Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4431/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2549/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4431/
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.245/F din data de 26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, (), -, și cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel București - având ca obiect "drepturi bănești - spor 10%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, (), -, și intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că prin cererea de recurs Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecarea pricinii în lipsa lor, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2008 sub nr- pe rolul Tribunalului Ialomița - Secția Civilă, reclamanții, (), -, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomița la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut din 01.03.2007, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora, precum și acordarea acestui spor pe viitor; obligarea în solidar a pârâților, să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget după rămânerea definitivă a hotărârii sumelor datorate pentru perioada sus menționată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.245/F/26.02.2008, Tribunalul Ialomițaa dmis cererea formulată de reclamanții, (), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat în solidar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomița la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, aferente perioadei 01.03.2007 și în continuare, în funcție de timpul efectiv lucrat de fiecare reclamant în parte, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat, în solidar, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița să acorde în continuare indemnizația lunară de 10% din salariul brut; a obligat aceeași pârâți să solicite fondurile bugetare necesare achitării acestor drepturi; a respins aceeași cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamanți este legală și temeinică.
Astfel, dispozițiile art.6 alin.2 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004 prevede la art.1 alin.2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliara, a celor de executare penală și civilă, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanții îndeplinesc și ei funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Fetești, parte din ei neefectuând activități din cele enumerate mai sus. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați și discriminați. Are loc astfel o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr.137/2000 aprobată prin Legea 48/2002 modificată prin Legea nr.27/2004 și art.6 alin2 din Codul Muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 si nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu a putut conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat întemeiată cererea formulată de reclamanți și pe cale de consecință a obligat în solidar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Ialomița la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, aferentă perioadei 01.03.2007 - la zi, în funcție de timpul efectiv lucrat de fiecare reclamant în parte.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, instanța a constatat că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de reclamanți ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială, iar repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale.
Beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de reclamanți este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate și data plății efective, pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvată fiind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume, la data plății efective.
Instanța a respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 26.03.2008 pârâtul Ministerul Justiției, înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 08.04.2008 sub nr-.
Urmare modificării regulilor de competență materială în judecarea drepturilor bănești ale personalului din justiție, prin OUG nr.75/2008, cauza a fost trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție la 01.07.2008, iar ulterior retrimisă Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 13.04.2009, fiind înregistrată sub nr-.
Ministerul Justiției a formulat motive de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În susținerea recursului a arătat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, cu modificările ulterioare. Astfel, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a unor anumite aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr.137/2000. În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Pe fond, recurentul pârât Ministerul justiției a citat dispozițiile art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 și a arătat că în baza acestora beneficiază de indemnizație lunară de 10% din salariul brut, numai personalul auxiliar prevăzut expres în acest text de lege și în raport de timpul efectiv lucrat în activitățile privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, publicitatea imobiliară, executarea penală și executarea civilă, activitatea comisiei pentru cetățenie și a comisiei pentru cercetarea averilor.
S-a susținut că personalul auxiliar de specialitate nu este victimă a discriminării astfel cum este definită de art. 2 din OG nr.137/2000 pentru că reclamanta nu se găsește în situație comparabilă cu cei care beneficiază prin lege de sporul de 10%. S-au evocat criteriile discriminării astfel cum rezultă din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și s-a amintit jurisprudența în materie în sensul că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Ori, în speță se ridică problema unei discriminări în materie de salarizare, iar existența situației analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar ci și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției. În plus, spre deosebire de categoria magistraților, atribuțiile personalului auxiliar de specialitate sunt delimitate și stabilite în mod concret prin fișa postului.
În raport de aceste aspecte, apreciază recurentul că nu poate fi reținută motivarea instanței de fond în sensul că între grefierii care participă la activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1996 și cei care nu participă la acestea ar exista o stare de discriminare întrucât, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca legea să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut, în raport cu timpul efectiv lucrat, numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
Examinând motivele de recurs formulate față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că prima critică de recurs referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu subzistă.
Este de notat că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea problemă, fie chiar și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative așa cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză, deoarece instanța nu a făcut altceva decât să interpreteze un text de lege și să facă aplicarea acestuia situației constatate.
În limitele considerațiilor Ministerului Justiției și Libertăților întemeiate pe art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va analiza în ce măsură instanța care a soluționat fondul cauzei a interpretat corect dispozițiile OG nr.137/2000, temeiul juridic al acțiunii, și a făcut aplicarea acestora raportat la dispozițiile art. 19 alin.3 din Legea nr. 50/1996 republicată, în privința situației reclamanților care au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Slobozia.
Astfel, prin art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, se prevedea că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiei de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Această dispoziție a fost abrogată prin art.30 din OG nr.8/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.72/31.01.2007 și intrată în vigoare la data de 3.02.2007. În noua lege privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, s-a prevăzut la art. 3 alin. 8 că "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități". Prin urmare, sfera beneficiarilor acestei indemnizații a fost restrânsă după data de 03.02.2007.
Art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, a fost abrogat expres prin art. 1 pct. 18 din Legea nr. 97 din 14 aprilie 2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției. În concluzie, ulterior datei de 18.04.2008, legiuitorul nu a mai prevăzut vreo indemnizație suplimentară pentru grefierii care participă la activități precum cele expuse anterior.
Contrar opiniei primei instanțe, Curtea consideră că n cauză nu subzistă în privința intimaților-reclamanți vreo stare de discriminare.
Conform art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, sunt discriminatoriiprevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de drept comun o cerere, în condițiile art.27 din OG nr.137/2000, pentru acordarea de despăgubiri, fiind ținută să dovedească faptele care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Ori, faptul discriminatoriu invocat de reclamanți esteprevederea legalănumai în favoarea grefierilor care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și celor care sunt secretarii comisiei de cercetare a averii, a unei indemnizații lunare de 10% din salariul brut.
Chiar dacă intimații reclamanți nu au desfășurat astfel de activități, au solicitat să se constate că indemnizația lunară li se cuvine și lor pe motiv că s-a creat o nejustificată discriminare și o disproporție între membrii aceleiași categorii profesionale a grefierilor care au aceeași pregătire și desfășoară muncă egală.
Curtea constată că față de redactarea expresă a textului citat, acesta se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoria de personal prevăzută în ipoteza normei, proporțional cu timpul efectiv lucrat în activitățile respective.
Rezultă așadar opțiunea legiuitorului de a acorda un spor la salariu exclusiv pentru grefierii care îndeplinesc activitățile menționate, cu consecința imposibilității judecătorului ordinar (ca, de altfel, și a celui constituțional) de a controla sau completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ; în caz contrar, instanța s-ar transforma într-un legiuitor pozitiv, suplinind insuficiențe sau pretinse inechități ale legii, ceea ce este de natura și rolul funcției exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a țării (art.61 alin.1 din Constituție).
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
Curtea notează și faptul că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000, invocate de reclamanți pentru acordarea indemnizației pretinse ca urmare a unei discriminări, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale (similar și în deciziile nr.819, nr.820 și nr.821/03.07.2008). A stabilit instanța de contencios constituțional că textele indicate anterior contravin principiilor Constituției, în măsura în care din aceste texte de lege se desprinde înțelesul că instanța de judecată are competența de a anula ori de a refuza aplicarea prevederilor unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A proceda în sens contrar, adică aplicarea unor dispoziții reglementate strict de lege unor situații premisă, situației reclamanților care nu se încadrează în ipoteza textelor de lege ar însemna ca instanța să încalce principiul constituțional al separației puterilor în stat și să își aroge putere legislativă, ceea ce, evident, nu este posibil.
Față de cele arătate, Curtea constată că nu există o situație comparabilă, ca premisă a constatării unei discriminări, între situația reclamanților și situația grefierilor care desfășoară activitățile speciale enumerate de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată. Neexistând situație comparabilă, este justificat tratamentul diferit aplicat acestor persoane.
Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere și faptul că în această materie Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în Secțiile Unite prin decizia nr. 24/12.05.2008 prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al României și s-a statuat că textul art.19 al.3 din legea nr.50/1996 trebuie interpretat în sensul că indemnizația de 10% la salariul de bază se cuvine numai grefierilor care îndeplinesc activitățile prevăzute expres de text.
Această interpretare a Înaltei Curți este obligatorie pentru instanțele care aplică legea astfel deslușită, decizia în interesul legii fiind obligatorie conform art.329 al.3 Cod pr.civilă. Modul de interpretare de către Înalta Curtea acestor dispoziții nu poate fi înlăturat nici pe considerente de aplicare a jurisprudenței în cauze similare, iar din acest punct de vedere argumentația juridică a tribunalului va fi înlăturată de
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că acțiunea reclamanților nu are temei legal, astfel că recursul este întemeiat și va fi admis în aplicarea art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, dispunându-se modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.245/F din data de 26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, (), -, și și cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel București.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Respinge în tot acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
