Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.6813/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.532/
Ședința Publică din data de 02 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-pârât Ministerul Justiției (fost Ministerul Justiției și Libertăților ), împotriva sentinței civile nr.6845 din data de 03.11.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26642/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției (fost Ministerul Justiției și Libertăților ), intimații-reclamanți, și și intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 01.02.2010 de către recurentul-pârât Ministerul Justiției (fost Ministerul Justiției și Libertăților ), ca urmare a mențiunii cu care a fost citat pentru termenul de azi, trei exemplare ale motivelor de recurs formulate în cauză, în vederea comunicării.
De asemenea, se mai arată că s-au comunicat copii ale motivelor de recurs formulate în cauză de către recurentul-pârât Ministerul Justiției (fost Ministerul Justiției și Libertăților ), către intimata-reclamantă.
Totodată, se învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției (fost Ministerul Justiției și Libertăților ) a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției (fost Ministerul Justiției și Libertăților ) a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 08.12.2009, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința civilă nr.6845/03.11.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26642/3/LM/2009, susținând că în mod eronat instanța de fond a acordat dobânda legală, împrejurare prin care a realizat o dublă reparare a prejudiciului, având în vedere că a hotărât și reactualizarea sumelor datorate, în condițiile în care neexecutarea obligației de plată reprezentând contravaloarea sporului de 50% nu îi este imputabilă ci a fost consecința neprevederii obligației de a acorda creșterile salariale în sarcina Ministerului Justiției și Libertăților.
Recurentul a criticat și soluția de acordare a contravalorii sporului de 50% pentru viitor, arătând că prin Legea nr.330/2009 a fost schimbat fundamental modul de indemnizare a magistraților, sporul de 50% nemairegăsindu-se în forma noului act normativ.
În drept, recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Intimații-reclamanți, și și intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Constituția României consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai blânde.
Sentința recurată a fost pronunțată la data de 3.11.2009, dată la care Legea nr.330/2009 nu intrase în vigoare, prin urmare nu putea și nu trebuia avută în vedere de instanța de judecată în privința pretențiilor ce urmau a fi admise și pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii.
Instanța de recurs este chemată potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă să verifice corecta aplicare a legii în vigoare de către Tribunalul București la momentul formulării acțiunii și pentru intervalul dintre înregistrarea acțiunii și soluționarea acesteia prin sentința recurată.
Instanța de fond, soluționând pretențiile formulate, nu a făcut altceva decât să dea eficiență practică deciziei în interesul legii nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie în privința interpretării problemei de drept constând în acordarea sporului de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Art.47 din Legea nr.50/1996 raportat la decizia nr.XXI/10.03.2008 și la art.329 alin.3 Cod pr.civilă reprezenta legea în vigoare la momentul soluționării pretențiilor, atât pentru perioada anterioară pronunțării, cât și pentru perioada ulterioară.
Instanța de recurs are competența de a reforma sentința în cazul în care constată nelegalitatea sau netemeinicia ei (acest din urmă aspect fiind permis prin dispozițiile art.3041Cod pr.civilă), or în speța de față nu există dispoziții legale interpretate netemeinic sau nelegal de Tribunalul București și, prin urmare, nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În măsura în care ulterior hotărârii apar alte reglementări care ar putea influența acordarea acestui spor de 50% pentru perioade ce exced datei de 3.11.2009, recurentul are libertatea de a-și confirma conduita dispozițiilor legale în vigoare, aceste aspecte ținând mai degrabă de punerea în executare a sentinței recurate decât de legalitatea și temeinicia ei.
Curtea invită recurentul să lectureze dispozitivul sentinței recurate, împrejurare ce îi va permite să observe că pentru perioada viitoare, chiar instanța de fond a precizat condiționarea acordării pe viitor a contravalorii sporului de 50% de nemodificarea cadrului legislativ avut în vedere la momentul pronunțării.
De altfel, chiar actul normativ invocat de recurent, respectiv legea nr.330/2009, intrată în ansamblul ei în vigoare la 01.01.2010 implică recunoașterea în indemnizația magistraților a contravalorii sporului de 50%, câtă vreme indemnizația acestora trebuie să fie egală în cuantum cu indemnizația primită la 31.05.2009. În acest context nu mai este necesar să fie reamintit recurentului faptul că în luna mai 2009, ca urmare a unui Ordin al Ministrului Justiției, indemnizația magistraților includea și contravaloarea sporului de 50%.
Reținând formularea din art.4 alin.2 lit.a din anexa nr.VI a Legii nr.330/2009, Curtea observă că acest spor de 50% se regăsește și în noua reglementare, ceea ce diferă fiind doar forma în care continuă să subziste, respectiv între 11.11.2009-31.12.2009 sub forma unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, căruia i se adaugă începând cu01.01.2010, un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este inclus alături de adaosul de 10% pentru asigurarea confidențialității, în indemnizația de încadrare brută lunară.
În privința criticii acordării dobânzii legale civile și a cuantumului acesteia cu reactualizarea, Curtea consideră neîntemeiate criticile recurentului în considerarea următoarelor argumente:
reactualizării sumelor datorate potrivit indicelui de inflație cu acordarea dobânzii legale nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de recurentă.
Fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.1 din OG nr.9/2000, dobânda reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, iar nu o sancțiune împotriva fenomenului de devalorizare a puterii de cumpărare în care este plătit salariul.
Nicio dispoziție legală nu limitează expres modalitatea în care este acoperit prejudiciul suferit de salariatul care nu și-a încasat integral salariul lunar sau, după caz, chenzinal.
Reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, chiar dacă, sub raport strict nominal, aceeași valoare poate însemna mai multe bancnote. În realitate, este vorba despre aceeași valoare, față de faptul că salariul se raportează mai ales la puterea de cumpărare a salariatului și mai puțin la valoarea nominală a sumelor primite cu acest titlu. Un argument în sprijinul acestei aprecieri se regăsește în politica bugetară a Guvernului României.
Astfel, pentru salariații bugetari, periodic, Guvernul dispune indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmărește menținerea puterii de cumpărare a salariatului care, nominal, ca urmare a indexării, primește mai multe bancnote, dar valoarea lor economică este aceeași cu cea inițială de la momentul stabilirii salarizării.
Prin urmare, indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, cum este cazul dobânzii, ci păstrarea aceleeași valori economice a banilor primiți cu mult timp după data scadentă.
Salariatul care nu își primește la data scadentă salariul integral este prejudiciat sub mai multe forme: mai întâi de toate se vede lipsit de plata muncii sale și suportă diminuarea nelegală a salariului. Mai mult decât atât, chiar în ipoteza în care ulterior își recuperează partea neplătită din salariu, fenomenul economic inflaționist îi reduce, în termeni economici reali, valoarea salariului în posesia căreia reintră. Din acest motiv, reactualizarea reprezintă o modalitate de acoperire a prejudiciului suferit, dar nu este, contrar opiniei majoritare exprimată, singura.
Deși se afirmă că salariul, ca sumă de bani, nu este purtătoare de dobândă, nu se precizează, cu egală acribie temeiul legal al acestei interdicții. dispozițiilor art.269 din Legea nr.53/2003 stabilește generic răspunderea angajatorului pentru prejudiciul material și moral creat salariatului.
Raporturile de dreptul muncii se circumscriu raporturilor de drept civil.
Pe cale de consecință, dincolo de particularitățile raporturilor juridice specifice dreptului muncii, în măsura în care nu se abrogă în mod expres, sunt și rămân aplicabile regulile de drept comun ale dreptului civil.
De altfel, chiar în dispozițiile art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, legiuitorul a stabilit că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Legii nr.53/2003, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese.
Așa cum s-a subliniat, raporturile de dreptul muncii sunt raporturi de drept civil.
Potrivit dispozițiilor art.1088 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească salariatului cu titlu de contraprestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, daunele-interese, la care se referă generic dispozițiile art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Prin urmare, reținând că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani, că există posibilitatea legală de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariale, conform dispozițiilor art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, că art.1088 cod civil reglementează explicit în ce constau daunele-interese pentru neexecutare (neplata salariului integral echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar dacă parțială, a obligațiilor), nu există niciun impediment legal pentru acordarea dobânzii legale civile în cuantumul reglementat de dispozițiile OG nr.9/2000.
O observație suplimentară se impune față de conținutul dispozițiilor art.1088 Cod civil. Dobânda nu se confundă cu reactualizarea. În cele ce preced, a fost explicată rațiunea reactualizării, fenomenul monetar al devalorizării nefiind avut în vedere de redactorului Codului civil la nivelul anului 1864, chiar dacă fenomenul inflaționist, teoretic, se putea manifesta și în acea perioadă. De aceea, referirea din art.1088 Cod civil care limitează acordarea daunelor-interese sub forma dobânzii legale, trebuie interpretată în funcție de dezvoltarea socio-economică de la nivelul XIX, secol în care fenomenul devalorizării era, din punct de vedere juridic, puțin cunoscut sau chiar ignorat.
