Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 341/
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de declarat de intimata - SRL și contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 1697/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în litigiul intervenit între părți, având ca obiect "CONTESTAȚIE DECIZIE CONCEDIERE", împotriva deciziei de concediere nr. 2/01.09.2003 emisă de societatea recurentă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12.05.2008, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta când, instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 14.05.2008 când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Inițial, prin sentința civilă nr. 2078/28.11.2006 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă având ca obiect litigiul de muncă intervenit între reclamantul și pârâta - SRL și în consecință:
A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 8778 lei reprezentând drepturi salariale nete neîncasate pentru perioada 1.02.2003-1.09.2003.
Au fost respinse celelalte pretenții ca nefondate.
A fost respinsă excepția nulității absolute a contractului de muncă.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.3364/C/23.12.2005, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei - SRL la plata drepturilor salariale neachitate aferente perioadei februarie-septembrie 2003, reîncadrarea în postul deținut anterior cu plata drepturilor salariale datorate de la data desfacerii contractului de muncă și până în prezent precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale datorate de la data desfacerii contractului de muncă la zi în cuantum de 26.600 lei RON, sume actualizate cu rata inflației.
În fapt a arătat că fost angajatul unității pârâte în funcția de inginer până la data de 1.09.2003, dată de la care i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza art. 55 lit. b din muncii prin acordul părților fără a-i fi adus la cunoștință acest fapt și fără acordul acestuia.
A mai arătat că pârâta nu i-a achitat drepturile salariale pentru perioada februarie-01.09.2006.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat necompetența materială a secției civile a Tribunalului Galați deoarece reclamantul a ocupat funcția de administrator a societății începând cu data de 29.12.1999 până la data de 6.06.2003 iar conform art. 54 și art. 55 din Legea nr. 31/1990 funcția de inginer consemnată în carnetul de muncă nu este opozabilă pârâtei.
Pe fondul cauzei a învederat că cererea este nefondată deoarece reclamantul nu poate solicita drepturi salariale în considerarea funcției de inginer deoarece între societate și reclamant nu au existat raporturi de muncă.
Prin decizia nr. 456/9.06.2006 a Curții de APEL GALAȚI -secția comercială, maritimă și fluvială s-a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Galați -secția civilă pe considerentul că litigiul dedus judecății este un conflict de muncă iar competența este expres prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. c pr.civilă.
Ulterior reclamantul a formulat cerere de modificare a acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON.
A arătat că în data de 19.03.2003 în calitate de administrator a cesionat către un cetățean britanic acțiunile societății pârâte, ulterior acesta prin măsuri abuzive procedând la îndepărtarea sa din societate, inclusiv prin măsura contestată precum și prin blocarea accesului în unitate.
A arătat că după 14 ani de muncă în cadrul societății pârâte concedierea intempestivă și pierderea surselor de venit i-au provocat grave prejudicii morale care au avut implicații sociale, familiale și consecințe negative asupra sănătății reclamantului (afecțiuni cardiace, internări, imaginea profesională a reclamantului, lipsa de venituri etc.).
Examinând actele și lucrările dosarului s-au reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul unității pârâte pe perioadă nedeterminată în funcția de inginer până la data de 1.09.2003, dată de la care i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza art. 55 lit. b muncii prin acordul părților fără a-i fi adus la cunoștință acest fapt și fără acordul acestuia.
Pentru că pârâta nu i-a achitat drepturile salariale ce i se cuvin pentru munca prestată, promovat prezenta acțiune pe care instanța a apreciat-o ca fiind în parte întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.154 al.1 din Legea nr. 53/2003 "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă".
Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit (art.163 al.1 din muncii).
Conform expertizei judiciar contabile efectuate în cauză pentru perioada 01.02.2003-01.09.2003, drepturile salariale ale reclamantului sunt în cuantum net de 8778 lei.
Referitor la nulitatea contractului de muncă, excepție invocată de apărătorul pârâtei conform art. 283 al. 1 lit. aceasta nu poate fi solicitată decât pe perioada existenței contractului de muncă, ori în speță invocarea de către unitatea pârâtă a nulității respectiv a recunoașterii că reclamantul are în continuare raporturi de muncă cu unitatea pârâtă nu poate fi reținută deoarece "nemo auditur turpitudinem allegans", ceea ce, în traducere, înseamnă că nimeni nu se poate apăra invocând propria turpitudine.
Deși unitatea pârâtă nu a respectat obligațiile legale privind comunicarea deciziei de desfacere a contractului de muncă, precum și acordul reclamantului (art.74 muncii) pasivitatea reclamantului, lipsa de diligențe a acestuia în vederea contestării măsurii într-un termen rezonabil constituie un abuz de drept.
Față de capătul de cerere privind acordarea de daune morale instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit din culpa unității pârâte.
Față de aceste considerente instanța a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect litigiu de muncă intervenit între reclamantul și pârâta - SA și în consecință a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 8778 lei RON, drepturi salariale nete neîncasate pentru perioada 1.02.2003-1.09.2003.
A respins celelalte pretenții ca nefondate.
A respins excepția nulității absolute a contractului de muncă și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 900 lei RON cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs contestatorul și intimata - SRL.
Prin decizia civilă nr. 472/23.05.20007 a Curții de APEL GALAȚI, s-a admis recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.2078/28.11.2006 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
S-a casat în parte sentința civilă nr. 2078/28.11.2006 a Tribunalului Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea capetelor de cerere privind contestația împotriva deciziei nr.2/1.09.2003 și drepturile salariale aferente.
S-a înlăturat din sentința civilă mențiunea privind respingerea celorlalte pretenții ca nefondate.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de intimata - SRL
Au fost avute în vedere următoarele considerente.
Ambele părți recunosc existența unor raporturi juridice între acestea, însă ceea ce contestă recurenta-intimată este natura juridică a acestor raporturi juridice și izvorul reglementării lor.
Însă, sub aspectul celor disputate, fost dovedită încheierea unui contract individual de muncă înregistrat sub nr. -/10.05.2002 și care și-a produs efectele începând cu data de 15.05.2002, fiind încheiat pe perioadă nedeterminată.
Este adevărat că din cuprinsul contractului rezultă funcția și specialitatea îndeplinită de contestator de inginer zootehnist și activitatea prestată de administrator societății, asigurarea și coordonarea întregii activități, însă faptul însuși al încheierii unui asemenea act juridic conduce la concluzia existenței unor raporturi juridice de muncă intervenite între părți.
Nu are relevanță juridică modalitatea de semnare a contractului, justificarea unui asemenea demers fiind legală datorită calității îndeplinite de contestator la acel moment, de reprezentant legal al recurentei-intimate - SRL.
Potrivit art.67 lit. a din Legea nr. 168/1999 sunt conflicte de drepturi conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă.
Și, potrivit art. 68 lit. a, b din Legea nr. 168/1999 sunt, de asemenea considerate conflicte de drepturi cele referitoare la plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă și cele în legătură cu constatarea nulității contractului individual de muncă.
Legea califică așadar asemenea conflicte ca fiind conflicte de drepturi ceea ce atrage competența de soluționare a instanței specializate potrivit art. 2 pct.1 lit.c și art. 55 din Legea nr. 304/2004.
De altfel prin decizia civilă nr. 456/9.06.2006 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Galați -secția comercială, maritimă și fluvială, s-a statuat irevocabil asupra caracterului de conflict de muncă al litigiului, de competența secției civile a Tribunalului Galați.
Ca atare, nu au putut fi primite criticile formulate de recurenta-intimată - SRL, recursul acesteia fiind apreciat ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat în cauză de contestatorul, acesta a fost găsit ca fondat și a fost admis pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 129 al. 6.pr.civilă statuează asupra obligației ce revine instanței de judecată de hotărî în toate cazurile numai asupra obiectului cererii dedus judecății.
Conform principiului disponibilității instanța este obligată să se pronunțe asupra celor solicitate de reclamant, stabilite prin cererea de chemare în judecată cât și cu ocazia întregirii sau modificării cererii de chemare în judecată.
În speță, prin cererea introductivă din data de 23.12.2005 contestatorul a investit instanța de judecată solicitând:
- obligarea intimatei - SRL la plata drepturilor salariale restante pe perioada februarie-august 2003.
- reîncadrarea în muncă și plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până în prezent considerând că desfacerea contractului individual de muncă s-a realizat fără acordul său.
Sumele în valoare totală apreciată de contestator la 323.000.000 lei au fost solicitate în formă actualizată raportat la data inflației.
Prin încheierea de ședință din 18.08.2006 contestatorul a precizat pretențiile formulate solicitând acordarea drepturilor salariale aferente lunilor februarie-august 2003, nu dorește reîncadrarea la locul de muncă avut anterior desfacerii contractului de muncă și contestă decizia de desfacere a contractului de muncă.
Prin precizările din 8.09.2006 contestatorul solicitat obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pe perioada 01.09.2003-01.03.2006 prin raportare la cuantumul salariului realizat indicând faptul că societatea a tergiversat achitarea drepturilor cuvenite și nici nu a emis decizia de încetare contractului de muncă.
Din mențiunile efectuate de intimată în carnetul de muncă al contestatorului rezultă desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b muncii, la data de 1.09.2003.
Sub acest aspect, apărările intimatei în proces au fost în sensul că a fost eliberat din funcția de administrator în baza Hotărârii din 6.06.2003 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor - SA publicat în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, din 7.08.2003.
Însă, prin decizia nr. 2/1.09.2003 emisă de intimata - SRL s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului începând cu data de 01.09.2003 în baza art. 55 lit. b muncii.
La data de 22.09.2006 contestatorul a modificat cererea de chemare în judecată solicitând obligarea intimatei - SRL la plata de daune morale în sumă de 50.000 lei RON.
Față de toate cererile și capetele de cerere formulate în proces de către contestatorul, instanța de fond s-a pronunțat numai asupra drepturilor salariale nete neîncasate pentru perioada 1.02.2003-1.09.2003 în sumă de 8778 lei RON, respingând celelalte pretenții ca nefondate.
De asemenea, fost respinsă ca nefondată excepția nulității absolute contractului de muncă, excepție invocată cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul intimatei - SRL.
A rămas astfel nesoluționat capătul de cerere privind contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 2/1.09.2003 și a drepturilor salariale aferente desfacerii contractului individual de muncă.
Deși prin considerente prima instanță se referă la neîndeplinirea obligației de comunicare a deciziei de desfacere a contractului de muncă și cu privire la acordul contestatorului (art. 74 Codul muncii ) invocă pasivitatea acestuia, lipsa de diligență a acestuia în vederea contestării măsurii într-un termen rezonabil, ceea ce ar constitui un abuz de drept.
Ori, dispozitivul este acea parte a hotărârii care trebuie în mod esențial să încorporeze soluția adoptată de instanță asupra tuturor cererilor formulate de părți.
Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să corespundă cu dispozitivul său, astfel cum a fost întocmit la momentul pronunțării.
Așadar, cele redactate în considerentele sentinței civile nu se regăsesc în conținutul dispozitivului cu atât mai mult cu cât pun în discuție o anume stare de pasivitate a contestatorului, ceea ce ar induce concluzia caracterului tardiv al contestației, dar pe care instanța nu îl arată în dispozitiv.
Se reține astfel că instanța de fond nu a analizat întreg fondul cauzei impunându-se casarea hotărârii judecătorești numai sub acest aspect al soluționării capetelor de cerere privind contestația împotriva deciziei nr. 2/1.09.2003 și drepturilor salariale aferente.
Conform deciziei nr. XXI din 12.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii, casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă nu numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 81 al. 2, lit. a, b din Legea nr. 168/1999, precum și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.
Și potrivit art. 312 al. 2.pr.civilă, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată în tot sau în parte.
În ceea ce privește soluționarea dată de prima instanță capetelor de cerere asupra cărora s- pronunțat potrivit dispozitivului, rezolvarea dată este legală și temeinică fiind în acord cu ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză.
Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară cuantumul sumelor reprezentând drepturi salariale cuvenite contestatorului pe perioada 1.02.2003-1.09.2003 este de 8778 lei venit net actualizat cu indicii de inflație.
Potrivit art. 283 al. 1 lit. d muncii, cererea vizând constatarea nulității unui contract individual de muncă sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia nu poate fi formulată decât pe durata existenței contractului.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat la Tribunalul Galați sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 1697/13.11.2007, s-a admis în parte contestația, s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 2/01.09.2003 a contestatorului.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.
S-a respins ca nefondată cererea privind plata daunelor morale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a fost salarial al societății intimate - SRL, jud. G în funcția de inginer, potrivit copiei carnetului de muncă (filele 2-4 la dosar).
Prin Decizia nr. 2/01.09.2003 (fila 56 la dosar -), intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul disp. art. 55 lit. b din Codul muncii, începând cu data de 01.09.2003.
Așadar, temeiul legal al încetării contractului individual de muncă prin acordul părților, îl constituie art. 55 lit. b din Codul muncii.
Deoarece încheierea contractului este rezultatul consimțământului reciproc al părților, tot acordul lor de voință poate conduce la încetarea sa, potrivit principiului simetriei actelor juridice.
În speță, intimata - SRL, jud. G nu a făcut dovada consimțământului contestatorului la încetarea raporturilor de muncă, astfel cum prevede art. 55 lit. b din Codul muncii și nici dovada comunicării deciziei nr. 2/01.09.2003 prin care s-a dispus concedierea către contestator.
Față de cele arătate, instanța a admis contestația și a dispus anularea deciziei de concediere nr. 2/01.09.2003.
Având în vedere disp. art. 154 (1) (2), 156 și 78 din Codul muncii, instanța a obligat pe intimată să plătească contestatorului suma de - RON - brut cu titlu de drepturi salariale, astfel cum au fost cuantificate prin suplimentul de raport de expertiză contabilă (fila 26 la dosar).
Deoarece, dovezile depuse de contestator pentru a proba capătul de cerere privind daunele morale solicitate nu sunt în măsură să dovedească prejudiciul moral suferit de contestator din culpa intimatei, instanța a respins capătul de cerere ca nefondat.
În temeiul disp. art. 274.pr.civilă, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta jud. G, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea disp. art. 261 pct. 5.pr. civilă în sensul că nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturare apărările sale.
Nu se face referire la actele depuse de pârâtă la dosar, respectiv: contractul de muncă din 10.05.2002, încheierea judecătorului delegat la., hotărârea AGA din 06.06.2003, cererea de depunere acte nr. 5088/14.07.2003 la ORC, încheierea de înregistrare la ORC a hot. AGA din 06.06.2003, Of. NR. 1848/2003 Partea a IV-a, copie după contractul de garanție imobiliară, rezoluții date de parchet în care se menționează că intimatul este administrator al societății.
A apreciat că stabilirea competenței materiale și calificarea juridică a litigiului s-a făcut avându-se în vedere principiul disponibilității fără însă a se exclude posibilitatea instanței de fond de a avea în vedere la soluționarea litigiului și apărările invocate de unitate. Nici decizia nr. 472/2007 prin care s-a casat cu trimitere spre rejudecare nu impune instanței sentința ce a fost pronunțată în cauză.
A mai arătat că, intimatul contestator nu este îndreptățit să beneficieze de drepturile salariale aferente perioadei 31.10.2006-30.09.2007 pentru următoarele considerente.
- nu există nici o justificarea juridică privind obligarea societății la plata drepturilor aferente perioadei 30.10.2006-30.09.2007 din moment ce instanța nu a dispus reintegrarea în funcție a intimatului.
- prin sentința civilă nr. 2078/2006 a Tribunalului Galați, societatea a fost obligată să plătească intimatului drepturile salariale aferente perioadei 01.02.2003-01.09.2003 ceea ce nu îndreptățește pe salariat să primească salariu și pentru perioada următoare.
- nu se înțeleg considerentele avute în vedere de instanța de rejudecare pentru care s-a ignorat o perioadă de 3 ani.
- greșit a reținut instanța că, în rejudecare, ar fi invocat nulitatea contractului de muncă, întrucât s-a referit la inopozabilitate, în condițiile în care intimatul și-a confecționat propriul contract de muncă.
Împotriva aceleiași sentințe civile a declarat recurs și contestatorul, în baza disp. art. 304 indice 1.pr. civilă.
A considerat că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere referitor la plata daunelor morale, prejudiciul fiind dovedit cu depoziția de martor, adeverința medicală, pașaport, adeverința nr. 827/2007 și nr. 294/2007, atestându-se faptul că prin desfacerea ilegală a contractului de muncă, i s-au cauzat probleme de sănătate, financiare, familiale și de statut social.
Recurenta intimată jud. Gaf ormulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul contestator, solicitând respingerea acestuia întrucât cererea modificatoare prin care se solicită obligarea pârâtei la daune morale a fost depusă la termenul din 22.09.2006, cu încălcarea prevederilor art. 132.pr. civilă și depășirea primei zi de înfățișare.
Pe fond, a susținut că nu este îndreptățit recurentul la plata daunelor morale deoarece a manifestat pasivitate față de momentul încetării calității de administrator în societate și cel al solicitării drepturilor salariale și a lăsat societatea în situație dezastruoasă, în calitate de administrator.
A depus la dosar sentința civilă nr. 1368/2004 a Tribunalului Galați
Intimatul contestator formulat întâmpinare față de recursul declarat de către pârâtă prin care a solicitat respingerea acestuia întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică prin anularea deciziei de concediere și acordarea drepturilor salariale actualizate.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că ambele recursuri sunt fondate pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs referitor la încălcarea disp. art. 261 pct. 5.pr. civilă de către prima instanță nu este considerat ca întemeiat.
Astfel, prima instanță a arătat motivele pe care se sprijină soluția dată, temeiurile legale avute în vedere și considerentele pentru care nu a reținut susținerile intimatei, fiind respectate prevederile art. 261.pr. civile.
Actele de care face vorbire recurenta intimată respectiv contractul de muncă din 10.05.2002, încheierea judecătorului delegat la., hotărârea AGA din 06.06.2003, cererea de depunere acte nr. 5088/14.07.2003 la ORC, încheierea de înregistrare la ORC a hot. AGA din 06.06.2003, Of. NR. 1848/2003 Partea a IV-a, copie după contractul de garanție imobiliară, rezoluții date de parchet în care se menționează că intimatul este administrator al societății nu aveau cum să fie reținute de către prima instanță și nu pot fi reținute nici de către instanța de recurs întrucât această situație a calității contestatorului și a naturii litigiului a fost tranșată atât prin decizia nr. 456/09.06.2006 cât și prin decizia nr. 472/23.05.2007, ambele pronunțate de Curtea de APEL GALAȚI.
Prin ambele decizii s-a statuat în mod irevocabil asupra caracterului de conflict de muncă al litigiului și a faptului că din cuprinsul contractului rezultă funcția și specialitatea îndeplinită de contestator de inginer zootehnist.
Mai mult, potrivit art. 315 alin. 1.pr. civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În rejudecare,contrar susținerilor recurentei intimate, prima instanță nu avea nicidecum posibilitatea de a relua discuțiile asupra funcției de administrator a contestatorului, de care face vorbire recurenta, față de decizia de casare și disp. art. 315 alin. 1.pr. civilă.
Acestea sunt motivele pentru care înscrisurile arătate mai sus nu pot fi reținute ca utile, pertinente și concludente în sensul art. 167.pr. civilă.
În ceea ce privește acordarea drepturilor salariale către contestatorul intimat, Curtea nu este de acord cu susținerea recurentei în sensul că nu există nici o justificare juridică privind obligarea societății la plata drepturilor aferente perioadei 30.10.2006-30.09.2007 din moment ce instanța nu a dispus reintegrarea în funcție a intimatului contestator.
Astfel, instanța arată faptul că există temei juridic pentru acordarea acestor drepturi, indiferent de faptul că s-a solicitat sau nu reintegrarea și anume disp. art. 78 alin. 1 din Codul muncii care prevede că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Nu există în textul legal condiția reintegrării pentru acordarea drepturilor salariale, singura condiție fiind doar anularea deciziei de concediere.
Însă Curtea constată că este întemeiată critica recurentei intimate RL. jud. G în ceea ce privește faptul că prima instanță, atunci când a obligat societatea la plata sumei de 103.426 lei brut, nu a observat că în calculul efectuat de expertul este inclusă și suma aferentă perioadei 01.02.2003-01.09.2003 deja acordată în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 2078/28.11.2006 a Tribunalului Galați pronunțată în primul ciclu de judecată.
În consecință, din suma de 103.426 lei se va scădea suma de 8778 lei acordată prin sentința civilă nr. 2078/28.11.2006 a Tribunalului Galați aferentă perioadei 01.02.2003-01.09.2003, rezultând astfel suma de 94.648 lei brut la care trebuia în mod corect obligată pârâta către contestator.
Suma rămasă de plată a fost reținută de către prima instanță din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în rejudecare și este corect acordată până la data de 30.09.2007, reactualizată potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Temeiul juridic pentru acordarea drepturilor salariale la zi este art. 78 alin. 1 din Codul muncii, așa cum s-a arătat mai sus, contestatorul neprimind drepturile salariale.
De altfel, recurenta intimată nu a avut nici o obiecție asupra concluziilor raportului de expertiză iar instanța a respectat principiul reparării integrale a prejudiciului suferit astfel că acest motiv de recurs este apreciat ca nefondat.
Motivul de recurs referitor la nulitatea sau inopozabilitatea contractului de muncă societății nu este fondat.
Instanța de fond, în rejudecare, nu a făcut altceva decât să anuleze decizia de concediere nr. 2/01.09.2003 care nu a fost emisă în mod legal. Chiar prin această decizie, administratorul societății recurente a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art. 55 litera b din Codul muncii astfel că susținerile referitoare la inopozabilitatea contractului de muncă nu au nici o relevanță față de faptul că decizia de concediere este nelegală.
În ceea ce privește recursul declarat de către contestatorul referitor la acordarea daunelor morale, Curtea îl apreciază ca întemeiat pentru următoarele motive.
În primul rând, cererea de acordarea a daunelor morale este admisibilă, contrar susținerilor societății intimate.
Într-adevăr, a fost depusă la dosar la termenul din data de 22.09.2006.
Însă, nici la acel termen de judecată, și nici la termenele de judecată ulterioare, intimata nu a invocat tardivitatea formulării cererii de completarea a obiectului acțiunii, așa cum prevăd disp. art. 132 alin. 1.pr. civilă. Sancțiunea tardivității nu poate fi invocată din oficiu de către instanță, fiind o sancțiune cu caracter relativ care poate fi invocată doar de către partea interesată până cel târziu la termenul ulterior depunerii cererii considerată tardivă. Ori, pentru aceste considerente, în recurs nu se poate invoca tardivitatea cererii de întregire acțiunii astfel că apărarea intimatei va fi înlăturată.
Pe fondul cererii, Curtea apreciază că recurentul contestator este îndreptățit la a solicita despăgubiri însă într-un cuantum mai redus.
Conform disp. art. 269 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Potrivit disp. art. 295 din Codul muncii, dispozițiile prezentului cod se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul relațiilor de muncă, și cu dispozițiile legislației civile.
Ori, art. 998 cod civil prevede că orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În speță, este vorba de o desfacere nelegală a contractului de muncă, întemeiată pe disp. art. 55 litera b din Codul muncii, fără ca unitatea să facă dovada încetării raporturilor de muncă, a existenței consimțământului salariatului și nici măcar a comunicării deciziei de concediere, ceea ce demonstrează un mod abuziv de concediere din partea societății.
Din depoziția martorului audiat la fond, rezultă că recurentul contestator, practic, nu a mai fost primit la unitate, personalul de la pază nepermițându-i accesul în incinta societății cu motivarea că au ordin de la conducere.
Din aceeași declarație rezultă că societatea nu a explicat contestatorului niciodată motivul pentru care a fost concediat, și, neavând situația clarificată, nu s-a putut angaja la un nou loc de muncă, situație ce a condus la apariția unor probleme de ordin financiar.
Față de această probă testimonială, instanța de recurs apreciază că prejudiciul de ordin moral suferit de contestatorul recurent și legătura de cauzalitate dintre desfacerea nelegală a contractului de muncă și acest prejudiciu au fost dovedite.
În consecință, suma de 1000 lei cu titlu de daune morale este apreciată de către instanța de recurs ca fiind suficientă pentru repararea prejudiciului moral, suma solicitată de recurent fiind exagerată, în condițiile în care nu se poate reține o legătură de cauzalitate între exmatricularea copiilor contestatorului și ieșirile din țară ale acestuia, pe de o parte, care ar fi putut avea loc din diverse motive, și desfacerea contractului de muncă, pe de alta parte.
Față de toate considerentele expuse mai sus, în baza disp. art. 304 indice 1.pr. civilă rap. la art. 312 alin. 1, 2 3.pr. civilă, se vor admite ambele recursuri.
Se va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că se va obliga intimata să plătească recurentului contestator suma de 1000 lei daune morale.
Se va obliga recurenta intimată să plătească recurentului contestator suma de 94.648 lei brut în loc de 103.426 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursurile declarate de contestatorul -, domiciliat în T, str. 1 - 2. - 2,. A,. 18, jud. G și intimata - SRL, cu sediul în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1697/13.11.2007 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 1697/13.11.2007 a Tribunalului Galați în sensul că:
Obligă pe recurenta-intimată - SRL să plătească recurentului-contestator - suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pe recurenta-intimată - SRL să plătească recurentului-contestator suma de 94.648 lei brut în loc de 103.426 lei.
enține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci |
Grefier, |
: - -/12.06.2008
: 2 ex.//18 Iunie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Ion Ioneci
