Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara cod operator 2928
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 61
Ședința publică din 23 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către intervenienții recurenți, și pârâții recurenți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP, împotriva sentinței civile nr. 889 pronunțată la 2 august 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
Pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lor la dezbateri.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 9 octombrie 2006 sub nr. 3868/30, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești, inclusiv a dobânzii legale calculate pentru aceste sume până la data plății efective, conform dispozițiilor OG nr. 9/2000, reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 26 aprilie 2004, respectiv sporul de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 27 aprilie 2004 - prezent, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată că prin mai multe acte normative s-au introdus în favoarea unor categorii de magistrați judecători și procurori un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, ulterior de 40% fără o justificare legală, creîndu-se o discriminare salarială față de magistrații nevizați de acest beneficiu legal și chiar o discriminare a aceluiași magistrat față de sine însuși pentru perioadele în care nu beneficiază de sporurile menționate, cu toate că activitatea desfășurată de întregul corp al magistraților judecători și procurori de la toate instituțiile publice, este guvernată de aceleași principii legale.
In cauză au formulat cerere de intervenție și prin care pretind aceleași drepturi ca și reclamanții și care solicită obligarea pârâților la calcularea și plata integrală a sporului de anticorupție de 30% pe perioada 1 ianuarie 2003 - 1 aprilie 2003, lunile august, septembrie 2003 asupra indemnizației de încadrare, precum și la actualizarea sumelor datorate cu dobândă legală, nesolicitând cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâtul Tribunalul Timiș invocă excepția prescripții extinctive pentru pretențiile reclamanților care vizează perioada 1 ianuarie 2003 - 9 octombrie 2003, pentru intervalul de timp care depășește termenul de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată raportat la dispozițiile art. 283 alin. 1 litera c Codul Muncii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive neputând fi confundat cu Statul Român și nici cu bugetul acestuia pentru a fi obligat la plata salariilor magistraților.
A mai arătat că sarcina suplimentării cheltuielilor de personal ale Ministerului Justiției revine potrivit art. 19 din Legea nr. 379/2005 Guvernului României.
A invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției împotriva Ministrului Finanțelor Publice întrucât lipsește temeiul legal al obligației de garanție dintre cele două instituții.
Sub aspectul fondului a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, iar in ipoteza unei chemari in garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca inadmisibila.
Paratul Ministerul Justiției, prin intampinarea depusă, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția de necompetență materiala a secției civile a Tribunalului Arad in soluționarea cauzei, apreciind ca judecatoriei îi revine competența de soluționare a cauzei conform art. 1 alin. 1 pct. 1 cod procedura civila, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii deoarece nu este autorul actelor normative discriminatorii.
Mai arată că a inițiat în mod repetat proiecte de acte normative prin care să se elimine discriminarea salarială a magistraților care a început cu reglementarea legală a sporului de 30% respectiv 40% din indemnizația de incadrare lunară brută, pentru unele categorii de magistrați; că demersurile ministerului au rămas fără rezultat astfel că situația creată și calificarea discriminatorie rămâne o opțiune a legiuitorului reprezentând o problemă de legiferare.
Pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Timiș au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamanților și intervenienților, chematul în garanție să fie obligat să vireze fondurile necesare achitării despăgubirilor reclamanților întrucât cheltuielile de personal ale magistraților sunt finanțate din bugetul de stat și Ministerul Finanțelor Publice are responsabilitatea elaborării proiectelor legilor de rectificare a bugetului de stat și de a opera rectificările aprobate.
Urmare a admiterii cererilor de abținere și a constatării imposibilității de constituire a completului de judecată la Tribunalul Timiș, Curtea de Apel a dispus soluționarea cauzei de către Tribunalul Arad, unde a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 889 pronunțată la 2 august 2007, instanța a respins excepția de necompetență materială a tribunalului, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Timiș pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 9 octombrie 2003, admis în parte acțiunea reclamanților, și și intervenientul, a obligat pârâții la plata către reclamanți și intervenientul a sumelor nete reprezentând despăgubiri aferente sporului neacordata de 30% pentru perioada 10 octombrie 2003 - 26 aprilie 2004 și respectiv 40% pentru perioada 27 aprilie 2004 - 31 martie 2006, cu dobândă legală calculată până la data plății efective după cum urmează: - 10.829 lei, - 10.104 lei, - 17.758 lei și - 13.319 lei, a respins cererile de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice B, a obligat reclamanții și intervenienții să plătească suma de 1.000 RON cu titlu de onorariu de expert.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că Tribunalului Arad îi revine competența de soluționare a pricinii întrucât obiectul dedus judecății este plata despăgubirilor rezultate din discriminarea salarială a reclamanților, rezultată din aplicarea unor acte normative în perioada 1 ianuarie 2003 - 30 martie 2006, iar art. 42 din OUG nr. 177/2002 nu are incidență în speță.
A mai reținut că Tribunalului Arad îi revine competența de soluționare în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 litera c cod procedură civilă raportat la art. 284 alin. 1 și 2 codul muncii, precum și art. 70-71 din Legea nr. 168/1999.
A apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în temeiul art. 25 din Decretul nr. 31/1954 conform căruia statul este persoană juridică în raporturile în care participă, în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, el participând prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cererea de chemare în garanție a fost apreciată admisibilă, deoarece Ministerul Finanțelor Publice este cel care îndeplinește actele materiale și de dispoziție de a pune la îndemâna Ministerului Justiției sumele necesare plății despăgubirilor către reclamanți, în eventualitatea admiterii acțiunii; că Ministerul Finanțelor este cel care întocmește proiectul bugetului statului având și sarcina de a-l supune aprobării Parlamentului, în mod simetric îi revine și obligația, ca în cazul stabilirii unor despăgubiri în favoarea reclamanților să facă demersurile în fața autorităților competente de a se include aceste sume cu destinație specială în actele normative de modificare și rectificare a bugetului de stat pe anul în curs.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost apreciată admisibilă cu motivarea că pretențiile bănești trebuiau valorificate în interiorul termenului de 3 ani.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamanții și intervenienții au calitatea de magistrați și că acordarea sporului doar unei categorii de magistrați a creat o diferențiere artificială între magistrații beneficiari, majorându-li-se substanțial remunerația în raport cu celelalte categorii de magistrați, înfrângând regula stabilită în art. 1 din OUG nr. 177/2002 care prevede că, stabilirea salarizării are în vedere rolul, răspunderea și complexitatea activității, pregătirea și competența profesională a magistraților, art. 73 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. 1 din Constituție.
A apreciat că nu există vreun argument legal sau politic, economic ori social care să susțină că judecata efectuată de magistrați a infracțiunilor de corupție și de combatere a terorismului trebuie să întrunească condiții de eficiență, legalitate, temeinicie superioare celorlalte categorii de cauze pe care le soluționează aceeași magistrați, precum și colegii lor ce nu fac parte din completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și de combatere a terorismului.
In privința reactualizării despăgubirii la nivelul salariului nediscriminatoriu sunt aplicabile și dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul Muncii care prevede că pentru întârzierea plății salariului sau neplata acestuia se datorează daune interese pentru prejudiciul produs salariatului.
A reținut incidența în cauză și a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului în sensul că, dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă reprezintă un drept patrimonial, aspect stabilit și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 16.09.1996 în cauza Gaygusuz contra Austriei.
In termen legal, impotriva sentinței menționate mai sus, au declarat recurs intervenienții, și pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul justiției, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, intervenienții solicită casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Arata ca in mod greșit instanța de fond a respins cererea de intervenție pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care în repetate rânduri Ministerul Justiției a recunoscut ca fiind întemeiate pretențiile privind plata sporului de 30%, respectiv 40% tuturor magistraților și a afirmat că va depune diligențele necesare pentru obținerea fondurilor necesare efectuării plății, prin efectuarea rectificărilor bugetare, recunoaștere care a întrerupt cursul prescripției extinctive în temeiul dispozițiilor art. 16 litera a din Decretul nr. 167/1958.
