Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 418/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.418/
Ședința publică din 04 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător Coinacel
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE SI CASATIE SI JUSTIȚIE, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE C și reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1142 din 15.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă, în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA și DEPARTAMENTUL NAȚIONAL ANTICORUPȚIE, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 iunie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 4 iunie 2008.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat sub nr. 2374/36 la data de 24.04.2008 la Curtea de Apel Galați Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1142/15.06.2007 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamanților, -, și în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Departamentul Național Anticorupție.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța să achite reclamanților, -, și despăgubiri civile echivalente cu sporul de vechime cuvenit pentru perioada 06.11.2003 - 15.03.2007 iar reclamantului pentru perioada 01.10.2005 - 15.03.2007, corespunzător vechimii totale în muncă și activității desfășurate în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Departamentul Național Anticorupție să achite reclamantului despăgubiri civile echivalente cu sporul de vechime pentru perioada 06.11.2003 - 30.09.2005, corespunzător vechimii totale în muncă, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A fost obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare plății despăgubirilor, după formularea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a cererilor de rectificare a bugetului.
A fost respinsă acțiunea pentru pretențiile vizând sporul de vechime pentru perioada 2000 - 06.11.2003, ca prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- la 06.12.2007 reclamanții, -, și (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța ), au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Departamentul Național Anticorupție, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții în solidar la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime cuvenit pentru întreaga vechime în muncă, începând cu anul 2000 și până în prezent, actualizate cu rata inflației și obligarea pârâților să înscrie în cartea de muncă a sporului acordat în baza prezentei acțiuni.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că, până la intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 republicată, aprobată prin Legea nr. 334/2001, au beneficiat de acordarea sporului de vechime, ca și alte categorii de salariați, apreciindu-se că singura cerință obligatorie pentru acest drept este îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă.
Cu toate că nr.OG 83/2000 nu a înlăturat expres sporul de vechime, s-a apreciat că acesta nu se mai poate acorda, întrucât dreptul salarial al magistraților este "îndemnizația" care constituie unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de magistrat și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport de venitul salarial (art. 2 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 modificată prin nr.OG 83/2000).
S-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă; a fost anexată cererii copia hotărârii din 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, practică judiciară în materie.
Prin întâmpinare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pe cale de excepție pârâtul a invocat prescrierea dreptului material la acțiune pentru anii 2000 - 2003, prin raportare la prevederile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a mai arătat că sportul de vechime în muncă a fost reglementat de art. 33 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, până la intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, act normativ ce a modificat Legea nr. 50/1996.
Astfel, prin art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, la art. 33 din Legea nr. 50/1996 a fost introdus alineatul 3, în sensul că: "prevederile alineatelor 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Începând cu 01.01.2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie de personal, întrucât, prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 a fost abrogat art. 11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, din Legea nr. 50/1996.
Mai mult, prin art. 2 din nr.OUG 177/2002 intrată în vigoare la 07.04.2006, s-a stabilit modul de calcul al îndemnizațiilor magistraților.
Astfel, în alin. 1 al art. 3 din nr.OUG 27/2006 se prevede că: "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută la art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
Art. 4 alin. 1 al aceluiași act normativ dispune că: "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora li magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a îndemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la îndemnizația de încadrare brută lunară".
Pârâtul a arătat că atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute prin actele normative de salarizare, a reglementat această situație ca pe una cu caracter excepțional.
Pe cale de consecință, a conchis pârâtul, dreptul la sporul de vechime în muncă nu este un drept complementar nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, ci, contrat prevederilor acestor acte normative, intenția legiuitorului fiind aceea de a cuprinde în această reglementare unitară toate drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor și de abroga orice altă dispoziție legală incidentă în materie.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanților, ministerul să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă și sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Departamentul Național Anticorupție a formulat la rândul său întâmpinare prin care a invocat prescrierea dreptului material la acțiune pentru perioada 2000 - decembrie 2003; de asemenea, reclamantul a lucrat în această structură doar în perioada 01.09.2002 - 01.10.2005, pentru restul invocând excepția lipsei calității procesual pasive. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii acestui reclamant ca neîntemeiată.
Considerând calitatea procesuală pasivă drept identitatea dintre persoana chemată în judecată și persoana care este obligată în raportul juridic dedus judecății, față de situația că Departamentul Național Anticorupție se numără printre persoanele responsabile de neplata sporului de vechime, în calitate de angajator, constatând că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză, a fost respinsă excepția, motivele invocate în susținerea ei ținând exclusiv de fondul cauzei.
Prin aceeași încheiere din 15.06.2007, instanța a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Departamentul Național Anticorupție, pentru pretențiile născute pe perioada 2000 - decembrie 2003.
Reclamanții au pretins plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime cuvenit pentru întreaga vechime în muncă, începând cu anul 2000 și până în prezent, de care nu au mai beneficiat de la data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000.
Conform art. 21 alin. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 (art. 27 din textul republicat), persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Textul constituie dreptul comun în materie de discriminare pentru cererile în justiție privind recuperarea pretinsului prejudiciu produs, iar termenul înlăuntrul căruia se realizează acest demers este de trei ani (prev. de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958) calculat de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Constatând așadar, că momentul în care - conform textului enunțat - cei interesați au fost în măsură să constate nemijlocit existența unei situații de discriminare și să acționeze în consecință, pe cale juridică, a fost C al intrării în vigoare a actului normativ, excepție invocată a fost admisă.
Sub aspectul perioadei în care operează prescripția dreptului la acțiune, instanța a constatat că aceasta este cuprinsă între momentul intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 (octombrie 2000) și 06.11.2003, având în vedere că despăgubirile ulterioare acestei date puteau fi solicitate de către reclamanți în cursul lunii următoare (decembrie 2003), de la care începe să curgă termenul de prescripție de trei ani.
În raport de toate aceste considerente, acțiunea reclamanților a fost apreciază ca prescrisă pentru perioada octombrie 2000 - 06.11.2003 și a fost respinsă cu referire la acest interval.
Asupra fondului acțiunii, instanța a reținut că toți reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar a lucrat în cadrul Departamentului Național Anticorupție în perioada 01.09.2002 - 01.10.2005.
La data de 01.10.2000 a intrat în vigoare nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care, prin pct. 32 introdus alin. 3 al art. 33 din lege, cu următorul conținut: "Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților".
Textele alin. 1 și 2 ale art. 33 din Legea nr. 50/1996 reglementau acordarea sporului de vechime în muncă, iar după intrarea în vigoare a noului text al alin. 3, prevederile nu s-au mai aplicat drepturilor acordate cu titlu de indemnizație judecătorilor și procurorilor, ci doar celor ale personalului auxiliar de specialitate.
Motivația a reprezentat-o noua formă adusă de nr.OG 83/2000 art. 5 din Legea nr. 50/1996, care a statuat asupra unei alte modalități de calcul a îndemnizației de încadrare lunară a judecătorilor și procurorilor, raportată la vechimea efectivă în magistratură ori în funcțiile asimilate acesteia conform art. 42 și art. 43 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată.
La 01.01.2003 a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților care, prin art. 50 alin. 2, statuat că: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18.11.1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Textul art. 4 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 a reluat dispozițiile cuprinse în art. 5 din Legea nr. 50/1996, modificat prin nr.OG 83/2000, în sensul că magistrații au beneficiat, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a îndemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. 2, calculată în procente la indemnizație brută.
Noul text nu a inclus, de asemenea, sporul de vechime în muncă în ecuația de calcul al drepturilor cuvenite magistraților, raportând îndemnizația acestora doar la vechimea efectivă în magistratură (criteriu distinct de C al vechimii în muncă); la îndemnizația de încadrare astfel calculată s-au aplicat celelalte sporuri reglementate prin actul normativ.
Potrivit art. 16 alin. 3 din Codul muncii, munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă, iar, conform art. 32 alin. 5, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Legiuitorul a înțeles așadar să distingă între criteriul vechimii în muncă și C al vechimii în meserie și/sau în specialitate, întrucât, în mod evident o persoană poate avea o vechime în muncă mai mare sau C puțin egală cu vechimea într-o anumită activitate.
Magistrații (judecători și procurori) pot beneficia, astfel, de o vechime totală în muncă prin înglobarea vechimii efective în magistratură, alături de perioadele de activitate neasimilate acesteia, conform legii.
Cadrul de reglementare al salarizării altor categorii profesionale (cu titlu de exemplu, nr.OUG 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, etc.) recunoaște dreptul acestora la acordarea sporului de vechime, alături ce alte sporuri specifice domeniului de activitate.
Prin nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției - act normativ care a abrogat expres Legea nr. 50/1996 și, prin urmare, și dispozițiile art. 33 alin. 1 și 2 din lege -s-a statuat (prin art. 13) în sensul recunoașterii vechimii în muncă acestei categorii profesionale.
Mai mult, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27 din 29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 07.04.2007, a fost reglementată distinct vechimea efectivă în magistratură (art. 4 din nr.OUG 27/2006) de vechimea în muncă (art. 41din nr.OUG 27/2006).
Această reglementare nu poate susține punctul de vedere conform căruia nu a existat, până la data de 14.03.2007, cadrul legislativ necesar acordării acestui spor, întrucât plata sporului de vechime în muncă unei categorii profesionale, pe o perioadă determinată și negarea aceluiași drept pentru o altă perioadă constituie o încălcare a unui drept câștigat în domeniul salarizării și, aceasta, independent de creșterea sau de diminuarea salariului acordat.
S-a reținut totodată că, în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din nr.OUG 160/2000 se interpretează în sensul că: "Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
S-a stabilit astfel, în condițiile art. 329 Cod procedură civilă că, sporul de vechime în muncă a subzistat în aplicare și ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, respectiv, a nr.OUG 177/2002, acest spor urmând a fi calculat și pentru judecători și procurori, precum și pentru persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, prin raportare la textul art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
În raport de toate aceste considerente, având în vedere că aplicabilitatea acestui spor este direct raportată la vechimea în muncă (iar nu la vechimea în magistratură), a fost admisă în parte acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța să achite reclamanților despăgubiri civile echivalente cu sporul de vechime cuvenit pentru perioada 06.11.2003 - 15.03.2007 iar pentru reclamantul pentru perioada 01.10.2005 - 15.03.2008 corespunzător vechimii totale în muncă, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Departamentul Național Anticorupție să achite reclamantului despăgubiri civile echivalente cu sporul de vechime corespunzător vechimii totale în muncă pentru perioada 06.11.2003 - 30.09.2005, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Cu privire la capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților, legate de acordarea sporului de vechime, s-a reținut că în raport de prevederile art. 41din nr.OUG 27/2006, introdus prin Legea nr. 45/2007, sporul de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă și se ia în calcul la acordarea, recalcularea și actualizarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, precum și a oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale.
Având în vedere interesul reclamanților în sensul consemnării în carnetul de muncă a perioadei pentru care au beneficiat de sporul de vechime, a fost admis și acest capăt de cerere, cu consecința obligării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța să menționeze acordarea acestui spor.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat totodată ca Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către Curtea de Apel Constanța sumele necesare pentru plata efectivă a drepturilor ce fac obiectul acestei acțiuni.
În soluționarea cererii de chemare în garanție, s-au avut în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor (reorganizat în raport de nr.HG 386/2007) are atributul administrării bugetului de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului.
Dispozițiile art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002 statuează asupra obligațiilor legale ale acestei autorități centrale, Ministerul Economiei și Finanțelor având rolul de a întocmi proiectul de buget la propunerea ordonatorilor de credite.
Hotărârea de Guvern nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției prevede că între atribuțiile principale ale instituției se regăsește și cea privitoare la fundamentarea și elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa și a unităților subordonate și la repartizarea alocațiilor bugetare ordonatorilor secundari de credite.
Astfel fiind, Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost chemat în judecată în temeiul unei răspunderi solidare cu angajatorul, pentru prejudiciile invocate de personalul din justiție ci, în virtutea atribuțiilor proprii care își găsesc reglementare în lege referitoare la elaborarea proiectului bugetului de stat și a celor privind alocarea din bugetul aprobat a sumelor, către ordonatorii principali de credite.
În raport de aceste considerente, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor care a fost obligat să vireze sumele necesare plății despăgubirilor, după formularea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a cererilor de rectificare a bugetului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului declarat Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe prev. de art. 36 alin. 2 din OUG nr. 27/2006 respectiv Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ.
Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești în situația în care actul normativ care prevedea acordarea acestui spor a fost abrogat.
Pe fondul cauzei, a considerat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și este lipsită de temei legal deoarece potrivit art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2004, art. 47 fost abrogat.
În mod nelegal instanța a dispus plata drepturilor bănești actualizată cu rata inflației în situația în care nu se poate să înscrie, ca instituție bugetară, în bugetul propriu, nici o plată fără o bază legală pentru respectiva cheltuială.
În drept a invocat disp. art. 299 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului declarat Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că a fost chemat în judecată în virtutea atribuțiilor proprii și nu își găsesc reglementarea în lege, referitoare la elaborarea proiectului bugetului de stat și a celor privind alocarea din bugetul aprobat a sumelor către ordonatorii principali de credite.
Astfel, doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament la propunerea Guvernului (art. 6 al. 2 din Constituția României).
Prin urmare, elaborarea proiectului bugetului de stat este un act ce aparține puterii executive, sub aprobarea puterii legislative și nu este un atribut al puterii judecătorești.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs și reclamanții considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanță a respins ca fiind prescris dreptul material la acțiune pentru perioada decembrie 2000 - 06.11.2003 cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, prezenta cauză este întemeiată însă pe principiul discriminării statuat în mai multe acte normative printre care și nr.OG 137/2000 în art. 26 al. 2 prevede că temeiul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data sesizării faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de discriminare.
Or, reclamanții au luat cunoștință de existența discriminării din Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care, a decis că prin eliminarea aplicării prevederilor legale ale Legii nr. 50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraților s-a luat o hotărâre diferențiat între aceste categorii profesionale și celelalte categorii, astfel încât neacordarea sporului de vechime magistraților constituie o discriminare în sensul nr.OG 137/2000.
În concluzie, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Examinând recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 și 3041Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursurile sunt fondate însă numai pentru următoarele considerente:
În ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la soluția excepției necompetenței materiale a Tribunalului ca nefondată, apreciem că este corect punctul de vedere exprimat de către prima instanță.
Potrivit art. 36 al. 2 din nr.OUG 27/2006 sunt date în mod expres în competența Curții de Apel Galați secția contencios administrativ și fiscal plângerile împotriva hotărârilor de stabilire a drepturilor salariale în baza acestui act normativ.
Or, prin acțiunea formulată, reclamanții nu au contestat actul administrativ de stabilirea drepturilor bănești, ci au solicitat acordarea de drepturi salariale raportate la îndemnizația de încadrare lunară de care au fost lipsiți în baza unor prevederi cu caracter discriminatoriu, ceea ce atrage competența instanței specializate pentru judecarea cauzelor privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Mai mult decât atât, obiectul cauzei îl constituie acordarea drepturilor salariale raportate la sporul de vechime pentru îndeplinirea funcției de procuror pentru perioada anterioară intrată în vigoare cu nr.OUG 27/2006 modificată prin Legea nr. 45/2007.
În schimb, Legea nr. 168/1999 prevede că sunt conflicte de drepturi și conflictele ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unei obligații decurgând din lege ori din alte acte normative la drepturile salariaților, în art. 1 și 2 din Codul muncii stabilesc faptul că acestea se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
În consecință, nu se pot reține criticile recurentei cu privire la soluționarea excepției necompetenței materiale a tribunalului față de considerentele arătate mai sus.
În ceea ce privește motivele 2 și 3 de recurs prin care se invocă motive legate de fondul problemei, curtea reține că la data formulării recursului și, implicit, la data pronunțării prezentei decizii, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii, la data de 07.05.2007 prin decizia nr. XXXVI, fiind statuat faptul că magistrații, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de procuror financiar, judecător financiar sau controlor financiar beneficiau de sporul de vechime în muncă, în interpretarea dată prin art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, cât și nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000.
Această decizie are valoare de dezlegare a unei probleme de drept, potrivit dispozițiilor art. 329 al. 3 Cod procedură civilă și vine în sprijinul soluției adoptate, în sensul că acțiunea reclamanților este întemeiată pentru considerentele expuse mai sus și, în acest context, motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare a prejudiciilor cauzate reclamanților, instanța de fond a avut în vedere răspunderea lor integrală așa cum s-a solicitat prin raporturile la consecințele inflației asupra sumelor datorate.
O asemenea soluție este motivată să asigure o reală despăgubire reclamanților și în același timp, nu este contrară legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Astfel, prin lege, dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter reparatoriu și care sunt motivate să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență.
Valoare acestuia din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării, în consecință și acest motiv de recurs fiind neîntemeiat.
Însă, recursul declarat de pârâtă este întemeiat pentru alte motive, reținute de către instanța de recurs în baza rolului activ prevăzut de art. 129 al. 5 Cod procedură civilă potrivit căruia, judecătorii au îndatorirea să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, deși acțiunea este întemeiată pe fond, din tabelul depus la dosarul de fond rezultă că nu toți reclamanții au desfășurat activitate pe întreaga perioadă pentru care au și solicitat sporul de vechime.
În consecință, deoarece prima instanță a acordat unor reclamanți sporul de vechime solicitat pentru perioada în care nu au lucrat efectiv, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 în referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârât se va admite și se va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că se va înlătura din dispozitivul sentinței civile recurate motivarea privind dispoziția pârâților la plata sporului de vechime pentru reclamantul pentru perioada 06.04.2005 - 15.03.2007, pentru perioada 22.07.2005 - 15.03.2007 și pentru perioada 01.06.2004 - 15.03.2007.
Apreciază ca întemeiat și recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor referitor la admiterea cererii de chemare în garanție iar soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică față de următoarele argumente:
Astfel, legea aplicată în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform art. 19 din această lege, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 lit. g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Or, dispozițiile art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin dispozițiile art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor Publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți apreciem că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000 (art. 27 din textul republicat) persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anterioară situației creată prin discriminare potrivit dreptului său.
Potrivit textului de lege menționat mai sus, sesizarea instanței de judecată nu era condiționată de sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sau de hotărâri pronunțate de aceasta, așa cum susțin reclamanții.
Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Mai mult, textul constituie dreptul comun în materie de discriminare pentru cererile în justiție privind recuperarea pretinsului prejudiciu produs, în termen, în circuitul comun se realizează acest demers pentru 3 ani conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1957 calculat de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Prin urmare, instanța reține că momentul în care cei interesați au fost în măsură să constate nemijlocit existența unei situații de discriminare și să acționeze în consecință, pe cale judiciară, a fost acela al intrării în vigoare a nr.OG 82/2000 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cum susțin reclamanții.
În mod concret prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru anul 2002 - 2003 având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă coroborat cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ.
Dreptul la acțiune având ca obiect patrimoniul se stinge prin prescripție dar nu a fost enunțat în temeiul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Pentru considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursurile declarate de chematul în garanție - prin DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE C și pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE SI CASATIE SI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 1142 din 15.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 1142 din 15.06.2007 a Tribunalului Constanța și, în rejudecare:
RESPINGE ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor
Înlătură din sentința civilă dispoziția privind obligarea pârâților la plata sporului de vechime pentru reclamanții: pentru perioada 06.04.2005 - 15.03.2007, pentru perioada 22.07.2005 - 15.03.2007 și pentru perioada 01.04.2004 - 15.03.2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1142 din 15.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2008.
Pt. Președinte, Judecător, pt. JUDECĂTOR 1: Benone Fuică
judecător, ,
aflat în cf. art. 261 al.2, aflat în cf. art. 261 al.2
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Benone Fuică
Dr. a Dr. a
Grefier,
-
: -
: 2 ex.//15.07.2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
