Pretentii civile. Speta. Decizia 363/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 363/CM
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții - reclamanți:, A, TA, DB., toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,- C, județul a, împotriva sentinței civile 23/CM/09.09.2009 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în - nr. 12-14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, cu sediul în--14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în- C, județul a, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul a, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în Calea nr. 141 B, sector 6, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în--81, sector 1 și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin, B-dul -. - nr. 18, județul a, având ca obiect drepturi bănești - primă concediu.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a evidențiat faptul că intimații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au depus întâmpinare la dosarul cauzei iar recurenții au depus împuterniciri și practică judiciară.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 al.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Reclamantii, scu, -, ntin, ntinescu, a, -, iu, -, a, ntinescu, ia, au chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție - B, Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Consiliul Superior al raturii B, Direcția Națională Anticorupție B, și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin a, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară, egală cu luna anterioară plecării în concediu, pe anii 2005 - 2006, actualizată cu rata inflației.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată prin nr.OUG 83/2000 și art. 49 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
La data de 18 iulie 2008 Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată invocând in acest sens decizia XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 31/2005 prin care a stabilit că: "Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002".
Deși OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea prin art. 41 că "rații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat",această dispoziție a fost succesiv suspendată.
Prin urmare, prin prezenta cerere de chemare în judecată se solicită un drept abrogat expres prin nr.OUG 177/2002, solicitările reclamanților fiind lipsite de temei juridic.
Cât privește incidența ulterioară OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001- 2006, apreciază că magistrații nu sunt beneficiari ai nr.OUG 146/2007 decât pentru perioada 2001-2002, întrucât acest act normativ recunoaște plata primelor de vacanță restante doaracelor categorii de personal ale căror drepturi au fost suspendate,iar nu abrogate, ori, art. 50 alin. 2 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților menționează "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare", abrogând implicit și dreptul la primă de concediu.
La aceeași dată a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca în situația admiterii acțiunii aceasta să ia act de obligativitatea inițierii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În motivarea cererii de chemare în garanție a invocat revederile p. art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară in care se stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor este instituția care ar trebui să vireze în contul ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sumele de bani necesare plății unor drepturi salariale neavute în vedere la sfârșitul anului anterior, în momentul în care au fost estimate cheltuielile anuale, sume în care se includ și cele de față
A formulat întâmpinare și Ministerul Economiei și Finanțelor care a invocat în apărare respingerea cererii de chemare în garanție formulată de reclamanți ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Reclamanții au chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Consiliul Superior al raturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție B și Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară anterioară plecării în concediu, pe anii 2005-2006, actualizată cu indicele de inflație.
Articolul 60 alin. (l) din Codul d e procedură civilă dispune:
"Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
După cum reiese din textul de lege invocat mai sus, reclamanții în mod greșit au înțeles să cheme în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor. Având în vedere că nu exista nicio astfel de obligație între cele două părți, reclamanții nu au nicio obligație legală din partea pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorât dintr-un contract de muncă, respectiv Ministerul Public și reclamanți.
La 29 iulie 2008 formulat întâmpinare Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, în esență, pentru următoarele motive:
Solicitarea reclamanților privind plata drepturilor reprezentând primele de vacanță pentru anii 2005-2006 este nelegală, întrucât dispozițiile referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost abrogate începând cu anul 2003, potrivit prevederilor art. 50 din nr.OUG 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Prin Decizia XXIII, Înalta Curte de Casație și Justiție, "admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. l din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, stabilește: Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru perioada anilor 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În prezent, actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, respectiv nr.OUG 27/2006, modificată prin Legea nr. 45/2007, acordă prima de vacanță pentru magistrați, potrivit dispozițiilor art. 241.
Parchetul General a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pe care a motivat-o, în esență, pe următoarele considerente:
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 736/2003,privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată, art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
La data de 31 iulie 2008 formulat întâmpinare și Consiliul Superior al raturii prin care a invocat respingerea acțiunii ca nefondată, aratand ca cordarea primei de concediu pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate a constituit obiectul recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și soluționat de instanța supremă prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005.
Iar prin aceasta decizie s-a stabilit ca prima de vacanta se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
Prin sentința civilă nr.23/CM/09 septembrie 2008 Curtea de Apel Constanțaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți și a respins cererile de chemare în garanție.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Prin art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG 83/2000 s-a stabilit că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu indemnizația brută, sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.
Articolul 421alin. 1 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 care a intrat în vigoare la data de 1.03.2003.
Prin decizia în interesul legii nr. XXIIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste cu începere din 1.01.2003, dată la care au fost abrogate dispozițiile art. 411alin. 1 ale actului normativ menționat.
Prin dispozitivul deciziei în interesul legii s-a stabilit că dreptul la prima de concediu a existat pentru magistrați numai pe perioada anilor 2001 și 2002.
Reclamanții au invocat că prin neacordarea primei de concediu categoria profesională a magistraților a fost discriminată comparativ cu alte categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă, de exemplu situația personalului auxiliar pentru care acest drept nu a încetat să existe.
Articolul 16 alin. 1 din Constituție, vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale nu și identitate de tratament juridic în privința unor măsuri în considerarea unei situații speciale.
Principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situațiile legale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
În cazul de față nu poate fi vorba despre existența vreunei comparabilități sau analogii între categoria profesională a magistraților și categoria profesională a personalului auxiliar, ceea ce justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea primei de vacanță.
Consecința imediată a respingerii acțiunii ca nefondată este și respingerea cererilor de chemare în garanție din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 60 Cod procedură civilă în conformitate cu care partea care cade în pretenții se poate îndrepta împotriva altei persoane pentru despăgubiri și deci nefiind un asemenea caz ele vor avea aceeași soartă ca și acțiunea principală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții reclamanți care au formulat următoarele critici:
Hotărârea instanței este data cu aplicarea greșită a legii deoarece prin OG 146/2007 Guvernul a aprobat plata primelor de concediu aferente anilor 2005-2006 dar plata efectiva a sumelor nu s-a putut face din cauza constrângerilor bugetare ceeace nu exclude dreptul de a investi instanța.
Dealtfel, prin OG 27/2006 s-au acordat in continuare primele de concediu recunoscându-se astfel dreptul prevăzut de art. 41 din Legea nr. 50/1996.
Recurenții mai arată că și cererea de chemare în garanție a Ministerului d e Finanțe este întemeiată deoarece instanțele si parchetele sunt finanțate de la bugetul de stat conform disp. art. 131 din Legea nr. 304/2004 republicată.
În concluzie, recurenții solicită admiterea recursului și modificarea sentinței in sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin art. 1 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, se prevede că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior însă, prin dispozițiile art. 3 (2) din nr.OUG 33 din 26 februarie 2001, se prevede că "se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41 alin. 1, care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cum a fost modificată și completată, precum și aplicarea prevederilor art. IV, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă din Nr.OUG 237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 614 din 29 noiembrie 2000".
OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, prevăzut, la art. 50 alin. 2 că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11)și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești -, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
În raport de aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că, la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411)alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
Aceasta motivare este legal fundamentată și va fi menținută și de instanța de control judiciar deoarece dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Referitor la Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, constatăm că instanța s-a pronunțat asupra drepturilor magistraților și ale personalului auxiliar de a beneficia de prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediul legal de odihnă doar pentru perioada 2001-2002, aceasta dezlegare data problemei de drept cu care ICCJ a fost investita, fiind obligatorie pentru instanță.
Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul în temeiul art. 312 cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenții - reclamanți:, A, TA, DB., toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,- C, județul a, împotriva sentinței civile 23/CM/09.09.2009 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în - nr. 12-14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, cu sediul în--14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în- C, județul a, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul a, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în Calea nr. 141 B, sector 6, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în--81, sector 1 și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin, B-dul -. - nr. 18, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
, jud. /08.07.2009
- gref.-
2 ex./09.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu, Mihaela Ganea