In ceea ce-l privește pe intervenientul arată că la 5 martie 2007 formulat o cerere de intervenție asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de intervenție formulată de intervenientul.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în raport cu intervenientul, deoarece acesta a formulat cerere de intervenție în interes propriu la 23 februarie 2007, dată în raport de care trebuia calculat termenul de prescripție, iar nu în raport de introducerea acțiunii principale și că dreptul la acțiune s-a născut anterior emiterii Hotărârii nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, de la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii constând în tratamentul salarial discriminatoriu, valorificarea dreptului la despăgubiri nefiind condiționat de sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit OG nr. 137/2000 și că în mod eronat prima instanță a dispus acordarea drepturilor bănești reprezentând echivalentul sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 2003, având în vedere că termenul de prescripție a fost calculat de la data pronunțării Hotărârii nr. 185/2005 a CNCD, care nu a facut decât să constate tratamentul discriminatoriu.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe cale de excepție constatarea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.
Sub aspectul fondului a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimații, deși legal citați, nu au depus la dosar întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de recursurile declarate în cauză.
Analizând recursul declarat de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma motivelor de recurs invocare, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile neîntemeiate, urmând a le respinge cu următoarea motivare:
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite, ci din calitatea de instituție publică ci rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Potrivit Legii nr. 500/2002, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar celălat subiect este o instituție publică, respectiv Ministerul Justiției, care este finanțată integral din bugetul statului.
Recursul Ministerului Justiției vizează doar modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune în ce privește cererea de intervenție formulată de intervenientul.
In mod corect instanța de fond a apreciat că nu este prescris dreptul la acțiune.
Este adevărat că pretențiile privind drepturile bănești se prescriu într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii constând în tratamentul salarial discriminatoriu, însă trebuie avută în vedere și poziția Ministerului Justiției, care prin strategia de reformă a sistemului judiciar adoptată prin HG nr. 232/2005 și-a asumat obligația plății sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004 și să ia măsuri pentru eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului salarial de 40% pentru anumite categorii de magistrați, această recunoaștere a pârâtei Ministerul Justiției creând convinerea reclamanțiilor că pretențiile vor fi satisfăcute amiabil, fiind de natură a întrerupe cursul prescripției în condițiile art. 16 litera a din Decretul nr. 167/1958.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, menținând dispozițiile sentinței recurate în privința acțiunii principale, a cererii de chemare în garanție și a cererii de intervenție formulată de intervenientul.
Analizând recursul declarat de către intervenienții, și Manca, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
Intervenientul a făcut dovada depunerii la Tribunalul Timișa unei cereri de intervenție în cauză, cerere înregistrată la Tribunalul Timiș la 5 martie 2007, cerere care nu se regăsește la dosarul cauzei și asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.
In ceea ce-i privește pe intervenienții și, in mod greșit instanța de fond a respins cererea de intervenție ca prescrisă.
Este adevărat că pretențiile privind drepturile bănești se prescriu într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii constând în tratamentul salarial discriminatoriu, însă trebuie avută în vedere și poziția Ministerului Justiției, care prin strategia de reformă a sistemului judiciar adoptată prin HG nr. 232/2005 și-a asumat obligația plății sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004 și să ia măsuri pentru eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului salarial de 40% pentru anumite categorii de magistrați, această recunoaștere a pârâtei Ministerul Justiției creând convinerea reclamanțiilor că pretențiile vor fi satisfăcute amiabil, fiind de natură a întrerupe cursul prescripției în condițiile art. 16 litera a din Decretul nr. 167/1958.
Față de cele de mai sus, având în vedere că în mod greșit prima isntanță a soluționat cererile de intervenție pe excepția prescripției, iar asupra cererii de intervenție formulată de intervenientul nu s-a pronunțat, în baza art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, va casa sentința recurată în partea privitoare la aceste cereri și le va trimite spre soluționare Tribunalului Arad, pentru a fi analizate pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP împotriva sentinței civile nr. 889 pronunțată la 2 august 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de către intervenienții, împotriva aceleiași sentințe.
Casează în parte sentința recurată în sensul că trimite cauza spre rejudecarea cererilor de intervenție la Tribunalul Arad.
Menține dispozițiile sentinței recurate în privința acțiunii principale, a cererii de chemare în garanție și a cererii de intervenție formulată de intervenientul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 23 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
pentru, aflat în concediu medical,
semnează vicepreședintele instanței,
Grefier,
pentru, aflată în concediu medical,
semnează grefier șef secție,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
14.04.2008
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Ioan
