Pretentii civile. Speta. Decizia 681/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.681/
Ședința publică din 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud.G împotriva sentinței civile nr.150/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL BRĂILA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL GALAȚI, intimata-reclamantă, intimații - intervenienți în nume propriu, intimații-pârâți TRIBUNALUL BRĂILA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții-pârâți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă; după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat iar recurenții -pârâți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.150/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.3726/-, a fost admisă acțiunea civilă și cererea de intervenție în interes propriu formulate de reclamanta și intervenienta în contradictoriu cu pârâții Ministerul d e Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei și intervenientei ajutorul bănesc, egal cu un salariu de bază, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
S-a luat act de renunțarea la judecarea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.3726/113/21.11.2007 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta a solicitat ca pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila, prin hotărâre judecătorească să fie obligați la plata ajutorului bănesc, egal cu un salariu de bază pentru nașterea fiecărui copil, prevăzut de art.51 din Contractul colectiv de muncă unic pe anii 2005-2006, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta, grefier la Tribunalul Brăila, a susținut că angajatorul refuză să-i achite ajutorul bănesc ce i se cuvine în baza art.51 din Contractul colectiv de muncă unic pe anii 2005-2006 pentru nașterea la 05.06.2005 a copilului, ceea ce a creat o situație discriminatorie între ea și alte categorii de salariați și un prejudiciu efectiv de data la care suma datorată trebuia plătită.
În drept, au fost invocate dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic pe anii 2005-2006, cele ale art.240 și 295 din Codul muncii și ale Ordonanței Guvernului României nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr.48/2002.
La termenul din 17.01.2008, în cauză au depus cerere de intervenție în interes propriu în temeiul art.49 din Codul d e procedură civilă, asistentul judiciar, cu domiciliul ales la Tribunalul Brăila, și, grefier la Tribunalul Brăila, cu același obiect, motivate cu aceleași considerente de fapt și de drept.
Prin cererea de la fila 35, a solicitat ca să se act de renunțarea la judecarea cererii de intervenție în interes propriu.
În dovedirea susținerilor au fost depuse la dosar certificatele de naștere ale copiilor, născută la 05.06.2005, și, născută la 01.08.2006, precum și copia Contractului colectiv de muncă unic pe anii 2005-2006.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii și a cererii de intervenție ca neîntemeiate, susținând că drepturile salariale ale reclamantelor sunt stabilite prin legile speciale din sistemul justiției, care nu reglementează dreptul acestora la ajutor bănesc pentru nașterea unui copil, iar din dispozițiile Codului muncii și ale contractelor colective de muncă nu rezultă că aceste acte normative sunt incidente personalului din sistemul autorității judecătorești.
Totodată, s-a apreciat că cererea de intervenție este inadmisibilă în materia litigiilor de muncă.
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, constatat că cererile, formulate în baza Legii nr. 167/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, sunt fondate pentru următoarele considerente:
În fapt:
Reclamanta și intervenienta îndeplinesc funcția de grefier, respectiv asistent judiciar la Tribunalul Brăila.
Certificatele de naștere depuse la dosar dovedesc faptul că reclamanta și intervenienta sunt mamele copiilor, născută la 05.06.2005, și, născută la 01.08.2006.
Pârâtul Ministerul Justiției, în calitate de instituția publică angajatoare, recunoaște neplata drepturilor bănești pretinse, invocând lipsa temeiului legal și neaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor legale cu care au fost motivate în drept cererile.
În drept:
În conformitate cu dispozițiile art.16 din Ordonanța de urgență nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, asistenții judiciari sunt salarizați în baza acestui act normativ.
Potrivit art.60 al 3-5 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, acesta beneficiază de salarii de bază, spor de vechime, prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.
Salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției a fost reglementată prin Legea nr.50/1996 până la intrarea în vigoare Ordonanței Guvernului nr.8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Actele normative de salarizare din sistemul justiției nu reglementează dreptul mamelor la plata ajutorului bănesc, egal cu un salariu de bază pentru nașterea fiecărui copil.
