Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 559/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMANIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- Decizia civilă nr. 559/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ D-IE 2008

PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR 2: Daniela Părău

- - - JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantele, și intervenienta împotriva sentinței civile nr. 189 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care;

Instanța, în raport de actele și lucrările dosarului și nemaifiind alte chestiuni prealabile, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.189 din 21 martie 2008 Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantele, -, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacău.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamantele au chemat în judecată pârâții pentru plata unei despăgubiri conform art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, echivalentă cu diferența dintre suma reprezentând indemnizația pentru îngrijire copil până la 2 ani la care aveau dreptul conform art.79 alin.4 din Legea nr.303/2004 cu luarea în considerare a sporului de vechime în muncă și a celui de 40% anticorupție, sporuri câștigate conform deciziei nr.1405/2006 a Curții de APEL BACĂU, sentințelor civile nr.1589/2006, 1586/2006 a Curții de APEL BACĂU și cea efectiv primită conform art.1 alin.1 din nr.OUG148/2005 sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

: concediu pentru îngrijire copil până la 2 ani 1 ianuarie - 1 februarie 2006;

: 1 ianuarie - 16 ianuarie 2006;

: 1 ianuarie - 1 martie 2006;

Instanța de fond a reținut că începând cu 1 ianuarie 2006 s-au aplicat dispozițiile nr.OUG148/2005, tuturor persoanelor aflate în concediu pentru creșterea copilului, acordându-se indemnizații în cuantum fix persoanelor aflate în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, indemnizație nediferențiată în raport de veniturile salariale avute în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului.

S-a mai reținut și că dispozițiile art.79 alin.4 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor au fost abrogate prin art.28 alin.2 din nr.OUG148/2005.

Prima instanță a apreciat că în lipsa unei decizii a Curții Constituționale care să constate neconstituționalitatea dispozițiilor invocate din nr.OUG148/2005, acțiunea formulată de reclamante și cererea de intervenție, sunt nefondate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele și intervenienta, recursul fiind declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru, conform art.159 din Legea nr.19/2000.

La termenul din 30 iunie 2008, instanța a invocat și a pus în discuția părților, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatelor Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacău.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât conform art.19 din nr.OUG148/2005 fondurile necesare plății drepturilor prevăzute de ordonanță se asigură din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Examinând cauza sub aspectul excepției invocate Curtea de Apel reține următoarele:

Conform dispozițiilor cuprinse în Capitolul V, secțiunea 4 din Legea nr.19/2001 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, asigurații sistemului public au dreptul, în afară de pensie, printre altele și la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de nr.OUG148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, indemnizația lunară de care beneficiază persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani este de 800 lei, deci sumă fixă pentru toate persoanele asigurate aflate în această situație.

Art.19 din nr.OUG148/2005 prevede că fondurile necesare plății drepturilor prevăzute de această ordonanță, cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Din toate aceste texte normative, rezultă că sumele solicitate de recurente sunt sume ce constituie drepturi de asigurări sociale, ce se plătesc de la ministerul menționat, prin direcțiile teritoriale - așa cum prevăd dispozițiile art.20 alin.3 din Ordonanța de urgență nr.148/2005 (direcții județene de muncă, solidaritate socială și familie - conform art. 9 alin.2 din ordonanță).

Rezultă astfel, că în raport de prevederile legale arătate, intimatele în cauză, respectiv Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacău nu au nici un fel de obligații, impuse de acte normative, cu privire la plata, unor eventuale diferențe de sume reprezentând drepturi de asigurări sociale.

Se constată astfel că intimatele în cauză nu au calitate procesuală pasivă.

Motivele de recurs privind fondul cauzei, nu vor mai fi analizate întrucât cauza va fi soluționată având în vedere excepția invocată.

În considerarea celor menționate, Curtea de Apel în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă va admite recursul formulat, va modifica în tot sentința recurată și va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, situație în care nu vor fi încălcate dispozițiile art.296 coroborat cu art.316 Cod procedură civilă nefiind creată o situație mai grea recurenților în propria cale de atac întrucât, cauza a fost soluționată pe o excepție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil declarat de reclamantele, și intervenienta împotriva sentinței civile nr. 189 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU.

Modifică în tot sentința civilă nr.189/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în sensul că,

Respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

pt.Grefier - -

aflat în, semnează

GREFIER SECȚIE

red.sent./

red.dec.rec./7.07.2008/

tehnored./8.07.2008/3 ex.

Președinte:Liliana Ciobanu
Judecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 559/2008. Curtea de Apel Bacau