Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 501/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6417/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.501R
Ședința publică din data de 29.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1174 din data de 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin reprezentant cu delegație la fila 9 dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la identificarea reprezentantului societății, acesta legitimându-se cu seria - nr.-, și totodată îi pune în vedere să semneze și să ștampileze cererea de recurs.
Reprezentantul C arată că deține în copie o declarație extrajudiciară dată de intimat și solicită atașarea acestui înscris la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin reprezentant, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1174 din data de 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SRL S și a fost obligată pârâta către reclamant la plata contravalorii drepturilor salariale cuvenite acestuia, pentru perioada 01.07.2008 - 01.05.2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din adresa nr.149/18.06.2009, în urma verificărilor efectuate de ITM I către SC " " SRL S, a rezultat faptul că reclamantul a fost angajat al societății pârâte în perioada 01.07.2008- 01.05.2009, iar angajatorul a constituit în mod corect drepturile salariale ale acestuia, însă nu există dovada achitării acestor drepturi salariale, întrucât statele de plată nu poartă semnătura reclamantului.
S-a constatat că, potrivit art.156 din Codul Muncii:" se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor."
S-a ținut seama că, potrivit art.163 alin.1 din Codul Muncii: "Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
S-a precizat că potrivit art.141 alin.4 din Codul Muncii:"Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă".
De asemenea, potrivit art.287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, însă pârâta SC " " SRL S nu a formulat nicio apărare și nu a depus nici un înscris la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtei SC " " SRL S, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu a avut cunoștință de existența acestui proces și nu a intrat în posesia vreunui document de înștiințare.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate încadrate în ipoteza prevăzută de dispozițiile art.304 pct.5 pr.civ. și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Potrivit art.85 pr.civ. judecătorul nun poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
În speță, societatea recurentă a fost citată la adresa indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar procedura de citare a fost îndeplinită prin afișare, având în vedere faptul că nicio persoană îndreptățită să primească respectiva citație nu a fost găsită la sediul societății, în conformitate cu dispozițiile art.921pr.civ.
Cum recurenta nu a dovedit că, în speță, s-ar fi schimbat sediul societății, iar această schimbare a fost adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, astfel cum prevăd în mod imperativ dispozițiile art.98 pr.civ. Curtea apreciază că la judecata în fond a cauzei procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar instanța de fond a procedat la judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 pr.civ. în urma cererii formulate de către reclamant.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1174 din data de 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
03.02.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta