Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6241/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5149/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6241/
Ședința publică de la 04 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva deciziei civile nr.4801/R din data de 26.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (1185/2009), în contradictoriu cu intimații, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Covasna, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns: revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților și intimații, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Covasna, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că revizuientul, prin cererea de revizuire dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.128 din data de 22.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Brașov, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru luna octombrie 2004, fost respinsă acțiunea pentru această perioadă ca prescrisă și a fost admisă, în parte, acțiunea formulată și precizată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Covasna, și Tribunalul București.
Prin aceeași sentință, au fost obligați pârâții, în raport de perioadele de încadrare, la plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar, către reclamantul, pentru perioada 1.11.2004 - 22.10.2008 și în continuare, sume asupra cărora se va aplica dobânda legală calculată de la data chemării în judecată, respectiv 05.12.2007 și până la data plății efective, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă cu privire la drepturile bănești acordate prin prezenta hotărâre și a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Brașov este neîntemeiată, având în vedere că aceasta are calitatea de ordonator de credite pentru perioada în care reclamantul a fost judecător în raza acestei instanțe.
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către aceeași pârâtă a fost considerată întemeiată doar în privința drepturilor bănești aferente lunii octombrie 2004, în cauză fiind depășit pentru acest interval termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit. c Codul muncii, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată (5.12.2007), cunoscut fiind că drepturile cuvenite pentru luna noiembrie 2004 deveneau scadente în următoarea lună (decembrie 2004), potrivit art.53 din Legii 500/2002, iar potrivit prevederilor art.7 din Decretul Lege nr.167/1958, prescripția a început să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune (decembrie 2004).
În privința fondului cauzei, Curtea a reținut că acțiunea reclamantului este fondată în parte sub următoarele aspecte:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții, Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului Român cât și în nume propriu, criticând sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 și 9.pr.civ. recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului Român cât și în nume propriu, a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare drepturilor solicitate, deoarece, deși în cererea de chemare în judecată figurează ca pârât Statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă iar, pe de altă parte, argumentele prezentate de către instanță nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii în sensul art.261 alin1 pct. 5 cod. Pr. civilă.
S-a mai arătat și faptul că în speță s-a creat o confuzie între Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor ca organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului care aplică strategia și Programul de Guvernare în domeniul economiei și finanțelor publice.
Recurentul a mai arătat că legiuitorul reglementat prin OUG nr.22/2002 modalitatea de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, ce reprezintă singurul mijloc legal de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate instituțiile publice.
S-a mai arătat și faptul că, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin programul de guvernare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, calitate pe care o are și Ministerul Justiției și Libertăților, iar ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
S-a mai făcut referire și la dispozițiile OUG nr.75/2008 și a Ordinului nr. 3774/2008, conform cărora fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante urmează să fie alocate prin legile de rectificare și prin legea bugetului.
Recurentul, invocând dispozițiile art.3041pr.civ. a criticat sentința recurată sub aspectul faptului că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a indicelui de inflație la sumele scadente, de la data nașterii dreptului, impunându-se ca pârâții să suporte riscul devalorizării monedei naționale.
În recursul său, recurenta Curtea de Apel Brașova criticat în temeiul art.304 pct.9 pr.civ. sentința atacată sub aspectul acordării și pe viitor a dreptului pretins, arătând că actuala lege de salarizare a magistraților care este OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007 nu cuprinde dispoziții referitoare la acordarea sporului de risc sau suprasolicitare neuropsihică pentru viitor.
Analizând recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor în nume propriu și de Curtea de Apel Brașov, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, ținând seama și de dispozițiile art.3041pr.civ. instanța de recurs a reținut următoarele:
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectivă, în speță calitatea de ordonator principal de credite aparținând Ministerului Justiției.
Însă, pentru ca ordonatorul principal de credite să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare, elaborate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Altfel spus, prin atribuțiile care îi revin, potrivit Legii nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale, inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
De asemenea, și prevederile Ordonanței de Urgenta nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, precum și la Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008, privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise până la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008, vin să susțină calitatea procesuală a acestei instituții, care are obligații legale precise legate de plata drepturilor salariale în sistemul justiției stabilite prin hotărâri judecătorești.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea a respins recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor în nume propriu, ca nefondat.
În temeiul aceluiași text de lege s-a respins și recursul declarat de Curtea de Apel Brașov deoarece, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr.21 din 10 martie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin 3. pr. civ. "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculate la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Trecând la examinarea recursului declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, instanța de recurs a apreciat că argumentele prezentate sunt de natură a conduce la modificarea hotărârii în sensul susținut.
Astfel, potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954, Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, iar potrivit art. 37 din același act normativ, acesta nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat.
Cum dreptul solicitat este de natură salarială, iar acest pârât nu are atribuții în privința salarizării reclamantului, urmează ca, în temeiul art. 312 cod pr. civilă să se admită recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să se modifice în parte sentința atacată în sensul a respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Recursul declarat de recurentul a fost admis, în temeiul art. 312. pr. civ. deoarece, scăderea puterii de cumpărare a leului datorită inflației și întârzierea plăților a avut ca urmare producerea unui prejudiciu în patrimoniul creditorului care, potrivit art. 1084 cod civil este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, reprezentată de suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit.
Împotriva acestei decizii civile nr. 4801 R/26.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a formulat cerere de revizuire de către revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
S-a arătat că la momentul la care s-a pronunțat Curtea de APEL BUCUREȘTI, 26 iunie 2009, exista decizia nr. 838 din data de 27 mai 2009 Curții Constituționale de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
S-a menționat că prin această hotărâre a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 3 iulie 2009 s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținându-se că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.
S-a învederat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Revizuientul a susținut că față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia XXI/10.03.2009 a, nu poate constitui temei pentru pronunțarea unei hotărâri prin care în realitate se procedează la modificarea și completarea unor acte normative, iar această decizie nu mai poate produce niciun efect din momentul pronunțării deciziei nr. 838 din data de 27 mai 2009 Curții Constituționale, care exista în momentul la care s-a pronunțat Curtea de APEL BUCUREȘTI, fiind un înscris care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
S-a precizat că pentru a se reține incidența motivului de revizuire invocat (art. 322 pct. 5 pr. civ.) este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții care rezultă din redactarea textului de lege anterior menționat: să fie vorba despre înscrisuri care nu au fost cunoscute de către instanța care a judecat litigiul; partea să fi fost în imposibilitatea prezentării înscrisului în fața instanței; înscrisul să fie determinant, adică să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată și existent la momentul pronunțării instanței.
Or, decizia Curții Constituționale nr. 838/27.05.2009 îndeplinește toate aceste condiții, inclusiv pe aceea de a fi un înscris determinant, să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată și existent la momentul pronunțării instanței de recurs.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma motivului de revizuire invocat de către revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor prevăzute de către art.322 pct.5 pr.civ. invocate de către revizuient drept temei juridic al prezentei cereri deduse judecății, în ipoteza în care după pronunțarea unei hotărâri judecătorești s-au descoperit înscrisuri care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, se poate solicita revizuirea acesteia.
Pentru admiterea cererii de revizuire este necesar ca înscrisul invocat de către revizuient să fie nou, adică să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată și să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea.
De asemenea, esențial pentru admiterea cererii de revizuire este ca înscris nou invocat de revizuient să fiedeterminant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
În speță, decizia nr. 838 din data de 27 mai 2009 Curții Constituționale invocată de către revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților îndeplinește cerința deînscris nou, în sensul avut în vedere de către art.322 pct.5 pr.civ. întrucât această decizie a fost pronunțată la data de 27 mai 2009, deci anterior pronunțării deciziei supusă revizuirii - 26.06.2009, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 3 iulie 2009, ocazie cu care revizuientul a luat cunoștință de existența acestui înscris.
Însă, înscrisul nou invocat de către revizuient nu îndeplinește și condiția de a fideterminant, respectiv de a fi condus la o altă concluzie dacă ar fi fost cunoscut de către instanța de recurs.
Astfel, chiar dacă la soluționarea recursului s-ar fi cunoscut decizia nr. 838 din data de 27 mai 2009 Curții Constituționale, instanța de recurs nu putea aplica prevederile acestei hotărâri, de vreme ce deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii doar de la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial al României și au putere doar pentru viitor, potrivit art.147 alin.4 din Constituția României.
Așadar, de vreme ce amintita decizie a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 3 iulie 2009, deci ulterior pronunțării deciziei supuse prezentei revizuiri, cele statuate de instanța de control constituțional nu puteau fi avute în vedere de către instanța de recurs la judecarea recursului formulat de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.128 din data de 22.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.322 pct.5 pr.civ. pentru admiterea cererii de revizuire, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuientul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva deciziei civile nr.4801/R din data de 26.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (1185/2009), în contradictoriu cu intimații, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Covasna, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
11.12.2009
Jud. recurs:;;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
