Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.521
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.05.2009
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER- - -
-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.770/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă CURTEA DE APEL GALAȚI și intimații -reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că prin încheierea din camera de consiliu din 13.05.2009 s-a soluționat cererea de abținere formulată de domnii judecător, și, completul de judecată fiind constituit potrivit planificării de permanență, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.770/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind nefondată.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Galați, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar începând cu 15.05.2005 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu luarea în considerare a datei începerii sau încetării raporturilor de muncă pentru fiecare reclamant.
Au fost obligate pârâtele la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.2593/121/15.05.2008 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții, judecători la Curtea de Apel Galați au solicitat obligarea paraților Ministerul Justiției si Curtea de Apel Galați la plata drepturilor salariale reprezentant spor de confidențialitate de 15% din salariul de baza brut lunar pe o perioada de 3 ani raportată la data sesizării instanței si in continuare pana la încetarea cauzei de discriminare și înscrierea acestui spor cu caracter permanent în carnetul de muncă. Au solicitat reclamanții ca aceste drepturi salariale sa fie actualizate funcție de indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate.
In motivarea cererii au arătat reclamanții ca sunt judecători și că au obligația de a păstra secretul profesional prin lege respectiv art.91 din Legea 303/2004 și obligația de a păstra secretul deliberărilor și al voturilor la care au participat inclusiv după încetarea exercitării funcției.
De asemenea, aceeași obligație este instituita și prin art. 10 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor prin Codul Deontologic ( Hotărârea 328/2005 a ) art. 15.
Toate aceste texte se traduc prin aceea că judecătorii au instituită clauza de confidențialitate prin lege, nerespectarea ei angajând răspunderea disciplinară.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate prin interdicția de a transmite date sau informații de care au luat cunoștința în timpul executării contractului este retribuită de legiuitor prin plata unui spor al cărui cuantum variază de la 15% la 30% în domenii ca administrația publică, armată, poliție și este reglementat prin OG 9/2001, Lg.444/2006 prin care s-a aprobat OG 19/2006, OG 6/2007, Lg.656/2002.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale sus indicate confirmă discriminarea acestei categorii profesionale prin neacordarea sporului în condițiile în care obligația rezultă în sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
Conform art.2 a1.3 din OUG nr.137/2000 "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificative obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Potrivit art.27 al.1 din OG nr.137/2000 republicată, "în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun".
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivându-și în esență opinia pe următoarele:
- drepturile solicitate nu sunt prevăzute de lege;
- drepturile reclamanților sunt reglementate prin lege specială astfel că aceștia nu trebuie să se raporteze la alte categorii profesionale,
- a acorda un drept unei categorii profesionale și a nu-l acorda altei categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului, iar disp. OUG 137/2000 nu dau voie instanțelor în a cenzura voința legiuitorului și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
- dreptul la sporul de confidențialitate nu este un drept acordat de lege magistraților, iar dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
- Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în hotărârea nr. 233/29.08.2007 a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității".
Din examinarea tuturor dispozițiilor legale care prevăd acordarea unui spor de confidențialitate dar în beneficiul altor categorii profesionale, apare cu evidență faptul că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, așa încât există dificultăți în a reține "situația comparabilă" - element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare.
Astfel, în anumite cazuri legiuitorul are în vedere "informații clasificate", astfel cum sunt reglementate acestea în Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate ("informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie sa fie protejate"), iar în alte situații doar întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat injust este necesar să se stabilească ca persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Curtea Constituționala prin decizia 108/14.02.2006 a statuat în esență, că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Astfel, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării, invocat de autorul excepției, aplicându-se doar situațiilor egale ori analoage, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă în cauza de față nici privilegii și nici discriminări.
Ministerul Justiției a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani anterior introducerii acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarele:
Cererea reclamanților este formulată în baza OG 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamanții susțin că au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementări legale.
Se impune, în prealabil, a se stabili dacă instanța de judecată are puterea și competența de a constata sau măcar de a verifica dacă un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept și de a nu acorda altor categorii profesionale acest drept. Această teză a fost susținută de pârâtul Ministerul Justiției.
Tribunalul înlătură aceasta susținere și consideră că poate verifica dacă există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamanții solicită despăgubiri. OG 137/2000 apără pe toți cetățenii de orice fel de discriminare în modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar și de discriminările rezultate din lege fără o rațiune firească, logică, rațională și de bun simț.
Având in vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispozițiile legale menționate s-a apreciat că prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și se pot repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Pentru a analiza daca există sau nu o discriminare adusă magistraților judecători, categoria din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplică respectiva reglementare și găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi dacă anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. sunt sau nu justificat excluse și dacă sunt excluse trebuie analizat în final cauza excluderii și utilitatea acestei excluderi.
Sporul de confidențialitate s-a acordat inițial celor ce aveau acces la informații clasificate, însă ulterior legiuitorul a înțeles să acorde acest spor și altor categorii de funcționari ce nu aveau acces la informații clasificate în schimb aveau obligația de păstrare a secretului profesional prin legi speciale.
Astfel, au fost acordate sporuri de confidențialitate in anul 1997 salariaților din cadrul Camerei Deputaților si Senatului care desfășoară sau realizează lucrări cu caracter confidențial, în anul 1999 s-a acordat un astfel de spor salariaților Agenției Naționale pentru Locuințe, in 2001 s-a acordat sporul membrilor Corpului Diplomatic, în anul 2002 acest spor l-a primit personalul din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și personalul din cadrul Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în anul 2003 prin OUG 123 s-a acordat acest spor celor din aparatul de lucru al Guvernului, precum și din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice se prevede acest spor. In anul 2004 prin OUG 92 se adaugă acestor categorii de funcționari și alți funcționari, precum cei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin legea nr. 184/2004 se acordă spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Concurentei, iar în 2006 personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin Legea 444/2006 se acordă sporul de confidențialitate funcție de accesul la informații clasificate și certificat ORNIS cu referire însă la personal militar.
Prin urmare, din numeroasele ordonanțe și legi prin care legiuitorul a ales să acorde acest spor de confidențialitate nu se distinge în cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului și rațiunea instituirii sporului, avut în vedere. De aceea, în încercarea de a lămuri rațiunea reglementărilor ( acordarea sporului de confidențialitate) credem că criteriul avut în vedere este obligația de confidențialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus nu rezultă că doar persoanele ce au acces la informațiile clasificate au primit acest spor, ci și numeroase alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leagă este obligația de confidențialitate instituita prin lege. Prin urmare determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic și firesc să li se aplica sporul putem observa că magistrații au fost excluși din aceasta sferă, ei neprimind spor de confidențialitate, deși obligația de păstrare a datelor aflate din dosare o au și magistrații instituită prin lege.
În consecință, criteriul legiuitorului a fost această obligație, dar când a reglementat diverse legi numai unele categorii de funcționari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificată odată ce nu s-a arătat exact de ce magistrații nu primesc acest spor, mai ales că datele și informațiile de care aceștia iau cunoștință din dosare sunt mult mai numeroase și mai personale decât, de exemplu, datele cunoscute prin intermediul exercitării profesiei de personalul ANL sau CNCD. In cazul problemelor apărute și soluționate de CNCD chestiunile se pun doar de principiu și nu concret și atât de personal ca în fața unei instanțe de judecată.
Atât timp cât legiuitorul a ales o asemenea tehnică legislativă, de a institui sporul de confidențialitate pentru diferite categorii de personal atât de diferite, prin mai mult de 20 de acte normative, nu și-a declinat clar scopul și rațiunea legii - criteriul avut în vedere - și nu a ales să legifereze printr-un singur act normativ acest spor unde să indice toate categoriile de personal care beneficiază de el, credem că Decizia Curții Constituționale nr. 1/1994 este mai mult decât aplicabilă în speță, în sensul că tratamentul diferențiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional în respectul principiului egalității cetățenilor.
Concluzionând raționamentul arătat mai sus, s-a reținut că prin legi s-a instituit un spor de confidențialitate pentru funcționari din instituții publice ce au prin lege instituită obligația de a nu divulga date și informații de care au luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar magistrații au fost excluși de la un asemenea spor, deși au și ei instituită prin lege o asemenea obligație, iar această excludere nu apare justificată de vreun interes public și necesar.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, ci pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu își găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Situația magistraților este comparabilă cu a celorlalte categorii de personal retribuit identic și reținem doar raportat la scopul instituirii sporului de confidențialitate. Nici o discriminare nu este justificată prin aceea că magistrații ar fi retribuiți prin lege specială deoarece acest aspect nu are vreo legătură cu ideea de tratament diferențiat și discriminatoriu.
Hotărârea 232/29.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca organ de specialitate, de expertiză în materia discriminărilor nu este obligatorie și nu are în cauză vreun rol juridic sau valoare probantă.
Tribunalul nu poate reține și nu se poate ralia raționamentelor descrise în considerentele hotărârii pentru că deși inițial colegiul pornește în analiza faptei de discriminare de la ideea că se invocă discriminarea izvorâtă dintr-o lege, ulterior singurul argument care se aduce este acela că magistrații au drepturile lor expres și clar reglementate de o lege specială unde nu figurează acordarea sporului de confidențialitate, deși se menționează că și magistrații au obligația de a păstra secretul profesional. Celelalte expuneri din hotărârea CNCD au caracter de principiu și sunt enunțate fără a se arăta de ce sunt sau nu aplicabile in cauza.
Colegiul concluzionează prin aceea că situațiile sunt diferite între magistrați și celelalte categorii de personal ce primesc spor de confidențialitate, fără însă a arăta de ce și care a fost criteriul pentru a delimita dacă situațiile sunt analoage sau comparabile deși într-un paragraf mai sus se enunță modul cum a statuat Curtea Europeană.
Prin urmare, neexpunându-se o argumentație concretă nu ne putem ralia opiniei CNCD.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea formulată și a obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % din salariul brut lunar începând cu 15.05.2005 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu luarea în considerare a datei începerii și încetării raporturilor de muncă pentru fiecare reclamant.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Au fost obligate pârâtele și la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că drepturile au fost solicitate pe o perioadă de trei ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâta Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Justiției.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul lipsei calității procesuale pasive, în sensul de a fi obligată la " a face ceva" sau a cădea în pretenții în favoarea intimaților.
Calitatea procesuală pasivă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării diferă de cea a celorlalți pârâți, în astfel de cauze fiind citat în calitate de expert în domeniul nediscriminării și pentru a-și exprima poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentată direct instanței de judecată.
Prin dispozitivul hotărârii instanța de fond a dispus către toți intimații obligația de plată a drepturilor salariale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării neputând fi executat silit în vederea acordării drepturilor salariale solicitate de reclamanți.
A solicitat să se constate că nu poate deține în speță calitate procesuală pasivă în sensul de a fi obligat la " a face ceva" sau a cădea în pretenții în favoarea intimaților sau să se dispună lămuriri cu privire la întinderea, înțelesul, aplicarea sau îndreptarea dispozitivului respectiv.
În drept și-a întemeiat recursul invocând dispozițiile art.299, 304 pct.9 pr.civilă.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
-instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, stabilind în sarcina pârâților de a plăti un drept neprevăzut de lege.
În acest sens a invocat decizia din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale vizând soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art.1, 2 al.3 și 27 al.1 din OG nr.137/2000-
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;
A invocat faptul că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă sau să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege, de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
Pentru a exista discriminare în sensul prevederilor art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificate de România prin Legea nr.30/1994, este necesară protecția în temeiul dreptului la un tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În situația magistraților nu se poate vorbi despre dreptul de a beneficia de spor de confidențialitate dosarele de judecată fiind documente publice iar activitățile desfășurate de aceștia nu împiedică intrarea în contract cu vreun tip de informații dintre cele prevăzute de art.12 din Legea nr.544/2001.
