Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6704/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6704

Ședința publică de la 25 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

*************

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 18 2009, privind recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Direcția Generală a Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva sentinței civile nr. 2398 din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, ( Fostă ) și intimații pârâți Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Gorj, având ca obiect drepturi bănești.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța în conformitate cu prevederile art. 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 25 2009.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursurilor de față.

Prin sentința nr.2398 din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr- s-a respins cererea de disjungere formulată de petenții, -, și, cu privire la acțiunea civilă, ulterior completată, formulată de petenta ().

S-a admis acțiunea formulată de petenții, -, împotriva intimaților Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justitiei și Ministerul Finanțelor Publice.

S-a dispus obligarea intimaților Tribunalul Gorj, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel Craiova, la plata către petenții, -, a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 01.10.2007-29.09.2008 și în continuare, sume ce urmează să fie actualizate la data plății efective.

A fost admisă acțiunea cu completarea ulterioară formulată de petenta (), în contradictoriu cu intimații Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul, Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.

Au fost obligați intimații Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, la plata către petenta () a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor pentru risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 01.01.2000-31.03.2001, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.

Au fost obligați intimații Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, la plata către petenta () a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor pentru risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioadele 01.04.2001-31.05.2004, 01.10.2007-01.09.2008, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.

S-a dispus obligarea intimaților Tribunalul, Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, la plata către petenta () a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor pentru risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 01.09.2008 și în continuare, sumele urmând a fi reactualizate la data plății efective.

Au fost obligați intimații Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul și Curtea de Apel Pitești să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Petenții îndeplinesc funcțiile de judecători în cadrul Judecătoriei Motru, fiind salarizați în baza Legii nr. 50/1996, astfel cum a fost completată și modificată ulterior prin nr.OG 83/2000, nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/29.03.2006.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996,Pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar."

Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative.

Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României, și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.

Legea nr. 50/1996 are caracter de lege organică conform dispozițiilor art. 73 pct. 1 lit. e din Constituția României.

Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, însă acest din urmă act normativ - ordonanța guvernului - este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 54 pct. 2).

Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă, alături de normele constituționale referitoare la delegarea legislativă și dispozițiile legale privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție,Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile stabilite de aceasta." iar, prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la,Modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată."

Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificare, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Așadar, deși prin Legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.

În același context, s-a reținut că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ca de exemplu, art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997.

Întrucât abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 este nelegală și, mai mult, subzistă rațiunile acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică, tribunalul apreciază că pretențiile petenților sunt întemeiate.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 petenții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun, or, lipsirea de proprietate se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de specialitate de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu atât mai mult cu cât în perioada respectivă drepturile salariale ale acestora au fost majorate, astfel încât abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare ca fiind lipsită de utilitate publică.

Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Astfel, tribunalul a reținut că art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, încalcă norme constituționale și prevederi legale interne și este în conflict cu art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, urmând să dea preponderență acestui din urmă text legal.

Despăgubirile cuvenite petenților trebuie sa cuprindă atât sporurile neacordate, cât și indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume, corespunzător art. 161 din Codul muncii, respectiv prejudiciul efectiv si beneficiul nerealizat.

Având în vedere considerente expuse și dispozițiile legale evocate mai sus, tribunalul a respins cererea de disjungere, a admis acțiunea formulată de petenții, -, și și a obligat intimații Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice la plata către acești petenți a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor pentru risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 01.10.2007-29.09.2008 și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.

De asemenea, a admis acțiunea cu completarea ulterioară formulată de petenta () și a obligat intimații Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, la plata către această petentă a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor pentru risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 01.01.2000-01.04.2001, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, intimații Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, la plata acelorași sume pe perioadele 01.04.2001-31.05.2004, 01.10.2007-01.09.2008, intimații Tribunalul, Curtea de Apel Pitești, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, la plata acelorași sume începând cu 01.09.2008 și în continuare, sumele urmând a fi reactualizate la data plății efective.

Intimații au fost obligați și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților.

Împotriva acestei sentințe au declarat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel Alba Iulia criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1. În motivarea recursului formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, s-au arătat următoarele:

Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cod. pr. civ. nesocotind dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la excepția extinctivă.

Astfel, în raport de data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 29 septembrie 2005.

În legătură cu începutul cursului prescripției extinctive, acesta se determină prin raportare la dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, neexistând nici un temei legal în baza căruia trebuie luat în considerare, ca moment al nașterii dreptului la acțiune, momentul pronunțării Deciziei nr. 21/ 10 martie 2008 a ICCJ.

În sprijinul susținerilor sale s-au indicat mai multe hotărâri judecătorești, considerate de către recurent ca fiind practică relevantă.

2. În motivarea recursului formulat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, s-a arătat, în esență, că atât Direcția Generală a Finanțelor Publice G cât și Ministerul Finanțelor Publice nu au calitate procesuală pasivă.

3. În motivarea recursului formulat de Curtea de Apel alba, s-a arătat că, în ceea ce o privește pe reclamanta (), acțiunea este prescrisă pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulatade către recurenți, Curtea constată parțial fondate susținerile acestora, pentru următoarele considerente:

Reclamanții au calitatea de judecători la Judecătoria Motru, iar la data de 24 septembrie 2008 au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat ca pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Pitești și Ministerul Finanțelor Publice să fie obligați la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50 % reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 începând cu data de 1 oct. 2007 la zi și în viitor iar, pentru reclamanta (fostă ), prin completarea ulterioară a acțiunii, începând cu data de 1 oct. 2000 până la zi și în continuare, pentru viitor.

Conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

Tot astfel, potrivit art. 166 alin. 1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Prin decizia nr. 21/ 10 martie 2008 Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că,în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

În consecință, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost în vigoare în tot acest timp, astfel ca reclamanții aveau posibilitatea să formuleze acțiune prin care să solicite plata acestui spor, dreptul la acțiune luand nastere la data la care debitorii obligației nu au mai plătit acest spor și trebuind exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit. e Codul muncii și art. 166 Codul muncii.

Conchizand asupra celor expuse, Curtea constată că, pentru reclamanta (fostă ), in raport de data completării cererii de chemare în judecată - 23 decembrie 2008 si intervalul pentru care au fost formulate pretentiile începând cu data de 1 oct. 2000 și până la la zi și în viitor - dreptul la actiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 23 decembrie 2004.

Prin urmare, în ceea ce o privește pe această reclamantă, vor fi obligați numai pârâții Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova la plata sporului de 50% pe perioada 23 decembrie 2004 - 01 septembrie 2008 și pârâții Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești pentru perioada 01.09.2008 la zi și în continuare, sume reactualizate la data plății, respingându-se acțiunea față de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.

În ceea ce îi privește pe ceilalați reclamanți, însă, se constată că perioada pentru care se solicită drepturile bănești arătate în acțiune este cuprinsă în intervalul celor 3 ani anteriori formulării acțiunii, astfel că, pentru aceștia, va fi menținută dispoziția instanței de fond.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că, prin sentința recurată, nu a fost obligată, alături de ceilalți pârâți, și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, astfel că, în continuare, va fi analizată numai calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, reținându-se următoarele:

Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Justiției, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificarea acestuia dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 500/2002, care prevede că, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.

În consecință, Ministerul Finanțelor Publice nu are prerogativa de a stabili bugetele altor ordonatori de credite,și nici de a administra aceste bugete, rolul său în elaborarea proiectului bugetului fiind, pe lângă altele, de a cuprinde și centraliza proiectele de bugete ale celorlalți ordonatori de credite.

Mai mult, în prezent, potrivit dispozițiilor art. 25 din OUG. 37 din 26 martie 2008 rivind p. reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial Nr. 276 din 8 aprilie 2008, ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări.

Într-adevăr, art. 19 alin. 1, lit. A din Legea 500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție dar în lipsa unei propuneri de introducere în buget din partea ordonatorului principal de credite, nu se poate prezuma culpa viitoare a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la virarea acestor sume.

Față de considerentele expuse anterior, date fiind dispozițiile art. 3041,art. 304 pct. 9 și art. 312 cod. pr. civ. vor fi admise recursurile formulate în cauză, va fi modificată sentința în sensul admiterii în parte acțiunii formulată de reclamanta (fostă ) așa cum a fost completată.

Vor fi obligați pârâții Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova la plata sporului de 50% pe perioada 23 decembrie 2004 - 01 septembrie 2008 și pârâții Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești pentru perioada 01.09.2008 la zi și în continuare, sume reactualizate la data plății.

Se va respinge acțiunea reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice și față de Curtea de Apel Alba Iulia, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva sentinței civile nr.2398 din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, ( Fostă ) și intimații pârâți Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Gorj, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică sentința în parte acțiunea reclamantei (fostă ) așa cum a fost completată.

Obligă pârâții Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova la plata sporului de 50% pe perioada 23 decembrie 2004-01.septembrie 2008 și pârâții Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești pentru perioada 01.09.2008 la zi și în continuare, sume reactualizate la data plății.

Respinge acțiunea reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice și față de Curtea de Apel Alba Iulia.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. -/ 2 ex./ 12 ianuarie 2010

./3ex/

,

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6704/2009. Curtea de Apel Craiova