Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 25/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 25
Ședința publică din data de 23 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Mihai Decean
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf Judicar Nicolae
ASISTENT -: -
ASISTENT -:
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, astfel instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
În deliberare constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 11 iunie 2008, reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând obligarea pârâților să îi plătească în solidar sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația lunară de încadrare, începând cu data de 01.09.2000 și în continuare, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor până la data executării hotărârii; obligarea pârâtului care deține carnetul de muncă să facă mențiunile care se cuvin în aceste carnet privind dreptul câștigat; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății.
În motivare s-a arătat că este justificată cererea de repunere în termen pentru plata drepturilor solicitate potrivit deciziei civile nr.XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B prin care s-a admis recursul în interesul legii, constatându-se că judecătorii, procurorii și magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și dup data intrări în vigoare a OU nr.83/2000 astfel că acest spor nu a fost niciodată abrogat.
Invocând dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanta arată că beneficiază de un astfel de spor iar potrivit art.19 din Decretul nr.167/1958 acest drept nu este prescris, instanța fiind chemată să constate că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Bal ămurit acordarea acestui drept iar neexercitarea acțiunii până la această dată nu implică nici o culpă din partea reclamantei.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aai nvocat excepția necompetenței materiale a instanței, și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul art.3 din Decretul nr.167/0958.
Excepțiile vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Prescripția dreptului la acțiune pentru drepturile salariale restante ale reclamantei, dacă se poate pune o astfel de problemă de drept procesual, începe să curgă din ziua următoare datei stabilite de pârâtul Ministerul Justiției, ca dată a scadenței plății (decembrie 2005) drepturilor salariale restante - de el însuși așa numite, adică de la data de 01.01. 2006, situație în care acțiunea reclamantei se prescrie după trei ani calculați de la data scadenței plății datoriei stabilite și nerespectate de pârât (31 decembrie 2005), respectiv la 31.12.2008.
Rațiunea instituției prescripției extinctive este de a sancționa pe creditorul delăsător, care stă în pasivitate mai mult timp și nu-l acționează în justiție pe debitor pentru a-și realiza creanța, ceea ce, în nici un caz, în speță, nu i se poate imputa reclamantei;
în contextul dat este de notorietate că numai datorită intentării în mod repetat a unor astfel de acțiuni în justiție, la diferite intervale de timp, de către magistrații judecători și procurori, de personalul de specialitate auxiliar din justiție, de la instanțele și parchetele din toată țara, cât și practicii judiciare neunitare s-a ajuns la adoptarea de către Plenul Înaltei Curți de Casație și Justiție a Deciziei nr. XXI(21) din anul 2008.
În art. 20 (1) al Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă se arată căDebitorul care a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul de prescripție era împlinit.
Din această normă cu caracter imperativ, interpretată extensiv, luând exemplul unei astfel de interpretări extensive date în practica sa judiciară de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la noțiunea de bunuri, respectiv protecția bunurilor oricărei persoane, rezultă că promisiunea pârâtului de a plăti până la o anumită datădrepturile salariale restantereclamantei nu mai poate fi retrasă; de asemenea, rezultă că s-a născut un nou drept la acțiune privind acestedrepturi salariale restante, pentru care termenul de trei ani al prescripției extinctive curge după data scadenței plății stabilite de pârât prin hotărârea de guvern despre care s-a făcut vorbire mai sus.
Se remarcă faptul că sporul de risc și supra-solicitare neuropsihică intră în categoria generică a drepturilor salariale, deoarece toate sporurile, indemnizațiile și oricare alte adaosuri la salariul de bază sunt definite de lege a fi părți componente ale salariului (art. 155 din Codul muncii ).
În aceste condiții, a considera prescrise și a nu le mai plăti drepturile salariale în discuție unui număr de persoane salariate, aflate într-o situație similară cu alte persoane, cărora aceleași drepturi referitoare la aceeași perioadă li s-au plătit, aceasta se poate face doar creând o discriminare.
O astfel de diferență de tratament nu se poate aplica unor subiecte de drept aflate în situații analoage, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia mai sus citată; dar aceasta este și o practică constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a extins sfera de protecție și asupra
drepturilor sociale, în aplicarea Art. 6 alin (1), Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, coroborate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (CEDO, decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței; decizia din 30 septembrie 2003, -Poirez contra Franța; decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României).
incoerența legislativă și confuzia s-au produs datorită ignorării dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, în care sunt reglementate distinct componentele salariului, text de lege de drept comun cu caracter imperativ, în materia dreptului muncii, în vigoare în prezent și la data includerii sporului în discuție în salariul de bază brut lunar;
dacă o lege în vigoare arată distinct și expres care sunt componentele salariului:salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar ulterior acestei reglementări un alt act normativ confundă salariul de bază cu indemnizația, ba mai mult include unele în altele componentele salariului, cum s-a întâmplat în speța de față, iese în evidență nu numai incoerența legislativă, ci și confuzia creată, care are efectul diminuării venitului net lunar al salariaților în cauză;
acest efect de diminuare a veniturilor nete lunare se produce progresiv, în timp, deși aparent și efectiv aceste venituri cresc, întrucât, de lege oac reșterii se referă numai la salariul de bază brut lunar al reclamantei, - greșit și confuz numit indemnizația de încadrare brută lunară, deoarece indemnizația este o componentă variabilă a salariului care se adaugă la salariul de bază al persoanelor care sunt detașate, delegate, trimise în misiune, ori care au funcții de conducere etc. iar sporurile, cum este și acela, în cauză, se calculează într-un anumit procent din acest salariu de bază;
includerea oricărui spor sau alt adaos - părți componente ale salariului, în salariul de bază - altă parte componentă a salariului, face imposibilă, deci, calcularea sporului într-un anumit procent din acest salariu, ceea ce, aritmetic, diminuează evident sporul.
Dreptul la muncă are cel mai cuprinzător izvor de drept în Codul muncii, ceea ce nu înseamnă că izvorul principal al dreptului constituțional, care este Constituția, nu este și un izvor important de drept în domeniul dreptului muncii. Astfel, neîngrădirea dreptului la muncă și libertatea muncii sunt de sorginte constituțională, arătându-se în Constituție, Capitolul II. Drepturile și libertățile fundamentale, la art. 41(1) că Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, pre-cum și a locului de muncă este liberă.
Din acest text constituțional, cu forță juridică supremă (art. 1 alineat 5 din Constituție), se desprinde ideea consacrării dreptului la muncă - drept funda-mental și libertate fundamentală a omului în același timp, chiar dacă el nu este direct proclamat în legislația noastră internă, atâta timp cât, potrivit normelor internaționale, acest drept este unul din drepturile esențiale ale omului, așa cum este statuat înDeclarația universală a drepturilor omului(art. 23 punct 1), în Pactul internațional cu privire la dreptu-rile economice, sociale și culturale (art. 6 punct 1), adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluția 2200 (XXI) și înCarta socială europeană revizuită(Partea a II-a, art. 1), acte normative de drept internațional care, fiind ratificate de România, fac parte din dreptul intern; în acest din urmă act normativ de drept internațional al muncii este proclamat direct nu numai dreptul la muncă, ci și dreptul la o salarizare echitabilă, care derivă ca drept accesoriu din dreptul la muncă, protecția lor fiind reglementată deopotrivă în același regim juridic (accessorium sequitur principale).
Actele normative internaționale, cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, ratificate de România, se aplică prioritar față de nor-mele dreptului intern pozitiv și de deciziile Curții Constituționale, cu excepția cazurilor când acestea din urmă conțin dispoziții mai favorabile, potrivit articolului 20 din Constituție. Acest text de constituțional este aplicabil în cauza de față, prima instanță aplicându-l corect și just (deși cu o motivare lapidară), deoarece prin acte normative interne succesive, incoerente și confuze, a fost suprimat un drept câștigat de reclamantă, acela al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, prin includerea lui nelegală în salariul lor de bază lunar, cum s-a arătat mai sus; în acest fel a fost încălcat nu numai art. 53 din Constituție, care interzice să se aducă atingere existenței unui astfel de drept, ci și art. 4 al Părții a II-a dinCarta socială europeană revizuită, potrivit cu care exercitarea dreptului la o salarizare echitabilă se asigură și "prinmetode legale de fixare a salariilor. Or, nelegalitatea metodei de includere și fixare a unei părți componente a salariului în altă parte componentă a acestuia, a fost făcută ca urmare a abrogării ilegale a componentei salariului numită spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, printr-un text al unui act normativ abrogator - Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care a fost declarat neconstituțional (adoptat cu încălcarea legii fundamentale), prin Decizia nr. XXI (21) din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care s-a făcut referire și mai sus.
Excepția privind necompetența materială a instanței nu poate fi admisă, față de dispozițiile OUG nr. 75/2008, intrată în vigoare la 24 iunie 2008, care prin Art. I stabilește competența curților de apel să judece în primă instanță acțiunile civile precum este aceasta de față.
Excepția capacității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor va fi respinsă, deoarece o astfel de calitate este impusă de înseși obligațiile legale pe care le are acest pârât, cu privire la bugetul de stat.
Într-adevăr, fără avizele Ministerului Economiei și Finanțelor, fapt de notorietate și, deci, foarte bine știut și de acest pârât, nu pot fi luate în discuție de către legiuitor nici proiectele anuale de lege ale bugetului de stat și nici proiectele actelor normative de rectificare periodică ale acestui buget, de la care sunt finanțate și toate cheltuielile pe care le face, inclusiv acelea de personal, în executarea bugetului său, pârâtul Ministerul Justiției.
Or, așa fiind, nu mai încape nici o îndoială că acest pârât are calitate procesuală pasivă, opozabilitatea unui titlu executoriu cum este sentința recurată fiind necesară pe parcursul executării lui, fie benevole, fie silite, acest titlu executoriu referindu-se la realizarea unor creanțe ce se plătesc din bugetul de stat.
Într-o altă ordine de idei, în cauza de față fiind vorba de drepturi salariale restante a căror plată se face din bugetul Statului Român, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor rezidă în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 25 din Decretul nr. 31 din anul 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, potrivit cărora statul este persoană juridică, și, ca subiect de drepturi și obligații "participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop".
Acțiunea reclamantei este întemeiată și urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 444 din 13 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, într-un recurs în interesul legii, deci cu putere de lege, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, cum este și reclamanta în cauză, având funcția de judecător la Judecătoria G, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 23/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei se apreciază întemeiată cererea privind actualizarea sumei reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică aplicată salariului de bază brut lunar în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, respectiv cu ale art. 269 alineatele 1 și 2 din Codul muncii,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Obligă pârâți la plata către reclamanți a sporului de 50%, aplicat salariului de bază, pe perioada 01.09.2000 - 10.04.2005, actualizat cu indicele de inflație de la data de 001.09.2000 până la plata efectivă.
Obligă pârâtul Tribunalul Arad să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea de muncă a reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - -
ASISTENT -: -
ASISTENT -:
GREFIER,
Red. /24.11. 2008
Tehnored.: / 2 ex./24.11. 2008
Președinte:Mihai DeceanJudecători:Mihai Decean, Aurelia Schnepf Judicar Nicolae
