Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 279/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 279/CM
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin, cu sediul în- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 877/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, G, A, -, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat și că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea, reclamanții, G, a, și G, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea la plata sumelor de bani reprezentând sporul de fisc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioadele: 18 mai 2007, până la momentul pronunțării acțiunii în prezenta cauză, dar și pentru viitor, pentru reclamanta; decembrie 2007, până la momentul pronunțării acțiunii în prezenta cauză, dar și pentru viitor, pentru reclamantul G; iar pentru ceilalți reclamanți, din septembrie 2007, până la momentul pronunțării acțiunii în prezenta cauză, dar și pentru viitor, sume ce urmează să fie actualizate în raport de indicele de inflație, la momentul plății efectiv; pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a acestor sume iar Serviciul contabilitate din cadrul Curții de APEL CONSTANȚA să opereze în carnetele de muncă mențiunile privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în acord cu hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză.
În motivare reclamanții au arătat că exercită funcția de judecători la Judecătoria, iar în calitatea lor de magistrați au beneficiat de sporul de risc și solicitate neuropsihică, în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară de încadrare până în toamna anului 2000, când acordarea sporului a fost înlăturată prin nr.OG 83/2000.
Au precizat reclamantele că potrivit art. 114 al. 1 din Constituție, în redarea anterioară revizuirii din 2003 "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza articolului 72 pct. 3 litera h și i din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează: h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; i) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială.
Or, salariul este un element esențial al raporturilor de muncă din instanțele judecătorești și trebuia reglementat numai prin lege organică.
S-a arătat că nr.OG 83/2000, a abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, Legea nr. 78/2000, privind prevederile, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG 24/2000 și Legea nr. 50/1996 privind salarizarea magistraților), încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
S-a menționat că prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - Ordonanța, nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
Totodată reclamanții au precizat că, în baza art. 41 al. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de muncă plătit, prestarea m uncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și ale situații specifice, stabilite prin lege, iar în temeiul art. 53 din Constituția României (art. 49 la data abrogării, preluat întocmai după revizuire)," exercițiul unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav".
Au învederat reclamanții că sporul de 50% din salariul brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiază magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate,a fost astfel abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 al. 2 și art. 53 din Constituția României, precum și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
S-a precizat că situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, unde Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI, pronunțată la 7 mai 2007 admis recursul în interesul legii, Căd ispozițiile art.33 al. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct. 32 din nr.OG 83/2000,.50 din nr.OUG 177/2002 și art.6 al. 1 din nr.OUG 160/2000, se interpretează, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar și controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Reclamanții au invocat totodată faptul că prin recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 martie 2008, s-a stabilit că magistraților li se cuvine sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% pe ultimii trei ani, dar și pentru viitor.
Întrucât interpretarea dată de prin recursurile în interesul legii este obligatorie pentru instanțele judecătorești, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1 septembrie 2007 până la momentul pronunțării în prezenta cauză, dar și pentru viitor, sume ce urmează să fie actualizate la momentul efectuării plății, în raport de indicele de inflație.
Prin sentința civilă nr. 877/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a admis acțiunea, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, în solidar, să plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază lunar, pentru perioada 18 mai 2007 până la pronunțarea hotărârii și în continuare, pentru reclamanta, decembrie 2007, până la pronunțarea hotărârii și în continuare, pentru reclamantul G și din septembrie 2007 până la pronunțarea hotărârii și în continuare, pentru ceilalți reclamanți, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților, la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre și a fost obligată pârâa Curtea de APEL CONSTANȚA se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea sentinței s-au reținut următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. I pct.42 din OG nr.83/2000 s-au abrogat disp. art.47 din Legea nr.50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea legii 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996.
S-au încălcat astfel disp. art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În altă ordine de idei se reține că potrivit art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Se reține astfel existența unui conflict între art.1 pct.42 din OG 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1997 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO, urmând a da prioritate acestui din urmă text legal.
Rațiunea pentru care legiuitorul român a considerat că reclamanților li se cuvine acest drept este actuală, deoarece cerințele impuse de înfăptuirea actului de justiție presupun și creșterea factorilor de risc astfel încât a înțeles ca pe viitor să mențină reglementarea sa.
