Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

decizia civilă nr.584/ Dosar nr-

Ședința publică din data de 11 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Ligia

Grefier: -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate depârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B,împotriva sentinței civile nr.803 din 17 aprilie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 4 mai 2009, când părțile au lipsit, cele constate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 11 mai 2009.

CURTEA:

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 803/M/17.04.2008, TRIBUNALUL BRAȘOV, în opinie majoritară, a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A admis acțiunea formulată de reclamanții și G în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

A obligat pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de vechime în muncă neacordat pe perioada 01.01.2001 - 31.05.2004, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la data executării efective a prezentei sentințe.

A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze sumele sus menționate.

A obligat pe pârâta Curtea de APEL BRAȘOV, să facă cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamanților.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantii, pe perioada solicitata, au avut calitatea de judecatori la Tribunalul B respectiv Curtea de Apel B conform mentiunilor din Carnetul de munca.

Potrivit art. 33 din Legea 50/1996 republicată, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.

Acest text legal s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG 83/2000, act normativ ce a completat și modificat Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Potrivit art.1 pct.32 din OG 83/2000, la art.33 din Legea 50/1996 a fost introdus aliniatul 3, cu următorul conținut:, prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".

Începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de OUG 177/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională. În prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților este OUG 27/2006.

Instanța de fond a reținut că, în analizarea tratamentului diferențiat cu privire la neacordarea sporului de vechime magistraților, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea 170/2006, după ce a analizat comparativ situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și situația magistraților, având în vedere că legiuitorul prin legea 50/1996 i-a așezat într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale.

Ulterior această hotărâre a fost anulată, astfel că tribunalul a analizat și a statuat că, în speță, prin neacordarea sporului de vechime există un tratament discriminator pentru categoria profesională a magistraților.

Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.

Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.

În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale aflate într-o situație comparabilă.

Având în vedere că în prezent salarizarea magistraților se realizează potrivit OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, categoriile profesionale aflate într-o situație comparabilă cu cea a magistraților sunt cele prevăzute de art.1 alin 1 din OUG 27/2006. S-a reținut că, prin modificarea sistemului de salarizare al magistraților, sistem ce nu mai este compatibil cu acela al demnitarilor publici aleși sau numiți, neacordarea sporului de vechime magistraților constituie un tratament diferențiat, tratament instituit prin 0G 83/2000, ținând cont de faptul că există o diferențiere clară între sporul de vechime în muncă( acordat tuturor angajaților) și sporul de stabilitate în magistratură, iar tratamentul diferențiat se reflectă în special asupra persoanelor care au desfășurat activități în alte domenii decât cele pentru care le este recunoscută vechimea în magistratură, potrivit OUG 27/2006.

De asemenea, apărările pârâtului Ministerul Justiției nu au fost luate în considerare, din moment ce, între timp, a fost emisă Legea 45/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 169/09.03.2007, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care pune capăt discriminării prin acordarea sporului de vechime, recunoscându-se implicit că, anterior apariției acestui act normativ, a existat o discriminare în salarizarea magistraților.

De altfel, Înalta Curte de Casație și justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia XXXVI, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B.

Prin motivele de recurs invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B este reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții pe considerentul inexistenței unor raporturi juridice de dreptul muncii între reclamantă și acest minister.

Prin motivele de recurs formulate pe fondul cauzei, recurenții au invocat, în esență, aceleași apărări formulate în fața instanței de fond, respectiv faptul că magistrații beneficiază de o lege specială privind salarizarea acestora, în raport de nivelul instanțelor sau parchetelor, de funcția deținută și de vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.

Indemnizația stabilită prin lege este unica formă de remunerare lunară a activității magistraților, iar în lipsa unor dispoziții legale exprese care să reglementeze sporul de vechime în muncă nu în magistratură, acordarea acestuia constituie o adăugare la lege.

Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV se invocă prescripția dreptului la acțiune pentru perioada solicitată de reclamantă, conform art. 3 din D 167/1958. În plus, pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOVa solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului întrucât sentința comunicată nu cuprindea tot dispozitivul hotărârii, astfel încât a avut loc o recomunicare a acesteia, la data de 13.08.2008.

Motivul de repunere în termen este întemeiat, fiind incidente prevederile art. 103 Cod procedură civilă, în condițiile în care acest pârât a primit un exemplar comunicat al sentinței care nu cuprindea măsurile dispuse de instanță prin hotărâre, după cum se poate constata din copia comunicată a sentinței, atașată motivelor de recurs.

Examinând sentința atacată, curtea se va pronunța cu precădere asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, incident apreciat ca fiind fondat.

Din perspectiva acestei analize, curtea reține că potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge " de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D - privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.

În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanții neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției. În cazul de față, momentul din care reclamanții au cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanții însă nu poate pretinde că au fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.

De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară " o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.

Prin urmare, pretențiile din acțiune nu pot fi admise pentru o perioadă mai mare de 3 ani, durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 27.11.2007, astfel încât pretențiile vor fi respinse ca prescrise.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursurile pârâților vor fi admise ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Repune pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV în termenul de declarare a recursului.

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr. 803/M/17.04.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții și G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

GREFIER

-

Red./14.05.09

Tehnored.AN/15.05.09 - 3 ex.

Jud. fond /

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Nicoleta Grigorescu, Ligia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Brasov