Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 392/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Decizia Nr. 392 / R/ Dosar Nr. 7084/62 / 2007

Ședința publică din 16 aprilie 2008

PREȘEDINTE --- - JUDECĂTOR 1: Maria Carmen Tică

- - JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu

- JUDECĂTOR 3: Camelia

grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov, împotriva sentinței civile nr. 1294 din 3 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

In vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 16 aprilie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1294 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Brașov, invocată prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată prin întâmpinare de Direcția Generală a finanțelor Publice

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

Au fost obligați pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov să calculeze și să achite fiecărei reclamante diferențele de natură salarială echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 27.09.2004, iar pentru reclamanta, începând din data de 1.09.2005 și până la data pronunțării prezentei sentințe, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG nr.9/2000.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL ARAD, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

Au fost obligați: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Brașov și Tribunalul Arad să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând din 27 IX.2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzută de OG nr.9/2000.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Brașov să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărei reclamante.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate menționate anterior.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantelor.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța urmează să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinare.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de Apel Brașov are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.

In consecință, această excepție va fi respinsă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța constată că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.

De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.

Ca urmare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții au calitatea de judecător, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetele de muncă depuse în copie la dosar.

Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" (pensie, părți sociale, acțiuni), potrivit practicii CEDO.

Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind " un bun " în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.

In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun, în sensul art.1 din Protocol.

Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsit de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul 1 al CEDO.

Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară" într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică,

Securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.

Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.

Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța apreciază că a fost încălcat dreptul reclamanților privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

De altfel, la data stabilirii acestui drept, prin art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, și care au fost caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Aceste condiții nu s-au schimbat ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, în condiții de calitate și eficiență sporite.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților, sens în care a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov să calculeze și să achite reclamantelor, și diferențele de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de 50% din indemnizația brută lunară, începând cu data de 27.09.2004 iar pentru reclamanta începând cu data de 1.09.2005 când și-a reluat activitatea după efectuarea concediului pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de doi, și până la data pronunțării prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG nr.9/2000, la data plății efective.

Având în vedere că reclamanta a activat ca judecător în perioada în litigiu și la tribunalul Arad, instanța va admite în parte acțiunea acesteia, și va obliga pe pârâții Ministerul Justiției, curtea de Apel Brașov, curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Brașov și Tribunalul Arad să calculeze și să achite reclamantei diferențele de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând din 27.09.2004 și până la data pronunțării sentinței, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzută de OG nr.9/2000.

Cât privește actualizarea creanței, instanța constată că potrivit prevederilor art. 1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.

Instanța a respins solicitarea reclamantelor de a se acorda acest spor și în continuare pentru viitor întrucât, diferențele de drepturi de natură salarială sunt acordate cu titlu de despăgubiri și de aceea ele au un caracter limitat în timp.

In condițiile în care nu se intervine la nivel legislativ pentru acordarea acestui spor, reclamantele au dreptul la acțiune ulterioară în despăgubiri.

Totodată, instanța a obligat pârâta Curtea de Apel Brașov să efectueze cuvenitele modificări privind sporul de 50%, în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

Potrivit art.15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.

Ministerul Economiei și finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

In conformitate cu art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

Ca urmare este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Ministerul Justiției, precum și de către reclamanți, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de Apel Brașov, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 7.11.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de Apel Brașov, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul Tribunalul Brașov, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.

O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.

Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.

În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Tribunalul Brașov, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.

O altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului, pentru perioadele în care reclamantele nu au avut calitatea de personal auxiliar la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov, o parte fiind în concediu pentru creșterea copilului, în concediu de studii sau concediu fără plată.

O altă greșeală a instanței de fond este aceea că a admis acțiunea și pentru persoane care sunt incluse în categoria personalului contractual care are o altă lege de salarizare, precum și persoanelor care până în anul 2007 aveau calitatea de personal contractual iar ulterior au devenit personal auxiliar de specialitate.

În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.

Reclamanții au solicitat repunerea în termenul de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 103 din Cod pr. civilă, ca urmare a faptrului că recursul în interesul legii s-a pronunțat prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, deci ulterior soluționării sentinței atacate.

Pe fond, sentința este criticată numai sub aspectul acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de Apel Brașov, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de Apel Brașov,pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.

Critica referitoare la excepția lipsei calității p procesuale pasive invocată de pârâtul Tribunalul Brașov este neîntemeiată. La momentul solicitării drepturilor salariale Tribunalul Brașova avut calitatea de ordonator de credite terțiar, conferindu-i posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă. Verificând sentința de fond se constată că prima instanță a avut în vedere perioade diferite pentru o parte din reclamante, menționându-se în motivare pentru ce anume nu s-au acordat în integralitate drepturile solicitate. În lipsa unor critici concrete din care să rezulte, eroarea în care s-a aflat instanța de fond, cu privire la care persoane și pentru ce perioade, instanța va respinge această critică.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.

Recursul reclamanților este întemeiat.

Întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii după expirarea termenului de recurs în prezenta cauză fără ca reclamanții să aibă posibilitatea să susțină temeinicia pretențiilor și pentru viitor și având în vedere că deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept judecate, se va admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului în conformitate cu dispozițiile art. 103 Cod pr. civilă.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți se reține că dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu putea fi abrogat printr-o ordonanță a guvernului, reclamanții fiind îndreptățiți la acest spor și pentru viitor, întrucât norma care-l reglementează este încă în vigoare, privarea acestora de la beneficiul acestui drept nejustificată. Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare și după abrogarea expresă prin nr.OG 83/2000, pentru că acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu forță juridică de eficiență inferioară față de actul care l-a acordat. În consecință, recursul formulat de reclamanți, urmând să fie admis în sensul modificării în parte a sentinței atacate respectiv a obligării la plata acestui spor și pentru viitor.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de reclamantele, și.

Admite recursul declarat de reclamantele mai sus menționate împotriva sentinței civile nr. 1294/2007 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii și în consecință a admiterii și a petitului cu privire la acordarea pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov împotriva aceleiași sentințe.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

--- - - - -

Grefier,

Red. - 22.04.08

Dact. - 30.05.08

2 ex.

Președinte:Maria Carmen Tică
Judecători:Maria Carmen Tică, Ligia Vâlcu, Camelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 392/2008. Curtea de Apel Brasov