Situația este cu totul diferită la momentul soluționării prezentei cauze, când Statul recunoaște existența devalorizării și ia măsuri pentru contracararea acestui fenomen prin indexarea periodică a salariilor. Această operațiune demonstrează că indexarea reprezintă un drept distinct de daunele interese prevăzut de art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003 și de dispozițiile art.1088 Cod civil, câtă vreme este aplicat în privința drepturilor salariale pe care Statul prin instituțiile sale le plătește salariaților. Cu atât mai mult, în cazul în care există întârzieri nejustificate sau un refuz nelegal de plată a unor drepturi salariale, operațiunea indexării trebuie aplicată pentru a păstra același nivel economic al salariatului reflectat în puterea de cumpărare a monedei în care acesta este plătit.
Dacă s-ar refuza recunoașterea dreptului de reactualizare a drepturilor salariale restante, s-ar consimți implicit la micșorarea părții din salariu rămasă neachitată, preferându-se o abordare nominalistă a conceptului de salariu, cu ignorarea inacceptabilă a semnificației celei mai importante a acestuia și anume faptul că salariul este reflectarea puterii de cumpărare a salariatului.
Salariul nu reprezintă doar o sumă de bani primită periodic, ci este, înainte de orice, o valoare economică ce trebuie să rămână neschimbată câtă vreme nu au fost inițiate și finalizate negocieri cu privire la eventuale diminuări salariale.
În privința cumulului cu dobânda legală, reținând că nicio dispoziție legală nu interzice acest cumul, că, din motivele mai sus expuse, acest cumul nu poate reprezenta o dublă acoperire a aceluiași prejudiciu, se poate aprecia că acordarea dobânzii, pe deplin legitimată juridic de dispozițiile coroborate ale art.161 alin.1, art.269 din Legea nr.53/2003, art.1088 Cod civil și art.2 din OG nr.9/2000, urmărește acoperirea prejudiciului suferit de salariat, respectiv imposibilitatea acestuia de a economisi sau folosi banii datorați pentru achiziționarea unor bunuri și produse.
În privința criticii referitoare la acordarea dobânzii legale, recurentul afirmă că acestea nu erau datorate pentru că neexecutarea provine din cauză străină care nu-i poate fi imputabilă, respectiv neprevederea obligației de a acorda creșterile salariale în sarcina Ministerului Justiției și Libertăților, iar în ceea ce privește data de la care a fost acordată dobânda legală același recurent susține că dobânda legală era datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată, dată la care Ministerul Justiției a fost pus în întârziere cu privire la obligația de executat.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.1082 Cod civil teza finală, Curtea apreciază că recurentul nu poate invoca o cauză străină în privința neexecutării.
Recurentul, de altfel, nici nu precizează cine sau ce instituție trebuia să prevadă obligația de a acorda creșterile salariale în sarcina Ministerului Justiției și Libertăților, lăsând să se circumscrie ambiguității această justificare a nedatorării dobânzii legale.
Curtea lămurește această neclaritate și invită recurentul să observe că, în conformitate cu decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, acest drept salarial reprezentat de contravaloarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut de lege, respectiv de Legea nr.50/1996 și neacordat, ulterior anului 2000, de către angajatori.
Prin urmare, fiind prevăzut de lege, este irelevant ce instituție sau persoană ar fi trebuit să prevadă în vreun alt act administrativ sumele de bani necesare plății dreptului salarial în cauză.
Legea trebuia aplicată, indiferent de existența sau inexistența unor măsuri de ordin administrativ pentru transpunerea în practică a dispozițiilor sale.
Pe cale de consecință, nu subzistă nicio cauză străină care să nu poată fi imputată recurentului.
În ceea ce privește critica referitoare la data de la care a fost acordată dobânda legală, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată raportat la conținutul concret al dispozitivului sentinței civile nr.6845/3.11.2009.
Curtea invită recurentul să lectureze cu atenție dispozitivul sentinței recurate, împrejurare ce îi va permite să observe că dobânda legală civilă a fost acordată de la data înregistrării pe rolul Tribunalului București a cererii de chemare în judecată, adică exact cum susține însuși recurentul în cererea de recurs, singura deosebire constând în faptul că recurentul a simțit nevoia să sublinieze aceste susțineri, spre deosebire de instanța de fond care le-a integrat, fără semne grafice speciale, în conținutul dispozitivului. Este posibil ca, dacă s-ar fi procedat stilistic invers, recurentul să fi fost ajutat să sesizeze că motivul de recurs întemeiat pe data acordării dobânzii legale nu își regăsea justificarea în conținutul cererii de recurs față de soluția instanței de fond.
Pentru ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției (fost Ministerul Justiției și Libertăților ), împotriva sentinței civile nr.6845 din data de 03.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26642/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./22.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena
