Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 502/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6607/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.502R
Ședința publică din data de 29.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.6782R din data de 23.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (număr în format vechi 3737/2009), în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect "drepturi bănești - contestație în anulare".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de contestație în anulare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.369/06.02.2007, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului, instanța de contencios administrativ constatând că nu a fost respectată procedura prealabilă reglementată de art.36 din OUG nr.27/2006.
Prin decizia nr.3872/11.10.2007, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, a fost admis recursul formulat de, împotriva sentinței civile nr.369/2007 și, în consecință, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre soluționare la Tribunalul București - Secția conflicte de muncă. S-a apreciat că reclamantul nu a promovat o acțiune în contencios administrativ, ci un litigiu de muncă supus reglementărilor specifice sub aspectul competenței materiale și teritoriale.
Prin sentința civilă nr.4351/23.05.2008 dată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, cererea modificată a reclamantului și a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata drepturilor salariale restante reprezentând diferența dintre indemnizația judecătorului de C de apel, pentru perioada 01.12.2003-30.03.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând sentința pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.6782/R/23.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admis recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.4351 din data de 23.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și,
S-a casat sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că a termenul de judecată din 23.11.2009, instanța de recurs a ridicat din oficiu excepția de ordine publică a necompetenței teritoriale a instanței de fond.
S-a apreciat că litigiul promovat de reclamant are ca obiect drepturi bănești aferente unei perioade de timp, reclamantul susținând că are dreptul la o indemnizație superioară, corespunzătoare unui judecător de C de apel, față de cea în care a fost încadrat, de judecător de tribunal. Deși temeiul juridic al pretențiilor se găsește în OG nr.27/2006, modificată și aprobată prin Legea nr.45/2007, act normativ care nu prevede însă o procedură specială de urmat în cazul nerespectării unor drepturi salariale, cauza întrunește condițiile unui conflicte de muncă supus jurisdicției muncii, astfel cum este aceasta reglementată de Codul muncii. În consecință, competența teritorială este una exclusivă, prevăzută de art.284 Codul muncii, în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.
Cum reclamantul în toate actele de procedură și-a indicat domiciliul în municipiul Târgoviște, județul D, cu aplicarea normei imperative citată anterior, instanța de recurs a constatat că prima instanță a soluționat un litigiu de muncă fără a avea competența, localitatea de domiciliu a reclamantului nefiind în jurisdicția sa teritorială, ceea ce atrage casarea hotărârii pe temeiul art.304 pct.3 pr.civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimatul-reclamant.
În motivarea contestației, s-a arătat că instanța de recurs a încalcat prevederile art.329 din Codul d e procedură civilă, întrucât așa cum rezultă și din sentința civilă recurată, prin decizia nr.3872 din 11.10.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă spre soluționare, la Tribunalul București, unde a fost înregistrată sub nr-, la cererea expresă a reclamantului care a arătat că face parte din completele de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă și asigurări sociale, și a considerat că nu este moral să fie judecat de proprii colegi.
S-a mai arătat că, dosarul instanței de fond a fost înregistrat inițial, la instanța de recurs la Secția de Contencios Administrativ, apoi trimis cu schimbare de număr la Secția Conflicte de Muncă, după ce dintr-o eroare a fost confundat numele reclamantului cu același nume al altui împricinat cu domiciliu în B, schimbându-se între ele și motivele de recurs.
În drept, contestația în anulare s-a întemeiat pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 pr.civ.
La dosarul cauzei, s-au atașat dosarele nr- ale Tribunalului București și Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a, dosar nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a și Înaltei C de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, dosarele nr- ale Înaltei C de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal și al Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-
Analizând cauza în raport de dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.317 alin.1 pct.2 pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă motivul prevăzut de lege, nu a putut fi invocat pe cale apelului sau recursului, atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
În cauză, decizia nr.6782/R/23.11.2009, atacată în prezenta cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 pr.civ. câtă vreme a fost pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a, cu respectarea dispozițiilor art.3 pct.3 pr.civ. ca instanță de recurs superioară ierarhic Tribunalului București - Secția a VIII-a, ce a pronunțat sentința cu al cărei recurs a fost investită, ca instanță competentă material și teritorial.
Mai mult, nu pot fi reținute susținerile contestatorului potrivit cărora prin decizia nr.3872 din 11.10.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă spre soluționare, la Tribunalul București, la cererea expresă a contestatorului care a arătat că face parte din completele de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă și asigurări sociale, și nici cele potrivit cărora de la Secția de Contencios Administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, cauza a fost trimisă Tribunalului București datorită unei erori referitoare la numele reclamantului, schimbându-se între ele și motivele de recurs, deoarece stabilirea competenței Tribunalului București - Secția a VIII-a, prin decizia nr.3972/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a făcut în urma aplicării în cauză a unor norme de competență absolută, iar nu la cererea contestatorului, această împrejurarea neavând drept consecință soluționarea cauzei de către instanța de recurs necompetentă material ori teritorial.
Drept consecință, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art.317 pr.civ. Curtea va respinge, ca neîntemeiată, contestație în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.6782R din data de 23.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 3737/2009), în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
23.02.2010
Jud. recurs:;;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta