Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 391/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 391/2009

Ședința publică de la 09 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan

- - JUDECĂTOR 3: Victor

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, având ca obiect drepturi bănești, împotriva deciziei sentinței civile nr.1487/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei se prezintă recurentul reclamant asistat de avocat, în substituire avocat, și consilier juridic pentru intimatul pârât CFR CĂLĂTORI B, lipsă fiind intimat pârât CFR CĂLĂTORI

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar răspuns la întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantului pârâtului intimat CFR CĂLĂTORI

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul recurentului reclamant solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris, pe care le susține și oral. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată la ribunalul Alba sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI-CFR CĂLĂTORI și CFR CĂLĂTORI B, pentru ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de deplasare pe ruta - C N, în perioada 21.05.2007-7.12.2007, în sumă de 67,2 lei, a indemnizației de delegare pe perioada 10.12.2007-23.05.2008 la. Călători C N, ca urmare a frecventării cursului de mecanic locomotivă automotor, în cuantum de 13 lei /zi, majorată cu un coeficient de 2,5 ori, a sporurilor salariale pentru condiții deosebite pe perioada 21.05.2007-23.05.2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamantul este angajatul CFR CĂLĂTORI B în funcția de revizor tehnic de vagoane I și că a urmat un curs de școlarizare conform contractului încheiat cu pârâta I, care s-a desfășurat la. CFR Călători

Se mai arată că până la data de 10.21.2007, reclamantul a fost delegat pe o distanță de 60 Km, de la la C N, în vederea participării la cursurile de calificare, durata deplasării și a cursurilor fiind de aproximativ 11 ore zilnic.

Se mai arată că a achitat zilnic costul biletului de tren și că suma cheltuită nu i-a fost decontată de pârâta de ordin

Se invocă prevederile art.82 alin.1 din, art.9 și 10 din nr.HG1860/2006, precum și art. 274 Cod proc.civ.

În întâmpinarea depusă de CFR CĂLĂTORI B s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte pe motivul că acel contract de școlarizare este încheiat între petent și SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR CĂLĂTORI B și deci acesta este obligat să-i plătească cheltuielile de școlarizare.

Pe fond s-a cerut respingerea acțiunii deoarece cererea de înscriere nu a fost avizată de conducerea CFR CĂLĂTORI B, deși aceasta trebuia aprobată de angajator.

Reclamantului nu i se cuvine indemnizația de delegare pe perioada arătată deoarece nu a avut dispoziția conducerii unității sau subunității, așa cum cere art.82 alin.4 din

În ce privește sporurile salariale pentru condiții deosebite pe aceeași perioadă, nici această solicitare nu se încadrează în condițiile, deoarece pe perioada pregătirii reclamantul nu a desfășurat activitatea în aceste condiții ci a frecventat un curs.

În drept s-au invocat prevederile art.115 și urm. Cod proc. civilă și pe anii 2007-2008.

Pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR CĂLĂTORI B deși a fost legal citată aceasta nu a depus întâmpinare.

În ce privește excepția invocată de către pârâta CFR CĂLĂTORI B, instanța constată că aceasta are calitatea de angajator, așa cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat între părți și deci are obligația îndeplinirii sarcinilor arătate la art.40 alin.2 Codul Muncii, între care și cele de natura celor solicitate de către reclamant.

Prin sentința civilă nr.1487/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei - CFR Călători B și a pârâtei - CFR Călători

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că din proprie inițiativă reclamantul a optat pentru urmarea cursurilor de calificare, iar potrivit art.83 alin.4 din pe anii 2007 - 2008 sunt considerați în delegație salariații trimiși în interesul serviciului să urmeze cursuri de calificare.

Astfel instanța a apreciat că atâta vreme cât salariatul a efectuat cursul la cererea sa și nu din inițiativa societății, nu i se cuvin drepturile solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

În drept invocă art.304 pct.7,8 și 9, art.304/1 și 312 Cod pr.civilă.

În expunerea de motive arată în esență că în baza art.24 alin.3 din 2007 - 2008 fost cursant salarizat cu suspendarea, cu scoaterea integrală din producție pentru a urma cursul de mecanici locomotivă automotor, iar aceste prevederi trebuiesc coroborate cu art.82 alin.4 din 2007 - 2008.

Invocă dispozițiile nr.HG1860/2006 și art.88 lit.a din și apreciază că este îndreptățit la a i se acorda toate sporurile salariale de care a fost privat de la începerea cursului școlar.

Prin întâmpinare (13-14), intimata "CFR - Călători" - Regionala Transport Feroviar Călători Bas olicitat respingerea recursului.

Recurentul a formulat un răspuns la întâmpinare, materializat prin înscrisul de la filele 18-19.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art.312 Cod pr.civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Recurentul este angajat în funcția de revizor tehnic vagoane I în cadrul "CFR - Călători", așa cum reiese din actul adițional la. depus la dosar la fila 4.

Între părți a intervenit la 21.05.2007, contractul de școlarizare nr.401/a/617/2007 pentru ca reclamantul să urmeze cursul de calificare mecanic locomotivă automotor, desfășurat în C N în perioada 21.05.2007 - 23.05.2008.

Potrivit art.24 (3) din pe anii 2007 - 2008 la nivelul "CFR - Călători": "Pe durata cursurilor de calificare, recalificare și policalificare, personalul societății va fi salarizat în regie, având sarcini de serviciu stabilite de unitate sau subunitate în legătură cu pregătirea profesională."

La punctul 2 al art.24 (3) din același se stabilește din ce se compune indemnizația primită de cursant, cât și sporurile de care beneficiază.

În baza aceluiași art.24 (3) din a fost emisă și adeverința nr.501/1516 col. 207, care atestă că în perioada 4.07.2007 - 23.05.2008, recurentul este "cursant salarizat cu suspendarea ", cu scoatere integrală din producție pentru a urma cursul de mecanici locomotivă automotor. Prin aceeași adeverință i se stabilește salariul de bază și acordarea sporului pentru condiții muncă feroviară de 7% și cel de vechime de 21%.

Prevederea art.24 (3) se coroborează cu cea a art.82 (4) din același, care statuează că: "Sunt considerați în delegație salariații trimișiîn interesul serviciuluisă urmeze cursuri de calificare, recalificare și perfecționare", numai că, în speță, cursul de calificare a fost urmat la inițiativa salariatului și nu din dispoziția scrisă a unității angajatoare, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Drept urmare, nefiind vorba de o delegare dispusă de unitatea angajatoare, ci de o opțiune proprie a salariatului, nu intră în discuție analiza incidenței în speță a dispozițiilor art.88 în privința decontării indemnizației de delegare și a cheltuielilor de transport și nici cele ale nr.HG1860/2006 care privesc drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității,în interesul serviciului.

De asemenea, acordarea sporurilor salariale, pentru condiții deosebite de muncă pentru perioada 21.05.2007 - 23.05.2008 în mod temeinic și legal a fost respinsă întrucât, așa cum reiese din adresa nr- emisă de Ministerul Transporturilor - - "CFR Călători", pregătirea recurentului a avut loc în cadrul - Centrul Teritorial Cluj, unde nu sunt condiții de muncă deosebite, vătămătoare (nocive), periculoase, astfel că, așa cum s-a stabilit și rezultă din adresa nr.501/1516/col. 2007 menționată mai sus, reclamantul a beneficiat pe perioada delegării doar de spor vechime și spor condiții muncă feroviară.

Față de aceste considerente, hotărârea instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică.

Ca o consecință a respingerii recursului, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei sentinței civile nr.1487/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9.04.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Thred. 2 ex.

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 391/2009. Curtea de Apel Alba Iulia