Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6600/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6600
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1095/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1095 din 16 iunie 2009, Tribunalul Mehedinția respins excepțiile necompetenței materiale, a prematurității, a tardivității acțiunii, a autorității de lucru judecat și a lipsei de interes a reclamantelor, invocate de PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA.
S-a admis în parte acțiunea reclamantelor și, față de PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar pe perioada 01.02.2007 - 01.03.2009.
A fost obligat PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
S-a respins acțiunea față de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a respins cererea de chemare în garanție a MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantele sunt încadrate în funcția de grefier, reclamanta începând cu data de 15.09.1995 (iar începând cu 1.06.2006 este grefier șef), iar reclamanta începând cu data de 17.07.2000, așa cum reiese din adresa nr. 644/II/3/28.05.2009 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și au formulat prezenta acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% întemeiată pe dispozițiile articolului 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Au mai solicitat obligarea în viitor a pârâților la acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, precum și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate.
Privitor la excepțiile necompetenței materiale și excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, instanța constatat neîntemeiate, și le-a respins, întru-cât în speța dedusă judecății, reclamantele au contestat neacordarea de drepturi bănești și nu modul de stabilire a acestora prevăzut de OG8/2007 aprobată și modificată prin Legea 247/2007, iar competența de soluționare a acestei cauze aparține secției de litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Mehedinți,conform art. 284 alin 2 din Codul Muncii, și nu Curții de Apel București, reclamantul nefiind obligat să urmeze procedura specială.
Față de excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, instanța a constatat neîntemeiată, și a respins, întrucât acțiunea este promovată de reclamante în termenul prevăzut de art.283 din Codul Muncii, care se calculează de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 16.04.2009.
Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, instanța a constatat neîntemeiată, și a respins, întrucât prin hotărârea nr. 40/01.10.2008 a Curții de APEL CRAIOVA a admis acțiunea formulată de reclamante și a obligat pârâții la acordarea drepturilor salariale în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 18.04.2004- 01.02.2007, astfel încât instanța constată că și pentru perioada cuprinsă între 01.02.2007- la zi reclamantele au interes în promovarea acțiunii în justiție.
Instanța a respins și excepția autorității de lucru judecat invocat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, întrucât prin hotărârea nr. 40/01.10.2008 a Curții de APEL CRAIOVA reclamantelor le-au fost acordate drepturilor salariale reprezentând sporului de risc și solicitare neuropsihică pe perioada 18.04.2004- 01.02.2007, iar în speța dedusă judecății reclamantele au solicitat plata drepturilor salariale reprezentând sporului de risc și solicitare neuropsihică, începând cu data de 01.02.2008 - la zi și pentru viitor.
Instanța a constat că acțiunea formulată de reclamant este în parte întemeiată și a fost admisă, pentru următoarele motive:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.59/1996.
Insă, OG nr.83/2000, reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, astfel că, au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la aceea dată.
Conform art.114 al.1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art. 72 al.3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, al Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit.h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială (lit.i).
In domeniul raporturilor de muncă, se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice prev. de art.4 din Legea nr.24/2000.
Ordonanța de urgență este un act normativ de nivel inferior legilor organice, astfel că, abrogarea, sau după caz, modificarea și completarea printr-un asemenea act a unei legi organice, este în vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, așa cum s-a arătat mai sus, iar necesitatea respectării principiului, protecției încrederii în stat, implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare, de același nivel, sau de nivel superior și cer eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal, să se bucure de ele.
Conform art. 41 al.2 din Constituție, "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială", iar acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, concediu de odihnă plătit precum și alte situații specifice stabilite prin lege".
Art.53 din Constituție prevede că, "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesar într-o societate democratică. Măsura trebuia să fie proporțională cu situația care a determinat-o, fără să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau a libertății".
Prevederile OG nr.83/2000, încalcă și dispozițiile Constituției menționate mai sus, ca și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi.
In același sens, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul Muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
In Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, care afectează peste 28% din angajații
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor, iar Directiva Cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă.
În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
În acest sens, s-a pronunțat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr.21/10 martie 2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicate, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitarea neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe în dezlegarea dată problemelor de drept judecate, potrivit art.329 al.3 din Codul d e procedură civilă.
Față de cele mai sus arătate instanța urmează să admită în parte acțiunea formulate de reclamant și va obliga pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.02.2007-01.03.20009, sumă ce se va actualiza la data plății efective.
Referitor la petitul privind plata în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, după data de 1.03.2009, instanța îl constată ca fiind lipsit de obiect, urmând să îl respingă având în vedere faptul că potrivit Ordinului nr. 525/03.03.2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, începând cu data de 01.03.2009 acest spor se acordă personalului auxiliar de specialitate din Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetele de pe lângă curțile de Apel.
Instanța constată întemeiat și petitul privind obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, urmând să îl admită și în acest sens va obliga pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să efectueze înscrierile cuvenite.
Acțiunea reclamantelor împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție a aceluiași minister, formulată de pârâta Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui organ central al administrației de stat, întrucât nu există raporturi juridice între reclamanți și această instituție, iar potrivit OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.
Instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, și este neîntemeiată, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat însă pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii prevăzute de legea finanțelor publice.
Faptul că, ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod nejustificat drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, cuvenite de drept reclamantelor nu-i conferă acestuia nici o garanție legală pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă.
Instanța a admis în parte acțiunea reclamantelor împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, a obligat pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar pe perioada 01.02.2007 - 01.03.2009.
S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În ceea ce privește însă cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a respins acțiunea față de acesta întrucât între Ministerului Finanțelor Publice și reclamante nu au fost stabilite raporturi juridice de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,considerând-o nelegală și netemeinică.
În acest sens, recurentul pârât, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA critică sentința prin primul motiv arătând că soluția a fost dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe potrivit art.304 pct.3 Cod procedură civilă și în condițiile art.24 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, competența de soluționare revine Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
Potrivit art.304 pct.4 Cod procedură civilă, arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin constatarea ca nelegală abrogării art.47 din Legea nr.50/1996 intervenită prin nr.OG83/2000, astfel că instanța a consacrat un drept salarial neprevăzut de lege, arogându-și atribuții de legiferare,iar acțiunea reclamantelor este inadmisibilă.
În acest sens, a menționat deciziile Curții Constituționale nr.818/2008 și nr.1325/2008 prin care aceasta a constatat că dispozițiile nr.OG137/2008 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivul al treilea de recurs, arată că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia potrivit art.304 pct.8 Cod procedură civilă în condițiile în care dreptul la acțiune s-a prescris având în vedere art.283 Codul Muncii.
În temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurentul pârât critică sentința ca fiind lipsită de temei legal sau dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost abrogat expres prin nr.OG83/2000 prin nr.OG8/2007.
În mod greșit a apreciat instanța că atunci când legiuitorul are în intenție să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea anumitor dispoziții cuprinse în acte normative, este necesară o abilitare expresă în acest sens, astfel că nr.OG83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea principiilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă și a fost ulterior aprobată de legiuitor.
nr.OG8/2007 ca lege specială privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate nu prevede pentru personalul conex beneficiul acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Raportat la speța dedusă judecății pretențiile reclamantelor nu au fost dovedite,nefiind prevăzute în lege sau contract,iar pe de altă parte nu există o faptă creatoare de prejudicii, soluția fiind nelegală și nu există bază legală pentru asemenea cheltuieli potrivit Legii nr.500/2002.
În ultimul motiv de recurs, critică sentința arătând că greșit instanța a obligat la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor în carnetele de muncă.
Solicită admiterea recursului,casarea sentinței și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București,iar în subsidiar admiterea recursului,modificarea sentinței,în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,consideră sentința ca nelegală și netemeinică și solicită admiterea recursului și modificarea sentinței,în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă,respectiv admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Solicită ca instanța să facă aplicarea deciziei nr.21/2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
În mod nelegal instanța a dispus plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației,în condițiile în care nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală,astfel că se află în fața unei obligații imposibile.
Plata acestor sume cu indicele de inflație poate fi efectuată doar prin intervenția legiuitorului.
Sporurile acordate sunt drepturi salariale care se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în acesta, astfel că nu pot fi transcrise în carnetele de muncă.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în mod nelegal a fost respinsă și instanța nu a avut în vedere rolul care revine acestuia potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Recursurile se resping pentru considerentele care se vor expune.
in examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite,în cauză neexistând motive de casare sau modificare din cele prevăzute expres și limitativ de lege.
Astfel,este neîntemeiată critica privind încălcarea competenței materiale în condițiile în care instanța a fost legal investită cu soluționarea cauzei de față potrivit art.70 și urm. din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art.284 din Codul Muncii,iar dispozițiile invocate de recurenții pârâți prevăzute de nr.OG8/2007 reglementează cu totul alte situații decât cele din acțiunea de față.
Se reține că în mod corect instanța a admis acțiunea reclamantelor, în condițiile în care în mod neconstituțional sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prev.de art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat și nu a mai fost acordat, iar abrogarea textului a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, deoarece potrivit art.107 alin.3 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, ordonanțele de Guvern se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de această lege.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996 și în acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurenții pârâți.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă
din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului solicitat de reclamantă, nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, față de restul personalului auxiliar și conex care au primit acest spor.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul intimatelor reclamante.
Curtea, reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens, a statuat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr. XXI în dosarul nr.21/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Chiar dacă prin art.30 din nr.OG8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996, așa cum susțin pârâții recurenți nu se poate reține că decizia dată în interesul legii, susmenționată nu-și produce efectele obligatorii pentru instanțe asupra dezlegării date problemelor de drept, așa cum prevede art.329 alin.3 Cod pr.civ.
Nu este întemeiată nici critica pârâților recurenți cu privire la faptul că drepturile solicitate, nu mai pot fi acordate după intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, în condițiile în care prin acea decizie s-a statuat că sporul de stres se cuvine în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care textul de lege se referea, astfel că nici nu se poate concepe că la data când a fost soluționat recursul în interesul legii, nu au fost avute în vedere noile dispoziții legale privind salarizarea personalului din sistemul justiției, respectiv.nr.OG8/2007 și nr.OUG27/2006 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Cu atât mai mult în componentele salariului, așa cum prevede art.155 din Codul Muncii, se include și acest spor solicitat de reclamantă.
Nici critica privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății nu poate fi primită, întrucât instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale relevante pentru o justă soluționare a cauzei,iar dreptul la acțiune nu este prescris în condițiile în care au fost avute în vedere prevederile art.283 Codul Muncii.
Instanța de fond a soluționat corect și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a avut în vedere atât competențele care revin recurenților pârâți potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, dar și cele potrivit nr.OG22/2002.
În condițiile în care sporul solicitat face parte din componentele salariului,așa cum sunt prevăzute prin art.155 Codul Muncii, în mod corect instanța a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor intimate.
Nu este întemeiată nici critica care privește actualizarea sumelor în funcție de rata inflației întrucât instanța de fond nu a dispus așa ceva prin dispozitivul hotărârii criticate.
Cu atât mai mult,principiul nediscriminării,ca principiu general al dreptului comunitar,este obligatoriu nu numai pentru statele membre și,în anumite circumstanțe,persoanele fizice și juridice ci și pentru instituțiile comunitare,care nu pot adopta în politicile sau legislația lor,criterii ce ar încălca acest principiu.
în acest sens, că prin Legea-cadru nr.330/5 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,reglementări speciale privind personalul din sistemul justiției,art.4 a fost recunoscut acest spor pentru personalul menționat, astfel că soluția criticată este legală și temeinică.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursurile se vor respinge, menținându-se hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică, în condițiile în care nu s-a constatat nici existența unor motive de ordine publică, care potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă să poată fi puse în dezbaterea părților din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1095/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2.ex. /24.11.2009. - -
Jud. fond..
.
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Marian Lungu, Doina Vișan
