Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 280/2009. Curtea de Apel Constanta

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 280/CM

Ședința publică din data de 26 mai 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman

- -

Grefier - - -

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin T, cu sediul în- Bis, județul T și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1093 din 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursurile sunt declarate în termen și motivate și că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Ministerul Justiției a declarat recurs la 18 iulie 2008 împotriva sentinței civile nr. 1093/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La data de 22 iulie 2008 declarat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

În fapt:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, reclamanții, și au chemat în judecată inisterul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și inisterul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, în calitate de parte procesuală, solicitând obligarea pârâților inisterul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:

- pentru perioada 19 martie 2005-30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005-31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006-31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006-31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007-30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007-29 februarie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.

Au mai solicitat reclamanții să le fie reactualizată suma solicitată în raport cu indicele de inflație, la data efectuării plății efective și să fie obligată pârâta Curtea de APEL CONSTANȚA să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele lor de muncă.

Totodată reclamanții au solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor, să asigure sumele necesare pentru achitarea despăgubirilor salariale solicitate.

În motivare, reclamanții au arătat că în intervalul pentru care au formulat acțiunea, au avut și au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Tulcea.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1996, "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".

Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".

Au arătat reclamanții că potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".

S-a susținut că persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din nr.OG 134/1999, "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

De asemenea, s-a menționat că, potrivit art. 1¹din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Alineatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 5¹la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în o mie de lei, în favoarea personalului".

Reclamanții au învederat că nr.OUG 2/2000 a modificat coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Totodată, au menționat că nr.OUG 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1, "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".

Astfel, au arătat reclamanții că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit nr.OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "idemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.

S-a subliniat că prin nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).

Conform Anexei 1 la.OUG nr. 27/2006, valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.

Au arătat reclamanții că, prevederea din Anexa Ia O. nr. 27/2006, încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, privind Statutul magistraților, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța nr. 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.

Reclamanții au arătat că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească ar fi pusă, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.

Ordonanța nr. 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.

S-a arătat astfel că prevederile legislative din Ordonanțele nr. 27/2006 și nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică, în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Stabilirea prin Ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.

Au învederat reclamanții că drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.

Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.

Reclamanții au precizat că Ordonanțele nr. 27/2006 și nr. 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.

Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului muncii cât și OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit. "i" se menționează și "dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

Totodată, reclamanții au arătat că actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt nr.OUG 123/2003, OG nr. 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.

De asemenea, reclamanții au subliniat și că, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 4 octombrie 2007, în acord cu literatura de specialitate, și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, argumentele aduse în sprijinul acestei opinii fiind următoarele:

- potrivit dispozițiilor nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de indemnizație de încadrare lunară brută.

Acest concept se regăsește în conținutul Legii nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor "care ocupă funcții de demnitate publică" care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.

- magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art. 3 din Legea nr. 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.

În sensul celor de mai sus, a se vedea și prevederile art. 16 alin. 3 din Constituția României, republicată, care, referindu-se la "funcțiile și demnitățile publice, civile și militare" nu a avut în vedere salariații, ci a vizat distincția dintre noțiunile de funcție publică și funcția de demnitate publică.

Referitor la cererea privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la asigurarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate, reclamanții au învederat instanței că potrivit art. 3 (1) din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.

S-a menționat că, în exercitarea acestor atribuții, Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.

Pe de altă parte, reclamanții au arătat că, în conformitate cu art. 2 din nr.OG 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Obligația aceasta ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor, nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.

În apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției prin care a arătat că într-adevăr, în temeiul art. 2 din nr.OUG 177/2002, indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Însă, prin Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată nr.OUG 177/2002, art. 2 fost modificat, urmând să aibă următorul conținut: " (1) pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență".

Totodată, art. 3 din nr.OUG 27/2006 prevede: " (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

S-a menționat că, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 au fost abrogate dispozițiile art. 1¹și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare.

De asemenea, a arătat pârâtul că prin nr.OUG 27/2006 a fost abrogată nr.OUG 177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea nr. 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998, art. 56 din Legea nr. 317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.

Prin urmare, s-a precizat că începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din nr.OUG 177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.

Pârâtul a mai menționat că de altfel, începând cu 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind aprobat prin art. 15 din nr.OUG 24/2000.

A mai învederat pârâtul că, este de reținut și faptul că dispozițiile nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 nu contravin Constituției, Legii nr. 303/2004 sau Codului muncii. Astfel, într-adevăr, art. 73, actual art. 74 alin. 2 teza I din Legea nr. 303/2004, prevede că, "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă, în teza a II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".

La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal prevăzute de acest act normativ erau stabilite prin nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003. Prin urmare, dispozițiile art. 73, actual art. 74 din Legea nr. 303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, drepturi salariale care, potrivit legii "nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Astfel, a subliniat pârâtul că prin acest act normativ, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, personalului asimilat acestora, potrivit legii, judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, magistraților asistenți și asistenților judiciari au fost majorate după cum se cunoaște cu un procent de 40% față de cele prevăzute în nr.OUG 177/2002, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pe grad de instanță, în raport de funcția deținută și prin instituirea dreptului la spor de vechime în muncă și primă de concediu.

De asemenea, pârâtul a precizat că Legea nr. 303/2004 nu conține nicio dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, iar pe de altă parte, dispozițiile din Legea nr. 154/1998, nr.OUG 177/2002 și din alte acte normative care se refereau la acest aspect au fost abrogate expres după cum a arătat mai sus.

Totodată, pârâtul a arătat că actele normative care stabilesc drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor și a celuilalt personal prevăzut de acestea, în sens contrar celor susținute de reclamanți, au fost emise cu respectarea dispozițiilor Constituției, ale Legii nr. 24/2000 și a Normelor metodologice date în aplicarea acesteia.

Tot în apărare a formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care a arătat că cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie să fi făcut în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și drept urmare admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat.

De asemenea, s-a precizat că execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.

În considerațiile arătate solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a invocat excepția privind lipsa calității sale procesual pasive în cauză.

Astfel, s-a arătat că, nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, deoarece Consiliul, conform art. 16-20 din nr.OG 137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.

În conformitate cu prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, republicată, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze, în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării (principiul inversării sarcinii probei).

În această situație judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei.

a precizat că în această situație, Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât (acestuia lipsindu-i calitatea procesuală pasivă în astfel de cauze), ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare ( fiind instituția abilitată și investită prin lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei anumite fapte).

S-a menționat că, trebuie reținută lipsa calității procesuale pasive a în cauză, acesta neputând fi obligat la "a face ceva" în favoarea reclamantului, în temeiul art. 27 din nr.OG 137/2000, temei în care a fost introdus în cauză. Scopul introducerii -ului în astfel de cauze, în sensul voinței reale a legiuitorului, este expres acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentate direct instanței de judecată, acest fapt neputând atrage calitatea procesuală pasivă a pârâtului, calitate care aruncă în sarcina purtătorului obligații în favoarea reclamantului (nefiind cazul pentru în speță).

Prin sentința civilă nr. 1093/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și s-a admis acțiunea introdusă de reclamanții, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei și Finanțelor B și parte procesuală Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:

- pentru perioada 19 martie 2005-30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005-31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006-31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006-31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007-30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea la plata actualizată a acestor drepturi salariale, cu indicele de inflație, la data plății efective.

A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze sumele la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.

A fost obligată Curtea de APEL CONSTANȚA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În referire la excepția privind lipsa calității procesual pasive a:

În cauză, reclamanții nu au solicitat citarea acestei instituții în calitate de pârâtă, pentru stabilirea în sarcina acesteia a obligației de plată a diferențelor salariale solicitate, ci, în baza art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, republicată, în calitate de expert în materia discriminării în vederea realizării atribuțiilor prevăzute în acest sens de art. 19 din nr.OG 137/2000.

În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a, ca nefondată.

Examinând acțiunea pe fond, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

- valoarea de referință universală;

- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;

- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;

- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.

Drept urmare, nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați, începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

În baza art. 48 din nr.OUG 177/2002 și a art. 3 lit. "e" din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la.OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004-31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile nr.OUG 191/2002 și ale art. 3 lit. "a" din nr.OUG 123/2003.

Însă, pentru perioadele 19.03.2005-30.09.2005 și 1.10.2005-31.01.2006, deși nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de nr.OG 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

Este de observat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din nr.OG 9/2005 arată doar că, în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora, fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.

Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președintele României, indemnizația lunară era de:

- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a, la.OUG nr. 191/2002,

- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b, la aceeași ordonanță,

- 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prevăzută de art. 3 lit. "a" din nr.OUG 123/2003;

- 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prevăzută de art. 3 lit. "a" din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Conform art. 3 alin. 5 din nr.OG 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca deferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României, care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, tribunalul a constatat întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prevăzute de nr.OG 9/2005.

Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006, 2007 și 2008, creșterile salariale prevăzute de nr.OG 3/12.01.2006 și nr.OG 10/31.01.2007.

Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:

- 264,7 lei pentru perioada 19.03.2005-30.09.2005 și

- 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005-31.01.2006, conform OG nr. 9/2005;

- 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006-31.08.2006 și

- 331 lei pentru perioada 1.09.2006-31.12.2006, conform art. 1 din nr.OG 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;

- 358 lei pentru perioada 1.01.2007-31.03.2007;

- 365 lei pentru perioada 1.04.2007-30.09.2007 și

- 405 lei pentru perioada 1.10.2007-29.02.2008, conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din nr.OG 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.

Este de observat că potrivit preambulului, nr.OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și ale drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la carierea judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării".

De asemenea, că potrivit art. 2 din nr.OUG 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

Cu toate acestea, în Anexa 1 la.OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

În consecință, instanța a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică.

În vederea acoperirii integrale a prejudiciului datorat prin neplata la timp a drepturilor salariale solicitate și având în vedere că, de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești și până la momentul plății efective, va mai trece o perioadă de timp, instanța a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, la plata actualizată a acestor drepturi salariale, cu indicele de inflație la data plății efective.

Totodată, instanța a obligat pârâta Curtea de APEL CONSTANȚA, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la a asigura sumele necesare pentru achitarea despăgubirilor salariale solicitate, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe teza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor, pe care le depune la guvern, până la data de 3 septembrie a fiecărui an.

În același timp, potrivit art. 5 din nr.HG 93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc, sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare, fiind cuprinsă în art. 118 din Legea nr. 304/2004.

Față de aceste considerente, instanța a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze sumele la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.

Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor a vizat, în esență, incidența dispozițiilor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35.

Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei instituții, inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.

În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției unde va trebui să se regăsească suma este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.

Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielilor bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.

Critica sentinței formulată prin motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției a vizat, în esență, următoarele:

Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În primul rând, întrucât cererea reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din nr.OG 137/2000, respectiv art. 27 alin. (1) din actuala numerotare în forma republicată a actului normativ și are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, instanța de judecată urmează să constate că acest text de lege a fost declarat neconstituțional.

Totodată, a învederat că, în temeiul art. 2 din nr.OUG 177/2002, indemnizațiile magistraților au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Însă, prin Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată nr.OUG 177/2002, articolul 2 fost modificat, urmând să aibă următorul conținut: (1) pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență".

Articolul 3 din nr.OUG 27/2006 prevede: (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 au fost abrogate dispozițiile art. 1¹și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare.

De asemenea, prin nr.OUG 27/2006 a fost abrogată OUG nr. 177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea nr. 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 154/1998, art. 56 din Legea nr. 317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.

Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din nr.OUG 177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr. 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.

De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadru autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art. 5 din Legea nr. 154/1998 fiind abrogat prin art. 15 din nr.OUG 24/2000. Astfel, conform nr.OG 9/2005, OG nr. 3/2006 și nr.OG 10/2007 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative beneficiază de indemnizații fixe și nu în baza unei valori de referință sectorială.

Este de reținut și faptul că dispozițiile nr.OUG 177/2002 și OUG nr. 27/2006 nu contravin Constituției, Legii nr. 303/2004 sau Codului muncii. Astfel, într-adevăr, art. 73, actual art. 74 alin. 2 teza I din Legea nr. 303/2004, prevede că "Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", însă în teza a II-a se precizează că "Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".

Ori, prin legea specială prin care au fost stabilite ulterior drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG 27/20096, aprobată prin Legea nr. 45/2007, nu au fost diminuate drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 1093/21.05.2008 a Tribunalului Tulcea, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recursurile sunt fondate.

Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs circumscrise temeiurilor de modificare indicate, va admite recursurile pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Susținerile reclamanților nu sunt conforme cu realitatea evoluției legislative.

Este real că potrivit art. 1¹din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG nr. 83/2000 indemnizația pentru magistrați se stabilea pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Legea nr. 216/2001, legea bugetului de stat pe anul 2001stabilește prin art. 13 alin. 1 că valoarea de referință sectorială reprezintă 0,62 din valoarea de referință universală.

Această valoarea de referință sectorială a fost majorată prin OUG nr. 187/2001 și nr.OUG 177/2002 începând cu data de 1.01.2003.

Prin nr.OUG 177/2002 - ntră în vigoare a data de 1 ianuarie 2003 - rt. 50 alin. 2 abrogat art. 1¹din Legea nr. 50/1996 care prevedea că " indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorității legislativă și executivă".

Semnificația juridică a unei atare prevederi normative este aceea că de la acest moment valoarea de referință sectorială nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică alese sau numite, ci este stabilită distinct pentru magistrați.

Prin nr.OUG 177/2002 valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 6 % începând cu 1.01.2003 și cu 9 % începând cu 1.10.2003, ajungând la 194,38 lei respectiv la 211,87 lei.

OUG nr. 123/2003 a majorat valoarea de referință sectorială care a ajuns la 224,58 lei începând cu 1.01.2004 la 238,06 lei începând cu 1.10.2004.

Prin nr.OG 33/2005 aceasta s-a majorat la 246,60 lei începând cu 1.01.2005 și la 257,10 lei începând cu 1.10.2005, iar prin nr.OUG 27/2006 s-a majorat la 267,28 lei începând cu 1.04.2006 și la 280,64 lei de la 1.09.2006.

Actele normative invocate de reclamanți, respectiv nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007 se referă la stabilirea salariilor personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 respectiv pentru personalul contractual din sistemul bugetar și a personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Fără a mai prelua considerentele, arătăm că începând cu data de 1.01.2003 modul de stabilire a indemnizației pentru magistrați nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică.

În lipsa unui temei legal, nu se mai poate acorda o altă valoarea de referință sectorială pentru perioada martie 2004-martie 2008.

Reclamanții susțin că prin neacordarea creșterilor salariale, categoria profesională a magistraților a fost discriminată comparativ cu celelalte categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă.

Articolul 16 alin. 1 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unei măsuri în considerarea unei situații speciale.

Principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate, așa încât, dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

În cazul de față nu poate fi vorba despre existența unei comparabilități sau analogii între categoria profesională a magistraților și celelalte categorii profesionale, ceea ce justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea creșterilor salariale aferente anilor 2004-2008.

Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului.

De asemenea, dat fiind conținutul diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, sisteme de salarizare diferite, fac să nu poată fi reținută situație comparabilă între aceste categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, personal contractual.

Principiul egalității în drepturi și al discriminării - pus în valoarea prin dispozițiile art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice - se aplică numai situațiilor egale, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitorul național în considerarea unor situații obiective diferite nereprezentând nici privilegiu, nici discriminare.

Și nu în ultimul rând, acordarea de creșteri salariale prevăzute de ordonanțele arătate pentru unele categorii de persoane excede cadrului legislativ stabilit prin nr.OG 137/2000, întrucât conținutul diferit de alte categorii profesionale a necesitat sisteme diferite de salarizare, situațiile nefiind, deci, comparabile.

De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constatată și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.

Invocarea dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. "e" din nr.OG 137/2000 și art. 27 din același act normativ, nu justifică afirmarea dreptului pretins câtă vreme Curtea Constituțională a statuat în mod constant (Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008) că nu se poate da acestor dispoziții legale interpretarea potrivit cu care instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile întemeiate, va admite recursurile și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursurile civile formulate de recurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin T, cu sediul în- Bis, județul T și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1093 din 21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în nr. 1-3, sector 1.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman

Judecător,

Grefier,

- -

Jud.fond. /

Red.dec.jud.

Tehnoredact.gref.

4 ex./ 11.06.2009.

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman

#Judecator Razvan Anghel

Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 280/2009. Curtea de Apel Constanta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 280/2009. Curtea de Apel Constanta