Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr.49/
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Luminița
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, cu sediul instituției în B- sector 5, și Curtea de Apel Galați, cu sediul în G-, împotriva sentinței civile nr.1361 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal lipsă recurenții și intimații și Tribunalul Galați.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recurenții au solicitat soluționarea în lipsă, conform dispozițiilor art.242 cod pr. civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.1361 din 2 octombrie 2009, Tribunalul Galați - Secția privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați și a dispus obligarea acestora la plata către reclamantă a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din îndemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 23 aprilie 2009 și până la modificarea reglementării legislative, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele
Prin cererea înregistrată sub numărul - pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îi oblige pe pârâți să calculeze și să îi plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din îndemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 23.04.2009 la zi, actualizat cu indicele de inflație la data efectuării plății precum și pe viitor.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este absolventă a Școlii Naționale de Grefieri și după absolvire a fost repartizată la Judecătoria Galați, unde s-a prezentat în cursul lunii aprilie și că deși a formulat cererea pentru acordarea acestui spor, de care colegii săi angajați anterior beneficiază, nu i-a fost plătit. Din acest motiv consideră că este discriminată.
Mai arată reclamanta că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea 50/2006, abrogare ce a fost înlăturată prin dispozițiile art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal auxiliar din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002.
S-a ajuns la această concluzie motivat de faptul că în timp ce Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 prevedea expres în art. 50 că se abrogă și legea nr. 50/1996, în art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 se prevede că se abrogă numai Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, nu și Legea nr. 50/1996.
În ceastă situație apreciază că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru care nu s-a făcut.
Mai mult decât atât, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci, dimpotrivă s-au acutizat întrucât odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite care, în situația existenței unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc fără doar și poate la creșterea celor doi factori de risc.
Pe de altă parte, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitate, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum s-a arătat în întâmpinarea Ministerului Justiției art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu a putut produce efecte juridice atâta vreme cât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50%1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizează prin OG nr. 83/2000 este nelegală, a considerat că acțiunea este pe deplin întemeiată având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50%1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare OG nr. 8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr. 50/1996.
În dovedirea acțiunii s-a folosit de proba cu acte depunând la dosar Decizia numărul 87/22.04.2009 emisă de către Curtea de Apel Galați, prin care reclamanta a fost numită începând cu data de 23 aprilie 2009 în funcția de grefier gradul III la Judecătoria Galați, ca urmare a absolvirii și repartiției Școlii Naționale de Grefieri.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, excepție pe care instanța o consideră întemeiată întrucât pârâtul nu are atribuții nemijlocite legate de efectuarea respectivelor mențiuni.
Va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Justiției.
Pe fondul cauzei analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
Reclamanta a fost încadrată începând cu data de 23.04.2009 în funcția de grefier gradul III la Judecătoria Galați, ca urmare a absolvirii și repartiției Școlii Naționale de Grefieri.
Astfel față de dispozițiile articolului 329 alineat 3 Cod de procedură civilă urmează a fi avute în vedere dispozițiile Deciziei numărul 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar 5/2008 prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii,procurorii,magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
Întrucât problema de drept a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție B, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâților fiind înlăturate.
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație vor fi avute în vedere prevederile articolului 161 Codul muncii.
Impotriva acestei sentințe civile, în termen legal au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Curtea de Apel Galați, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prevăzute de art.304 pct.9 cod pr. civilă, respectiva hotărâre fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Susțin recurenții, că atât timp cât în februarie 2007 intrat în vigoare nr.OG8/2007, ce constituie noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, iar aceasta nu mai face referire la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, greșit a apreciat instanța de fond cererea ca fiind întemeiată, dând eficiență în speță unei dispoziții legale abrogate.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților B, invocă și critica prevăzută de art.304 pct.4 cod pr. civilă - instanța de fond și-ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin acordarea sporului, respectiv reclamantei - personal auxiliar, instanța ar fi legiferat un drept pe care legiuitorul a înțeles sî nu îl mai acorde - începând cu anul 2007, prin abrogarea dispozițiilor Legii nr.50/1996, prev. de art.30 din nr.OG8/2007.
Recursurile declarate sunt nefondate, pentru cele ce urmează;
Prin decizia nr.21 din 10 martie 2008, Inalta C de Casație și Justiție B, a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție B, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.
Atât timp cât Inalta C de Casație și Justiție B, a decis că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a Nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, orice critici privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și a aplicării greșite a legii, apare ca fiind total nejustificată și va fi respinsă ca atare.
Corect a apreciat instanța de fond că față de dezlegarea problemelor de drept prin decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție B, cu caracter obligatoriu, orice alte interpretări privind aplicabilitatea dispozițiilor legale invocate de pârâți, apar ca fiind neavenite.
In drept, fiind aplicabile dispozițiile art.312 pct.(1) cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, cu sediul instituției în B- sector 5, și Curtea de Apel Galați, cu sediul instituției în G-, împotriva sentinței civile nr.1361 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /8.02.2010
Tehn.
6 ex./9.02.2010
fond - - + asist. judiciari și
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Viorica Mihai Secuianu, Luminița