A solicitat să se constate că instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile OG nr.137/2000, situația magistraților neputând fi comparată cu cea a personalului militar, funcționarilor publici cu statut special sau a personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.4 și 304 pct.9 pr.civilă.
Pârâta Curtea de Apel Galația formulat întâmpinare considerând întemeiat recursul declarat de Ministerul Justiției, în condițiile în care nu există nici un alt act normativ care să prevadă sau să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile fiind diferite și reglementate prin acte normative diferite.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr- la data de 27.03.2009 iar prin decizia nr.686/27.01.2009 a acestei instanțe a fost declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Galați, urmare a declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor art.I și II din OUG nr.75/2008.
Pe rolul Curții de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr.377/44/16.03.2009.
Examinând recursurile astfel declarate potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea reține următoarele:
Recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este fondat.
Se constată că prin cererea introductivă intimații-reclamanți au solicitat citarea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în conformitate cu prevederile art.27 al.3 din OG nr.137/2000.
Potrivit dispozițiilor art.27 al.3 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, judecarea cauzelor având ca obiect cereri pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației creată prin discriminare, potrivit dreptului comun, are loc cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Coroborând aceste prevederi cu atribuțiile stabilite recurentului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și prevăzute de art.18 și 19 din OG nr.137/2000 în domeniul aplicării și controlului respectării acestor prevederi, rezultă că prin citarea în proces a Consiliului se are în vedere calitatea acestuia de autoritate în domeniul respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.
Drept urmare, obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării așa cum rezultă din dispozitivul hotărârii instanței de fond, la plata drepturilor salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar începând cu 15.05.2005 și în continuare până la încetarea stării de discriminare în formă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective către intimații-reclamanți, excede competențelor legale ce revin acestuia în conformitate cu prevederile analizate, o asemenea dispoziție fiind în contradicție cu limitele calității sale procesuale pasive.
În consecință, în rejudecare va fi respinsă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile unite în dosarul nr.27/2008, dată în materia recursului în interesul legii, s-au stabilit următoarele:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 al.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea astfel dată problemei de drept ce face și obiectul judecății de față este obligatorie pentru instanțele judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art.329 al.3 pr.civilă.
Deci, interpretarea dată de prima instanță este în concordanță cu decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ( Hotărârea din 6.12.2007 în cauza Beian contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art.99 al. lit. din Legea nr.303/2004, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile Unite.
De altfel, prin Decizia nr.93 din 11.05.2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art.329 din pr.civ. scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării.Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale-se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului( cauza contra Regatului Unit", 1995)- în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]".Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art.16 al.1 din Constituție în conformitate cu care: " Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/2.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a disp.art.25 lit.d) și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr.56/1993, statuând că:" Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 al.2 din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar ducea la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că " Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un " proces echitabil", conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ( prin hotărârea pronunțată în cauza " Brincat contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat s-a avut în vedere, în scopul reparării sale integrale și actualizarea sumelor datorate în raport de rata inflației, la data plății efective.
O atare soluție este în măsură să asigure o reală despăgubire intimaților-reclamanți și în același timp nu contravine legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze ( art.161 al.4 muncii).
În consecință, în baza dispozițiilor art.312 al.1, 2 și 3 și art.304 indice 1 pr.civilă, coroborate cu art.329 al.3 pr.civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.770/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de recurentul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1, nr.1-3, împotriva sentinței civile nr. 770/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 770/12.06.2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
RESPINGE acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 770/12.06.2008 a Tribunalului Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR Pt.jud. aflat în CO
conf.art.261 pct.2 pr.civ.
Președinte Curtea de Apel
Grefier
Red./23.06.2009
Dact./2 ex/13.07.2009
FOND: -
Asis.jud. -
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Mihaela Neagu