Față de considerentele prezentate mai sus se desprinde concluzia că dreptul subzistă și după intrarea în vigoare a OG nr.27/2006, impunându-se să fie acordat și pentru viitor.
Situația este similară celei privind sporul de vechime în muncă, unde Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia XXXVI/7.05.2007, a admis recursul în interesul legii, întrucât disp. art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din 83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 al.1 din OUG 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar și controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie iar unele dintre acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În conformitate cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina sau a reduce stresul în muncă, angajatorii trebuie: să prevină riscurile de stres în muncă, să evalueze riscurile de stres în muncă, prin identificarea acelor solicitări și presiuni ale activității care ar putea să genereze niveluri crescute și de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați; să acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
Potrivit disp.art.35 din Legea nr.500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art.15 din HG nr.93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr. 500/2002 în sensul că proiectul de bugetul al fiecărui minister se întocmește chiar de către acestea, în calitate de ordonatori de credite, în final fiind aprobat de Guvern și în final prin lege de către Parlamentul României, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are un atribut de decizie în această privință, fiind implicat doar în discutarea fundamentării bugetelor fiecărei instituții, având în vedere că deține informațiile privind veniturile la bugetul de stat. Ca urmare, s-a arătat că sentința pronunțată, prin care Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile pentru plata sumelor cuvenite reclamanților, adaugă la lege.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recursul a fost înregistrat inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție iar prin decizia civilă nr. 1075/05.02.2009 această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Constanța având în vedere că prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 care stabileau și competența de soluționare a recursurilor în cauzele privind drepturile salariale solicitate de personalul din justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 282 din Codul Muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice-, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
Între reclamanți și acest pârât nu există raporturi de muncă sau asimilate acestora, astfel încât nu ar fi putut fi admisă o cerere de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor salariale neachitate.
În ceea ce privește însă cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume, cerere formulată de reclamanți, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasivă și cererea este fondată.
Sigur că, în principiu, potrivit art. 16, 19, 20, 28 și 34 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului de stat presupune parcurgerea unor etape stabilite de lege, formularea propunerilor privind bugetul propriu de către ordonatorii de credite, discutarea acestor propuneri, pentru ca în final bugetul să fie aprobat prin lege de către Parlamentul României.
Dar, proiectul final al bugetului este elaborat potrivit art. 35 din aceeași lege de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, potrivit art. 3(1) lit.A pct. 2, 3, 5, 7, 10, 12, 25 și 31 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, între altele, și următoarele atribuții în domeniul finanțelor publice: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; stabilește echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a rectificării acestuia; analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, și prezintă informări Guvernului, cu propuneri de îmbunătățire; urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat; stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor, în vederea încadrării în deficitul bugetar aprobat; deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar; monitorizează, în condițiile legii, numărul de posturi și cheltuielile de personal din instituțiile publice; administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis la Banca Națională a României, scop în care încheie convenții cu aceasta; elaborează lucrările privind contul general anual de execuție a bugetului de stat, contul general al datoriei publice a statului și, respectiv, a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și proiectele de lege referitoare la aceste conturi de execuție, pe care le prezintă spre însușire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului.
Ca urmare, în exercitarea acestor obligații, Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile necesare asigurării fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor, nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamanților asupra Ministerului Justiției și Libertăților, Curții de APEL CONSTANȚA și Tribunalului Tulcea, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza Dragne contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele Popescu contra României și Dragne contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 61 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele Dragne contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și Mihăescu contra României).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, statul este răspunzător pentru această neexecutare astfel încât, prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor, trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată.
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul este reprezentat în raportul obligațional de Ministerul Finanțelor, așa cum stabilește art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Ca urmare, pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu - sentința pronunțată de instanță, este necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să realizeze operațiunile administrative pregătitoare pentru alocarea din bugetul de stat a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurentul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin, cu sediul în- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 877/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, G, A, -, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud. 25.06.2009
2 ex./ 25.06.2009.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
