Pretentii civile. Speta. Decizia 340/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 340/
Ședința publică din 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Rodica Popa
JUDECĂTOR 3: Marcela Comșa
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, -, -, G, și, precum și de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B împotriva sentinței civile nr.165/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților reclamanți, -, -, -, -, G, și, precum și a recurenților pârâți Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin B și intimatul pârât Consiliul pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar, prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare de către recurentul pârâtul Ministerul Justiției, care a fost comunicată la termenul anterior.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr.165/24.01.2008 Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanta legala a Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de Apel Brașov, invocata de acesta prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Tribunalul Brașov, invocata de acesta prin întâmpinare.
A admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune privind pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-30.10.2004, excepție invocată de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Brașov.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, G, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
A obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească fiecărui reclamant menționat mai sus diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 31.10.2004-24.01.2008, sume reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
A obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 5.09.2005-24.01.2008, sume reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A respins pretențiile aferente perioadei 1.01.2003-30.10.2004 ca fiind prescrise.
A respins celelalte pretenții ale reclamanților mai sus menționați ca fiind neîntemeiate.
A obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașova fost respinsa având în vedere caracterul subsidiar al acesteia, pârâtul înțelegând să o invoce numai în situația în care pentru perioada determinata in acțiune, reclamanții nu au avut calitatea de judecător în raza de competență a Tribunalului Brașov, ceea ce nu este cazul în speță.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de Apel Brașov are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, a fost admisă, având în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/58 potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani". Întrucât reclamanții au formulat și introdus cererea de chemare în judecată la data de 31.10.2007, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 1.01.2003-30.10.2004, sens în care a respins ca prescrise aceste pretenții.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții, -, -, -, -, G, și au calitatea de judecători, funcționând în cadrul Curții de Apel Brașov, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetele de muncă depuse în copie la dosar.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" (pensie, părți sociale, acțiuni), potrivit practicii CEDO.
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind " un bun "în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun, în sensul art.1 din Protocol.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsit de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară" într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța a apreciat că a fost încălcat dreptul reclamanților privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, la data stabilirii acestui drept, prin art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, și care au fost caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, în condiții de calitate și eficiență sporite.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților, sens în care a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov să calculeze și să achite reclamanților, -, -, -, -, G, diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 31.10.2004-24.01.2008.
Cât privește pe reclamanta instanța a avut în vedere mențiunile din carnetele de muncă al acesteia, și a obligat pârâții la plata sporului doar în perioada cât reclamanta a prestat activitate în cadrul instanței, cu excluderea perioadelor când raportul de muncă al acesteia a fost suspendat sau când au fost angajata altor instituții.
Astfel, instanța a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 5.09.2005-24.01.2008.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constată că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Instanța a respins solicitarea reclamanților de a se acorda acest spor și în continuare pentru viitor întrucât, diferențele de drepturi de natură salarială sunt acordate cu titlu de despăgubiri și de aceea ele au un caracter limitat în timp.
In condițiile în care nu se intervine la nivel legislativ pentru acordarea acestui spor, reclamanții au dreptul la acțiune ulterioară în despăgubiri.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Cu privire la petitul doi din acțiune, respectiv plata sporului de confidențialitate în procent de 15% instanța reține că în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamanți - art.3 din Legea 444/2006,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15 % din salariul de bază".
Aplicarea acestor prevederi legale a fost extinsă, prin dispozițiile art.15 din OG 6/2007 și la alte categorii de funcționari publici, respectiv cei care funcționează în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ.
Prevederile legale amintite sunt foarte clare și nu comportă nici o dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor, magistrații nefiind beneficiari ai acestor prevederi legale.
Pe cale de consecință, rezultă, fără echivoc, faptul că reclamanții nu pot beneficia de sporul de confidențialitate, neexistând nici o prevedere legală în acest sens.
Ceea ce solicită,de fapt, reclamanții este ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășoară activității ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest fapt nu este posibil însă întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege. Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
Instanța de judecată poate însă să acorde despăgubiri în cazul în care ar constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între magistrați și celelalte categorii profesionale la care se face referire prin acțiune.
În speța de față instanța a apreciat că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul prevederilor OUG 137/2000 care să justifice acordarea de despăgubiri. În acest sens, s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit prin Hotărârea nr.232/29.08.2007 că neacordarea sporului de confidențialitate magistraților, deși aceștia au obligația păstrării secretului profesional, nu reprezintă un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art.2 din OUG 137/2000. Deși această hotărâre nu este obligatorie pentru instanță, instanța a reținut ca fiind întemeiate considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției.
Astfel, potrivit practicii CEDO diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Tribunalul a mai reținut că raportat la dispozițiile art.16 din Constituția României potrivit cărora,cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că, prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceiași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din OG 137/2000 respectiv - rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Față de cele mai sus expuse s-a reținut de către instanță faptul că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite din partea legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Astfel atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de o lege specială de salarizare, cu sporuri specifice complexității și riscurilor funcției pe care o îndeplinesc.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, -, -, -, -, G, și și pârâții Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, MEF prin DGFP B, și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de Apel Brașov, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 3.10.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamantului.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Prin motivele de recurs formulate de către reclamanți hotărârea atacată a fost criticată față de soluția de respingerea cererii de obligare a pârâților la plata sporului de 50% și pentru viitor.
În ceea ce privește recursul MEF, curtea reține că potrivit HG nr.736/2003 privind organizarea și funcționarea MJ, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art.131 pct.1 din Legea 303/2004 stipulează că activitatea instanțelor și pachetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art.19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice, se prevede că MEF coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, curtea reține că problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată prin decizia nr.36/2007 pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii, iar potrivit art.329 alin.3 teza ultimă Cod procedură civilă, aceste dezlegări sunt obligatorii pentru instanțe.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate curtea apreciază că recursul reclamanților este fondat, iar recursurile pârâților sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de Apel Brașov, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii, unde își desfășoară activitatea reclamantul ca magistrat. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de Apel Brașov,pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
În ceea ce privește restul criticilor formulate de către pârâți din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, iar pretențiile reclamanților sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corect a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și "pentru viitor" aspect invocat prin motivele de recurs formulate de reclamanți, curtea reține că soluția primei instanțe este nelegală deoarece drepturile salariale constituie prin excelență "prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin.2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".
Excepțiile prevăzute de art 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare "" scadentă., această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor (contractul sau legea) este în vigoare iar debitorul este ținut de acesta
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții Curtea de Apel Brașov, MEF prin DGFP, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.165/M/24.01.2008 a Tribunalului Brașov.
Admite recursul formulat de reclamanții, -, -, -, -, G, și împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în parte în sensul că drepturile reclamanților se cuvin și pentru viitor.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red:CȘ/8.05.2008
Dact: MD/13.05.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Rodica Popa, Marcela Comșa