Atât art. 48 din Legea nr.50/1996, cât și art.34 din OUG nr.27/2006 au prevăzut că magistrații și personalul de specialitate beneficiază și de drepturile stabilite prin alte acte normative speciale.
Dreptul la plata ajutorului bănesc, egal cu un salariu de bază pentru nașterea fiecărui copil este prevăzut de art.51 din Contractul colectiv de muncă unic pe anii 2005-2006.
În art.2 din Contract se precizează că actul stabilește drepturile și obligațiile cu privire la condițiile generale de muncă, iar termenul de unitate desemnează inclusiv instituțiile publice și organe de stat.
În conformitate cu prevederile art.3 din Contract, clauzele acestuia produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, de stat sau privat.
Codul muncii, în art.11 stabilește faptul că prevederile contractului individual de muncă nu pot reglementa drepturi sub nivelul minim înscris în contractul colectiv de muncă, iar în art.40 al.2 lit. c prevede obligația angajatorului să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă.
Reglementarea dreptului la plata ajutorului bănesc, egal cu un salariu de bază pentru nașterea fiecărui copil din art.51 din Contractul colectiv de muncă unic pe anii 2005-2006 se constituie într-o măsură de protecție suplimentară pentru familiile salariaților.
Or, neacordarea ajutorului mamelor care lucrează în sistemul justiției pe motiv că legile speciale de salarizare nu-l prevăd, iar drepturile nu se negociază pentru salariații instituțiilor publice, ar încălca principiul nediscriminării prevăzut în art.5 din Codul muncii, potrivit căruia, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În conformitate cu dispozițiile art.49 al.2 din Codul d e procedură civilă, intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.
Potrivit art.291 din Codul muncii, dispozițiile privitoare la regulile speciale de procedură ale Codului se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă.
În consecință, este nefondată susținerea privitoare la inadmisibilitatea cererii de intervenție în litigiile de muncă.
În aceste condiții, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu au fost admise ca fondate.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație până la data plății, reclamanta și intervenienta fiind îndreptățite la repararea integrală a prejudiciului suferit.
S-a luat act de renunțarea la judecarea cererii de intervenție în interes propriu formulată de.
Asistenții judiciari, prin vot consultativ, au fost de acord cu hotărârea instanței.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
Drepturile salariale sau de altă natură de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești sunt reglementate de legislația specifică acestor categorii profesionale, acestea putând beneficia și de alte drepturi sub condiția prevederii expuse în beneficiul acestora.
Din examinarea dispozițiilor art.2 din Contractul Colectiv de muncă la nivel național și art.157 Codul muncii, rezultă faptul că drepturile salariale pentru personalul instituțiilor publice nu pot forma obiectul unor negocieri colective, drepturile respective fiind stabilite prin dispoziții legale.
A mai invocat faptul inexistenței unui temei legal, legislația specifică aplicabilă personalului din sistemul justiției reprezentând dreptul afirmat de reclamanți, prin acordarea acestora instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.4, 9, art.312 Cod procedură civilă.
Pârâta Curtea de Apel Galația criticat hotărârea primei instanțe ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
A invocat faptul că, pentru grefieri, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură,justiției nu a prevăzut acordarea unor drepturi de natură celei solicitate,în atare condiții reclamanții neputând beneficia de prevederile art.51 lit.c din Contractul colectiv de muncă la nivel național.
În ceea ce o privește pe intervenienta, în calitate de asistent judiciar are un statut special neputând încheia contracte colective de muncă și nici contracte individuale de muncă.
Salarizarea acesteia se face prin legea specială,orice alte drepturi bănești trebuind a fi prevăzute de lege sau să se facă trimitere la dispoziții legale care ar prevedea drepturi bănești.
În lipsa unor dispoziții legale, intervenienta nu poate beneficia de ajutorul prevăzut de art.51 lit.c din Contractul colectiv de muncă.
Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată inițial sub nr.3726/113/08.04.2008 pe rolul Curții de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale iar prin încheierea de ședință din data de 01.07.2008 s-a dispus scoaterea sa de pe rolul acestei instanțe și trimiterea spre soluționare către Înalta Curte de Casație și Justiție,în conformitate cu prevederile art.II al.3 din nr.OUG75/2008.
Prin decizia civilă nr. 2065/24.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, urmare a constatării ca fiind neconstituționale prevederile art.I și II din nr.OUG75/2008 prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr.400/44/17.03.2009.
La dosarul cauzei a fost depus Contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din sistemul justiției înregistrat sub nr.46465/18.05.2006.
Nu s-au depus întâmpinări.
Examinând recursurile astfel declarate pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, curtea le apreciază ca fiind fondate, pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie menționat faptul că modalitatea de salarizare a personalului din sistemul autorităților judecătorești este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
Este adevărat că în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, la art. 51 litera c se prevede că, în afara ajutoarelor prevăzute de lege la care au dreptul, salariații pot beneficia și de următoarele ajutoare: un salariu de bază pe unitate plătit mamei pentru nașterea fiecărui copil, însă această prevedere nu se aplică și intimatelor, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Dispozițiile Codului muncii, art. 241 și ale art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă menționează întinderea efectelor contractelor colective de muncă la diferite niveluri: unitate, grup de angajatori, ramuri de activitate, la nivel național, la fiecare nivel încheindu-se contracte colective de muncă.
Aceste contracte colective de muncă la diferite nivele se referă la salariați.
Ori, intimatele îndeplinind funcțiile de grefier,respectiv asistent judiciar, salarizarea acestora este reglementată de legi speciale, Legea nr.50/1996, respectiv nr.OUG 8/2007 și nr.OUG177/2002 respectiv nr.OUG 27/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Încheierea contractelor colective de muncă la diferite niveluri presupune o negociere între angajat și angajator.
Referirea la art. 295 alin.2 din Codul muncii nu poate fi primită pentru că nu se poate reține că reglementările speciale care privesc drepturile categoriei profesionale din care fac parte reclamantele nu sunt complete.
De altfel, chiar art.3 al. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006, invocat în cauză, referindu-se la salariații instituțiilor publice, menționează că aceștia pot încheia contracte colective de muncă și că, prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Cum legislația specială prin care sunt acordate drepturile salariale intimatelor cât și dispozițiile legale care prevăd expres drepturile de care poate beneficia personalul auxiliar de specialitate nu prevăd acordarea acestor drepturi, nici instanța nu poate dispune altfel.
Potrivit art.l din nr.OG 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.l din nr.OG 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Nu pot fi reținute susținerile intimatelor că, în acest fel, s-ar crea o discriminare, invocând dreptul internațional, întrucât acestea beneficiază, în mod expres, de anumite drepturi prevăzute de legea specială, drepturi de care alți salariați nu beneficiază, fiecare categorie profesională având propriile drepturi și obligații, în funcție de specificul muncii prestate și a răspunderii.
Prin Convenția OIM nr. 183/2000 privind protecția maternității nu se prevede acordarea unui ajutor bănesc, în plus față de indemnizațiile acordate tuturor femeilor pentru absentarea de la locul de muncă, acest ajutor suplimentar fiind lăsat la latitudinea fiecărui stat.
La acest gen de protecție socială se referă Convenția mai sus amintită, în sensul acordării în special a concediului de maternitate și a prestațiilor în bani pentru absența de la locul de muncă ce nu trebuie să coboare sub un anumit cuantum, alături de alte facilități.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă,vor fi admise recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL GALAȚI împotriva sentinței civile nr.150/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Va fi modificată în parte sentința civilă nr.150/12.03.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Vor fi respinse ca nefondate acțiunea principală formulată de reclamanta și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta .
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud.G împotriva sentinței civile nr.150/12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.150/12.03.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Respinge ca nefondate acțiunea principală formulată de reclamanta și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/13.07.2009
Tehnored./ 2 ex./ 13 Iulie 2009
Fond: -
Asistenți jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
