Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 437/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 437
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de împotriva sentinței civile nr. 440 din 17 04 2008 Tribunalului Vaslui,intimați fiind CAB și C A B-PRIN C MANAGEMENT ȘI LICHIDARE I, având ca obiect drepturi bănești - încadrare grupă muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurent, lipsă reprezentanții intimaților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Avocat depune împuternicire avocațială pentru recurent și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul în susținerea recursului.
Avocat, avînd cuvîntul pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și admiterea acțiunii.
Prin probatoriul administrat la fond s- demonstrat că reclamantul a beneficiat de încadrare în grupa I de muncă și activitatea și-a desfășurat-o la același loc de muncă. Dreptul cîștigat a fost nesocotit de unitate care a dispus trecerea în gr. II de muncă. S-a probat cu martori și înscrisuri că la locul de muncă nu s-au făcut îmbunătățiri lucrînd în aceleași condiții atît în perioada în care a fost încadrat în gr. I de muncă cât și după aceea.
Solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.440/17.04.2008, Tribunalul Vaslui respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în municipiul Bârlad,-, -. 7,. F,. 1,. 72, județul V, în contradictoriu cu pârâta SC "" SA Bârlad, cu sediul în municipiul Bârlad,-, județul V, prin lichidator judiciar SC " Reorganizare Lichidare I", cu sediul în municipiul I,-, județul
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că reclamantul a chemat în judecată pârâta "" Bârlad, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că perioadele 01.11.1988 - 01.12.1993 și 01.06.1994 - 01.04.2001, în care a lucrat ca rectificator în unitatea pârâtă, se încadrează în grupa I de muncă, cu obligarea pârâtei la completarea carnetului de muncă cu aceste perioade ca fiind lucrate în grupa I de muncă.
Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990, în articolul 6, prevede clar că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de "către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)."
Potrivit mențiunilor filelor 32, 33 din carnetul de muncă, depus în copie la dosar, seria -, nr. -, reclamantul, în perioadele 01.11.1988 - 01.12.1993 și 01.06.1994 - 01.04.2001 a lucrat în grupa a II-a de muncă, conform poziției 21, Anexa 2 din Ordinul nr. 50/1990 și a "" Bârlad.
De asemenea, art. 15 din același ordin, stabilește că "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă - se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Sociale."
Instanța nu poate constata că, în perioadele 01.11.1988 - 01.12.1993 și 01.06.1994 - 01.04.2001, reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă, atâta timp cât potrivit mențiunilor din carnetul de muncă a lucrat în grupa a II-a de muncă.
Comisia înființată potrivit Ordinului nr. 50/1990 la nivel de unitate a fost cea care a analizat situația existentă la locul de muncă al fiecărui salariat, stabilind locurile de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, respectiv în grupa a II-a de muncă.
Totodată se mai reține că, instanța nu se poate substitui într-un organ abilitat în măsură să aprecieze dacă activitatea desfășurată de salariatul s-a încadrat în grupa I sau a II-a de muncă. Întreaga procedură, criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în grupa I, respectiv grupa a II-a de muncă, au fost clar stabilite prin Ordinul nr.50/1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul că a probat că înainte de perioadele solicitate a beneficiat de încadrare în grupa I de muncă, activitatea desfășurându-și-o în continuare în același loc de muncă. Este vorba de un drept pe care l-a câștigat și-i poate fi restrâns nejustificat de angajator.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi.
Recursul este întemeiat.
Prin Ordinul nr.50/1990 au fost stabilite, într-adevăr, după cum notează instanța de fond, întreaga procedură, criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în grupa I, respectiv în grupa a II-a de muncă. Instanța nu se poate substitui organului abilitat de legiuitor să dispună asupra încadrării unei activități în condiții deosebite, însă, în virtutea dreptului de jurisdicție generală are competența de a hotărî dacă încadrarea astfel făcută este în acord cu dispozițiile legale și situația faptică.
În speță, Curtea constată că în intervalul 21.05.1981 - 01.11.1988 reclamantul a fost încadrat la unitatea pârâtă pe funcția de finisor rectificator. Carnetul de muncă atestă la poziția 70 că pentru această perioadă unitatea a dispus încadrarea în grupa I conform Ordinului 50/1990 anexa 1 poziția 85.
După acest moment, în intervalul 01.11.1988 - 01.12.1993, 01.06.1994 - 01.04.2001, angajatorul a dispus încadrarea în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa II poziția 21 (poziția 71 din carnetul de muncă).
Curtea constată că modificarea grupei de muncă este nelegală în condițiile în care, pe de o parte, reclamantul-recurent a prestat aceeași activitate, în același loc de muncă, iar pe de altă parte, unitatea nu a oferit o justificare obiectivă și rezonabilă pentru care a operat schimbarea încadrării.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii acțiunii.
Cum intimata se află în culpă procesuală, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurent.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.440/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în tot.
Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Bârlad, prin reprezentant legal.
Constată că pentru perioadele 01.11.1988 - 01.12.1993 și 01.06.1994 - 01.04.2001 reclamantul beneficiază de încadrare în grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
-
02.VII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu