Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 310/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2874/CM/2005)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 310
Ședința din Camera de Consiliu din data de 06.02.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2008, privind rejudecarea acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele - SUCURSALA TR.S și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, având ca obiect drepturi bănești reținută în fond spre rejudecare, în urma casării deciziei civile nr.879 din 10.04.2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr.2874/CM/2005 prin decizia nr.2910 din 04.04.2007 în dosar nr-.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.01.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr.998/04.10.2005 a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mehedinți -Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, privind pe contestatoarea.
A respins excepția tardivității contestației împotriva deciziei de pensionare nr.- din data 01.03.2004.
A respins contestația împotriva deciziei de pensionare nr.- din data 01.03.2004, emisă de Mnți.
A respins acțiunea față de - și a respins cererea reconvențională formulată de CJP
Prin decizia nr. 879 din 10.04.2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr.2874/CM/2005 s- respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.998 de la data de 04 oct.2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr.5094/2005, în contradictoriu cu intimatele pârâta - Sucursala DR-TR.S și Casa Jud. de Pensii
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Potrivit art.41 alin.5 din Lg. 19/2000, astfel cum a fost modificată prin art.1 pct.181, din OUG 49/2001 asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de această lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.
Prin urmare, întrucât recurenta-contestatoare nu s-a aflat nici în situația unei pensii anticipate și nici a pensiei anticipate parțiale, fiind necesar a i se aplica prevederile art.41 al.5 din Lg. 19/2000, astfel că își poate continua activitatea la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, numai cu acordul angajatorului.
Recurentei-contestatoare, aplicându-i-se reducerea vârstei standard de pensionare, ca urmare a activității desfășurate în condiții deosebite de muncă îndeplinea condițiile pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă. Peste acest mandat ea putea fi menținută în activitate, numai cu acordul angajatorului. Cum angajatorul nu și-a manifestat acest acord devin aplicabile prevederile art. 56 alin.1 lit.d Codul Muncii, astfel că încetează de drept al recurentei-contestatoare.
La data de 04.04.2007 contestatoarea a formulat contestație în anulare împotriva dec. Civile nr. 879 din 10 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 2874/CM-AS/2005 în contradictoriu cu Suc. Romag DR TR S și Casa de pensii DR TR
În motivele contestației în anulare se arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate precum și cu privire la excepția nulității deciziei de pensionare pentru lipsa acordului ei la pensionare anticipată.
Arată că deși nu a formulat o cerere de pensionare anticipată, unitatea -intimată, fără să-i solicite acceptul a formulat în numele ei o cerere dep ensionare anticipată cu ignorarea dispoz. art. 167 din Lg. 338/2002 care precizează că " persoanele care au desfășurat activități din Gr. I de muncă pot solicita pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Precizează că a promovat anterior o contestație în anulare, dar care nu a fost întemeiată pe acest motiv.
A solicitat ca instanța să aibă în vedere și să respecte principiul egalității de tratament juridic, întrucât alți angajați ai DR TR S, care au formulat la rândul lor contestații, au invocat nulitatea absolută a deciziilor de pensionare anticipată pe aceleași considerente, iar contestațiile lor au fost admise prin hotărâri irevocabile, constatându-se nulitatea absolută și reintegrarea contestatorilor.
Intimata DR TR Sad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare
Intimata Casa Jud. de pensii Mad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia.
Prin decizia 2910/28.11.2007 s-a admis contestația în anulare, s-a anulat decizia nr. 879/10.04.2006 și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 30 ian. 2008.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut:
motivarea recursului stată în dosarul 2874/CM/2005( fila 2) se observă că primul motiv de recurs vizează excepția nulității absolute a deciziei de pensionare nr.127.494/01.03.2004 despre care titulara recursului, contestatoarea de față arată că a fost invocată în fața primei instanțe și că nu a fost analizată.
S-a motivat această primă critică în recurs prin faptul că recurenta nu a formulat cerere de pensionare, această cerere fiind formulată de către intimată fără știrea recurentei și fără ca recurenta să îndeplinească condițiile pentru încetarea de drept a
Comparând acest motiv de contestație cu cel din contestația în anulare formulată anterior, este adevărat că, acesta se regăsește inserat sub o altă formulare ( a se vedea fila 29, dosar) însă în considerentele dec. 879/10.04.2006 ( fila 32,34, dosar -) împotriva căreia s-a îndreptat prima contestație nu se găsește analizată sub nici o formă această critică, având în vedere că reprezintă și primul motiv de recurs formulat împotriva hotărârii fondului și care a fost soluționat prin decizia nr. 879/2006.
Cât privește decizia nr. 112/2007 care a soluționat prima contestație în anulare( fila 30,31, același dosar) se observă că, aceste critici ale contestatoarei au fost analizate în temeiul art. 318.pr.civilă sub aspectul săvârșirii unei greșeli materiale, iar nu sub aspectul omisiunii de a cerceta vreunul din motivele de recurs.
Din aceste considerente, rezultând cu claritate împrejurarea că excepția nulității deciziei de pensionare a reprezentat prima critică din recursul declarat împotriva hotărârii fondului și că, această critică nu fost în nici un fel analizată prin decizia contestată, s- apreciat că sunt întrunite dispoz. art. 318 C:pr.civilă cu privire la omisiunea cercetării unui motiv de recurs.
Potrivit art. 56 alin.1 lit.d Codul Muncii contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, parțială sau pensionare pentru invaliditate a salariatului potrivit legii.
Potrivit art. 82 alin.1 pensia se acordă se acordă la cererea persoanei îndreptățite a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului.
După cum se poate observa din actele dosarului contestatoarea nu a formulat o cerere de pensionare, aceasta fiind completată de unitatea angajatoare în numele său și nu a fost semnată de contestatoare, nefiind comunicată acesteia.
Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile nulității absolute ca sancțiune privind această decizie de pensionare, aspect care nu a fost analizat cu ocazia judecării recursului ce a făcut obiectul dosarului 2874/CM/2005, motiv pentru care s-a admis contestația în anulare.
Întrucât se constată nulitatea absolută a deciziei de pensionare, în baza art. 137 alin. 1 Cod pr.civilă nu se vor mai analiza celelalte motive de recurs, instanța pronunțându-se în baza acestei excepții, care face de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului pricinii.
Având în vedere aceste considerente, se va admite recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 998/04.10.2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 5094/2005.
Se va modifica sentința în sensul că se admite contestația, se va anula decizia nr. -/01.03.2004 emisă de Casa de Pensii M; se va dispune reintegrarea contestatoarei în funcția avută la 15 martie 2004 și va fi obligată pârâta la plata drepturilor salariale începând cu 15 martie 2004 până la reintegrare.
Cu referire la cererea reconvențională formulată de CJP M, urmează a se admite și a fi obligată contestatoarea către reclamantă reconvențională, Casa Jud. de Pensii M la restituirea sumelor încasate cu titlu de pensie.
Ca urmare a culpei procesuale urmează a fi obligată intimata-pârâtă la 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele - SUCURSALA TR.S și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, având ca obiect drepturi bănești reținută în fond spre rejudecare, în urma casării deciziei civile nr.879 din 10.04.2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr.2874/CM/2005 prin decizia nr.2910 din 04.04.2007 în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că admite contestația.
Anulează decizia nr.-/01.03.2004 emisă de Casa de Pensii.
Admite cererea reconvențională formulată de Casa Județeană de pensii M și obligă contestatoarea către reclamantă reconvențională, Casa Județeană de Pensii la restituirea sumelor încasate cu titlu de pensie.
Dispune reintegrarea contestatoarei și obligă pârâta la plata drepturilor salariale începând cu data de 15.03.2004 până la reintegrare.
Obligă intimata-pârâtă la 500 RON cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
Tehn. /Ex.4
05.03.2008
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Corneliu Maria, Florica Diaconescu