Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3833/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3833
Ședința publică de la 11 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Ioana Bodri Vicepreședinte Instanță
-- -- Judecător
-- --Președinte Secție
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA, împotriva sentinței civile nr. 97/6.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanții - și și intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL ALBA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termenul legal, depunerea întâmpinării de către intimatul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a arătat că intimatul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului civil de față
Prin sentinței civile nr. 97/6.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanții -, față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL ALBA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
S-a dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției, TRIBUNALUL DOLJ și Curtea de APEL CRAIOVA la plata către reclamantul a sumei de 11.059 lei reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și reclamantei - suma de 28.194 lei, din care pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL ALBAI suma de 18.649 lei, spor de 50%, reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută de încadrare.
Sumele sunt venituri nete, actualizate până în august 2008 și urmează să fie indexate în raport de indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, conform dispozițiilor art. 329, alin. 3 din Codul d e procedură civilă, pentru instanță urmează a se admite acțiunea formulată de reclamanți și obliga pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL DOLJ, Curtea de APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL ALBAI și Curtea de Apel Alba la plata sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50%, reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În cauză, potrivit probelor administrate, reclamanta - a funcționat în cadrul Judecătoriei Câmpeni, din raza de competență a Tribunalului Alba Iulia și Curții de APEL ALBA IULIA, în perioada 01.09. 2006 - 15.01.2008, iar după această dată și în prezent în cadrul Judecătoriei Craiova aflată în raza de competență a Tribunalului Dolj și Curții de APEL CRAIOVA.
Reclamantul a fost numit la Judecătoria Craiova în data de 01.09.2007, unde își desfășoară activitatea în aceiași funcție și în prezent.
Prin raportul de expertiză, efectuată în cauză și, necontestat de părți, s-a stabilit că pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL DOLJ și Curtea de APEL CRAIOVA sunt obligații să plătească reclamantului suma de 11.059 lei, iar reclamantei - suma de 28.194 lei din care pârâții TRIBUNALUL ALBAI și Curtea de APEL ALBA IULIA 18.649 lei, reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Suma calculată pentru reclamanta - a fost stabilită în raport de perioada efectiv desfășurată în funcția de judecător, la judecătoriile din raza de competență a celor patru instanțe, respectiv, TRIBUNALUL DOLJ, Curtea de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL ALBAI, Curtea de APEL ALBA IULIA.
Potrivit raportului de expertiză sumele stabilite pentru cei doi reclamanți sunt venituri nete, actualizate până în luna august 2008.
Pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți, cauzat de devalorizarea monedei naționale, urmează ca și în continuare, sumele stabilite prin raportul de expertiză, să fie reactualizate, în raport de indicele de inflație, în temeiul art. 1082 din Codul civil și art. 161, alin. 4 din Codul muncii, până la data plății efective.
Acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă deoarece nu există raporturi juridice de muncă între aceste părți procesuale și implicit nici obligații de natură salarială.
În speță calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Justiției, căruia îi revine obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen Curtea de APEL ALBA IULIA invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia cu motivarea:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prev. de art.47 din legea 50/1996, calculat la indemnizația de încadrare lunară brută pe perioadele specificate, actualizat cu indicele de inflație.
Față de acțiunea reclamantei, sub un prim aspect se invocă lipsa calității procesuale pasive, deoarece în litigiile având ca obiect drepturile salariale ale judecătorilor, calitate procesuală pasivă are doar Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite.
În mod greșit Tribunalul nu a obligat și pârâtul Ministerul Justiției alături de Curtea de Apel Alba la plata sumelor pretinse de reclamantă cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, deși are calitate de ordonator principal de credite, iar Curtea de Apel are calitate de ordonator secundar de credite și nu are calitatea de angajator al reclamantei.
Într-adevăr, Curtea de Apel are competența conform legii, să elaboreze proiectele de buget anuale pentru instanțele din circumscripția sa și are calitatea de ordonator secundar de credite, însă atât ștatele de funcții cât și drepturile salariale se stabilesc de Ministerul Justiției și sunt comunicate Curților de Apel doar spre conformare și înregistrare în carnetele de muncă a ordinelor emise.
Recursul este nefondat.
Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele:
În mod corect, Curtea de APEL CRAIOVA prin sentința nr.97/06.11.2008 pronunțată în dosarul nr- a admis acțiunea formulată de reclamanții
-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL DOLJ, Curtea de APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL ALBA, Curtea de APEL ALBA IULIA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției a apreciat că, acest Minister are o asemenea calitate în cauza dedusă judecății, în calitatea sa de ordonator principal de credite, revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate de reclamanți.
Astfel fiind, se va aprecia nefondată critica nefondată în recurs, în sensul că s-ar fi reținut că pârâtul Ministerul Justiției nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de cele anterior expuse.
Față de cele arătate, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată urmând ca în baza art.312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA, împotriva sentinței civile nr. 97/6.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanții - și și intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL ALBA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Ioana Bodri - - | JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud./Tehn./Ex.2
14.07.2009
Președinte:Mihaela Cotora Ioana BodriJudecători:Mihaela Cotora Ioana Bodri, Dorina Stoichin