Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 83/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 83
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Elena Pașcan judecător
- - - - judecător
ASISTENȚI JUDICIARI - - -
- -
GREFIER - POLITIC
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare cauza civilă formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.1225/103/21.05.2008, reclamanții:, -, -, - -, și au chemat în judecată pe Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, tribunalul neamț, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea la plata drepturilor salariale constând în sporul pentru lucrul la calculator, de 15% din salariul de bază brut începând cu ianuarie 2005 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plus acordarea de 3 zile în plus la concediul de odihnă pe anii 2008-2007 și 2006.
Totodată au solicitat și obligarea Tribunalului Neamț de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Se solicită acordarea sporului pentru reclamanții de la 1 ian.2005-31 dec.2005, de la 26 februarie 2007 și până la 22 februarie 2008, pentru de la 1 mai 2006 și pe viitor și pentru de la 1 mai 2006 și pe viitor.
În esență, în motivarea acțiunii reclamanții arată că începând cu luna ianuarie 2005 efectuează lucrările pe calculator însă nu au primit drepturile aferente acestei munci, așa cum au fost acordate altor categorii de salariați din alte domenii (Ministerul Justiției, Oficiu de cadastru, sanitar, învățământ, industrie chimică).
Împrejurarea că li se plătește alte sporuri, respectiv - sporul de condiții grele, arată reclamanții că nu poate constitui o cauză pentru neacordarea sporului pentru calculator, întrucât sporurile pot fi cumulate ele datorându-se pentru cauze diferite, fiecare, generatoare a câte unui drept destinat.
Se mai arată că deși se lucrează în condiții grele și beneficiază de sporul pentru aceasta, nelegal nu li se acordă și 3 zile în plus la concediul de odihnă, potrivit art.142 din Codul Muncii.
Apreciază că sunt discriminați în sensul art.1 alin.1 lit.e pct.i din nr.OUG137/2000, precum și art.16 din Constituție, Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.16 CEDO.
În drept au invocat at.142 Codul Muncii, Legea 319/2006, HG1028/2006, Legea 56/1996, OUG137/2000 și nr.OG8/2007.
Prin încheierea din 11 iulie 2008 tribunalul neamț, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Curții de APEL BACĂU, în temeiul art.I și II din nr.OUG75/2008.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin împuternicit Direcția Generală a Finanțelor Publice N formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive în lipsa unui raport de muncă direct cu reclamanții, precum și vis-a-vis de atribuțiile acestui minister.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin întâmpinare a invocat lipsa calității procesuale, ca pârât așa cum a fost indicat de reclamanți, neputând fi citat decât în baza art.27 din nr.OG137/2000.
Și pârâtul intimat Ministerul Justiției, prin întâmpinare a invocat prescripția dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Curtea, examinând acțiunea, argumentele părților constată următoarele:
Cu privire la calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, este de observat că acesta a fost chemat în judecată tocmai în considerarea atribuțiilor pe care le are conform Legii finanțelor publice nr.500/2002, precum și legile anuale bugetare și nr.HG386/2007 și care procedează la distribuirea și alocarea sumelor, în urma rectificărilor bugetare aprobate de Guvern.
Și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost chemat în judecată nu ca parte, respectiv pârât cum este prevăzut de art.112 pct.1, art.113 (1) și art.119 (1) Cod procedură civilă, ci în considerarea atribuțiilor conferite de nr.OG137/2000, art.27.
Curtea examinând acțiunea în raport de motivele reclamanților și argumentele aduse de aceștia, constată că este nefondată.
Sporul de calculat pe care reclamanții îl solicită prin acțiunea formulată nu reprezintă altceva decât sporul pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, iar nu spor distinct de muncă, așa cum reclamanții pretind spor care, de altfel, nu este reglementat ca atare în favoarea personalului auxiliar prin nici un act normativ.
În ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate, art. 48 din Legea nr. 53/1996 prevedea că "Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, în laboratoarele de criminalistică, tipografii în compartimentele de multiplicare sau în alte locuri de muncă se poate acorda un spor de 15% din salariul de bază brut proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții".
Ulterior, potrivit art.22 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești "Pentru condiții deosebite de muncă grele vătămătoare sau periculoase personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții."
Din interpretarea textelor de lege incidente în materia salarizării personalului auxiliar mai sus menționate rezultă cu claritate că acordarea sporului de 15% poate fi acordat o singură dată și numai după ce se constată existența condițiilor deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase.
Pe de altă parte stabilirea condițiilor și prevederilor de acordare a sporului de 15% reprezintă o problemă de legiferare iar instanțele judecătorești nu au o astfel de rolul acestora, în conformitate cu dispozițiile constituționale fiind acelea de a realiza justiția respectiv de a soluționa litigiile, aplicând legea.
Nu se poate reține în cauză nici pretinsa discriminare în raport de alte categorii sociale, pe care reclamanții le enumeră în acțiune, întrucât atât nr.OG 137/2000 cât și art. 14 din impune pentru a se putea reține discriminarea condiția aplicării de tratamente diferențiate unor situații analoage condiție ce nu se realizează în speța de față.
Privitor la cel de-al doilea capăt de cerere, prin legea specială, respectiv Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate "Personalul auxiliar de specialitate ale instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare."
Dispozițiile din Legea 567/2004 sunt dispoziții cu caracter special și în raport de principiul "specialis generalibus dirogant" acestea au prioritate față de dispozițiile din Codul Muncii.
Reclamanții nu pot invoca reguli generale prevăzute de legislația muncii atât timp cât norma specială nu reglementează zile de concediu suplimentar pentru condiții grele periculoase sau vătămătoare.
Relevante în sprijinul netemeiniciei cererii sunt și deciziile Curții Constituționale nr.821, 818 și 819/3 iulie 2008, referitoare la neconstituționalitatea art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000.
Mai trebuie relevat că excepția prescripției acțiunii invocată de Ministerul Justiției este fondată în parte. Astfel, potrivit art.3 din Decretul 167/1958 și art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, drepturile bănești neacordate se pot solicita pe cel mult 3 ani în urmă.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii 21 mai 2008, acțiunea apare ca prescrisă pe perioada 1 ian. 2005 - 21.05.2005.
Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art.II din nr.OUG75/2008, se va pronunța în sensul considerentelor enunțate, acelea de neprimire a excepțiilor invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, admiterii prescripției dreptului la acțiune invocat de Ministerul Justiției pe perioada 1 ian.2005 - 21.05.2005 și respingerii ca neîntemeiate a acțiunii pentru restul perioadei solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și respinge ca prescrisă acțiunea pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 21 mai 2005.
Respinge ca nefondată, pentru restul perioadei, acțiunea civilă formulată de reclamantele, -, -, -, - -, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR, TRIBUNALUL NEAMȚ și CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,
- - - - - -
-
GREFIER,
POLITIC
Red.
Tehnored./21 EX.
3/7.11.2008
Președinte:Elena PașcanJudecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Cătălin Făghian