Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 67/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

Secția Civilă, Minori și familie,Conflicte de muncă și asigurări sociale

DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ NR.67/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 8 OCTOMBRIE 2008

PREȘEDINTE: Niculina Țiț judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Elena Pașcan

ASIST. JUD. - - -

- -

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă, având ca obiect "calcul drepturi salariale", formulată de reclamanții G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, precizări scrise, după care:

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată aflată la fila 4 dosar fond s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra acțiunii civile;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr-/ 11 iunie 2008, reclamanții G, -, -, -, magistrați la Judecătoria Onești au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru a se dispune obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000, sumă actualizată la data plății, precum și plata dobânzii legale, de la data nașterii dreptului la acțiune și a eventualelor cheltuieli de judecată.

Reclamanții și-au desemnat reprezentant conform procurii fila 5, pe, pentru comunicarea actelor de procedură.

Totodată, reclamanții au solicitat instanței citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că se consideră discriminați în raport cu personalul de specialitate publică asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, întrucât acestora din urmă li s-ar fi acordat, prin diferite ordine ale Ministerului Justiției, sume mari cu titlu de stimulente din fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1996, în raport cu sumele primite de judecători cu același titlu.

În temeiul art.II și II din nr.OUG75/2008, Tribunalul Bacăua scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Curții de APEL BACĂU.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a comunicat un punct de vedere, invocând practică CEDO, note din care se desprinde ideea că lasă la aprecierea instanței chestiunea litigioasă.

Curtea, examinând susținerile părților constată următoarele:

Din conținutul acțiunii introductive rezultă că în esență, reclamanții, în calitate de magistrați la Judecătoria Onești, solicită acordarea de despăgubiri constând în diferențele de premii mari acordate consilierilor din Ministerul Justiției, în raport cu sumele primite de dânșii cu același titlu, din fondul constituit conform Legii nr.146/1997, art.25.

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Justiției a invocat necompetența materială a Tribunalului Bacău, astfel că, în temeiul art.I, II din nr.OG75/2008, s-a declinat cauza acestei Curți.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a înaintat un punct de vedere asupra chestiunii litigioase.

Curtea examinând cererea reclamanților raportat la argumentele prezentate în susținerea cererii de chemare în judecată, precum și contraargumentele pârâtului Ministerului Justiției constată acțiunea nefondată.

Așa cum s-a arătat mai sus reclamanții judecători în cadrul Judecătoriei Onești au solicitat obligarea pârâtelor la plata echivalentului stimulentelor acordate în perioada 2006-2008 consilierilor juridici din cadrul Ministerului Justiției, asimilați magistraților, invocându-se acordarea discriminatorie a stimulentelor.

Legea nr.146/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor magistraților și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având doar vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de anumite criterii.

Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, dintre care enumerăm, în primul rând, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare etc.

În Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1996, personalului din justiție, în acest sens art.3 dispunând:

"(1) Principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători sunt:

a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de:

- numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat;

- complexitatea cauzelor soluționate;

- operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor;

b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;

c) aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar (de exemplu: implementarea de programe la nivelul instanțelor, participarea la procesul de formare a judecătorilor și procurorilor, participarea la elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniu, perfecționarea sau pregătirea în domeniul tehnologiei informației etc).

(2) Principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru celelalte categorii de personal sunt:

- complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora;

- operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;

- lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului.

(3) Ordonatorii secundari și terțiari de credite pot stabili, pe lângă criteriile prevăzute la alin. (1) și (2), și alte criterii obiective de repartizare individuală a stimulentelor, care se aplică numai după aprobarea lor de către colegiul de conducere al instanței respective.

(4) Ministrul Justiției poate acorda, prin ordin, stimulente nominale pentru personalul din sistemul justiției care participă la activități științifice, la organizarea unor evenimente deosebite, la elaborarea codurilor sau a altor acte normative complexe ori la alte activități cu caracter deosebit.

(5) în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (4) se au în vedere natura activităților, importanța acestora pentru promovarea și realizarea obiectivelor generale ale Ministerului Justiției, inclusiv a celor cuprinse în Strategia de reformă a sistemului judiciar, modul de realizare a activităților în termenele stabilite".

Totodată, prin normele menționate anterior s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași norme. După repartizarea sumelor potrivit alin. (3) și (4) și în raport de criteriile prevăzute la art. 4, colegiile de conducere ale instanțelor fac propuneri nominale către ordonatorii terțiari și secundari de credite în vederea acordării stimulentelor prevăzute la art. 1, după cum urmează:

- pentru personalul curții de apel, colegiile de conducere ale curților de apel fac propuneri nominale către președinții acestor instanțe;

- pentru personalul din cadrul judecătoriilor și tribunalelor, colegiile de conducere ale tribunalelor și judecătoriilor fac propuneri nominale către președinții tribunalelor.

Nici față de consilierii juridic din cadrul Ministerului Justiției nu există obligația legală de a li se acorda la toți stimulente din fondul constituit potrivit art.25 din Legea 146/1996, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art.3 alin.2 din Normele aprobate prin ordinul Ministrului Justiției nr.1008/C/2006.

Tratamentul diferențiat aplicat în privința acordării stimulentelor, și invocat de reclamanți drept o faptă de discriminare, este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim, care ține de însăși natura stabilită prin lege pentru stimulente, care este aceea de a recompensa persoanele care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii.

În acest context se apreciază că nu ne aflăm în situația unei discriminări, întrucât legea recunoaște ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente.

Însăși noțiunea de stimulent, prin scopul acestuia de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumite persoane în raport de rezultatele obținute în activitate, oferă o largă posibilitate de apreciere a angajatorului, în speță ordonatorului principal de credite, cu privire la persoanele care urmează să le primească.

Constatând așadar că în raport de normele ce reglementează acordarea stimulentelor, de natură specifică a acestui drept; nu se poate reține existența unei discriminări, astfel cum este susținută de reclamanți, Curtea va respinge pretențiile acestora ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, acțiunea civilă având ca obiect "calcul drepturi salariale", formulată de reclamanții G, -, -, -, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Onești, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Definitivă.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,

- - - - - -

GREFIER,

red.sent./5.11.2008

tehnored./6.11.2008/6 ex.

Președinte:Niculina Țiț
Judecători:Niculina Țiț, Elena Pașcan, Paul Dolgoș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Sentința 67/2008. Curtea de Apel Bacau