Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4539/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA a II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4539
Ședința publică din data de 30 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2009, recursul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr.6869/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SRL și AJOFM G, având ca obiect, drepturi bănești.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.06.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea adresată Tribunalului Gorj si înregistrată la data de 08.03.2007 sub nr-, petiționarul Gas olicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata Tg-J sa dispună obligarea acesteia la plata salariului minim, daune morale în valoare de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, petentul a arătat că a fost angajatul intimatei în funcția de muncitor necalificat în perioada 01.07.2003-01.07.2005, însă nu i-a fost încheiat contract individual de muncă.
Că, deși prin sentința civilă nr.592/15.03.2006, pronunțată în dosarul nr.1725/CM/2005, intimata a fost obligată să-i încheie petentului contractul individual de muncă pentru perioada 01.07.23003-30.06.2005, aceasta în mod nejustificat a tergiversat încheierea contractului de muncă, așa încât nu a beneficiat ulterior de indemnizație de șomaj.
Prin sentința nr.2061/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de petitionarul G, in contradictoriu cu intimata AJOFM A fost obligată intimata G la plata către petent a sumei de 3.516 lei, reprezentând indemnizație șomaj.
A fost respinsă acțiunea față de intimata Tg-
A fost respins capătul de cerere privind daunele morale și a fost obligată intimata la plata către petent a sumei de 6oo lei reprezentând onorariu avocat și expert.
Recursul declarat de pârâta AJOFM a fost admis prin decizia nr.1728/28.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Primind cauza spre rejudecare, după casare și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 09.06.2008, petiționarul a depus la dosar o precizare la cererea de chemare în judecată, pentru termenul de judecată din 30.09.2008, fiind înmânat câte un exemplar de pe aceasta intimatelor și
Prin precizarea depusă petentul a solicitat intimatelor să-i plătească suma de 3.516 lei, reprezentând indemnizația de șomaj, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății, înscrierea în carnetul de muncă a perioadei de șomaj și să-i plătească cheltuielile de judecată pe care le-a făcut și le va face cu soluționarea acestui proces.
In rejudecare, Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6869 din 25 noiembrie 2008 respins acțiunea formulată de petiționarul G în contradictoriu cu intimata SC SRL Tg.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că prin cererea adresată inițial Tribunalului Gorj la data de 08.03.2007 și precizarea la acțiune din 30.09.2008, petentul a solicitat obligarea intimaților la plata șomajului la care era îndreptățit, daune morale în valoare de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Că, deși prin sentința civilă nr.592/15.03.2006, pronunțată în dosarul nr.1725/CM/2005, intimata a fost obligată să-i încheie petentului contractul individual de muncă pentru perioada 01.07.23003-30.06.2005, aceasta în mod nejustificat a tergiversat încheierea contractului de muncă, așa încât nu a beneficiat ulterior de indemnizație de șomaj.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că petentul nu a fost salariat și deci nu a lucrat la societatea intimată, dar în calitate de electrician a executat anumite lucrări de reparații pentru care a fost plătit.
Potrivit Legii nr.76/2002, pot beneficia de indemnizație de șomaj, persoanele care au prestat o muncă în baza unui contract individual de muncă, ca urmare a încetării acestor raporturi din motive neamputabile lor și dacă îndeplinesc cumulativ condițiile prev. de art. 34 alin. 1 din Legea nr.76/2002.
Petiționarul a lucrat în cadrul intimatei Tg-J în perioada 01.07.2003-30.06.2005, așa cum rezultă din contractul individual de muncă nr.-/ 13.03.2007, încheiat în baza sentinței nr.592/15.03.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1725/CM/2005.
S-a reținut de către instanță că intimata Gae mis dispoziția nr.1309/18.04.2007, prin care a respins dreptul la indemnizația de șomaj a petentului G, cu motivarea că acesta nu îndeplinește condițiile art. 34 alin.1 lit. a din Legea nr.76/2002 și anume, nerealizarea stagiului de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 luni premergătoare datei înregistrării cererii.
Referitor la dispoziția nr.1309/18.04.2007, instanța constatat că petiționarul avea drept de contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la instanța competentă însă, acesta nu și-a valorificat dreptul în sensul că nu a atacat dispoziția, aceasta producându-și efectele, situație în care petiționarul a pierdut dreptul de a solicita intimatei G sumele pretinse, precum și cheltuielile de judecată.
Reclamantul a formulat recurs împotriva sentinței nr. 6869/2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, pe care o consideră nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond admiterea acțiunii.
Critică sentința pentru constatarea de către instanța de fond faptului că nu contestat dispoziția de respingere a cererii sale de acordare indemnizației de șomaj nr. 1309/2007 deși prin prima sentință, instanța de fond i- recunoscut acest drept, iar în rejudecare a depus în original decizia respectivă cu mențiunea făcută de consilierul juridică că nu se impune contestarea acesteia.
Instanța de fond, în rejudecare, a ignorat precizările făcute de el, referitoare la decizie și nu le-a pus în discuția părților, deși a demonstrat că nu-i aparține culpa, ci firmei angajatoare, despre care nici nu se mai face vorbire în sentință.
Consideră că pârâta SC SRL a fost de rea credință, pentru neexecutarea hotărârii judecătorești irevocabilă, de a vira contribuția la bugetul de stat și asigurările sociale, iar aceasta a formulat întâmpinare la 23 mai 2007, susținând că a virat prin ordine de plată contribuțiile respective, dar nu a depus dovada în acest sens.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală și va fi casată.
Deși prin motivarea formulată de reclamant, cu precizările ulterioare, chemat în judecată pe pârâții AJOFM G și SC SRL Tg. J instanța, prin sentința recurată, s- limita să examineze cauza numai sub aspectul termenului formulării contestației împotriva dispoziției de respingere a acordării dreptului la ajutor de șomaj emisă de AJOFM G, fără să examineze dacă sunt îndreptățite susținerile contestatorului că nu fost avută în vedere sentința nr. 59/2006 Tribunalului Gorj privind obligațiile pârâtei SC SRL Tg.
De asemenea, instanța de fond omis să cerceteze cauza referitoare la acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților SC SRL Tg. J sub nici un aspect, acțiunea față de acest pârât fiind nemotivat respinsă, întrucât în motivarea sentinței recurate prin prezentul recurs, nu se face nici referire la acțiunea precizată, formulată împotriva acestui pârât.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța a soluționat cauza fără să cerceteze fondul, fiind incidente prevederile art. 312 pct. 5 cod procedură civilă și sentința va fi casată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe care urmează a se conforma și prevederilor art. 315 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr.6869/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SRL și AJOFM G, având ca obiect, drepturi bănești.
Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
3 ex/IE/30.07.2009
fond:
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu