Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 236/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 236
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții G, G, și împotriva sentinței civile nr. 23/17.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții recurenți și G, personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa depus la dosar concluzii scrise prin registratura instanței, la data de 25.01.2010, iar reclamanții recurenți au depus un înscris prin care au arătat că înțeleg să îl aleagă pe numitul în calitate de mandatar.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de repunere pe rol formulată de reclamanți prin cererea aflată la fila 30 din dosar.
Reclamanții arată că doresc repunerea cauzei pe rol.
Curtea, văzând că reclamanții recurenți s-au conformat dispozițiilor instanței de judecată, constată că cererea de repunere pe rol este întemeiată, astfel încât o admite și dispune repunerea cauzei pe rol.
Reclamanții recurenți depun la dosar copia sentinței civile nr. 2216/PI/13.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pentru a evidenția precedentul judiciar.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanții recurenți solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii introductive, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 23 din 17.09.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins acțiunea formulată de reclamanții G, G, și, prin care aceștia au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, arătând că sentința pronunțată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, deoarece prin Decizia nr. 2/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG 83/200 care abrogă dispozițiile art. 47 din legea 50/1996.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Legal citat, pârâtul intimat Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea constată următoarele:
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG 83/200 care abrogă dispozițiile art. 47 din legea 50/1996. Această decizie a avut în vedere doar magistrații și personalul auxiliar de specialitate, nu și personalul conex, personal conex care nu a beneficiat de dispozițiile art. 47/1996. În ceea ce privește motivul de recurs că instanța de fond a încălcat dispozițiile legii 567/2004 și 17/2006, Curtea constată că acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe art. 47 din legea 50/1996, iar legea 567/2004 modificată prin Legea -, stabilește că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT, neincluzând și personalul conex, aceștia nefiind incluși în categoria personalului auxiliar de specialitate nici prin Legea 50/1996 și nu a beneficiat niciodată de acest spor.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul reclamanților ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții G, G, și împotriva sentinței civile nr. 23/17.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /15.03. 2010
Tehnored /15.03. 2010/16 ex/14 com.
Prima instanță: jud. și - Curtea de APEL TIMIȘOARA
Decizia se comunică:
Reclamanților G, G, și
intimați Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf