Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4245/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3181/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4245/
Ședința publică de la 10.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Lizeta Harabagiu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.957/04.06.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(1456/C/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului formulat de recurenta-reclamantă și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare pe excepție și pe recursul formulat de recurenții-reclamanți, și.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.957/04.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dreptul reclamanților la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost consacrat prin decizia nr. 28/10 martie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție în Secțiile Reunite într-un recurs în interesul legii.
Din cuprinsul acestei Decizii cu putere de lege nu rezultă că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică îl au și aprozii sau șoferii încadrați pe bază de contract la instanțe sau parchete.
De asemenea Tribunalul a reținut că în cauză nu există discriminare întrucât categoria personalului din care ei fac parte nu este sinonimă sau analogă cu cea a funcționarilor publici ori demnitari ori, așa cum susțin ei, și nici cu cea a personalului auxiliar de specialitate din instanțe sau parchete.
Prin urmare neexistând analogie ori similitudine nu există discriminare. Ar fi existat o asemenea discriminare dacă într-un anumit sistem, în speță instanțele judecătorești, șoferii sau aprozii ar fi primit în mod diferit sporul solicitat.
Dreptul solicitat de către reclamanți nu are nici consacrare legală neexistând un act normativ care să le stabilească dreptul, art. 157 din Codul muncii statuând că salariul personalului bugetar se stabilește expres prin lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, criticând soluția pentru motivul prevăzute de art. 304 pct. 4 pr. civ.
În motivarea recursului se arată că în acțiunea depusă la fond recurenți au arătat că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/1996 R, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50%din salariul de bază brut lunar. Ulterior, prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, apoi a fost abrogată și OUG nr. 177/2002. Potrivit Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Într-o speță similară, privitoare la acordarea acestui spor colegei recurenților G, același complet de judecată apreciază că, caracterizat în mod indubitabil într-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare nervoasă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii CEDO proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. nr. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.
Astfel, acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului recurenților decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât în baza art. 20 alin. 2 din Constituția României devin aplicabile dispozițiile art. nr. 1 din Protocolul adițional nr. 1, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
În concluzie, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 recurenților le-a fost încălcat dreptul la bunul ce constă în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, instanța de fond neanalizând la momentul pronunțării hotărârii toate aspectele relevate de recurenți, corectându-și însă ulterior practica judiciară și interpretând în mod corect textele de lege aflate în legătură cu speța. Față de toate acestea recurenți consideră că se impune modificarea hotărârii atacate chiar în sensul celor cerute prin acțiune și chiar în sensul practicii actuale ale aceluiași complet de judecată ( nr. 1026/18.06.2008 a Tribunalului Călărași ).
La termenul din 10.06.2009 Curtea, în baza art. 129 rap la art. 137 pr. civ. a invocat excepția tardivității recursului declarat de reclamantul, excepție pe care, a admis-o, reținând următoarele:
Sentința atacată cu prezentul recurs a fost comunicată reclamantului la data de 08.07.2008 (fila 80 dosar fond), iar cererea de recurs a fost depusă la data de 24.07.2008, conform vizei aplicate pe înscrisul depus la fila 3 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție pe rolul căreia a fost inițial înregistrat recursul, după împlinirea termenului de 10 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere, conform art. 101 pr. civ. de la data comunicării hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva, criticilor formulate de către ceilalți recurenți, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea găsește recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, ÎCCJ a statuat că decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Astfel, cum reclamanții nu aparțin categoriilor profesionale la care se referă susmenționata decizie, ei nefiind nici magistrați și nici personal auxiliar de specialitate, ci șoferii și respectiv aprod, în mod corect tribunalul a respins cererea, pentru care nu există nici un temei legal.
Cât privește discriminarea, prin decizii succesive respectiv nr. 818, 819, 820, 821/03.07.2008, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1 și 2 din OG nr. 137/2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judecătorească sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel la diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alții salariații din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept. totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Cât privește invocarea de către recurenți a unor alte cauze similare în care s-au pronunțat soluții de admitere, Curtea reține că în dreptul Românesc practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității.
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.957/04.06.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(1456/C/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, ca tardiv formulat.
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr.957/04.06.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(1456/C/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-24.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu
