Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 356/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 356

Ședința publică din 26 martie 2009

PREȘEDINTE: Sas Laura

JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local cu sediul în municipiul B, nr.1, județul B, împotriva sentinței nr. 1617 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentantul pârâtului intimat Colegiului Național și reclamanta intimată -.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a lăsat cauza în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată sub nr. 3422/40/22.07.2008, reclamanta prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar Bas olicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu Consiliul Local B, Colegiul Național B să se dispună obligarea acestora la plata a 5 salarii cu titlu de ajutor de deces după defunctul ei soț -, care a fost cadru didactic, ajutor cuvenit în baza art.106 al.2 din Legea 128/1997 și art.36 al.5 lit.f din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul Colegiul Național a arătat că, ajutorul de deces acordat reclamantei, ca moștenitoare a defunctului se face conform Legii 387/2007, art. 15 lit. a, Legii 19/2000 și Scrisorii nr. 2284/01.11.11.2001 a Direcției de Asigurări Sociale din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Pârâtul Consiliul Local Bad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesual pasive deoarece potrivit art.18 alin.3 din OUG 45/2003 era în sarcina directorului unității de învățământ acordarea drepturilor în limitele prevederilor bugetare, în calitate de ordonator terțiar de credite.

Prin sentința civilă nr. 1617 din 17.11.2008, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local B admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantei ajutorul de deces cuvenit potrivit art.106 al.2 din Legea 128/1997 respectiv 5 salarii ale persoanei decedate, reținând în motivare, în esență, faptul că dispozițiile prevăzute de art.106 al.2 din Legea 128/1997 sunt aplicabile, sarcina plății revenind unității școlare și consiliului local, urmând ca ulterior să fie făcute decontările cu privire la aceste sume cu cele datorate bugetului de asigurări sociale.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Consiliul Local B prin reprezentant legal, care, a criticat soluția pentru nelegalitate și a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale motivat de faptul că, pe de o parte, consiliul local nu are calitatea de ordonator de credite și nu poate efectua plăți sau decontări în ceea ce privește bugetul asigurărilor sociale (atribuțiile Consiliului fiind prevăzute expres în art.36 alin.2 din Legea 215/2001), iar pe de altă parte, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, calitate prevăzută de art. 3 din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, directorul unității are obligația de a depune lunar la Casa Județeană de Pensii o declarație în care sunt evidențiate sumele reținute în baza legii bugetului asigurărilor sociale și de a deconta suma ce reprezintă cuantumul ajutorului de deces.

Examinând recursul prin prisma actelor dosarului și a motivului invocat ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că nu este întemeiat.

Astfel, potrivit art.1 din HG538/2001 de aprobare a Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat "începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat", iar conform art.19 al.1 din același act normativ "Consiliile locale, Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului B vor acorda atenție maximă examinării propunerilor de cheltuieli ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și vor cuprinde cu prioritate în bugetele locale fondurile necesare pentru finanțarea acestora", astfel că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local B, invocată în cauză.

În considerarea celor reținute, apreciind soluția atacată ca fiind legală, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local cu sediul în municipiul B, nr.1, județul B, împotriva sentinței nr. 1617 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.fond:

Jud:

Asist.jud: E și

Tehnored. ex.2/22.04.2009

Președinte:Sas Laura
Judecători:Sas Laura, Apetroaie Eufrozina, Rață Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 356/2009. Curtea de Apel Suceava