Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5633/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4081/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5633/
Ședința publică de la 14.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2585/26.03.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27129/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți, A, C, C, și intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BOTOȘANI, TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL VÂLCEA, TRIBUNALUL GIURGIU, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL ARGEȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL SUCEAVA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că după care,
Curtea invocă excepția tardivității declarării recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Reprezentantul convențional al recurentului-părât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție solicită admiterea excepției.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Arată în susținerea primului motiv de recurs că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând în mod netemeinic că apariția HG nr.232/2005 a întrerupt termenul de prescripție, reprezentând o recunoaștere a debitorului în sensul art.16 din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, reprezentantul convențional al recurentului-pârât arată că Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor cu acest obiect.
Cât privește recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Conturi a României, lasă la aprecierea instanței.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității declarării recursului Ministerului Finanțelor Publice și pe recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Conturi a României și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2585/26.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, a, și intervenienții în interes propriu C, C și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL IALOMIȚA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, Tribunalul București în B, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Curtea de Conturi a României, Ministerului Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BOTOȘANI, TRIBUNALUL ARGEȘ, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL VÂLCEA, TRIBUNALUL GIURGIU și TRIBUNALUL O L
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A respins cererea reclamanților și intervenienților în interes propriu formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Conturi împotriva reclamantului.
A respins cererea reclamanților și intervenienților în interes propriu C, C și în ceea ce privește drepturile bănești reprezentând sporul anticorupție pentru perioada mai 2000-aprilie 2002 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A obligat Ministerul Justiției și TRIBUNALUL IALOMIȚA să plătească reclamantelor și o despăgubire egală cu sporul anticorupție pentru perioada mai 2002-01.02.2003.
A obligat Tribunalul București, Ministerul d e Justiție să plătească reclamantei sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-30.09.2002 și Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru perioada 01.10.2002-decembrie 2004.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamantei despăgubirea egală cu sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-30.11.2002.
A obligat Ministerul d e Justiție și Tribunalul București la plata către reclamanta a sporului de anticorupție pentru perioada mai 2002-14.06.2005.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamantei despăgubire egală cu sporul anticorupție pentru perioada mai 2002-01.12.2004.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul București să plătească reclamantei a sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-14.07.2003 și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pentru perioada 15.07.2003-decembrie 2004.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamantei sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-22.12.2005.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA să plătească reclamantului sporul de anticorupție pentru perioada mai2002-31.08.2002.
A obligat Curtea de Conturi să plătească reclamantului sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-aprilie 2004.
A obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul București să plătească reclamantului sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-31.08.2002.
Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI să plătească reclamantei sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-31.12.2005.
A obligat Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA să plătească reclamantei sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-31.11.2002.
A obligat Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL IALOMIȚA să plătească reclamantul sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-31.03.2006.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI să plătească reclamantului sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-31.03.2006.
A obligat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI să plătească intervenientei C sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-decembrie 2004.
A obligat Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească intervenientei C sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002-decembrit 2004.
A obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul București să plătească reclamantei sporul de anticorupție pentru perioada mai 2002- ianuarie 2003.
Drepturile bănești sus-menționate vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății
efective.
A admis cererile de chemare în garanție formulate de pârâții Curtea de Conturi și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Curtea de Conturi și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție fondurile bănești necesare plății către reclamanți și intervenienți a drepturilor bănești sus-menționate.
A respins cererea formulată de interveninenții în interes propriu,
, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Tribunalul București, TRIBUNALUL ARGEȘ, Tribunalul, P, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL VÂLCEA, TRIBUNALUL GIURGIU, TRIBUNALUL OLT ca fiind prescris dreptul material la acțiune. Tribunalul București, TRIBUNALUL ARGEȘ, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL BRAȘOV, Tribunalul
V, TRIBUNALUL GIURGIU și TRIBUNALUL OLT ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că termenele de prescripție de 3 ani aflate în curs la data de 30.03.2005 s-au întrerupt prin mai multe acte de recunoaștere făcute de cei în favoarea cărora curgea prescripția in sensul art. 16 lit. a) din Decretul nr.167/1958, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unor noi termene de prescripție de 3 ani, care curg de la data recunoașterii.
