Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 519/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 519
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de împotriva sentinței civile nr. 718 din 21 V 2008 Tribunalului Iași, intimată fiind SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul și avocat pentru societatea intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul în recurs.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea pronunțîndu-se pe excepția prescripției dreptului la acțiune. Cu ocazia întocmirii dosarului de pensionare a observat că nu i-au fost trecute în carnetul de muncă mențiunile cu privire la grupa II a de muncă, grupă în care a lucrat în perioada 1974 - 1990. Obligația de a face mențiunile cu privire la grupa de muncă și a perioadei lucrate este a angajatorului. Documentele s-au aflat în posesia angajatorului iar acesta avea obligația să facă periodic aceste mențiuni și completări în carnetul de muncă. Și alți colegi de-ai lui, care au lucrat în aceleași condiții, au grupa II a de muncă.
Avocat, avînd cuvîntul pentru intimată, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Intimatul a încetat raporturile de muncă cu societatea în 1991 în urma unui transfer la o unitate militară. Precizările recurentului sunt nefondate în legătură cu faptul că ar fi culpa unității că nu ar fi completat carnetul de muncă în mod corespunzător în condițiile în care unitatea nu se mai afla în posesia acestuia.
Pe de altă parte, invocarea necunoașterii legii nu este motiv de recurs. Nu stă în puterea intimatei de a asigura încadrarea acestuia în grupa II a de muncă. Aceasta este o analiză care trebuie făcută conform Ordinului 50/1990. Competența stabilirii încadrării în grupa II a de muncă se face urmare unei cereri, a analizării acesteia de sindicat și a consiliului de administrație. Recurentul nu s-a adresat cu nici o cerere către intimată anterior deschiderii acestui litigiu nu și-a manifestat interesul. In consecință solicită respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând acordarea grupei a II-a de muncă, plata sporurilor salariale aferente și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada 4.07.1972-20.09.1990 a fost angajat al Autobaza II, ca mecanic auto, desfășurându-și activitatea în condiții grele, în sectorul de călători și marfă. În anii 1980, 1982, 1983, 1984, 1986 și 1987 fost detașat câte trei luni la Dunăre-Marea Neagră și la, unde a lucrat în condiții deosebit de grele, de frig, umezeală și substanțe chimice periculoase.
A mai susținut reclamantul că, în perioada precizată, a desfășurat activitatea în ateliere dotate necorespunzător și a lucrat și cu acumulatori auto, inhalând substanțe chimice periculoase.
Reclamantul a precizat ulterior că solicită acordarea grupei a II-a de muncă pentru perioada 4.07.1972-20-09-1990 și se încadrează la pct. 184 anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990. A declarat că renunță la judecata cererii privind plata sporurilor salariale aferente grupei a II-a de muncă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Părțile au depus copii de pe înscrisuri și au solicitat proba cu interogatoriul.
Din oficiu, s-au invocat de către prima instanță excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cererii având ca obiect înscrierea grupei de muncă în carnetul de muncă și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea grupei a II-a de muncă.
Prin sentința civilă nr. 718 din 21 mai 2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA având ca obiect acordarea grupei a II-a de muncă pentru perioada 4.07.1972-20.09.1990, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
În baza dispozițiilor art. 246 Cod proc. civilă, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii privind plata drepturilor salariale aferente grupei a II-a de muncă.
S-a disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea cererii având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 92/1976.
Este întemeiată și excepția prescripției dreptului la acțiune. Prin acțiunea introductivă, precizată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la acordarea grupei a II-a de muncă pentru perioada 4.07.1972-20.09.1990, invocând prevederile pct. 184 anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990.
Potrivit art. 283 alin. 2 Codul muncii, în toate celelalte situații decât cele prevăzute la alin. 1, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Reclamantul invocă prevederile Ordinului nr. 50/1990 ca temei legal al acordării grupei a II-a de muncă, ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 38/20 martie 1990. Prin Ordinul nr. 50/1990 s-au stabilit activitățile care se încadrează în grupa I sau II de muncă, în consecință, dreptul la acțiune al reclamantului, pentru perioadele anterioare emiterii ordinului, s-a născut la momentul publicării acestuia în Monitorul Oficial.
Având în vedere termenul de prescripție de 3 ani, faptul că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 20 martie 1990, precum și faptul că acțiunea a fost înregistrată la data de 13.03.2008, s-a constatat că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii cererii privind acordarea grupei a II-a de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc. civilă, se susține că, în mod greșit, a fost respinsă acțiunea pe excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța raportându-se la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 50/1990, deși data la care recurentul a constatat că, în documentele întocmite de pârâtă, nu erau trecute mențiunile cu privire la grupa de muncă, este data introducerii acțiunii.
Obligația de a face mențiunile cu privire la grupa de muncă revine angajatorului, la care se află carnetul de muncă, iar de faptul că nu au fost întocmite aceste mențiuni, recurentul a aflat cu ocazia întocmirii dosarului de pensionare.
Intimata SC SA nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Cererea recurentului reclamant, prin care solicită acordarea grupei a II-a de muncă pentru perioada 4.07.1972-20.09.1990, face parte, așa cum a reținut și prima instanță, din categoria cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, ce pot fi formulate, potrivit art. 283 alin. 2 Codul muncii, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Instanța de fond a considerat că dreptul la acțiune al recurentului s-a născut la data de 20 martie 1990, data publicării în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 50/1990 și că, raportat la data introducerii acțiunii, 13.03.2008, dreptul la acțiune este prescris.
Hotărârea primei instanțe, prin care acțiunea recurentului a fost respinsă ca prescrisă extinctiv, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează instituția juridică a prescripției extinctive.
În absența unei dispoziții speciale care să reglementeze data la care se naște dreptul la acțiune, cum este, de exemplu, cea prevăzută de art. 283 alin. 1 lit. a și b Codul muncii, care face trimitere la data comunicării deciziei, dreptul la acțiune se naște la data la care persoana interesată a cunoscut că dreptul subiectiv pretins a fost încălcat sau nerecunoscut.
Art. 15 alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă, începând cu 18.03.1969, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, făcându-se conform alin. 1, pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.
Prin urmare, actul normativ, de la a cărui publicare s-a considerat că a început să curgă termenul de prescripție, stabilește obligația corelativă dreptului subiectiv al recurentului, de a i se acorda grupa de muncă pretinsă, această obligație revenind unității angajatoare.
În aceste condiții, dreptul la acțiune al recurentului s-a născut la data la care acesta a cunoscut că intimata nu i-a recunoscut dreptul de încadrare a activității, desfășurate în perioada 4.07.1972-20.09.1990, în grupa II de muncă, și nu la data publicării actului normativ.
Din probatoriul administrat, nu rezultă care este data la care recurentul s-a aflat în posesia carnetului de muncă, pentru a se stabili când a putut cunoaște conținutul înregistrărilor din carnetul de muncă, însă, data de 21 mai 2008, data la care au fost depuse răspunsurile intimatei la interogatoriu, reprezintă o dată certă, când recurentul a cunoscut refuzul intimatei de a elibera o adeverință care să dovedească perioada de activitate pretins a fi desfășurată în grupa II de muncă.
Față de această dată, care este și data pronunțării hotărârii, este evident că dreptul la acțiune al recurentului reclamant nu era prescris extinctiv, așa încât, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin 2 și 5 Cod proc. civilă și dispozițiile art. 81 din Legea nr. 168/1999 cu referire la Decizia în interesul legii nr. XXI din 12 iunie 2006 pronunțată de, se va admite recursul, se va casa în parte sentința și se va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Se vor menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 718 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu.
Trimite cauza la Tribunalul Iași pentru continuarea judecății cererii privind acordarea grupei a-II-a de muncă pentru perioada 4 iulie 1972 - 20 1990.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
19.09.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
