Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3603/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(1141/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3603/
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant, împotriva sentinței civile nr.1756 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în dosarul nr-(1089/C/2008), în contradictoriu cu intimatul pârât GRUP ȘCOLAR, având ca obiect -drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, personal, lipsind intimatul pârât Grup Școlar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul reclamant, personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1756 din 19.11.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Călărași - Secția civilă s-a dispus admiterea în parte a acțiunii așa cum a fost formulată de reclamantul împotriva pârâtului GRUP ȘCOLAR; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3814 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă ora 0 și duminică ora 24; au fost respinse capetele de cerere privind plata sporurilor cuvenite pentru orele suplimentare și cel privind plata sporurilor solicitate de reclamant și pentru viitor; s-a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind plata sporurilor cuvenite pentru zilele de sărbători legale; omologhează raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertul contabil; obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând 500 lei onorariu expert și 500 lei onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul este angajatul pârâtului începând cu 01.01.2001, pe funcția de paznic cu timpul de efectuare a serviciului între orele 18,00-08,00.
Potrivit OG nr.10/2007 când nu este posibilă acordarea de timp liber, angajatorul va plăti orele suplimentare un spor de 75% din salariu de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru și 100% din salariul de bază pentru orele următoare și pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal.
Conform expertizei contabile judiciare, rezultă că pentru timpul lucrat în zilele de sărbători legale reclamantul a beneficiat de zile libere plătite, conform normelor legale în vigoare.
O altă concluzie a raportului este că reclamantul beneficiază de sporul de 25% la salariul de bază pentru orele lucrate pe timp de noapte, excepție făcând lunile noiembrie și decembrie 2005 când au fost calculate sume cuvenite în procent de 50%, iar codul muncii permite acest lucru numai în limita minimă de 15%.
S-a respins acțiunea cu privire la capetele de cerere privind plata sporurilor cuvenite pentru orele suplimentare și cel privind plata sporurilor solicitate pentru viitor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul-reclamant prin care a solicitat admiterea recursului și admiterea în totalitate a acțiunii așa cum a susținut-o luând act și de renunțarea la capătul de cerere privind sărbătorile legale.
În motivarea cererii sale de recurs, recurentul-reclamant susține că prin sentința recurată Tribunalul Călărașii -a acordat numai în parte acțiunea și numai pentru suma de 381,4 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă și duminică.
Precizează că pârâta a continuat și în perioada anului 2008 după controlul efectuat de Inspectoratul Teritorial d e Muncă C, să nu respecte legea salarizării, iar în acest sens a depus la dosar în copie foaia colectivă de prezență pe luna decembrie 2008 de unde rezultă orele și zilele lucrate.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nici concluzii scrise.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu în baza art.3041proc. civ. Curtea constată că recursul este nefundat și urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, prima critică cu privire la acordarea ca despăgubiri a sumei de 381,4 lei, Curtea constată că recurentul este în eroare deoarece în baza omologării raportului de expertiză contabilă administrat ca probă în cauză, Tribunalul i-au fost acordate ca despăgubiri pentru zilele lucrate sâmbăta și duminica precum și a sporurilor aferente în perioada 2005-2008 suma de 3814 lei.
În ceea ce privește a doua critică cu privire la admiterea în întregime a acțiunii constând în acordarea și a sporurilor cuvenite pentru orele suplimentare, Tribunalul pe baza administrării probatoriului constând în expertiză contabilă a reținut că intimata-pârâtă și-a onorat obligațiile de plată și acordarea de timp liber, iar acesta a beneficiat de zile libere plătite conform normelor legale în vigoare.
De altfel, în ceea ce privește capătul de cerere privind plata sporurilor cuvenite reclamantului pentru zilele de sărbători legale, acesta în primă instanță prin avocat a renunțat la acestea, astfel că față de această renunțare nu se mai poate reveni asupra a ceva la care se renunță, mai ales că prin criticile asupra sentinței nu s-a invocat vreun motiv care să vicieze renunțarea la capătul de cerere respectiv.
Cât privește depunerea de către recurent a unei copii de pe foaia de prezență colectivă prin care încearcă să demonstreze că și-a desfășurat activitate peste timpul normal de lucru și în luna decembrie, C reține că potrivit art.316 raport la art. 292. proc. civ. nu se poate modifica acțiunea în calea de atac, iar cererea introductivă a fost introdusă la data de 01.04.2008 pentru a fi acordate drepturile solicitate pentru ultimii trei ani, așa că dacă angajatorul refuză să-și îndeplinească obligațiile decurgând din prestarea muncii peste programul normal de lucru va putea fi acționat în judecată pentru acordarea de despăgubiri rezultate după pronunțarea primei instanțe.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.1756/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași -Secția Civilă, în dosarul nr-(1089/C/2008), în contradictoriu cu intimatul-pârât GRUPUL ȘCOLAR " ".
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex/19.06.2009
Jud.fond:;.
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu