Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5086/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5086
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1121/20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1121 din 20 mai 2008, Tribunalul Mehedinția respins excepția de necompetentă materială.
S-a respins acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins cererea de chemare în garanție.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul, față de pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, cu sediul în C, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 1.700 lei cu titlul de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul are calitate de prim - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia d e A, județul
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor și procurorilor de la parchetele de pe lângă acestea, care au o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1.700 lei.
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor și procurorilor de la parchetele de pe lângă acestea, care au o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1.700 lei.
Prin Legea nr.146/1997, art. 25, s-a prevăzut constituirea unui fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără a se face distincție între categoriile de beneficiari ai stimulentelor. În art. 3 s-a prevăzut că repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne, aprobate prin ordin al ministrului justiției.
În acest sens, s-a emis Ordinul ministrului Justiției nr. 192/C/2005.
Prin acest ordin, însă s-a creat o discriminare indirectă potrivit art.2 alin.1 și 2, art.3 lit.c, art.8 alin.3 art.9 alin.4 din OG nr.137/2000 fapt constatat de altfel și prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național al Discriminării.
Susținerile pârâtei din întâmpinare nu pot fi primite.
Reclamantul nu s-a încadrat în categoriile persoanelor care au beneficiat de stimulentele financiare, ei fiind discriminați în raport cu aceștia.
Pentru înlăturarea acestei discriminări, conform art.21 al.1 din OG nr.137/2000, reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți au fost obligați să plătească reclamantului suma de 1.700 lei cu titlu de despăgubiri, ce a fost actualizată în raport de inflație la data plății efective.
Reclamantul nu s-a încadrat în categoriile persoanelor care au beneficiat de stimulentele financiare, ei fiind discriminați în raport cu aceștia.
Cu privire la pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat că între acesta și reclamant, nu există raporturi juridice, acțiunea a fost respinsă față de acest pârât.
Din aceleași considerente, a fost respinsă și cererea de chemare în garanței formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială invocată de pârâta Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Astfel litigiul de față este un litigiu de muncă, drepturile pretinse de reclamanți având un caracter accesoriu raporturilor juridice de muncă, natura juridică a unor drepturi salariale și față de disp. art. 1 pct.1 lit. c din Codul d e proc. civilă, tribunalul are competență materială de a soluționa cauza.
De asemenea fiind ordonator principal de credite, pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție are calitate procesuală activă.
Acțiunea s-a admis față de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, prin aplicarea dispoz. art. 304 pct. 3,4 și 9 pr.civ.
Astfel, se critică modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului, în condițiile în care ordinul atacat este emis de o altă autoritate a administrației centrale, respectiv Ministerului Justiției.
Același recurent arată că în mod nelegal a fost acordat suplimentul salarial, deși ordinul îi viza numai pe judecători. Prin interpretarea contrară legii, respectiv a principiului discriminării s-a ajuns ca o categorie profesională să beneficieze de drepturi salariale, ce nu sunt prevăzute de dispozițiile legale.
Se mai arată că atâta timp cât cheltuia nu a fost inclusă în bugetul recurentului, aceasta nu poate fi acordată, nefiind fonduri în acest sens, invocându-se totodată și modul greșit de soluționare a cererii de chemare în garanție.
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond, constată că recursul este fondat, astfel încât în temeiul art. 304 pct. 9 rap.la art. 312 pr.civ. urmează a-l admite, va modifica hotărârea instanței de fond în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamant.
Observând calitatea deținută de către reclamant, aceea de procuror în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pe de o parte iar, pe de altă parte observând categoria beneficiarilor stimulentului financiar, astfel cum este reglementată de Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 se constată că reclamantul nu se regăsește printre beneficiarii acestui ordin, act administrativ.
Astfel, ordinul enunțat prevede categoria judecătorilor din cadrul judecătoriilor, a instanțelor de judecată cu o vechime în muncă cuprinsă între 0 și 3 ani.
Este întemeiată, astfel critica recurentului privind exceptarea magistraților procurori de la acordarea acestui drept salarial, în condițiile în care actul administrativ nu include această categorie între beneficiarii dreptului.
În condițiile în care raportul juridic dedus judecății a primit calificarea de raport juridic de dreptul muncii, se constată că recurentul are calitate procesuală pasivă în cauza de față, fiind parte a respectivului raport, în calitate de angajator.
În raport de soluția adoptată mai sus, urmează ca celelalte motive de recurs invocate să nu mai aibă relevanță în cauză, și astfel nu vor mai fi dezbătute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1121/20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI și.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea în totalitate.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
3 ex. /13.10.2009.
Jud. fond..
.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Carmen Tomescu, Tamara Carmen