Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4202/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.1915/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4202/
Ședința Publică din data de 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Ceaușescu Maria
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, în baza mandatului special nr. 74107/10.06.2008, împotriva sentinței civile nr.828 din data de 14.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.649/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, (), I, - și - acești din urmă trei intimați în calitate de i de pe U intimatei-reclamante - decedată - conform certificatului de aflat la fila 45 dosar recurs și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, intimații-reclamanți, (), - și - acești din urmă trei intimați în calitate de i de pe U intimatei-reclamante - decedată și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea respinge cererea formulată de intimata - privind disjungerea recursului declarat împotriva sa și judecarea separată a acestuia, reținând că, în raport de dispozițiile art. 165 din Codul d e procedură civilă, o astfel de măsură nu se impune și nu este în interesul unei bune administrări justiției.
Astfel, măsura disjungerii este luată în cazul în care soluționarea uneia sau a mai multor cereri ar fi întreruptă de imposibilitatea soluționării alteia sau altor cereri și are ca scop soluționarea cererilor care sunt în stare de judecată într-un termen rezonabil. Or, în cauză, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.828 din data de 14.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă este în stare de judecată, iar criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt aceleași pentru toți intimații-reclamanți, vizându-i în egală măsură.
Curtea constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.828 din data de 14.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată din oficiu a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis acțiunea reclamanților, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând sporul de 50 % din indemnizația brută lunară, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei 14.09.2004 la zi, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței lor și până la achitarea efectivă; a admis acțiunea reclamantelor și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI să plătească fiecărei reclamante drepturile salariale reprezentând sporul de 50 % din indemnizația brută lunară, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei 14.09.2004 - 01.07.2005 pentru reclamanta, respectiv perioada 14.09.2004 - 10.12.2007 pentru reclamanta, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței lor și până la achitarea efectivă; a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata către acest reclamant a drepturilor salariale reprezentând sporul de 50 % din indemnizația brută lunară, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei 1.08.2006 la zi, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței lor și până la achitarea efectivă; a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București; a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București la plata către această reclamantă a drepturilor salariale reprezentând sporul de 50 % din indemnizația brută lunară, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei 14.09.2004 la zi, precum și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței lor și până la achitarea efectivă; a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București la plata către aceeași reclamantă la plata unor drepturi salariale reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu medical și cel de maternitate, calculată la indemnizația brută lunară calculată în mod legal, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și cea efectiv plătită de pârâți prin neachitare salariului în cuantumul datorat ca urmare a neachitării sporului datorat aferent perioadei 03.01.2005 - 10.05.2005, când reclamanta a fost în concediu de maternitate și 11.05.2005 - 09.08.2005, reclamanta fiind în incapacitate temporară de muncă; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale la care au fost obligați mai sus.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor invocată din oficiu, prima instanță a reținut că este întemeiată, deoarece calitatea de pârât se confundă cu calitatea de chemat în garanției a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 sunt în sensul că, " pentru risc suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Ulterior prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Potrivit art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
în mod indubitabil într-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare nervoasă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsiți de el în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția, României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
În concluzie, a mai arătat instanța de fond, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost încălcat dreptul reclamanților la bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Tribunalul a reținut și faptul că, la data stabiliri acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu aderarea României la UE, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condițiile de calitate și eficiență sporite.
Acțiunea reclamanților s-a apreciat a fi întemeiată și prin prisma Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 înaltei Curții de Casației și Justiției, prin care problema de drept dedusă judecății a fost dezlegată de instanța supremă.
Prima instanță a constatat că sunt întemeiate și pretențiile reclamantei pentru perioadele în care s-a aflat în concediu de maternitate și în incapacitate temporară de muncă, deoarece indemnizația aferentă a fost calculată potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, dispoziții care au fost abrogate prin nr.OUG 158/17.11.2005, ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare producerii evenimentului asigurat, media pe baza căreia s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective, reținându-se că se impune recalcularea acestora, având în vedere și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de care reclamanta trebuia să beneficieze în perioada respectivă.
Prin încheierea din Camera de Consiliu dată în același dosar la data de 10.09.2008, Tribunalul Călărași - Secția civilă a îndreptat din oficiu omisiunea vădită în sensul că a obligat pârâta Curtea de APEL BUCUREȘTI să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile salariale stabilite prin sentința civilă nr. 828 din 14.05.2008, stabilind că încheierea face parte integrantă din menționata hotărâre.
Împotriva sentinței nr. 828/14.05.2008, au declarat recurs motivat, în termenul legal, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Ministerul Justiției (Ministerul Justiției și Libertăților ) a arătat, în esență, că art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin care era reglementat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru magistrați a fost abrogat total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificare și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
A mai susținut recurentul că argumentele instanței de fond potrivit cărora, la emiterea nr.OG 83/2000, au fost încălcate prevederile constituționale și ale Legii nr. 24/2000 sunt vădit neîntemeiate, deoarece: nr.OG 83/2000 a abrogat expres și în totalitate art. 47 din Legea nr. 50/1996, modificare permisă în raport de prevederile art. 115 din Constituția României revizuită; Legea nr. 50/1996 nu face parte din categoria legilor organice și nu reglementează regimul general privind raporturile de muncă, ci este o lege specială de salarizare a unei anumite categorii de personal din sistemul bugetar; prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, iar sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost introdus în Legea nr. 50/1996 de nr.OG 56/1997, care a completat nr.OG 9/1997, acte normative cu putere egală cu aceea a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2000 (prin urmare, nu se poate susține că o ordonanță simplă nu poate modifica o lege ordinară).
În plus, adoptarea nr.OG 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, în sensul majorării substanțiale atât a valorii de referință sectorială, cât și a coeficienților de multiplicare pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, iar reclamanții nu au pierdut drepturile aferente sporului de risc decât formal, acesta fiind inclus în indemnizația unică.
A mai susținut recurentul că, față de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României și ale art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, precum și prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Gaygusuz Austriei), reglementările cu privire la protecția și garantarea dreptului de proprietate nu pot fi confundate cu cele ce privesc raporturile de muncă și salarizarea.
În concluzie, a arătat recurentul, trimiterile făcute de instanța de fond la art. 20 alin. 2 din Constituția României și la art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție sunt fără legătură și fără aplicabilitate în speță, iar utilitatea publică a abrogării sporului pretins de reclamanți a fost tocmai modificarea sistemului de remunerare a personalului din sistemul justiției, prin coordonarea lui cu cel stabilit de Legea nr. 154/1998, ce a avut ca rezultat instituirea unei indemnizații unice care înglobează sporul de risc.
În susținerea recursului declarat deDirecția Generală a Finanțelor Publice C, în baza mandatului special nr. 74107/10.06.2008 (fila 9 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), emis de Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) chemat în judecată în nume propriu și în calitate de reprezentant al statului, ce poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, s-au arătat, în esență, următoarele:
În raport de dispozițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă, în mod greșit a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor salariale către pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, întrucât, pe de o parte, menționatul minister nu avea nici o obligație de garanție sau despăgubire, nefiind întrunite condițiile imperative cerute de lege pentru admiterea cererii de chemare în garanție, iar pe de altă parte, prima instanță s-a rezumat să facă o simplă mențiune de obligare a chematului în garanței, fără a indica temeiul legal al unei asemenea obligații și fără a arăta în considerentele hotărârii care sunt motivele concrete pentru care a fost pronunțată această soluție.
A mai susținut recurentul că, față de prevederile art. 3 lit. A pct. 2 din nr.HG 386/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acest minister nu are printre atribuții obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Prin urmare, recurentul a solicitat admiterea recursului său și modificare hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligării Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, la alocarea către pârâți a fondurilor necesare plății drepturilor bănești pretinse de reclamanți.
Având în vedere prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 104/2009, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, dosarul nr- a fost trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pe rolul căreia a fost înregistrat cu nr-.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Având în vedere certificatul de calitate de nr. 242/4.12.2008 emis de notarul public (fila 45 a dosarului curții de apel), s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimați-reclamanți, a ilor -, - și.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că recursul declarat de acesta este nefondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu pot fi primite criticile recurentului potrivit cărora instanța de fond în mod greșit a reținut că, la emiterea nr.OG 83/2000, adoptată în baza Legii nr. 125/2000, au fost încălcate prevederile constituționale și ale Legii nr. 24/2000 și că plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine reclamanților - judecători la Curtea de APEL BUCUREȘTI și după data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, câtă vreme Tribunalul nu a avut în vedere și aceste argumente în motivarea sentinței recurate.
Curtea reține că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 a Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Curtea constă că sunt lipsite de suport și criticile recurentului privind determinarea de către prima instanță a domeniului de reglementare al Legii nr. 56/1996, referirile instanței de fond la caracterul acesteia de lege organică sau considerațiile privind imposibilitatea generală a abrogării unei legi printr-o ordonanță a Guvernului, întrucât, în motivarea hotărârii recurate, instanța de fond nu a folosit nici aceste argumente.
De altfel, Curtea reține că eventualele erori cuprinse în considerentele sentinței atacate nu justifică admiterea recursului, care trebuie să vizeze dispozitivul hotărârii instanței de fond.
Prin urmare, având în vedere și prevederile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea, substituind motivarea primei instanțe, în raport de dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, ca nefondat.
În ce privește recursul declarat de recurentulMinisterul Finanțelor Publiceprin Direcția Generală a Finanțelor Publice,în nume propriu și ca reprezentant al statului,se reține că sunt întemeiate criticile aduse sentinței atacate privind greșita obligare a recurentului pârât, în calitate de chemat în garanție, la alocarea fondurilor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% către reclamanți și nemotivarea de judecătorii fondului acestei soluții nici în fapt și nici în drept.
Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, iar ntroducerea în cauză a oricărui terț față de un proces civil în curs de desfășurare nu se poate face decât strict în formele procedurale prevăzute de lege, pe calea cererii de chemare în judecată a altei persoane (art. 57-59.proc.civ.), a cererii de chemare în garanție (art. 60-63.proc.civ.) și a arătării titularului dreptului (art. 64-66.proc.civ.).
Calitatea de pârât, ca persoană obligată în raportul juridic dedus judecății, nu poate fi confundată cu aceea de chemat în garanție, respectiv de persoană împotriva căreia partea ar putea să se îndrepte cu o cerere în garanție sau în despăgubire, în cazul în care ar cădea în pretenții.
În plus, dacă în raportul juridic dedus judecății, Statul Român nu apare ca subiect de drepturi și obligații, acesta nu are calitate procesuală pasivă, după cum nu are o astfel de calitate nici Ministerul Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român.
Cum, în cauză, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor (cu motivarea că această calitate se confundă cu calitatea de chemat în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor), nici unul dintre pârâți nu a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, Tribunalul nu a admis o atare cerere de chemare în garanție, se reține că, în mod greșit, prin sentința recurată, menționatul minister a fost obligat să aloce fonduri ordonatorilor de credite principal, secundar și terțiar, în calitate de chemat în garanție.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, și să modifice în parte sentința recurată, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) la alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor salariale.
Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind: obligarea pârâților la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 14.09.2004 (01.08.2006 pentru reclamantul ), până la data pensionării pentru reclamantele și și, pentru reclamanții în activitate, în raport de perioada efectivă a încadrării fiecărui reclamant, la zi și pentru viitor; obligarea pârâților la plata diferențelor dintre sumele efectiv încasate de reclamanta cu titlu de indemnizație pentru concediul medical și concediul de maternitate și sumele cuvenite acesteia prin includerea sporului de 50%; actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare de la data scadenței și până la data plății efective; efectuarea cuvenitelor mențiuni privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în carnetele de muncă ale reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.828 din data de 14.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr.649/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, (), - și - acești din urmă trei intimați în calitate de i de pe U intimatei-reclamante și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice,în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român.
Modifică sentința recurată, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) la alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor salariale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /:
2 ex./3.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Ceaușescu Maria, Farmathy Amelia
