Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 531/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.4268/2009

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.531/

Ședința publică din data de 02 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Zeca Dorina

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena

GREFIER - - -

*****************

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-reclamantă Federația Națională "Drum de ", împotriva sentinței civile nr.1482 din data de 23.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7080/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Compania Națională de Ferate CFR SA, SC ". a Ferate" SA, SC " Filaret" SA și SC " și CFR" SA - având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurenta-reclamantă Federația Națională "Drum de " și intimatele-pârâte Compania Națională de Ferate CFR SA, SC ". a Ferate" SA, SC " Filaret" SA și SC " și CFR" SA.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză recurenta-reclamantă Federația Națională "Drum de " a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.

Curtea, în ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului invocată în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză de către intimata-pârâtă SC ". a Ferate" SA, o califică, ca fiind o excepție de nemotivare a recursului, având în vedere motivele menionate în cuprinsul întâmpinării, urmând aor espinge, dat fiind faptul că recursul a fost motivat, conform dispozițiilor art.303 alin.(2) din Codul d e proc. civ.

Dată fiind solicitarea recurentei-reclamante Federația Națională "Drum de " de soluționare a recursului în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 30.06.2009, recurenta Federația Națională "Drum de " a criticat sentința civilă nr.1482 din data de 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7080/3/LM/2009, arătând că în cauza dedusă judecății competența materială aparține Tribunalului București în conformitate cu dispozițiile art.283 alin.2 din Legea nr.53/2003.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.-304 pct.9 Cod pr.civilă.

Intimata SC ". a Ferate" a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la excepția inadmisibilității, invocată în cuprinsul întâmpinării, Curtea a calificat excepția invocată, ca fiind excepția de nulitate a recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul legal.

Prin practicua hotărârii, Curtea a dispus respingerea excepției invocate, având în vedere că sentința civilă nr.1482 din data de 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7080/3/LM/2009, prin care s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Buzău nu a fost comunicată recurentului, astfel încât nu a început să curgă termenul de recurs pentru depunerea motivelor de recurs.

În această situație, Curtea constată că motivele de recurs au fost depuse la data de 13.10.2009, în conformitate cu dispozițiile art.303 alin.2 din Codul d e Procedură Civilă și că recursul a fost motivat în termen.

Asupra acestuia, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a hotărât declinarea judecății pe fond a cauzei către Tribunalul Buzău, făcând aplicarea dispozițiilor art.284 alin.2 din Legea nr.53/2003 coroborat cu dispozițiile art.222 din același act normativ.

Prima instanță a reținut în mod corect că competența teritorială reglementată de dispozițiile art.284 alin.2 din Codul Muncii este de ordine publică, iar aplicarea acestei norme juridice nu poate fi eluda prin voința părților, întrucât, pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei, are relevanță domiciliul real și efectiv al părților, și nu sediul mandatarului acestuia.

Recurenta învederează dispozițiilor art.284 din Legea nr.53/2003 o altă interpretare decât cea dată de instanța de fond, interpretare ce are la bază calitatea procesuală a recurentei. Aceasta din urmă are un mandat legal de a formula acțiunea în numele membrilor de sindicat, efectele acestui mandat, similar regulilor aplicabile oricărui contract de mandat, producându-se direct în patrimoniile mandanților, respectiv în patrimoniile membrilor de sindicat.

Prin urmare, nu poate fi vorba despre nici un beneficiu pentru reclamanta-recurentă.

Chiar dacă izvorul pretențiilor este reprezentat de invocata neaplicare a prevederilor unui contract colectiv de muncă, această împrejurare nu schimbă natura litigiului, fiind vorba despre un conflict de muncă în înțelesul dispozițiilor art.5 și art.68 lit.c din Legea nr.168/1999.

Fiind vorba despre o pretinsă neexecutare a unui contract colectiv de muncă, reprezentarea juridică a acestei situații este aceea a unui conflict de drepturi pentru care sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.284 alin.2 din Legea nr.53/2003.

Nu are nici o importanță locul în care s-a încheiat efectiv contractul colectiv de muncă, după cum nu are nici o relevanță sediul reprezentantului întrucât, așa cum Curtea a subliniat, drepturile pretinse aparțin patrimoniilor membrilor de sindicat, iar efectele acțiunii se produc direct și nemijlocit în aceleași patrimonii.

Dificultățile de ordin logistic întâmpinate de reprezentantul legal al reclamanților ca urmare a aplicării dispozițiilor art.284 alin.2 din Legea nr.53/2003 nu pot constitui motive de nerespectare a unor norme de competență cu caracter imperativ.

Pe cale de consecință, reținând că instanța de fond a procedat temeinic și legal declinând competența de soluționare a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Federația Națională "Drum de ", împotriva sentinței civile nr.1482 din data de 23.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7080/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Compania Națională de Ferate CFR SA, SC ". a Ferate" SA, SC " Filaret" SA și SC " și CFR" SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

/2 ex./09.02.2010

Jud.fond:;

Președinte:Zeca Dorina
Judecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 531/2010. Curtea de Apel Bucuresti