Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 44/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 44
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Trutescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind, având ca obiect drepturi bănești privind recursurile declarate de recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților, si de către recurentul Ministerul Finanțelor Publice - prin I împotriva sentinței civile nr.1632/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul I, intimați fiind -, -, Curtea De APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, se solicită judecarea cauzei în lipsă; s-a depus la dosar copia încheierii de sedință din cameră de consiliu din data de 11.01.2010 prin care s-a soluționat cererile de abținere formulate de d-na judecător și d-na judecător -.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele si lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată si rămâne în pronunțare,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 3587/99/28.05.2009, reclamantele -, - și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primilor pârâți la plata sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația lunară, reactualizat cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu luna mai 2006 și în continuare, pe viitor. De asemenea, reclamantele au solicitat și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că sunt judecători în cadrul Curții de APEL IAȘI și că prin decizia în interesul legii nr. 46/15.12.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația lunară, respectiv la salariul de bază lunar. Mai susțin reclamantele că decizia nr. 46/2008 este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat. În susținerea excepției, pârâtul a invocat decizia Curții Constituționale din data de 27 mai 2009, prin care s-a soluționat conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, decizia Curții Constituționale nr. 1325/04.12.2008 și deciziile nr. 818 - 820/03.07.2008 ale Curții Constituționale.
Pe fond, pârâtul a susținut că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților. apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă, iar sistemul de salarizare nu este conceput după principiul potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată dintr-un raport specific de muncă îi corespunde un drept. Mai susține pârâtul că toate categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege, că magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statul specific și că Legea nr. 303/2004 și nr.OUG 27/2006 nu prevăd sporul de confidențialitate. Având în vedere faptul că instanța nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamanți și pârâți și pentru viitor, precum și faptul că aceste drepturi sunt eventuale, precizează pârâtul că se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că nu există raporturi juridice de muncă între această instituție și reclamante și că, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin prezenta acțiune. Pârâtul invocă în susținerea excepției și disp. art. III alin. 1 și 2 din nr.OUG 75/2008.
Prin sentința civilă nr.1632 din 21.10.2009 Tribunalul Iași Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele -, - și, cu domiciliul ales la Curtea de APEL IAȘI, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași, cu sediul în I, str. - nr. 25, jud. I, Tribunalul Vaslui, cu sediul în V,-, jud. V, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantelor - și drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 01.05.2006 - 21.10.2009 și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Vaslui să achite reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 01.05.2006 - 31.07.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 01.08.2006 - 21.10.2009 și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să achite reclamantei - drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 01.05.2006 - 31.07.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantei - drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate pentru perioada 01.08.2006 - 14.10.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererea reclamantei - de obligare a pârâților la plata sporului de 15% începând cu data de 15.10.2009.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi bănești.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și ale art. 21 din Constituția României referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil. Mai mult, deciziile nr. 818 - 820/03.07.2009 ale Curții Constituționale nu sunt incidente în speță întrucât reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu pe dispozițiile nr.OG 137/2000.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 3 alin. 1 lit. a pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și disp. art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea că reclamantele -, și sunt judecători în cadrul Curții de APEL IAȘI. În ceea ce o privește pe reclamanta, instanța reține că aceasta a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Tribunalului Vaslui în perioada 15.02.2006 - 01.08.2006, iar de la data de 01.08.2006 este judecător la Curtea de APEL IAȘI. Reclamanta - a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Curții de APEL IAȘI până la data de 14.10.2009, iar începând cu data de 15.10.2009 îndeplinește funcția de judecător în cadrul Curții de Apel Cluj. De asemenea, în perioada 01.11.2000 - 01.08.2006, reclamanta - a fost judecător la ribunalul Iași. Prin acțiunea introductivă, reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate începând cu luna mai 2006 și pentru viitor.
Reclamantelorle-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamante implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu).
Se mai reține de către instanță că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii și s-a statuat că"judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar".
Or, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În consecință, având în vedere disp. art. 329 Cod procedură civilă și decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că este întemeiată cererea reclamantelor de obligare a pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%.
În ceea ce privește decizia din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care a fost soluționat conflictul juridic de natură constituțională, instanța reține că această decizie produce efecte doar pentru viitor, respectiv nu poate aduce atingere situațiilor juridice deja soluționate. În consecință, această decizie a Curții Constituționale nu poate avea drept consecință lipsirea de efecte juridice a deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește perioada pentru care reclamantele sunt îndreptățite la plata acestui spor, instanța reține că reclamanta - a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Curții de APEL IAȘI doar până la data de 14.10.2009, astfel încât cererea acesteia este întemeiată doar pentru perioada 01.05.2006 - 14.10.2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate. Mai consideră recurentul că, pentru ca reclamanta să beneficieze de drepturile salariale solicitate, era necesar ca aceasta să fi obținut în prealabil un titlu executoriu, în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite alocarea sumei respective. Recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că, în ședința din 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților " susține, în primul rând, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care legea specială de salarizare stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale de care beneficiază reclamanta, iar sporul de confidențialitate de 15% nu este prevăzut de lege, în justiție putând fi valorificate doar drepturile recunoscute și ocrotite de lege. În același sens, deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin decizia 46/15.12.2008, în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15%, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009, constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Autoritatea Judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Instanța de control constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, de unde rezultă că Decizia 46/15.12.2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii. În al doilea rând, recurentul susține că hotărârea este lipsită de temei legal. Instanța de fond a reținut în mod greșit că între magistrați și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, deși, în mod constant, Curtea Constituțională, în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări. În cazul de față, nu poate fi vorba de existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația judecătorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar. În al treilea rând, recurentul susține că la data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, fiind reglementat sporul de confidențialitate. Prin urmare, după data intrării în vigoare a acestui act normativ există reglementare legală pentru acordarea sporului de confidențialitate într-un anumit cuantum. Intimații nu au formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. În ceea ce privește decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, Curtea reține că recurentul solicită ca această decizie să fie avută în vedere la soluționarea prezentului recurs. Or, această decizie a Curții Constituționale nu influențează soluționarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, recurs care vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia în cererea privind obligarea sa la alocarea unor fonduri. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. Astfel, acordarea, de către prima instanță, unor drepturi salariale, care au natura juridică a unor despăgubiri, ca urmare a constatării existenței discriminării intimaților reclamanți în mod direct, prin dispoziție legislativă, nu reprezintă o adăugare la textul de lege și nici o depășire a limitelor puterii judecătorești. De asemenea, decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezenta cauză, recurentul susține că decizia nr. 46 din 15.12.2008 a ÎCCJ "nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față", însă, din examinarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, nu rezultă că deciziile Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și alte autorități publice, pe de altă parte, au efecte asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, inclusiv asupra deciziilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă.În ceea ce privește "lipsa de temei legal" a hotărârii pronunțate de prima instanță, în sensul inexistenței unui act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din justiție, precum și în sensul inexistenței unui tratament discriminatoriu, se reține că intimata reclamantele au îndeplinit în perioada de referință funcția de judecător. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din codul deontologic al magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.
Conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.Curtea notează că, întradevăr, prin Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului platit din fonduri publice, legiuitorul a inclus în calculul indemnizației și sporul de confidențialitate, în procent de 5 %, începând cu data de 12 noiembrie 2009 și de 15% începând cu 1 ianuarie 2010. Prin urmare, sporul recunoscut prin hotărârea recurată este până la momentul aplicării legii noi de salarizare.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursurile și va menține sentința.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.1632 din 21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red./Tehnored.
18.10.2010 -2 ex.
Tribunalul Iași: I
-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu, Cristina Trutescu