Astfel, prin strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul VI, punctul 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului asimilat și 3.3 la eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului la salariu de 40% pentru anumite categorii de magistrați, ceea ce reprezintă o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării strategiei - 30.03.2005- prin HG nr.232/2005. Aceeași concluzie se desprinde și din inițierea in luna februarie 2005 unui proiect legislativ menit sa înlăture situația discriminatorie creată prin introducerea sporului de 40% pentru anumite categorii de magistrați
În ceea ce privește insa pretențiile bănești pentru perioada mai 2000- aprilie 2002, în privința cărora nu a operat întreruperea termenelor de prescripție întrucât acestea erau deja împlinite la data adoptării strategiei mai sus-menționate, instanța a apreciat că dreptul la acțiune s-a prescris.
Pe fondul cauzei, pretențiile privind plata de despăgubiri constând în drepturi salariale reprezentând sporul de anticorupție sunt întemeiate având în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt magistrați și, în această calitate, au fost salarizați conform dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor OUG nr. 177/2002 magistrații sunt salarizați ținând seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute prin Legea 92/1992.
Așadar indemnizația procurorilor a fost stabilită în funcție de specificul și complexitatea muncii lor, dar având în vedere și statutul magistratului.
Prin actele normative invocate de reclamanți, adică OUG nr. 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției (art.28) s-a instituit o majorare a venitului salarial prin sporul de 30% (care ulterior prin OUG nr. 24/2004 a devenit de 40%) din indemnizația de încadrare lunară, pentru alte categorii de salariați și pentru judecătorii care compun complete specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție.
Legiuitorul a justificat acordarea sporului de mai sus de necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva fenomenului de corupție și a instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea instrucțiilor specializate în combaterea infracțiunilor de corupție.
Ca urmare a acestor norme legale, salariul unui judecător care compune un complet specializat în soluționarea infracțiunilor de corupție este net superior oricărui salariu al altui judecător din instanță care face parte dintr-un astfel de complet, cu toate că nici atribuțiile de serviciu și nici natura cauzei nu sunt diferite și implicit nu îndreptățesc o astfel de diferențiere.
Situația creată face incidente dispozițiile OG nr. 137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art. 1 din OG nr. 137/2000, în România principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și cel de a primi un salariu egal pentru muncă egală.
OG nr. 137/2000 definește în art. 2 discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau performanță, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.
În speță, prin sporurile de 30% și apoi de 40% nu s-a făcut decât să se creeze o discriminare între judecători după criteriul categoriei sociale în sensul enunțat mai sus.
În acest sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, constatând existența unei discriminări directe potrivit art. 2 alin. 1 și 2 din OG nr. 137/2000 și recomandând Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea eliminării situației de inegalitate evidentă dintre cele două
categorii de salariați.
Pe baza celor analizate mai sus, Tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este fondată în sensul că, în cauză s-a făcut dovada discriminării directe.
Potrivit art. 21 din legea privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare "persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare".
Potrivit art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000 sunt discriminatorii potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 43/2002, deși s-a urmărit un scop legitim (lupta anticorupție și rezistența la corupție a judecătorului) metoda nu a fost adecvată, așa cum s-a reținut mai sus.
Instanța ține cont și de faptul că, prin adoptarea OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, Guvernul României a recunoscut discriminarea creată prin salarizarea inegală a judecătorilor. Astfel, în preambulul acestui act normativ se rețin următoarele: având în vedere că asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor este prevăzută la cap. VI pct. 3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005 și ținând seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități.
Ca urmare a acestui demers legislativ a fost înlăturat tratamentul salarial discriminatoriu pentru viitor, prin acest act normativ nemaifiind reglementate sporuri și diferențieri la indemnizațiile magistraților în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, ci numai pentru delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
Totodată, instanța a avut în vedere și caracterul obligatoriu al deciziei nr. VI pronunțată la data de 15.01.2007 în dosar nr. 26/2006 prin care ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 al. 1 din OUG nr. 177/2002, precum și a dispozițiilor art. 28 al. 4 din OUG nr. 43/2002 - faptul că drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
În considerentele acestei decizii, ÎCCJ reține următoarele: folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Rezultă, deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scară ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminator în sensul art. 2 din Actul Internațional pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece u se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
Pentru toate aceste considerente, a admis acțiunea reclamanților și intervenienților în interes propriu pârâții au fost obligații la plata sporului de anticorupție. Aceste drepturile bănești vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Soluția se justifica față de dispozițiile art. 1082 si 1084. civ. pârâții fiind in culpa pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamanților, precum si pentru neinițierea unor masuri care sa aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări, in speță neexistând o cauza străina exoneratoare de răspundere. Astfel reclamanții au dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit ce include si beneficiul de care au fost lipsiți. de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare.
În raport de dispozițiile art. 60. pr. civ. au fost cererile de chemare în garanție formulate de pârâții Curtea de Conturi și parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, a obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Curtea de Conturi și parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție fondurile bănești necesare plății către reclamanți și intervenienți a drepturilor bănești sus-menționate, reținându-se atribuția acestui minister de coordonare a acțiunilor care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, stabilite prin Legea 500/2002.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Ministerul Justiției critică sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ. arătând că în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se susține că ÎCCJ a reținut acordarea drepturilor salariale reprezentând sporul de 30%, respectiv de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, fiind vorba așadar de prestații periodice cu caracter succesiv, pretențiile reclamanților ar fi trebuit parțial respinse ca fiind prescrise.
În speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului general de prescripție de 3 ani aplicabil în materia drepturilor de creanță, reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, învederăm aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care: "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel răspunde de ea".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea prevederilor legale sus-menționate, recurentul solicită instanței să constate că dreptul la acțiune este parțial prescris pentru intervalul mai 2000 - ianuarie 2003.
MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție critică sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ. arătând că instanța a respins greșit excepția prescripției lui material la acțiune al reclamanților pentru perioada mai 2002 - iulie 2004 invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin întâmpinare, reținând în mod netemeinic si nelegal că apariția nr.HG 232 din 30 martie 2005 întrerupt termenul de prescripție, reprezentând o recunoaștere a debitorului în sensul art. 16 din Decretul nr.167/1958, ceea ce înseamnă că drepturile salariale pot fi solicitate pe o perioadă anterioară acestei date.
Însă, dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art. 166 alin.1 din Codul muncii, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata lunară a sporurilor pretinse de reclamanți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare care dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din Decretul nr.167/1958.
În consecință, recurentul a apreciat că excepția invocată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este întemeiată, având în vedere că potrivit,dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Față de cele expuse, recurentul a învederat instanței de recurs că s-a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților - invocată pe fondul cauzei - recurentul solicită admiterea acesteia și respingerea acțiunii pentru perioada mai 2002 - iulie 2004 ca prescrisă.
Recurentul a învederat instanței că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporurilor de 30% și respectiv 40%, sporuri acordate pentru judecătorii și procurorii care sunt implicați în soluționarea cauzelor privind infracțiuni de corupție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în temeiul art.329 alin.1 din Codul d e procedură civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr.26/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost soluționat în ședința din 15 ianuarie 2007 prin Deciziei nr. VI, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 15 mai 2007.
Astfel, potrivit Deciziei menționate ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art.2 alin, 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum si a dispozițiilor art.28 alin. (4) din Ordonanța de Urgență Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/2004 modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, stabilește: Drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege li se cuvin tuturor magistraților.
În acest sens, față de dispozițiile Deciziei nr. VI din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Of. nr. 327/15 mai 2007, recurentul a formulat recurs doar pentru capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Astfel, a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, " nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole destinație precisă și limitată ", iar potrivit art.47 " creditele bugetare aprobate la capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, recurentul apreciat că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, recurentul a apreciat că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, recurentul a apreciat că această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Recurenta Curtea de Conturi critică sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ.
În motivarea recursului se arată că acțiunea este prescrisă pentru perioada mai 2002 - aprilie 2004.
Este de subliniat faptul că în speța de fată nu este incidență nici una dintre cauzele legale de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive, astfel cum sunt acestea reglementate de art.13-14 si art.16 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, raportată la Curtea de Conturi a României.
În mod eronat, Tribunalul București consideră că nr.HG232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 reprezintă o recunoaștere de către Curtea de Conturi a României a dreptului salarial dedus judecății.
Pentru a produce efectul întreruptiv prevăzut la art.16 alin.(3) din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă este necesar ca recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, condiție ce nu este îndeplinită în cauză.
Curtea de Conturi a României nu este emitentul actului normativ sus menționat, ci Guvernul României și, mai mult decât atât, aceasta este o autoritate publică independentă, instituția supremă de control financiar ulterior extern, ce nu face parte din sistemul judiciar avut în vedere de nr.HG232/2005. Așa cum se precizează în conținutul acestui act normativ, strategia de reformă vizează problemele sistemice în justiție, așa cum au fost relevate în mai multe rapoarte de evaluare, inclusiv în Raportul preliminar de evaluare a integrității și rezistentei la corupție a sistemului judiciar, realizat de Ministerul Justiției spre sfârșitul anului 2004.
Pe cale de consecință, în raport de data introducerii acțiunii, recurenta solicită admiterea excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect obligarea Curții de Conturi a României la plata sporului de anticorupție aferent perioadei mai 2002-aprilie 2004.
Prin Decizia nr.6/2007, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite a hotărât că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Reclamantul, fost procuror financiari pe lângă Curtea de Conturi a României, nu a avut calitatea de magistrat în perioada în care a îndeplinit această funcție.
Potrivit definiției cuprinse în Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească - au calitatea de magistrat și fac parte din corpul magistraților: judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum si magistrații-asistenți ai
Curții Supreme de Justiție - sau de Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților - judecători, procurori si magistrați-asistenți ai Înaltei Curți de Casație si Justiție au calitatea de magistrați si fac parte din corpul magistraților.
Procurorii financiari de pe lângă Curtea de Conturi a României au îndeplinind funcții considerate de legiuitor ca fiind funcții de execuție de specialitate specifice Curții de Conturi a României, în conformitate cu Anexa nr.2 la Legea nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi a României.
Procurorii financiari din cadrul Curții de Conturi a României nu aveau competențe în ceea ce privește cercetarea, efectuarea urmăririi penale sau judecarea faptelor de corupție.
procurorilor financiari erau stabilite de legea specială Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, cu modificările și completările ulterioare, la Cap.6 - Atribuțiile procurorilor financiari.
Cât privește recursul recurentului Ministerul economiei și Finanțelor, Curtea a invocat excepția tardivității acestuia față de dispozițiile art. 129 rap. la art. 137. pr. civ.
Sentința atacată a fost comunicată recurentului Ministerul Finanțelor Publice la data de 14.05.2008, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a actului de procedură aflată la fila 785 dosarului instanței de fond, iar cererea de recurs a fost expediată prin poștă la data de 29.05.20088, conform vizei aplicate pe înscrisul depus la fila 22 a dosarului instanței de recurs, după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere, conform art. 101. pr. civ. de la data comunicării hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate prin celelalte recursuri, dar și a dispozițiilor art. 3041. pr. civ. Curtea reține următoarele:
Recursul Curții de Conturi este întemeiat sub aspectul soluției date cererii formulate de recurentul .
Acesta a avut calitatea de procuror financiar la Curtea de conturi în perioada supusă judecății, iar Decizia nr. 6/2007 a ÎCCJ se referă la recunoașterea dreptului pretins prin acțiune pentru magistrați.
Astfel, fiind vorba de dispozițiile de salarizare speciale, aplicabile magistraților, acestea nu pot fi aplicate reclamantului, care nu aparține acestei categorii profesionale.
Față de conținutul dispozițiilor art.42 din Legea nr.92/1992 republicată și cele ale Legii nr.303/2004, ale Legii nr.304/2004, nu se poate susține teza potrivit căreia procurorii ori judecătorii financiari din cadrul Curții de Conturi au făcut sau fac parte din corpul magistraților, corp care este format doar din judecători de la toate instanțele judecătorești, procurorii care funcționează în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești și magistrații asistenți de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Procurorii și judecătorii financiari nu pot fi asimilați magistraților și nici incluși în această categorie, întrucât textele de lege care se referă la persoanele ce au calitatea de magistrați sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la alte situații.
Împrejurarea că procurorii financiari ai Curții de Conturi nu au fost nu sunt magistrați reiese din împrejurarea că nici în Constituția din 1991, și nici în cea revizuită în 2003, Curtea de Conturi nu este inclusă în sistemul puterii autorității judecătorești, ci este menționată ca entitate separată de acest sistem. Nu trebuie neglijat, că nici Deciziile nr.516/2004 și nr.8/2005 nu asimilează retroactiv procurorii financiari categoriei magistraților, cum susține prima instanță, ci dimpotrivă, confirmă ipoteza invocată de recurenți, aceea că procurorii financiari nu fac parte din categoria magistraților. Astfel, prin Decizia nr.516/24 noiembrie 2004 Curții Constituționale, se menționează următoarele:
"Curtea de Conturi este o autoritate publică autonomă, nefiind în subordinea nici unei autorități din stat. Rolul său, astfel cum este acesta consfințit de prevederile art.140 alin.(1) din Constituție, este acela de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, funcționalitate complexă care îi conferă un grad ridicat de autonomie. Așa fiind, dispozițiile legale potrivit cărora procurorii financiari funcționează pe lângă Curtea de Conturi nu sunt de natură să aducă atingere principiului separației puterilor în stat."
Întrucât Decizia nr.VI/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă expres doar la magistrați (nu și la procurorii financiari) este evident că pretențiile deduse judecății nu sunt întemeiate, în mod greșit fiind admise de instanța de fond.
Constatând că drepturile solicitate nu au temei legal, nu se mai poate pune problema prescripției dreptului la acțiune pentru un drept practic inexistent și nici a alocării de către chematul în garanție de fonduri pentru plata drepturilor pretinse de reclamanții.
Pentru acest motiv recursul Curții de Conturi va fi admis, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamantul pentru perioada mai 2002 aprilie 2004.
Cât privește criticile formulate prin celelalte recursuri, Curtea reține următoarele:
Prin strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul VI, punctul 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului asimilat și 3.3 la eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului la salariu de 40% pentru anumite categorii de magistrați, ceea ce reprezintă o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării strategiei - 30.03.2005 - prin HG nr. 232/2005. Aceeași concluzie se desprinde și din inițierea în luna februarie 2005 unui proiect legislativ menit sa înlăture situația discriminatorie creată prin introducerea sporului de 40% pentru anumite categorii de magistrați.
În acest context, recunoașterea a șters prescripția scursă până la data de 30.03. 2002, astfel că pretențiile reclamantului ulterioare acestei date nu sunt prescrise ca efect al recunoașterii.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. recursurile Ministerului Justiției și Libertăților și Ministerului Public -Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr.2585/26.03.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27129/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți, A, C, C, și intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BOTOȘANI, TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL VÂLCEA, TRIBUNALUL GIURGIU, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL ARGEȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL SUCEAVA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge pretențiile reclamantului pentru perioada mai 2002- aprilie 2004 ca neîntemeiate.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2585/26.03.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27129/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți, A, C, C, și intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BOTOȘANI, TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL VÂLCEA, TRIBUNALUL GIURGIU, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL ARGEȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL SUCEAVA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, ca tardiv formulat.
Respinge ca nefondate recursurile declarat de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.2585/26.03.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27129/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți, A, C, C, și intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BOTOȘANI, TRIBUNALUL IALOMIȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL VÂLCEA, TRIBUNALUL GIURGIU, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL ARGEȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL SUCEAVA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-03.11.2009.
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana Ignat, Maria
