Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ȘI DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA NR.300/DOSAR NR-
Ședința publică din 17 martie 2009
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel- - - judecător
- - - - judecător
- - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și de pârâtul - chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1845 pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 26 noiembrie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 martie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 10 martie 2009 și apoi la 17 martie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea acțiunea înregistrată inițial sub nr.- iar după transpunere la completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, sub nr-,reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, aferentă perioadei 2001-2007, suma ce urmează să se actualizeze cu rata inflației până la data plății efective; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la corectarea în carnetul de muncă a încadrărilor salariale ale reclamantei,fără cheltuieli de judecată.
Prin precizarea de acțiune, fila 37 dosar inițial, reclamanta a solicitat obligarea ambilor pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță și a indicat că al doilea capăt de cerere este întemeiat pe dispozițiile art.7 alin.2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr.1845/2008 Tribunalul Brașova respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și, în consecință:
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, aferentă perioadei 2001-2007, sume ce urmează să se actualizeze cu rata inflației.
A obligat pe pârâtă să efectueze în carnetul de muncă al reclamantei a mențiunilor privind drepturile salariale mai sus menționate.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâta Curtea de Conturi a României și pe cale de consecință:
A obligat pe chematul în garanție să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor bănești mai sus stabilite.
A respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că reclamanta este salariata pârâtei Curtea de Conturi a României, fiind încadrată în funcția de secretar-dactilograf la Camera de Conturi a Județului B, conform contractului individual de muncă nr.2341 încheiat la data de 20 martie 2001 și adeverinței nr.39951/25.07.2008 emisă de pârâtă.
Potrivit dispozițiilor art.59 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel național, salariații au dreptul la acordarea unei prime de concediu.
Conform art.241 alin.1 lit. d din Codul Muncii, clauzele contractelor colective de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în muncă la toți angajatorii din țară.
Din probele administrate rezultă că pentru perioada 2001-2007 reclamanta nu a beneficiat de plata primei de concediu, or potrivit dispozițiilor art.40, alin.2,lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Reclamanta își întemeiază acțiunea introductivă și pe discriminare, invocând dispozițiile nr.OG137/2000 republicată.
Pentru a exista discriminare în sensul dispozițiilor OG.nr.137/2000, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- existența unui criteriu de discriminare potrivit art.2,alin.1 din nr.OG137/2000 republicată;
- tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege;
- tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
De altfel, prin Hotărârea nr.282/21.05.2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pronunțată la petiția formulată de controlorii financiari și având ca obiect discriminarea dintre aceștia și funcționarii publici din cadrul aceleiași instituții, Colegiul Director a constatat că există un criteriu de discriminare și anume un criteriu profesional, iar art.2 alin.1 al nr.OG137/2000 precizează că pot fi invocate nu doar criteriile expres enumerate ci și alte criterii.
Este adevărat că hotărârea de mai sus a statuat că faptele prezentate nu reprezintă discriminare conform art.2 coroborat cu art.1 alin.3 al OG137/2000 dar s-a referit la situații comparabile dintre personalul angajat cu contract individual de muncă și funcționarii publici.
De altfel, prin nr.OUG146/19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 s-a recunoscut dreptul reclamantei la aceste sume.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a admis în parte acțiunea conform dispozitivului.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B invocând prevederile art.304 pct.9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta Curtea de Conturi a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2005 întrucât în speță nu sunt incidente dispozițiile deciziei nr.XXIII/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție iar pe fondul cauzei, sentința este nelegală și netemeinică deoarece actul normativ cadru de salarizare al reclamantei, ce face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar este nr.OUG24/2000 care nu prevede drepturile solicitate de aceasta și nu dispozițiile Codului Muncii.
Referitor la aplicarea dispozițiilor nr.OUG137/2000, se arată că instanța de fond nu a respectat prevederile deciziilor nr. 818 - 821 pronunțate de Curtea Constituțională.
În dezvoltarea motivelor de recurs, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B critică sentința pentru modul cum a fost soluționată cererea de chemare în garanție, aceasta fiind inadmisibilă întrucât între Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Conturi nu există nici o obligație de garanție.
În ceea ce privește fondul cauzei se susține că nr.OUG24/2000 nu prevede dreptul de acordare a primei de concediu personalului contractual din sistemul bugetar, respectiv reclamantei.
