Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 414/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 414
Ședința publică de la 17 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 1529 din 22 august 2007 Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen, că prin serviciul registratură s-a depus la dosar o cerere reconvențională de către recurentul și că s-a solicitat judecata în lipsă de către intimata REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ
Se prezintă tatăl recurentului, care arată că nu are procură pentru fiul său și că acesta este plecat din țară.
Instanța acordă cuvântul părților pe excepțiile tardivității și nulității recursului invocate de către intimată prin cererea de repunere pe rol și pe cererea reconvențională depusă de către recurent.
pentru recurentul arată că a depus recursul în termen și că acesta este motivat. Mai arată că insistă să depună cererea reconvențională în recurs și consideră că aceasta este admisibilă și în aceasta fază procesuală.
Instanța constată că formularea cererii reconvenționale în faza procesuală a recursului este inadmisibilă. Rămâne în pronunțare cu privire la excepțiile tardivității și nulității recursului.
CURTEA DE APEL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 6059/99/25.10.2007 reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică I- a chemat în judecată pe pârâtul pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1369,39 lei cu titlu de daune.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin adresa nr. 5834 din 06.11.2006 emisă de către Ocolul Silvic Pădureni, conducerea Direcției Silvice Iaf ost informată că pârâtul, în calitate de pădurar la cantonul Silvic nr. 3, District Silvic 1, a produs o daună în sumă de 3419,88 lei, reprezentînd 185 arbori tăiați legal, marcați cu pentagonul PS 965, cu un volum de 16,357 mc.
Pârâtul a recunoscut producerea prejudiciului, semnând angajamentul de plată nr. 4133/14.08.2006, prin care a fost de acord să achite debitul la casieria unității.
Până în prezent, din prejudiciul total s-a recuperat suma de 2050,49 lei, rămânând un debit în cuantum de 1369,39 lei, în condițiile în care pârâtul nu mai este angajatul Direcției Silvice
În dovedire a depus înscrisuri.
Pârâtul, deși a fost legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Prin sentința civilă nr.1529/22.08.2007, Tribunalul Iașia admis acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor "Romsilva" - Direcția Silvică I, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 1369,39 lei, reprezentând daune.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul a fost angajatul Romsilva I - Direcția Silvică I- lucrând inițial pe post de pădurar, apoi pe post de muncitor silvicultor la Ocolul Silvic Pădureni, începând cu data de 17.08.2006.
În urma unui control, prin adresa 5834/06.11.2006 emisă de Ocolul Silvic Pădureni, conducerea Direcției Silvice Iaf ost informată că pârâtul, în calitate de pădurar la Cantonul Silvic nr. 3, District Silvic 1, a produs o daună în sumă de 3419,88 lei, reprezentînd 185 arbori tăiați ilegal, marcați cu pentagonul PS 965, cu un volum de 16,357 mc.
Pârâtul a recunoscut producerea prejudiciului semnând angajamentul de plată nr. 4133/14.08.2006, prin care a fost de acord să achite debitul la caseria unității.
Prima instanță a reținut că pârâtul a recunoscut producerea prejudiciului invocat de reclamantă prin semnarea angajamentului de plată, că a achitat o parte din acest prejudiciu.
Faptul că a mai rămas de achitat suma de 1369,39 lei din prejudiciul produs, nu a fost contestat de către pârât, deși acesta a fost legal citat.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâtul -, fără a motiva însă în termenul legal cererea de recurs.
La termenul de judecată din 17.06.2007, curtea pune în discuția părților excepția tardivității recursului formulat de către pârât, excepție invocată de către intimată.
Se reține că acest recurs este tardiv introdus, având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe fost comunicată recurentului la data de 28.09.2007, iar recursul fost declarat la data de 11.10.2007, după împlinirea termenului de 10 zile prevăzut de disp. art.80 din Legea nr.168/1999.
Termenul prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul disp. art.103 alin.1 Cod.proc.civ.
În consecință, urmează să se admită excepția invocată de intimată, să se respingă ca fiind tardiv introdus recursul formulat de pârâtul și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1529 din 22 august 2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,17.06.2008..
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex./01.07.2008
Jud.fond: Tribunalul Iași -;
-.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu, Cristina