Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 567/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 567/R-CM
Ședința publică din 23 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta RM., împotriva sentinței civile nr.602 din 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata reprezentată prin procurator, în baza procurorii judiciare depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, s-au depus de către recurentul-pârât note scrise însoțite de înscrisuri.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Procuratorul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând transportul la instanță.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta V, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce oap ronunța să o oblige pe pârâtă la restituirea dobânzii aferente garanției materiale constituită conform Legii nr.22/1969 pe perioada anilor 1978-2006.
A arătat reclamanta că a primit garanția materială în numerar la cererea sa cu ocazia încetării raporturilor de muncă prin pensionare, dar pârâta nu i-a restituit și dobânda aferentă.
Prin sentința civilă nr.864/17 octombrie 2007, Tribunalul Vâlceaa declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rm. V, apreciind că reclamanta nu se mai află în raporturi de muncă cu pârâta, astfel nu sunt aplicabile dispozițiile art.281 din Codul muncii și art.3 din Legea nr.168/1999.
Judecătoria Rm.V, la rândul său, prin sentința civilă nr.1422/4 martie 2008 apreciat că Tribunalului Vâlcea îi revine competența de soluționare a cauzei și și-a declinat competența. Constatând că s-a ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Curtea de APEL PITEȘTI, instanță care, prin sentința nr.1/F-CC-CM din 7 mai 2008 stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Prin sentința civilă nr.602/27.06.2008 a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii de 1,5% pentru perioada anilor 1978-8 iulie 1994 și la plata dobânzii anuale prevăzute de art.15 din Legea nr.54/1994 pentru perioada 8 iulie 1994- 28 iunie 2006.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia nr.31/28 iunie 2006 emisă de Rm. V s-a dispus, începând cu data de 30 iunie 2006, încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Aceasta a avut calitatea de gestionar și a avut obligația de a constitui o garanție în numerar conform art.10 din Legea nr.22/1969.
Conform art.15 din aceeași lege garanția în numerar a fost depusă la. înscriindu-se într-un carnet de consemnare pe numele gestionarului, carnetul de consemnare fiind păstrat de către unitatea în favoarea căreia s-a constituit garanția. Pentru garanția depusă, a acordat o dobândă de 1,5% pe an.
La încetarea contractului de muncă sau la trecerea într-o funcție pentru care nu se cere garanție, în situația în care nu s-a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime, garanția în numerar și dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare.
Art.15 din Legea nr.22/1969 a fost modificat prin Legea nr.54/1994, în sensul că garanția în numerar va fi depusă de către agenții economici, autoritățile și instituțiile publice la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la bănci, într-un cont special al agentului economic, al autorității pori al instituției publice respective, iar pentru garanția depusă se acordă o dobândă anuală, stabilită de depozitarul garanției, care nu poate fi mai mică decât dobânda acordate la depozitele la termen pe un an.
A concluzionat tribunalul, din interpretarea acestor texte de lege, că reclamanta este îndreptățită la restituirea dobânzii aferente garanției în numerar depuse în cuantum de 1,5% pentru perioada 1978-1994 și în cuantumul prevăzut de art. 15 din Legea nr. 54/1994 pentru perioada 1994-2006, având în vedere că reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă și i s-a restituit garanția în numerar, însă nu și dobânda aferentă la care era îndreptățită.
În termen legal, pârâta RVa declarat recurs împotriva sentinței, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Tribunalul a respins cererea pentru lipsă de apărare formulată de pârâtă și a trecut la soluționarea pe fond a cauzei la primul termen de judecată, fără a cunoaște apărările pârâtei.
2. Acțiunea nu este formulată de reclamantă, căreia nici nu-i aparține semnătura, iar procura numitului pentru redactarea cererii nu poate fi avută în vedere, întrucât din cuprinsul acțiunii rezultă că aceasta este formulată de reclamantă în nume propriu.
3.Soluția dată pe fond de către Tribunalul Vâlcea este greșită, întrucât în perioada 1978-1991 reclamanta a fost muncitor necalificat, ceea ce înseamnă că, neavând legătură cu vreo gestiune, nu i-au fost reținute garanții.
Pe de altă parte, în perioada anilor 1978 - 8 iulie 1994 garanțiile reținute au fost depuse la care a și calculat dobândă până în decembrie 1994.
De asemenea, în anul 1995 fost calculată dobânda aferentă garanției, iar în perioada 1995 - 2003, în care reclamanta nu avea atribuții de gestionar, totuși a acceptat să i se facă rețineri din salariu, care însă nu reprezentau garanții materiale.
Instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse de recurenta-pârâtă în sensul celor de mai sus.
În fine, arată recurenta că în mod greșit a fost obligată la plata dobânzilor pe perioada cât garanția a fost depusă la
Analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Trebuie observat în primul rând că termenul de 27.06.2008 la care a fost soluționată acțiunea de către Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.602, reprezintă primul termen acordat de această instanță după pronunțarea regulatorului de competență de către Curtea de APEL PITEȘTI. Dosarul a fost formulat inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, care la al doilea termen de judecată și-a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar această instanță și-a declinat competența la rândul său la cel de-al treilea termen de judecată. Așadar termenul din 27.06.2008 nu a reprezentat primul termen de judecată, așa cum greșit susține recurentul.
Pe de altă parte, instanța constată că pentru termenul din 27 iunie 2008 nu s-a formulat o cerere pentru lipsă de apărare, ci doar o cerere prin care s-a solicitat de către pârâtă strigarea cauzei după ora 12,00 (fila 5) și care nu poate fi asimilată unei cereri pentru lipsă de apărare.
În altă ordine de idei, chiar dacă s-ar aprecia că a fost o cerere pentru lipsă de apărare, art.156 Cod procedură civilă instituie pentru instanță o posibilitate (iar nu o obligație) de a admite o astfel de cerere, precum și condiția ca cererea să fie temeinic motivată.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Din cuprinsul acțiunii rezultă că aceasta a fost formulată în nume propriu de către reclamanta, iar acțiunea este semnată de aceasta și o cerere de înscriere în fals cu privire la această semnătură nu a fost formulată.
În ceea ce privește procura judiciară din data de 14.09.2007 (fila 5 dosar fond), curtea constată că reclamanta a acordat drept de reprezentare numitului numai pentru aor eprezenta în dosarul deja format, iar nu și pentru redactarea acțiunii.
Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Din carnetul de muncă al reclamantei (filele 18-26 din dosarul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea ), rezultă că reclamanta a fost încadrată ca muncitor necalificat în perioada 1974 - 1996, bucătar-ospătar în cursul anului 1996, bucătar în perioada 1996 - 2005 și cameristă în perioada 2005-2006.
Deși nu a fost încadrată ca gestionar, reclamanta a fost gestionar de fapt, motiv pentru care pe toată perioada pe care a fost angajata pârâtei i-au fost reținute garanții materiale, iar acest aspect nu este contestat de către pârâtă. Unitatea angajatoare a pretins numai faptul că în perioada 1995-2003 nu i-au mai fost reținute reclamantei garanții materiale, ci sumele oprite reprezintă "simple rețineri din salariu", apărare pe care curtea nu o poate reține, de vreme ce recurenta-pârâtă nu a dovedit ce altă natură au avut aceste sume reținute lunar din salariul reclamantei și din moment ce ea a restituit reclamantei aceste sume de bani, cu titlu de garanții materiale.
Această concluzie este bazată pe înscrisul de la filele 16-17 (din primul dosar al tribunalului) din care rezultă că și în această perioadă au fost depuse sume de bani la. precum și din înscrisurile noi depuse în recurs (filele 24, 25).
Pârâta a restituit deja reclamantei sumele de bani reținute acesteia cu titlu de garanții materiale, iar natura acestor sume de bani nu fac obiectul prezentului litigiu, în cadrul căruia trebuie lămurită doar o singură problemă: dacă pentru sumele de bani pe care pârâta i le-a restituit reclamantei cu titlu de garanții materiale, acesteia din urmă i se cuvine și dobândă.
Fiind gestionar de fapt și reținându-i-se garanții materiale, în mod corect instanța de fond a apreciat că îi sunt aplicabile dispozițiile art.15 din Legea nr.22/1969 care prevedeau o dobândă de 1,5 % pe an acordată de pentru garanția materială depusă, iar ulterior, după modificarea sa prin Legea nr.54/1994, o dobândă anuală stabilită de depozitarul garanției și care nu poate fi mai mică decât dobânda acordată pentru depozitele la termen pe un an.
Față de aceste considerente, curtea apreciază că în mod corect tribunalul a admis acțiunea, situație față de care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 49,97 lei reprezentând contravaloare transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RÂMNICU V SOCIETATE COOPERATIVĂ, împotriva sentinței civile nr.602 din 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta RVS ocietate Cooperativă să plătească intimatei suma de 49,97 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, --- -, -,
Grefier,
,
Red.
Tehnored.
Ex.2/24.09.2008.
Jud. fond:.
.
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