Ultima critică se referă la aplicarea greșită de către instanța de fond a coeficientului inflației la sumele neachitate pentru considerentul că Ministerul Finanțelor Publice este o instituție bugetară iar angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art.304 indice 1 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea reține că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2005 invocată de pârâta Curtea de Conturi este fondată urmând a fi admisă iar acțiunea reclamantei va fi respinsă ca prescrisă pentru această perioadă.
Decizia nr.XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție are ca efect interpretarea și aplicarea unitară a legii, respectiv a dispozițiilor art.41^1 alin.1 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin urmare, dispozițiile menționatei decizii nu produce efectul suspendării termenului de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 din Decretul 167/1958, reclamanta având funcția de secretar dactilograf la Camera de Conturi.
Criticile invocate pe fondul cauzei sunt legale, având în vedere dispozițiile actului normativ cadru - nr.OUG24/2000 care reglementează salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar, în care se include și reclamanta.
Dispozițiile nr.OUG24/2000 nu prevăd acordarea unei prime de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu.
În ceea ce privește, temeiul de drept invocat în cauză de reclamantă, trebuie observat că drepturile acesteia, se prevalează pe dispoziții din Legea 188/1999 cu referire la statutul funcționarului public. Ori reclamanta nu are calitatea de funcționar public, iar drepturile salariale stabilite printr-un text de lege, cu destinație expresă pentru o anumită categorie de personal, nu pot fi aplicate prin extindere și la altă categorie de salariați.
Unul din principiile salarizării în cadrul autorităților și instituțiilor publice, prin derogare de la principiul negocierii, este acela al prestabilirii prin lege a salariului. Ori în speță nu există nici un text de lege care să confere reclamanților dreptul la primă de vacanță.
Referitor la celălalt temei de drept al acțiunii, respectiv disp. art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel național, pe anii 2007 - 2010, acesta a fost invocat și interpretat în mod greșit întrucât dispozițiile acestuia sunt în sensul că "se poate stabili în raport de posibilitățile economico - financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță." Ori din interpretarea acestui text cu valoare normativă, se înțelege că acordarea primei de vacanță este o posibilitate, condiționată de posibilitățile economico-financiare ale angajatorului, și nu o obligație. Pe de altă parte acordarea primei de vacanță fără o reglementare specială, numai în aplicarea dispoziției generale stipulată în CCM la nivel național, aduce atingere gravă, principiului de care s-a amintit mai sus și anume acela al prestabilirii salariului prin lege, în cazul instituțiilor publice.
În ceea ce privește principiul discriminării reclamantei față de alte categorii profesionale, cum ar fi funcționarii publici, care sunt beneficiari ai acestui drept stabilit prin lege, trebuie menționat că art. 27 din OG 137/2000, a fost declarat neconstituțional.
Instanța trebuie să respecte la pronunțarea prezentei sentințe și deciziile Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art.27 din OG 137/2000 deoarece potrivit art.31 alin.3 din Legea 47/1992 "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pune de acorda prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției". Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale suntsuspendate de drept.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 prin decizia 821/3.07.2008, 818/3.07.2008, 820/2.07.2008 aceste decizii fiind publicate în MO din 16.07.2008 și fiind obligatorii pentru instanța de fond.
Fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată presupune chiar interpretarea dispozițiilor art.2 și art.27 din OG 137/2000 în sensul pe care Curtea Constituțională l-a considerat neconstituțional.
Admițând o astfel de cerere instanța ar fi apreciat că "omisiunea legiuitorului de a acorda și reclamanților beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare". Ori, prin deciziile mai sus arătate un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței pe care-și fundamentează pretențiile - înțeles prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative (cazul în speță) a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat.
Față de aceste considerente, recursurile sunt fondate, urmând a fi admise în baza art.312 (1) Cod procedură civilă și a modifica în parte sentința civilă recurată potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B împotriva sentinței civile nr.1845/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o modifică în parte și în consecință:
Admite excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României privind plata drepturilor salariale reprezentând primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, aferentă perioadei 2001 - 2005 ca fiind prescrisă.
Respinge acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României privind plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, aferentă perioadei 2005 - 2007 și a efectuării mențiunilor în carnetul de muncă, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și la respingerea acțiunii reclamantei împotriva acestei părți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
- - - - - -
GREFIER,
Red. /07.04.2009
Dact. /16.04.2009
- 3 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina
