Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 342/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 342
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtele Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 85 și Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă B, cu sediul în municipiul B,--22, sector 4, împotriva sentinței nr. 1474 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat - consilier juridic -, pentru pârâtele-recurente și reclamantul-intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța din oficiu invocă excepția lipsei de interes în cauză a recursului declarat de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă
Consilier juridic, pentru recurente, afirmă că în ce privește excepția invocată astăzi din oficiu lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă Referitor la recursul declarat de pârâta Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat, întrucât la data concedierii reclamantului acestuia nu-i erau incidente prevederile art. 1 din legea nr.174/2006.
Intimatul a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani inițial la data de 21.04.2008 reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B și Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă B, să se dispună obligarea la plata sumei de 2540 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite conform art.2 alin.1 lit. a din Legea 174/2006, obligarea la plata sumei de 10.884 lei ce reprezintă drepturi bănești cuvenite conform art.2 alin.1 lit. b din același act normativ și obligarea pârâtelor la plata sumei de 10160 lei ce reprezintă drepturi bănești cuvenite conform art.2 alin.4 din Legea 174/2006. Totodată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Inițial în dosarul nr- reclamantul a formulat aceste pretenții în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva (fila 26 ds.), iar prin cererea completatoare a solicitat la 21.04.2008 introducerea în cauză și a celorlalte două pârâte ( 2 ds.).
În motivare, a arătat că a fost concediat începând cu 01.09.2007 deoarece postul său de șef district la Ocolul Silvic a fost desființat. Mai arată că, concedierea s-a făcut în baza programului de restructurare întrucât s-a redus suprafața Fondului Forestier aflat în Administrația Romsilva odată cu aplicarea Legii 247/2005 și că, prin urmare sunt aplicabile dispozițiile Legii 174/2006 care stabilește măsuri de protecție socială pentru personalul disponibilizat prin concedieri colective. A mai arătat că deși a solicitat plata acestor drepturi pârâtele au refuzat să i le acorde.
Prin încheierea din 21.08.2008 (filele 8,11,ds.) s-a disjuns cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă B și Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Cerere ce a fost reînregistrată sub nr-.
Prin întâmpinarea sa pârâta Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Bas olicitat respingerea acțiunii arătând că reclamantul a fost concediat în mod individual iar nu colectiv conform cu art.65 alin.1 din Codul muncii. A mai arătat această pârâtă că, la data concedierii - respectiv 1.09.2007, Legea 174/2006 nu mai era aplicabilă.
Prin întâmpinarea sa pârâta Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă Bai nvocat excepția lipsei calității procesual pasive invocând prevederile Legii 202/2006 privind organizarea și funcționarea acestei agenții.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 1474 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă B, cu sediul în B,--22, sector 4 față de care acțiunea a fost respinsă;
a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în comuna, județul B, în contradictoriu cu pârâta AJOFM B cu sediul în B, Calea Națională nr. 85, județul B; a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile prevăzute de art. 2 alin. 1 litera a din Legea nr. 174/2006 și venitul lunar de completare prevăzut de art. 2 alin. 4 din Legea nr. 174/2006
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Având în vedere prevederile Legii 202/2006 precum și cele din Legea 76/2002 a fost admisă excepția lipsei calității procesual passive a Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă B care nu are nici o competență în gestionarea sumelor de bani reprezentând indemnizația fondului de șomaj.
Potrivit art.3 din Legea 174/2006 sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.2 se suportă din bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj.
Prin decizia nr.216 din 27.08.2007 s-a dispus că începând cu 1.09.2007 reclamantului îi încetează contractul individual de muncă ca urmare a reducerii postului de șef de district pe care îl ocupă la Ocolul Silvic.
Se arată la articolul 1 din această decizie că reducerea postului este determinată de desființarea locului de muncă ca urmare a reorganizării Direcției Silvice, ca effect al restrângerii sau desființării unor activirăți nerentabile. Se mai arată că desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă dintre cele prevăzute de art.65 din legea 53/2003 privind Codul muncii ca urmare a reorganizării Direcției Silvice.
Potrivit art. 65 din Legea 53/2003 concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă alsalariatului ocupat de salariat din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia. Articolul următor respectiv art.66 din Legea 53/2003, stabilește că această concediere pentru motive care țin de persoana salariatului poate fiindividuală sau colectivă.
Din motivarea în fapt a Deciziei nr. 216 din 27.08.2007 dar și din răspunsul înaintat de căptre Direcția Silvică B prin adresa din 24.09.2008 (fila 54 ds.) rezultă că încetarea raporturilor de muncăcu reclamantul a fost dispusă în cadrulunei concedieri colective și nu reprezintă concediere individuală cumîn mod greșit a reținut pârâta Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă
Având în vedere faptul că prin nr.HG 1376 din 12.11.2007 s-a stabilit modificarea art.1 din legea 174/2006 în sensul că termenul prevăzut în aplicabilitatea acestei legi s-a prorogat până la 31.12.2008 va respinge apărările invocate de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă cu privire la inaplicabilitatea acestei dispozițiilegale la momentul încetării raporturilor de muncă ale reclamantului.
Articolul 2 din Legea 174/2006, invocat de reclamant ca temei al acțiunii sale reglementează drepturile persoanelor disponibilizate prin concedieri colective de la Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
Potrivit art.2 alinb.1 lit.a la momentul disponibilizării, respectiv desfacerii contractului individual de muncă reclamantul - care este o persoană disponibilizată în cadrul unei concedieri colective la Romsilva - este îndreptățit la o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie când s-a făcut disponibilizarea.
Conform art.2 alin.1 lit.b reclamantul este îndreptățit, pe lângă indemnizația de șomaj și la plata unui venit lunar de completare pentru perioada cât reclamantul va beneficia de indemnizația de șomaj venit care se va acorda cu luarea în considerare și a dispozițiilor art.2 alin.7 și 8 din Legea 174/2006.
Conform articolului 2 alin.4 din același act normativ după expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj și până la încheierea perioadei prevăzută la alineatul 21, în funcție de vechimea în muncă reclamantul, mai are dreptul la un venitlunar în completare egal cu salariul individual pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare stabilit pe baza clauzelor contractului individual de muncă dar nu mai mare decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care se fac disponibilizările.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AJOFM B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că modificarea termenului de 31 martie 2007 stabilit de Legea nr. 174/2006 a avut loc ulterior concedierii reclamantului, în temeiul HG 1376/2007 pentru modificarea termenului prevăzut la art. 1 al. 1 din Legea nr. 174/2006.
A arătat recurenta că la data concedierii reclamantului, acestuia nu îi erau incidente prevederile art. 1 al. 1 din Legea nr. 174/2006 și pe cale de consecință, nu putea beneficia de măsurile de protecție socială prevăzute de această lege.
A mai arătat recurenta că în fapt a operat o concediere individuală și nu una colectivă în conformitate cu art. 65 al. 1 din Codul muncii.
De asemenea a mai arătat recurenta că și Direcția Silvică Bac onfirmat faptul că disponibilizarea reclamantului nu a intrat sub incidența Legii nr. 174/2006, actul normativ nefiind aplicabil la data concedierii, motiv pentru care nu a fost făcută nici mențiunea cu carnetul de muncă.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă arătând că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți după care a criticat sentința primei instanțe invocând motive ce vizează fondul pricinii.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului d e procedură civilă, Legea nr. 202/2006, Legea nr. 174/2006, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 76/2002, fără indicarea în concret a acestor dispoziții.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, instanța reține următoarele:
Art. 1 al. 1 din Legea nr. 174/2006 privind unele măsuri de protecție socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii pădurilor către foștii proprietari, dispune că salariații disponibilizați prin concedieri colective din cadrul regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva beneficiază de măsurile de protecție socială prevăzute în prezenta lege, în baza unui program de restructurare aprobat de autoritatea competentă, respectiv Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în etape, până la data de 31 martie 2007.
Prin HG nr. 1376/2007 pentru modificarea termenului prevăzut la art. 1 al. 1 din Legea nr. 174/2006 a fost modificat termenul prevăzut la art. 1 al. 1 din Legea nr. 174/2006, acesta devenind 31 decembrie 2008.
Prin decizia nr. 216 din 27 august 2008 s-a dispus, începând cu data de 1 septembrie 2007 încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Este adevărat că termenul reglementat de art. 1 al. 1 din Legea nr. 174/2006 a fost modificat în noiembrie 2007, ulterior încetării contractului individual de muncă al reclamantului însă partea trebuie să beneficieze de măsurile de protecție socială dispuse de Legea nr.174/2006, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Prin principiul neretroactivității legii civile se înțelege regula juridică potrivit căreia legea se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, iar nu și situațiilor anterioare.
acestei reguli există numai în cazul situațiilor juridice care se constituie, se modifică, se sting și își produc toate afectele sub imperiul aceleiași legi.
În practică însă există situații juridice care produc afecte succesive și îndepărtate.
Astfel, în speța de față, așa cum rezultă din adresa nr. 2603 din 24 septembrie 2008 a Direcției Silvice B (fila 54 dosar fond), concedierea reclamantului s-a dispus în cadrul unei concedieri colective, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, ca urmare a reorganizării direcției silvice, prin restrângerea sau desființarea unor activități nerentabile.
Efectele acestei concedieri colective s-au produs, în ce-l privește pe reclamant și în continuare astfel încât partea trebuie să beneficieze de măsurile de protecție sociale stabilite de Legea nr. 174/2006 până la data de 31 decembrie 2008.
De asemenea, instanța nu poate reține apărarea recurentei AJOFM B în sensul că în cazul reclamantului a operat o concediere individuală și nu una colectivă în condițiile în care, așa cum mai sus s-a arătat, Direcția Silvică Baa rătat în adresa nr. 2603 din 24 septembrie 2008 că s-a dispus concedierea reclamantului în cadrul unei concedieri colective.
Fiind disponibilizat prin concediere colectivă reclamantul beneficiază de măsurile de protecție socială reglementate de Legea nr. 174/2006.
Față de aceste considerente, cum în cauză s-a stabilit faptul că disponibilizarea reclamantului intră sub incidența Legii nr. 174/2006, urmează ca instanța, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, să respingă recursul declarat de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B ca nefondat.
În ce privește recursul declarat de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă B, reține instanța următoarele:
Ca în orice acțiune ce se adresează instanței, și pentru promovarea unei căi de atac partea trebuie să justifice un interes.
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care formulează calea de atac.
Interesul trebuie să fie personal și direct, în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
În condițiile în care prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această recurentă, reține Curtea că partea nu prezintă un interes personal și direct în promovarea căii de atac a recursului.
Față de aceste considerente urmează ca instanța în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă să respingă recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă B, ca lipsit de interes.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 85 împotriva sentinței nr. 1474 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Respinge, ca lipsit de interes, recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă B, cu sediul în municipiul B,--22, sector 4, împotriva sentinței nr. 1474 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Jud.
Asist.jud: E și
Tehnored. ex.2/15.04.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Apetroaie Eufrozina, Rață Gabriela