Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5378/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2367/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5378/
Ședința publică de la 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Farmathy
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.1236 din data de 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19972/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC""SA, prin lichidator judiciar, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul,personal, lipsind intimataSC""SA, prin lichidator judiciar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului, cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 2 la data de 19.12.2001, după care, din oficiu, pune în discuția părții prezente necesitatea suspendării pricinii, conform prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006.
Recurentul, personal, având cuvântul asupra cererii de suspendare a cauzei în baza art.36 din Legea nr.85/2006, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra cererii de suspendare a pricinii, conform prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1236 din data de 16.02.2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimata SC""SA; a obligat pârâta să compenseze în bani 7 zile de concediu de odihnă aferente anului 2007 și a respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 20.09.2007, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr. 7019/8.10.2007.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat prin decizia nr. 24/7.02.2008 emisă de pârâtă în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii.
A mai reținut instanța de fond că, prin statele de plată depuse la dosar, semnate de salariat, s-a dovedit îndeplinirea de către angajator a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă, în sensul achitării drepturilor salariale aferente lunilor octombrie și noiembrie 2007, astfel încât este neîntemeiată cererea reclamantului cu acest obiect.
Însă, pârâta nu a probat că a îndeplinit și obligația prevăzută la art. 139 din Codul muncii, respectiv că a acordat salariatului dreptul la efectuarea concediului de odihnă integral pentru anul 2007, astfel încât se justifică obligarea fostului angajator la compensarea în bani a 7 zile de concediu de odihnă aferente anului 2007.
Neîntemeiată a fost considerată și cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri morale, câtă vreme prima instanță a reținut că acesta nu a dovedit în ce constă prejudiciul moral produs și nici celelalte condiții prevăzute de art. 269 din Codul muncii privind antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 304/1 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, acesta a arătat, în esență, următoarele:
- instanța de fond nu a analizat toate cererile depuse și nu a avut în vedere întreaga perioadă pentru care s-a solicitat plata drepturilor salariale, omițând drepturile salariale aferente lunilor octombrie și noiembrie 2007 și contribuțiile CAS pentru lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008;
- Tribunalul nu a ținut seama de împrejurarea că reclamantul a contestat semnăturile de pe statele de plată;
- în mod eronat prima instanță a reținut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și că reclamantul nu a dovedit în ce constă prejudiciul moral suferit.
În ședința publică din 7.10.2009, Curtea din oficiu a pus în discuția părții prezente necesitatea suspendării pricinii, conform prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006.
Analizând sentința recurată, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei octombrie-noiembrie 2007, 7 zile de concediu de odihnă aferent anului 2007, precum și la plata sumei de 10000 euro, reprezentând daune morale.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 277/2009, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor.
Textul art. 36 din Legea nr. 85/2006 conține o normă imperativă, de ordine publică, astfel încât suspendarea acțiunilor operează de drept, prin efectul legii.
Astfel cum rezultă din certificatul nr. 9344/12.01.2009, eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (filele 35-36 din dosarul instanței de fond), pârâta se află în procedura de insolvență, deschisă prin sentința comercială nr. 1399/25.03.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială, prin care a fost desemnat administrator judiciar.
Prin sentința comercială nr. 3963/30.09.2008, s-a dispus intrarea debitorului în faliment prin procedura generală și desemnarea lichidatorului judiciar.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada deschiderii procedurii împotriva debitorului, se impunea ca instanța de fond să constate că a intervenit suspendarea de drept a judecării cererii cu care a fost învestită.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul că va suspenda judecata cererii de chemare în judecată în baza art. 36 din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.1236 din data de 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19972/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimataSC""SA, prin lichidator judiciar.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Suspendă judecata cererii de chemare în judecată în baza art. 36 din Legea nr.85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.: /tehnored
4ex./5.11.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Farmathy