OG nr. 83/2000 a încetat aplicabilitatea disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin abrogare expresă, prin care categoriile de personal din activitatea judecătorească vizate de acest text beneficiau de sporul de stres de 50% instituit anterior.
Încetând dreptul care a constituit temeiul acțiunii, acțiunea reclamantelor este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, -, (fostă, și.
În motivarea recursului declarat reclamanții au susținut că este adevărat că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea Legii nr.50/1996-art.47 din lege a fost abrogat, însă procedându-se în acest fel au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Conform art.108 alin.3 din Constituție, au arătat recurenții, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare,în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996, ori prin OG nr.83/2000 s-a procedat la abrogarea unor dispoziții din Legea nr.50/1996, situații distincte conform art.56 - 62 din Legea nr.24/2000, au susținut recurenții.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor recurenții au susținut că acestuia în calitate de ordonator principal de credite îi revine obligația virării sumelor de bani necesare efectuării plăților către reclamanți.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare admiterea acțiunii civile și obligarea pârâților la plata sporului de 50%, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Prin întâmpinările depuse pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
Pârâtul Ministerul Justiției a susținut că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedea acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut a fost abrogate prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000.
A arătat că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.62 din Legea nr.24/2000.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa susținut și ea că prev. art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate prin OG nr.83/2000,care a fost adoptată în temeiul art.107 alin.1 și 3 din Constituția României și art.1 lit.1din Legea nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport cu probele dosarului de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurente, cât și de disp. art.304 și art.3041Cod procedură civilă curtea constată că această hotărâre este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Abrogarea disp. art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea atât a dispozițiilor Legii nr.24/2000 cât și a dispozițiilor Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe întrucât prin acest din urmă act normativ Guvernul a fost abilitat doar să modifice Legea nr.50/1996 și nu să abroge dispoziții din această lege.
Ori prin nr.OG83/2000 au fost abrogate disp.art.47 din Legea nr.50/1996 privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50%, deși Guvernul nu a fost abilitat în acest sens încălcându-se astfel disp. art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În atare condiții,întrucât abrogarea disp.art.47 din Legea nr.50/1996 este neconstituțională, această dispoziție rămas în vigoare, respectiv acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cum acordarea acestui spor rămas în vigoare curtea constată că acțiunea civilă formulată de reclamanții recurenți este întemeiată, astfel că se impune admiterea ei.
Așa fiind, în baza art.312 alin.1,2 și 3 Cod procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 urmează a fi admis recursul declarat de reclamanții, -, ).,.
Urmează a modifica în tot sentința civilă nr.1479/2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare o admite în parte acțiunea civilă a reclamanților numai față de pârâții Ministerul Justiției,Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați.
Urmează a obliga acești pârâți să plătească recurenților - reclamanți sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică,reprezentând 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 11.09.2004 - 1.02.2007 respectiv 3 ani de la data introducerii acțiunii civile - 11.09.2007 și data abrogării Legii nr.50/1996.
Conform art.269 din Codul muncii urmează ca sumele ce vor fi plătite să fie actualizate în funcție de rata inflației la data plății.
Potrivit disp. Decretului nr.92/1976 privind carnetele de muncă urmează obliga pârâtul Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare prin acordarea acestor drepturi în carnetele de muncă ale recurenților reclamanți.
Acțiunea civilă a recurenților reclamanți față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice potrivit Legii nr.500/2002 are printre alte atribuții și pe aceea de a întocmi proiecte de buget și de legi bugetare sau de rectificare.
Alocarea sumelor pentru plata drepturilor salariale este făcută de ordonatorul principal de credite care este Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice alocând creditele ministerelor conform celor stabilite prin bugetul de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, -, )., cu sediul ales la Judecătoria Tecuci,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr.1479 din 9.10.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați.
Modifică în tot sentința civilă nr.1479/2007 și în rejudecare:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, )., și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați, ambele cu sediul în G,-, să plătească reclamanților, -, )., sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 11 septembrie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, actualizat în funcție de rata inflației.
Obligă pârâtul Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamanților față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 02.04. 2008.
Președinte Judecător pentru Judecător
- - - - -
aflat în O, conf. art.261
al.2 semnează
Vicepreședinte
Grefier
- -
:-/01.07.2008
:/2 ex./02.07.2008
Fond:/
Asistenți judiciari: /
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel