Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 364/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 364/CM
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul - pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- Bis, județul T împotriva sentinței civile nr.68/CM/4.11.2008 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea,-, județul T și intimații -pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat faptul că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că recursul a fost declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și din eroare a fost trecut în calitate de intimat Ministerul Economiei și Finanțelor B, fapt pentru care dispune rectificarea citativului.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 al.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. - reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea pârâților la plata sporului de stres de 50% din indemnizația brută începând cu data de 1 mai 2008 și până la momentul pronunțării acțiunii în prezenta cauză dar și pentru viitor, sume ce urmează să fie actualizate în raport de indicele de inflație, la momentul plății efective, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a acestor sume, precum și obligarea serviciului contabilitate din cadrul Curți de Apel Constanța să opereze în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în acord cu hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, a fost abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României, precum și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct. 1 lit. d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Au invocat faptul că prin recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 martie 2008, s-a stabilit că magistraților li se cuvine sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% pe ultimii 3 ani, dar și pentru viitor.
Întrucât interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursurile în interesul legii este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1 mai 2008 până la momentul pronunțării, dar și pentru viitor, sume ce urmează să fie actualizate la momentul efectuării plății, în raport de indicele de inflație.
Referitore la cererea privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura fondurile necesare plății sumelor reprezentând sporul de 50%, reclamanții au arătat că potrivit art. 3 alin. 1 din nr.HG 386/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Ca urmare, în exercitarea acestor atribuții, Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din G, nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi, însă, lipsită de efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
Prin decizia sentința civilă nr. 68/CM/04.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanțas -a admis acțiunea, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea către reclamanți la plata sporului de risc și suprasolicitare în procent de 50%, calculate la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.05.2008 și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflație la data plății efective, a fost obligată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a acestor sume și pârâta Curtea de Apel Constanța prin serviciul contabilitate să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii nr.OG 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unor sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese, deci, că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu acte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 prin care a fost abrogat art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47
din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Curtea are în vedere și dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă teza a doua, care dispune "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate (prin recursul în interesul legii ) este obligatorie pentru instanțe".
Prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Cât privește cererea de acordare a acestui spor în continuare aveam în vedere caracterul obligatoriu al deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, care a statuat următoarele: Articolul I pct. 42 și art. IX alin. 2 par. 1 din nr.OG 83/2000 adoptate cu încălcarea limitelor legilor speciale de abilitare sunt din acest motiv neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele.
În aplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și art. IX alin. 2 din nr.OG 83/2000 se impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și, respectiv cele ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Referitor la cererea privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la asigurarea fondurilor necesare plății sumelor reprezentând spor de 50%, aceasta este îndreptățită în raport de prevederile art. 3 alin. 1 din nr.HG 386/2007 și urmează a fi admisă în consecință.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr. 500/2002 în sensul că proiectul de bugetul al fiecărui minister se întocmește chiar de către acestea, în calitate de ordonatori de credite, în final fiind aprobat de Guvern și în final prin lege de către Parlamentul României, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are un atribut de decizie în această privință, fiind implicat doar în discutarea fundamentării bugetelor fiecărei instituții, având în vedere că deține informațiile privind veniturile la bugetul de stat. Ca urmare, s-a arătat că sentința pronunțată, prin care Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile pentru plata sumelor cuvenite reclamanților, adaugă la lege.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recursul a fost înregistrat inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție iar prin adresa din 14.03.2009 această instanță a trimis cauza spre soluționare către Curtea de Apel Constanța având în vedere că prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 care stabileau și competența de soluționare a recursurilor în cauzele privind drepturile salariale solicitate de personalul din justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost reînregistrată sub nr-.
1. Cu privire la competența Curții de Apel Constanța în soluționarea recursului:
Cauza a fost soluționată în fond tot de către Curtea de Apel Constanța, respectiv un complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă, în baza prevederilor art. I din OUG nr. 75/2008.
Prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 care stabileau și competența de soluționare a recursurilor în cauzele privind drepturile salariale solicitate de personalul din justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință, într-o practică constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursurilor formulate împotriva unor hotărâri pronunțate în această materie către curțile de apel. Nemai existând un temei legal, derogatoriu, care să atribuie competența de soluționare a acestor recursuri Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul urmează a se soluționa de către instanțele competente potrivit normelor aplicabile anterior adoptării OUG nr. 75/2008, respectiv curțile de apel.
Faptul că recursul este soluționat de către aceeași instanță care a pronunțat și fondul cauzei nu constituie o încălcare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atâta vreme cât recursul este soluționat de un alt complet de judecată decât cel care a pronunțat sentința recurată, fiind asigurată imparțialitatea instanței, astfel cum a stabilit și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (hotărârea din 7 februarie 2008 în cauza Silimon și împotriva României). În cauză au fost respectate prevederile art. 24 (1) Cod.pr.civ.
2.nalizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 282 din Codul Muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
Între reclamanți și acest pârât nu există raporturi de muncă sau asimilate acestora, astfel încât nu ar fi putut fi admisă o cerere de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor salariale neachitate.
În ceea ce privește însă cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume, cerere formulată de reclamanți, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasivă și cererea este fondată.
Sigur că, în principiu, potrivit art. 16, 19, 20, 28 și 34 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului de stat presupune parcurgerea unor etape stabilite de lege, formularea propunerilor privind bugetul propriu de către ordonatorii de credite, discutarea acestor propuneri, pentru ca în final bugetul să fie aprobat prin lege de către Parlamentul României.
Dar, proiectul final al bugetului este elaborat potrivit art. 35 din aceeași lege de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, potrivit art. 3(1) lit.A pct. 2, 3, 5, 7, 10, 12, 25 și 31 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, între altele, și următoarele atribuții în domeniul finanțelor publice: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; stabilește echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a rectificării acestuia; analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, și prezintă informări Guvernului, cu propuneri de îmbunătățire; urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat; stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor, în vederea încadrării în deficitul bugetar aprobat; deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar; monitorizează, în condițiile legii, numărul de posturi și cheltuielile de personal din instituțiile publice; administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis la Banca Națională a României, scop în care încheie convenții cu aceasta; elaborează lucrările privind contul general anual de execuție a bugetului de stat, contul general al datoriei publice a statului și, respectiv, a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și proiectele de lege referitoare la aceste conturi de execuție, pe care le prezintă spre însușire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului.
Ca urmare, în exercitarea acestor obligații, Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile necesare asigurării fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor, nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamanților asupra Ministerului Justiției și Libertăților, Curții de Apel Constanța și Tribunalului Tulcea, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza Dragne contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele Popescu contra României și Dragne contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 61 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele Dragne contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și Mihăescu contra României).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, statul este răspunzător pentru această neexecutare astfel încât, prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor, trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată.
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul este reprezentat în raportul obligațional de Ministerul Finanțelor, așa cum stabilește art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Ca urmare, pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu - sentința pronunțată de instanță, este necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să realizeze operațiunile administrative pregătitoare pentru alocarea din bugetul de stat a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul - pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- Bis, județul T împotriva sentinței civile nr.68/CM/4.11.2008 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea,-, județul T și intimații -pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.
Ptr. Președinte - - Judecători,
A în semnează cf.art. 261 al.2 pr.civ. - -
Președinte instanță,
- vanghelița
Grefier,
- -
Jud.fond:;
redactat jud. - 10.07.2009
Tehnored.-dispoz.gref.-
2 ex./13.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
